Pe aceeași temă
România va întări măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, chiar dacă nu există o presiune migraționistă crescândă, dar pentru a evita atragerea țării în fluxul migraționist, a anunțat joi vicepremierul Gabriel Oprea, la finalul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență convocată pentru a discuta problema refugiaților și a modului în care aceasta ar putea afecta țara noastră.
Guvernul va decide acest lucru, deși, în prezent, România nu prezintă o presiune migraționistă crescândă, a explicat Gabriel Oprea.
"Le-am cerut tuturor membrilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență să avem o atitudine responsabilă și să acționăm în mod preventiv pentru limitarea oricăror riscuri la adresa securității naționale care pot fi generate de dinamica contextului regional actual.Am decis astăzi să întărim măsurile de securitate la frontiera cu Serbia pentru a evita riscurile colaterale pe care le-ar reprezenta atragerea României in fluxul migraționist care afectează statele din vecinătate", a declarat vicepremierul la finalul reuniunii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.
Potrivit acestuia, din punct de vedere geostrategic România securizează 2.070 de km la apropierea frontierei externe a UE din care 546 la granița cu Serbia.
"Pe această zonă de frontieră vom intensifica măsurile de securitate prin acțiuni comune, în sistem integrat, potrivit atribuțiunilor tuturor instituțiilor abilitate din domeniul securității naționale. Avem în vedere intensificarea cooperării dintre autoritățile naționale de aplicare a legii, ca aspect de interes privind securitatea frontierei de stat, creșterea capacității operative la frontiera cu Serbia, creșterea capacității operative a frontierelor în zona de risc prin mijloace tehnice și aparatură de observare fixă și mobilă pe timp de zi și pe timp de noapte", a declarat vicepremierul pentru securitate națională.
Încercările de trecere frauduloasă a frontierei de stat și numărul solicitărilor de azil în România se mențin la parametrii de anul trecut, a mai spus vicepremierul.
În România există " șase centre regionale de cazare pentru solicitanții de azil, cu o capacitate totală de aproximativ 1.500 de locuri, rata de ocupare a acestora fiind în prezent de aproximativ 20%", potrivit generalului Gabriel Oprea.