Pe aceeași temă
Nu stiu vreun buget sa fi fost asteptat cu mai multa nerabdare decat cel pentru anul 2009, in noua lui versiune, a guvernului Boc. Il inconjurau prea multe elemente controversate: de la mostenirea grea a deficitului la putinatatea resurselor sau de la diferentele politice majore dintre partidele guvernamentale la eventualul plan anticriza. Pe scurt, noul buget arata ca mostenirea e determinanta, resursele mai putine decat se spera, diferentele politice enorme, iar planul anticriza, precar.
Prima chestiune a acestui buget este ca, dincolo de toate aceste elemente, iese usor din constructia tehnica. Avem un buget politic si aceasta deviere de la rigoarea fiscalitatii aduce elementul de risc fundamental. Sunt cel putin trei parametri "politizati" pe care se bazeaza noul buget (cresterea economica, incasarea veniturilor, investitiile). In primul rand, cresterea economica. 2,5% pentru 2009 este o proiectie curajoasa. Este cea mai buna proiectie pentru 2009 dintre toate cele exprimate in ultima perioada (agentiile de rating merg pe un maximum de 1%, Comisia Europeana pe 1,75%). Diferenta, fara sa fie fundamentala, pune o presiune de aproape 1% PIB pe intregul buget. Adica de aproape 1,4 miliarde de euro, daca nu mai mult, pe care se poate conta doar in caz de crestere economica. Scenariul pozitiv al cresterii economice poate fi luat in calcul cu multe rezerve, dar cifra pusa in discutie pastreaza optimismul intr-o economie care incepe sa tremure de la o zi la alta pentru eventuale cifre pozitive. Plecand de la aceasta cifra, rezulta ca bugetul pe 2009, anul crizei, este cel mai mare din istoria Romaniei! Cele 51,6 miliarde de euro bugetate bat recordul din 2008. Sigur, totul pleaca de la conventia legata de cresterea economica, dar interpretarea politica a cifrelor arata ca cel mai mare buget poate induce cele mai mari aspiratii. Nu doar cresterea este cea care aduce acest record atat de problematic, ci si estimarea veniturilor colectate. In anul crizei, 2009, guvernul vrea sa aiba cel mai bun an de colectare a veniturilor la buget, de peste 32% din PIB (anul trecut am avut abia spre 31%). Diferenta nu e, din nou, enorma, dar un alt miliard si jumatate este pus sub semnul intrebarii, asta daca pastram conventia ca se vor aduna venituri la nivelul lui 2008. Mi se pare, insa, o prognoza mult prea optimista. Ultimul trimestru al anului 2008 a fost unul al recordurilor negative in ceea ce priveste veniturile la buget. O treime din deficitul pe 2008 vine tocmai din incapacitatea firmelor de a plati la timp taxele si impozitele. Si asta intr-un trimestru in care criza abia debutase. 2009 va fi mult mai rau la nivelul taxelor restante, avand in vedere diminuarea cererii si blocarea creditarii. A estima ca in acest an se vor colecta mai multe venituri la buget, ba chiar cele mai multe venituri din istorie e cel putin discutabil. Sigur, explicatia guvernamentala este legata si de absorbtia fondurilor europene: 1,7% din PIB (din PIB-ul acela in crestere), aproape 2 miliarde de euro, la fel ca si estimarea de anul trecut. Anul trecut s-au atras vreo 600 milioane de euro, asa ca actualul guvern trebuie sa fie de cel putin trei ori mai performant in privinta fondurilor europene decat vechiul guvern!
Toate aceste prognoze au ca premiza fundamentala faptul ca, cel putin tehnic, recesiunea nu se va instala in Romania si economia va continua sa furnizeze venituri la buget intr-un ritm acceptabil. De va fi asa, atunci teama de un somaj de peste 1 milion de persoane este nejustificata. Dar aceasta teama exista si ea se vede in decizia de crestere drastica a CAS cu 3,3 %. In plina discutie despre stimuli fiscali, guvernul decide pentru echilibrarea bugetului de asigurari sociale, revenirea CAS la nivelul debutului de an 2008, adica o masura tocmai opusa stimularii, legata de domeniul cel mai criticat al fiscalitatii romanesti: costul fortei de munca. Dincolo de aceasta dureroasa greseala, exista o contradictie logica in constructia bugetara. Daca vom avea crestere economica, atunci somajul nu va fi de amploare, deci majorarea CAS nu va fi necesara (pentru ca pensiile nu vor creste decat cu un acceptabil 5%). Majorarea CAS impiedica mai ales mediul privat sa aiba acces la o resursa financiara proprie, risca prin subfinantare sa creasca somajul, deci implineste o prognoza autoindusa.
Tot acest buget, insa, are o plasa de protectie groasa sub el. Daca premisele si ipotezele de constructie nu se vor implini, exista o solutie. E vorba despre cea mai politizata chestiune a bugetului: investitii de 10 miliarde, adica 20% din buget. Acest curajos obiectiv ridica enorm de multe semne de intrebare. In primul rand, de ce aceste cifre? Nu avem nicio motivatie. De ce nu 8, 9 sau 12 miliarde? De ce nu 9,5 ? Cum programele pentru aceste 10 miliarde de euro nu sunt inca adoptate, singura explicatie pentru aceste cifre tine de sonoritatea lor politica. Investitii publice de 10 miliarde de euro arata un guvern activ si care intelege imperativele momentului. Cifra a fost insa avansata in gol. S-a discutat despre infrastructura rutiera si despre mediu, alimentare cu apa etc., dar nu cu proiectele puse pe masa si insumate la 10 miliarde. Aceasta politizare prin fetisizarea unei cifre risca sa tulbure toate constrangerile bugetare asumate, in cazul teoretic in care aceste investitii chiar vor avea loc. Aceasta este insa marea intrebare. Niciun guvern al Romaniei nu a reusit intr-un an sa faca investitii de capital mai mari de 5 miliarde de euro anual. Acest guvern vrea sa faca dublu! E realist sa fim mai degraba sceptici, cu atat mai mult cu cat programele de investitii sunt inca prea vagi. Mult discutatul program de investitii pentru reabilitarea termica a blocurilor, dat ca exemplu de program anticriza, este o simpla picatura intr-un ocean de asteptari. Pentru 2009, sunt alocati 40 de milioane de euro acestui program. Atat! Pana la 10 miliarde e o distanta atat de lunga, incat, realist vorbind, e mult mai probabil sa nu se parcurga. Acesti bani propusi pentru investitii vor fi insa banii din care se vor scoate toate veniturile estimate si cu risc de neimplinire: din cresterea economica, din colectarea veniturilor, din fondurile europene. Partea buna este ca, avand aceasta plasa de protectie, nu riscam un deficit bugetar mult peste cel asumat, de 2,5%. Partea proasta este ca, prins in cateva slogane politice, bugetul pe 2009 nu sustine decat tangential un concept anticriza, ba chiar risca sa isi supraestimeze forta. Singurul obiectiv realist pe care il poate gestiona acest buget este supravietuirea.
