USR acuză nepotismele din Consiliul Județean Iași condus de Costel Alexe (PNL)

Laurentiu Gheorghe | 23.01.2021

Filiala din Iași a USR îi acuză pe șeful CJ Costel Alexe și primarul Mihai Chirică, ambii PNL, că au dat startul unei campanii de angajări sau avansări pe linie de partid.

Pe aceeași temă

Este vorba de administratorul public al Municipiului Iași (cumătru al primarului), managerul public al Județului (un liberal fost administrator al unei firme a lui Alexe) sau au influențat decisiv alegerea ca vicepreședinte al CJ a finului lui Alexe, precum și angajarea la Palatul Culturii a soției acestuia din urmă și a unui șef de la organizația de tineret a PNL Iași.

Trei dintre angajările care au stârnit vâlvă în mediul politic local au avut loc în această săptămână. Andrei Cazacu, care, în decembrie 2020, fusese numit președinte al Administrației Fondului pentru Mediu, a fost schimbat din funcție de noua conducere a Ministerului Mediului și, întors acasă, a devenit manager public al Județului Iași, funcție vacantă până acum.

Numirea într-un astfel de post se face fără concurs, prin dispoziție a șefului instituției. Cum CJ Iași nu a avut până în prezent un administrator public, venitul pentru o astfel de funcție nu apare în lista celor care ocupă posturi de conducere. Însă, în alte Consilii Județene (Tulcea, Prahova, Mureș) un astfel de administrator are salariul de bază cuprins între 15.000 și 20.000 de lei.

Cazacu este un apropiat din partid al lui Alexe: i-a împrumutat acestuia bani și a fost administrator al unei firme pe care acesta a înființat-o în 2019. După ce Alexe a ajuns ministru al Mediului, Cazacu a fost numit consilier în această instituție, iar la parlamentare a fost pe lista candidaților PNL Iași la Senat.

Suspiciuni a ridicat și ocuparea de către Luminița Afloarei și Carmil Chelaru a unor posturi de muzeografi la Palatul Culturii, complex aflat în subordinea Ministerului Culturii și a secretarului de stat PNL, Liviu Brătescu, membru al organizației liberale din Iași.

Afloarei este fina lui Alexe și a fost detașată la Palat din postul de consultant la cabinetul parlamentar al deputatului PNL Alexandru Muraru, iar Chelaru, șef al Organizației Municipale a tineretului liberal, de la Consiliul Județean, nefiind clar cum a fost angajat acolo, în condițiile în care organizarea de concursuri a fost suspendată în perioada stării de alertă.

La rândul său, finul Sorin Afloarei, soțul Luminiței, a avansat recent pe linie politică și profesională: în calitate de consilier județean PNL, a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean pentru mandatul 2020-2024, în directa subordine a nașului său.

USR Iași a criticat aceste numiri, susținând că ”Acest tip de comportament este unul specific baronilor locali şi PSD-ului, prin care Costel Alexe abuzează de funcţia şi de puterea sa. (…) Toate aceste acte sunt susceptibile de trafic de influenţă, abuz de putere şi chiar organizarea unei grup de lucru prin care familia Alexe să controleze judeţul Iaşi. Domnule preşedinte al Consiliului Judeţean, reforma administrativă pe care aţi iniţiat-o seamănă mai degrabă cu stilul PSD, decât cu promisiunile PNL şi programul de guvernare asumat în coaliţia de guvernare”.

În replică, Alexe a declarat pentru G4Media că „Nu este nimic de comentat, sunt doar fabulațiile și atacurile uzuale ale unor politicieni care nu au înțeles că s-a încheiat campania electorala și din octombrie suntem în slujba ieșenilor și nu doar trâmbițăm și fabulăm pe facebook.

Nu pot fi acuzat de nepotism atât timp cât nu am nici o rudă angajată în sistemul public din subordinea Consiliului Județean sau în oricare altă instituție, iar dacă trimiterea este către viceprețedintele Sorin Afloarei, el a fost ales prin vot de către consilierii județeni, fiind consilier județean la al 2 lea mandat. Mi se pare absurd să fiu acuzat de vreun amestec în condițiile în care Sorin avea deja o carieră politică și un mandat de consilier județean cu mult înainte să îl cunun eu.

Cât despre numirea domnului Andrei Cazacu în funcția de administrator public, ea este conform prevederilor legale, este un căștig pentru Consiliul Județean. Mă bucur că un om cu experiență în administrația publică centrală, un om care a muncit la programul politic și la viziunea de dezvoltare județeană care a fost învestită cu încredere de peste 40% dintre ieșeni la alegerile locale din septembrie 2020 are prilejul să o pună în aplicare.”

La Primărie, tot pe un post de administrator public, a fost numit, în luna decembrie 2020, Gabriel Harabagiu, până în septembrie viceprimar al municipiului Iași. El va avea un salariu de bază brut de circa 18.000 de lei. Harabagiu este membru PSD și cumătru cu primarul Mihai Chirica. Cei doi au fost excluși din PSD în 2017, dar Harabagiu a atacat decizia în instanță, a câștigat procesul și a redevenit membru al acestei formațiuni politice.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22