Vasile Dancu: Guvernul nu are sustinerea larga a Parlamentului, dar nici presiuni

Iulian Popescu | 30.12.2015

Ministrul Dezvoltării, Vasile Dâncu, a declarat marți seara, într-o emisiune Realitatea Tv, că Romania nu trebuie salvată de un desant tehnocratic, ci de propria elită. Despre Guvern, el a spus că nu are o susţinere largă din partea Parlamentului, dar nici presiuni.

Pe aceeași temă

 

"Atunci când te duci într-un guvern pentru ca eşti curios, ai vise supradimensionate faţă de ceilalţi cand te duci a doua oara, desigur ca nu te mai raportezi la acele aşteptări maximale, te gandeşti la ce trebuie facut repede, este un Guvern de un an de zile. Când ajungi acolo trebuie sa faci politica. Este vorba de specialişti care au fost aduşi acolo prin conjuncturi, dupa o criză politică. Este un Guvern care nu are o susţinere largă din partea Parlamentului, dar nici presiuni. Venim din patru zări diferite, Cluj, Bruxelles, America, iar cei mai mulţi nu au experienţă politică. Dar eu cred că este nevoie de un pic de naivitate pentru a-ţi putea închipui România. Văd ca oricine poate critica Guvernul. Ei pot sa apere soluţia politica. Dar solutia nu este legata de un Guvern de specialişti. Romania nu trebuie salvată de un desant tehnocratic. Romania trebuie salvata de propria elită. Poate printre viitorii politicieni vor face parte si cei care acum sunt colegii noştri în Guvern", a declarat Dâncu, la Realitatea Tv.

 

Vicepremierul a mai spus că programul de guvernare construit este unul simplu, dar a trebuit să se ţină cont de tendinţe. Acesta a mai afirmat că s-a bucrat să cunoască oameni noi, văzând pentru prima data oameni care nu au zis "îi dăm afara pe cei vechi, îi aducem pe ai noştri."

 

"Acum trebuie sa construim un proiect care să tine cont de lipsurile hibele noastre. Ca să fiu sincer, noi am facut un proiect care este prea simplu, noi nu putem simplifica urgenţa, dar atunci cand construim un proiect trebuie sa vedem care sunt tendintele noastre, am incercat sa le dam o expresie sintetică. M-am bucurat să cunosc oameni noi, am vazut pentru prima data oameni care nu au zis îi dăm afara pe cei vechi. Nu venit cu ideea ii schimbam pe acestia şi venim cu ai noştri. În acest iureş al schiumbarii se produc multe nedeptăţi", a mai spus Dâncu.

 

Despre negocierile pentru salariul minim

"A fost o experienţă interesantă, am ajuns la un conses şi a ajuns să conteze varianta Guvernului, a trebuit să discutăm în condiţii foarte grele, ei aveau dreptate, cererile erau legitime. Un coş pentru un trai decent ajunge la suma de 1 400 de lei. Nu este normal ca cel care lucrează 8 ore să primească sub 1 400 de lei. Le-am cerut un răgaz de 4 luni ca sa vedem ce se întamplă cu micile interprinderi care sunt grupate in cele mai sărace judeţe. Am avut o satisfacţie, pentru că am ajuns la o solutie negociată cu sindicate şi patronatele. Cred că vom găsi cele mai bune soluţii", a spus în exclusivitate, Dâncu, la Realitatea Tv.

 

Acord între Guvern şi sindicate pe tema salariului minim. Salariul minim ar urma să crească, de la 1 mai 2016, la 1.250 lei. Majorarea va fi aprobată, miercuri, de Guvern, este acceptată de patronate, dar nu are susţinerea sindicatelor, care doreau majorarea salariului minim la 1.200 de lei începând cu 1 ianuarie. Proiectul a stârnit discuţii aprinse şi la ultimele negocieri desfăşurate la Consiliul Economic şi Social, forul în care se consultă guvernanţii, patronatele şi sindicatele.

 

Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicate sunt de acord.

 

Într-o intervenţie la Realitatea TV, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că se va face şi un act normativ cu propunerea de majorare.

 

Întrebat ce se va întâmpla dacă, la 1 mai, nu vor avea promisunile respectate, Bogdan Hossu a declarat: "Cred că, în momentul respectiv, ar trebui ca Guvernul să-şi dea demisia. În momentul în care angajamentul lui ferm către partenerii sociali nu şi-l duce la îndeplinire, înseamnă ca Guvernul trebuie schimbat. Noi speram ca măcar acest guvern de tehnocraţi să-şi păstreze angajamentele făcute."

 

În ceea ce priveşte efortul bugetar, acesta a explicat: "Efortul bugetar nu ar fi decât pentru 39, probabil 45.000 de salariaţi bugetari care se află sub pragul respectiv."

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22