Pe aceeași temă
Victor Ponta, premierul Romaniei, a declarat ca proiectul privind pensiile militare nu se refera la pensii speciale, ci e o incercare de aplicare a unui sistem prezent in toate tarile NATO. El a mai precizat ca acest proiect reprezinta de asemenea o incercare de a repara lucrurile gresite facute in trecut de alte guverne, relateaza ziare.com
"Nu e vorba de pensii speciale, ci despre un sistem care se aplica in toate tarile NATO pentru personalul militar, are niste conditii specifice activitatii acestora, a fost elaborat de catre un colectiv destul de mare coordonat de catre vicepremierul Oprea, iar prima Camera sesizata este Senatul. Din punctul nostru de vedere, este o promisiune mai veche, ca sa nu mai trebuiasca mereu sa reparam, sa carpim din lucrurile gresite facute in 2010", a spus Ponta.
Premierul considera ca proiect va asigura o stabilitate pentru persoanele cu o cariera militara, deloc usoara in actualul context regional.
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege care stabileste regimul pensiilor militare, premierul Victor Ponta intreband in sedinta de guvern daca proiectul ii are in vedere pe militarii "oficiali" sau este "si pentru ceilalti". "Avem multi militari in Romania, si la Ministerul Apararii, si in alte structuri. E doar pentru cei oficiali sau si pentru ceilalti chestia asta cu pensia?", a intrebat Ponta, ministrul Apararii precizand ca proiectul este "pentru toti". Ponta a continuat, in mod informal, si a glumit spunand ca probabil "sunt si prin presa unii care sustin proiectul".
CITITI SI: Guvernul Ponta reintroduce pensiile speciale pentru Politie, Armata si SRI
Proiectul lege prevede ca vor fi acordate pensii militare de stat si pentru soldatii si gradatii profesionisti care indeplinesc conditiile de vechime in serviciu, aceasta categorie profesionala beneficiind in prezent de posibilitatea mentinerii in activitate pana la varsta de 55 de ani.
Varsta de pensionare este prevazuta de legislatia actuala si va creste, gradual la 60 de ani, pana in anul 2030.