Pe aceeași temă
„Este opțiunea fiecăruia, nu a fost vreo directivă dată de cineva. Fiecare hotărăște dacă participă sau nu la vot, în primul rând. Este mai degrabă sarcina Opoziției să asigure cele 233 de voturi și probabil a găsi forma prin care să existe un cvorum. Tocmai de aceea, pentru cvorum, pentru a avea această moțiune discutată și votată astăzi, suntem acolo cu toții pentru a vedea cum își strânge Opoziția voturile necesare”, a susținut Steriu la RFI.
Întrebat dacă nu se teme că unii parlamentari ai PSD vor vota pentru moțiune, Valeriu Steriu a răspuns: „Nu ne temem. Suntem convinși că în clipa de față, întreaga echipă a PSD-ului și alături de noi și cei de la ALDE, așa cum au arătat și acum două săptămâni la votul pentru noul președinte al Camerei Deputaților și de această dată vor fi uniți și vor arăta o majoritate solidă în cele două Camere”.
Totuși, la ora 11:00, la Parlament sunt prezenți foarte puțini parlamentari PSD-ALDE, doar cât să se asigure cvorumul necesar pentru ca să se treacă la votul moțiunii. Aceasta demonstrează încrederea partenerilor de coaliție că Opoziția nu a reușit să convingă până la ora votului parlamentari din PSD și ALDE care să voteze împotriva Guvernului Dăncilă
Viorica Dăncilă a declarat marți dimineață că nu are emoții înaintea votului la moțiunea de cenzură și are încredere în parlamentarii PSD și ALDE.
Premierul a menționat că nu se va mai întâlni nici cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu înainte de moțiune. ”Nu am nicio emoție, am încredere în colegii mei, am încredere în partenerii de alianță”, a declarat Viorica Dăncilă.
Întrebată dacă va discuta cu parlamentarii din PSD sau cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, șeful Executivului a răspuns că nu mai este necesar. ”Nu cred că este nevoie. Sunt oameni încare am încredere. Oameni care dau dovadă de foarte multă responsabilitate și astăzi vom vedea rezultatul”, a răspuns Dăncilă, citată de Mediafax.
Parlamentul dezbate și votează, marți, moțiunea de cenzură depusă de Opoziție la adresa Guvernului Dăncilă. Pentru ca aceasta să treacă sunt necesare 233 de voturi, din totalul de 465 de parlamentari.