Pe aceeași temă
Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat marți că a ajuns la un acord cu PNL pentru a vota în favoarea Guvernului Orban, fiind acceptate toate cele 12 condiții formulate de ALDE,
„Împreună cu colegii mei ne vom prezenta zilele următoare în fața Biroului Politic Executiv pentru a da un vot în favoarea învestiturii dl Orban în fruntea viitorului guvern”, a precizat Tăriceanu.
Printre condițiile acceptate se află și înființarea înființarea unui fond de investiții. Acest fond de investiții este necesar, spune Tăriceanu, pentru „finanțarea proiectelor de interes major” ale României.
De asemenea, Tăriceanu a spus că și-a dat acordul pentru un guvern monocolor, PNL, și exclude posibilitatea unuia de coaliție, cu mai multe partide:
„Nu cred că poate să discute cu noi una și cu PRO România altceva (participarea la guvernare – n.r.). Acest lucru exclude intrarea altor partide la Guvernare. Intrarea altor partide ar bulversa o logică simplă, s-ar transforma dintr-un guvern monocolor într-un guvern în care există mize politice.
Nu am discutat încă acest lucru. Noi ne-am retras toți oamenii pe care i-am avut în fostul guvern. În momentul de față nu avem reprezentanți în actualul guvern. Nu știu ce va face PNL, înțeleg că vrea să meargă pe depolitizare. Există aceste riscuri, negocierile cu celelalte partide nu s-au încheiat. Singura negociere e cu noi".
Acesta nu a detaliat cele 12 condiții formulate dar a afirmat că va exista un acord scris care va fi semnat cu PNL. Chestionat despre Secția specială pentru investigarea magistraților, liderul ALDE a afirmat că s-a convenit că „negru pe alb că reformele în justiție nu se vor face decât prin dezbatere în Parlament și nu prin OUG”.
Ultima variantă a guvernului PNL prezintă modificări față de schița de săptămâna trecută, relatează HotNews.ro, citând surse liberale. Astfel, rămâne Ministerul Tineretului și Sporturilor, care ar fi trebuit inițial să fie desființat, însă va dispărea Ministerul pentru Relația cu Parlamentul. Și unele propuneri de miniștri s-au schimbat, lista finală urmând să fie validată de Ludovic Orban împreună cu Klaus Iohannis.
Lista ministerelor și a miniștrilor, potrivit surselor HotNews.ro:
Ministerul Afacerilor Externe (se comasează Ministerul Afacerilor Europene și cel al Românilor de pretutindeni) - Bogdan Aurescu
Ministerul Afacerilor Interne - Laurențiu Leoreanu (pe listă era anterior și Marcel Vela)
Ministerul Apărării Naționale - Nicolae Ciucă
Ministerul Finanțelor - Florin Cîțu (pe listă figurau anterior și Lucian Heiuș și Bogdan Iulian Huțucă)
Ministerul Economiei (se comasează Ministerul Energiei, al Mediului de afaceri și Turismul) - Virgil Popescu (pe lista inițială figura și Ion Ștefan)
Ministerul Dezvoltării - Raluca Turcan (pe listă figura inițial și Robert Sighiartău)
Ministerul Justiției - Cătălin Predoiu (pe listă figura și Ioan Cupșa)
Ministerul Agriculturii - Adrian Oros (pe listă figurau anterior și Emil Dumitru și Nicolae Giugea)
Ministerul Muncii - Violeta Alexandru
Ministerul Mediului (se comasează Ministerul Apelor și Pădurilor) - Costel Alexe
Ministerul Educației (se comasează Ministerul Cercetării) - Monica Anisie
Ministerul Fondurilor Europene - un independent
Ministerul Tineretului și Sportului - Sorin Moldovan
Ministerul Transporturilor (se comasează Ministerul Comunicațiilor) - Lucian Bode
Ministerul Culturii - Liviu Brătescu
Ministerul Sănătății - Horațiu Suciu (în calcul fusese luat și Vasile Rîmbu)