Un osmanist între contemporaneiști

Dorin Dobrincu | 21.06.2016

Mihnea Berindei nu era doar un excepțional istoric. A fost și un om generos, afectuos, principial, corect și loial, unul cum puțini am cunoscut.

Pe aceeași temă

 

Osmanist cu pregătire începută în România și desăvârșită în Franța, Mihnea Berindei a lu­crat o viață întreagă în sistemul academic fran­cez. A publicat la începuturile activității sa­le profesionale studii importante privind si­tuația politică și economică a nordului Mării Negre în secolele XV-XVII, atunci sub control oto­man, dar și despre relațiile Moldovei și Valahiei cu Im­periul Otoman. Fundamentate documentar – îndeosebi pe arhive otomane și venețiene –, acestea erau dublate de o perspectivă mo­der­nă, eliberată de clișeele „istoriei patriotice“.

 

Cu puternice convingeri democratice, Mihnea Berindei s-a implicat începând din 1977 în exi­lul românesc anticomunist din Franța. A fost secretar al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omu­lui în România, cu sediul la Paris, cola­bo­rator al postului de radio Europa Liberă, a edi­tat împreună cu alții reviste (L’Alternative și L’Autre Europe), s-a implicat în L’Opération Villages Roumains, a fost un apropiat al unor li­deri de opinie din exil, precum Monica Lo­vi­nescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu etc. A jucat un rol esențial în acțiunea de informare a Occidentului cu privire la situația drepturilor omului în România comunistă, i-a apărat pe disidenții români, a avut un rol important în con­solidarea unei solidarități central-est-eu­ro­pene antitotalitare.

 

În 2006, Mihnea Berindei a devenit membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dic­ta­tu­rii Comuniste din România, prezidată de Vla­dimir Tismăneanu, și încă unul dintre cei mai ac­tivi. Deși nu ne întâlnisem până atunci, aveam cunoștință despre realizările sale pro­fesionale, despre activitatea pe care o desfă­șu­­rase în exil sau despre implicarea în viața pu­blică din România postcomunistă. Încă de la prima ședință comună a membrilor și ex­per­­ților Comisiei am remarcat interesul lui Mih­­nea Berindei față de sursele comu­nis­mu­lui, con­vin­gerea cu care a susținut în per­ma­nen­ță ne­ce­si­tatea deschiderii arhivelor PCR și ale statului comunist. Am lucrat împreună cu mai mulți dintre colegii noștri în arhive, am re­­­dactat părți din Raportul Final (București, Mo­nitorul Oficial, 2006, și Editura Humanitas, 2007), ală­turi de zeci de membri sau experți ai Co­mi­siei. S-a clădit atunci o relație care s-a strâns din ce în ce mai mult în anii care au urmat.

 

Interesul lui Mihnea Berindei pentru sursele comunismului românesc a fost constant și de lungă durată. Mihnea Berindei a făcut echipă – în sensul tare al acestui termen – cu Ar­mand Goșu și cu mine în vederea editării unor documente relevante privind istoria regi­mu­lui comunist din România, surse gândite ca Anexe ale Raportului Final al CPADCR. A fost o acțiune voluntară care, din motive ce ți­neau de angajamentele noastre multiple, s-a întins timp de aproape un deceniu. Astfel, au apărut Istoria comunismului din România. Do­cumente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Bucureşti, Editura Hu­ma­ni­tas, 2009, și Istoria comunismului din România, vol. II, Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971), Iași, Editura Polirom, 2012. În ultimii ani am lucrat împreună la volumele care privesc anii 1972-1977, în curs de finalizare.

 

Modul de lucru al lui Mihnea Berindei în acest proiect era, din punctul meu de vedere, un exem­plu de atenție deopotrivă la cadrul ge­ne­ral istoric și la detalii. Pornind de aici, selecția documentelor în arhive a fost una cât se poa­te de riguroasă. La fel și colaționarea aces­to­ra. Pentru a spori „valoarea adăugată“ a vo­lu­melor, o importanță deosebită a fost acor­da­tă realizării unor rezumate de bună cali­ta­te, a nu­meroase note de context și biografice în sub­so­lul paginilor – într-un fel, acolo se află un ve­ri­tabil microdicționar biografic –, a in­dicilor obli­ga­to­rii pentru asemenea ins­tru­mente de lucru, plus introducerile în aceeași cheie. Lui Mihnea, Ar­mand și mie ne plăcea să credem că este vor­ba de instrumente de lucru utile, du­rabile.

 

Vocația de istoric a lui Mihnea Berindei l-a fă­cut să adune o impresionantă arhivă privind co­munismul și primul deceniu al post­co­m­u­nis­mului românesc. Voia ca tot ceea ce adu­nase el să devină accesibil pentru cei care se ocupau de istoria noastră recentă. Nu mi-a fost greu să-l conving în urmă cu câțiva ani să doneze Arhivelor Naționale ale României, în mod particular structurilor de la București și Iași, dar și Centrului de Studii asupra Co­mu­nismului și Postcomunismului, de la Uni­ver­sitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași ceea ce strânsese el de-a lungul deceniilor sau ce­ea ce avea în păstrare de la Virgil Ierunca și Monica Lovinescu. O altă parte a arhivei sale o dăduse anterior la Bibliothèque de Do­cu­men­tation Internationale Contemporaine de la Nanterre, Franța. În aceasta din urmă se află și numeroase scrisori trimise de-a lungul anilor ’80 de cetățeni români la Europa Li­beră, pe care Mihnea Berindei le-a editat îm­preună cu Gabriel Andreescu în două to­muri: Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Europa Liberă, vol. I, 1979-1985, vol. II, 1986-1989, Iași, Editura Polirom, 2010, 2014.

 

De­terminat de convingerile sale civice, Mih­nea Berindei și-a înghețat în bună măsură studiile de istorie otomană timp de câteva decenii, de­dicându-și energia și timpul ac­țiunilor de sus­ținere a drepturilor omului din România ceau­șistă, apoi reconstrucției de­mo­cratice a ță­rii, dar și cercetării comunismului. Însă în ul­timii ani a publicat în revista Archiva Mol­daviae, în mai multe numere, un extins studiu privind relațiile Moldovei cu Imperiul Otoman la mjlocul secolului XVI. Bazându-se pe o relectură a surselor cel mai adesea de­fi­citar interpretate anterior de istorici, dar și pe multe surse inedite, provenind mai ales din arhivele otomane, Mihnea Berindei a oferit un model de interpretare istorică.

 

Mihnea Berindei nu era doar un excepțional is­toric. A fost și un om generos, afectuos, prin­ci­­pial, corect și loial, unul cum puțini am cu­nos­­cut. L-am apreciat enorm pentru toate aces­tea și pentru multe altele. Când scriu aces­te rânduri mă gândesc că nu i-am spus-o niciodată direct. Cred însă că își dădea seama prea bine de considerația mea – dar și a al­to­ra – pentru el.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22