Udrea cere recuzarea judecătorului care i-a condamnat pe Năstase și Severin: e omul lui Coldea

Dora Vulcan | 29.01.2018

Elena Udrea cere schimbarea judecătorului din dosarul Gala Bute, care are la activ condamnarea lui Adrian Năstase, a lui Adrian Severin și Gabriel Berca, pe motiv că ”e omul lui Coldea”. Udrea a fost condamnată de instanța de fond la șase ani cu executare în dosarul Gala Bute.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Udrea denunță o intervenție în complet care i-ar fi defavorabilă și acuză schimbarea cu intenție exact a judecătoarei ”considerate corecte”, care i-a admis efectuarea unei expertize - pe care și instanța de fond i-a respins-o - și despre care Udrea spune că i-ar proba nevinovăția.

 

 

"Noutatea este ca s-a schimbat completul de judecata. La fond, am cerut expertiza. Fapta de abuz in serviciu de care sunt acuzata in 'Gala Bute' presupune un prejudiciu. Deci, fara prejudiciu nu exista fapta. Dincolo de faptul ca mi s-a impus prin hotarare judecatoreasca sa platesc si pretul meciului lui Bute in Romania, chiar si fara aceasta sanctiune, si anume sa platesc cele 2 milioane de euro, ca sa fiu acuzata de abuz in serviciu si condamnata, ar trebui sa fim siguri ca exista un prejudiciu. Pentru asta ar trebui sa avem o expertiza. La fond s-a respins efectuarea expertizei. S-a respins si in apel aceasta cerere. Insa a fost o opinie separata. Judecatoarea care a facut opinie separata a fost schimbata de la termenul trecut pana la acest moment. Era una dintre judecatoarele considerate corecte de la Instanta suprema. Dansa a fost inlocuita cu Ionut Matei", a declarat Elena Udrea, la iesirea de la instanta.

 

 

Elena Udrea consideră că nu este întâmplătoare înlocuirea judecătoarei cu Ionuț Matei, despre care spune că este omul lui Coldea, lucru pe care l-ar fi aflat chiar de la fostul director al SRI: 

 

 

"Ionut Matei a fost vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie in mandatul Liviei Stanciu, iar despre dansul am declarat la audierea de la Comisia SRI, referitor la modul in care au fost numiti in anumite functii procurori si judecatori cu sustinerea SRI, am declarat explicit despre Ionut Matei ca a fost numit la propunerea si la recomandarea domnului Florian Coldea, adjunct SRI la vremea aceea, lucru pe care domnul Coldea mi l-a spus mie. In procesul de schimbare in 2013 a conducerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a pus problema ca Aida Popa sa fie schimbata din functie, iar domnul Coldea a propus sa fie schimbata Aida Popa cu Ionut Matei, pe care l-a definit ca fiind 'omul nostru', adica al dansului, nu al meu. In aceste conditii, nu cred ca se poate pune problema unui proces echitabil in 'Gala Bute' in ceea ce ma priveste. Vom cere recuzarea la termenul viitor si voi face in asa fel incat audierea de la Comisia SRI sa fie facuta publica. Sunt si alte persoane care stiu cum a ajuns Ionut Matei si cu sustinerea cui a fost numit. Sunt alte persoane, se stie acest lucru la Comisia SRI. Fac aceasta afirmatie chiar in lipsa desecretizarii de la Comisia SRI."

 

Ionut Matei a facut parte din completele care i-au condamnat, printre altii, pe Adrian Severin, Gabriel Berca, Adrian Nastase.

 

 

 

Udrea a primit șase ani de închisoare cu executare la instanța de fond. Ea fost obligată să plătească aproape 3 milioane euro

 

 

Elena Udrea a fost condamnată pe 28 martie, de Curtea Supremă, la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu. Ea a fost achitată pentru acuzația de deturnare de fonduri europene.  

 

 

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o pe Elena Udrea pentru trei infracţiuni de luare de mită la cinci, patru şi respectiv şase ani de închisoare, iar pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Turismului a primit o condamnare tot de şase ani de închisoare, pedepsele fiind contopite, în final instanţa dispunând şase ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea. Aceasta a fost achitată pentru infracţiunea de tentativă de folosire de declaraţii false sau incomplete pentru obținerea de fonduri europene.

 

 

 În decizia prin care Udrea a fost condamnată la 6 ani închisoare cu executare se arată că aceasta trebuie să achite suma de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Națională pentru Turism, dar și sumele de 695.367 lei și 296.076 lei, precum și să restituie echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății a sumei de 600.000 euro către martorul Corin Boian și a sumei de 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean, transmite Agepres.

 

 

În același dosar, instanța a dispus ca Rudel Obreja, fost președinte al Federației de Box, condamnat la cinci ani închisoare cu executare, să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL) către Ministerul Finanțelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei. 

 

 

 

 Cei care și-au recunoscut acuzațiile în acest dosar au fost condamnați la închisoare cu suspendare, iar cei care nu au recunoscut acuzațiile au primit închisoare cu executare. Este vorba despre Elena Udrea, Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, și Tudor Breazu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, transmite corespondentul Digi 24.

 

 

Alături de Udrea au mai fost condamnați:

 

 

Cu suspendare:

 

 

  • Stefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea - 1, 6 ani pentru complicitate la luare și dare de mită;
  • Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții - 3 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de cinci ani, pentru luare de mită;
  • Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - 4 ani cu suspendare sub supraveghere de cinci ani, pentru luare de mită;
  • Dragoș Marius Botoroagă, administrator de firmă - 2,6 ani;

 

 

Cu executare 

 

  • Tudor Breazu, om de afaceri - 3 ani cu executare pentru complicitate la luare de mită;
  • Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box - patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare.

 

Achitare:

 

  • Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat pentru acuzațiile de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

 

 

 

Ce spun procurorii

 

Dosarul Gala Bute a ajuns la instanta suprema in aprilie 2015. Procurorii ii acuza de fapte de coruptie pe fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT Gheorghe Nastasia si pe omul de afaceri Dragos Botoroaga.

 

Printre faptele pentru care acestia au fost trimisi in judecata sunt: luare sau dare de mita, abuz in serviciu, complicitate la luare de mita, evaziune fiscala si spalare de bani.

 

foto Libertatea

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22