Victor PONTA, dupa negocierile cu FMI: NU s-a ajuns la un ACORD in privinta LIBERALIZARII PRETULUI la gaze si a RESTRUCTURARII companiilor producatoare de energie pe CARBUNE

P.c. | 09.02.2015

Pe aceeași temă

Victor Ponta, premierul Romaniei, a declarat luni, intr-o conferinta de presa care a avut loc dupa intalnirea cu delegatia FMI, ca Romania a indeplinit cea mai mare parte a obiectivelor fixate cu FMI dar ca nu exista un acord in privinta liberalizarii pretului la gaze si a restructurarii companiilor Hunedoara si Oltenia, conform Hotnews.


CITITI cele mai importante declaratii ale lui Victor Ponta:



Tintele de crestere economica, disciplina bugetara care nu a insemnat impiedicarea cresterii salariului minim, pensii, reducerea CAS nu a generat deloc o catastrofa ci incepe sa produca efecte pozitive anticipate.
 

Romania a depasit pentru prima oara 50 mld euro exporturi, investitiile au crescut. Avem din regiunea economia cea mai stabila si predictibila. Tot ce tine de managementul companiilor de stat s-a imbunatatit considerabil.
 

Sa nu uitati ca Hidroelectrica, pe pierdere in 2012, in 2014 a facut cel mai mare profit din istorie. Companiile din transporturile feroviare sunt in 2014 pe profit operational. Aceste realizari importante ne dorim foarte mult sa se reflecte si in viata de zi cu zi a fiecarui cetatean.
 

In ce priveste discutiile din aceasta vizita, au ramas pe agenda doua puncte asupra carora nu avem un acord privind masurile de luat in perioada urmatoare, sunt masuri structurale cu impact social si economic important.
 

Continuarea agendei de liberalizare a pretului la gaze inseamna cresterea pretului la gaze. In ce priveste consumatorii industriali Romania nu mai are piata reglementata. Au ramas aici consumatorii casnici, gospodarii si CET-urile. Solicitarea FMI se referea la o crestere de la 1 aprilie de la 53,3 lei la 62, destul de abrupta, pe care o consideram nesustenabila. Altfel nu facem decat sa acumulam datorii la CET-uri si sa facem factura pentru anul viitor imposibil de achitat pentru oameni, motiv pentru care am spus ca pana in aprilie vom veni cu o propunere de calendar sustenabila.
 

Al doilea punct asupra caruia nu ne-am inteles se refera la viitorul industriei producatoare de energie pe carbune, Compania Hunedoara si Oltenia, unde solicitarea FMI era de restructurari masive si radicale care nu salveaza industria si locurile de munca ci ii trimit intr-o spirala care in cativa ani va duce la reducerea semnificativa a acestui sector in Romania.
 

CITITI SI: Iohannis, intalnire cu delegatia FMI, dupa negocierile esuate cu Guvernul

 

Suntem de acord cu eficientizare dar nu vom accepta masuri prin care acest sector esential pentru siguranta energetica si dezvoltarea economica si sociala a unor regiuni, nu suntem de acord cu masuri care sa duca practic la disparitia acestei industrii.
 

Se fac investitii importante pentru respectarea conditiilor de mediu, suntem de acord sa luam toate masurile de eficientizare, care sa asigure existenta acestei industrii, a locurilor de munca si a echilibrului social.
 

Pe aceste doua teme pe care nu avem o intelegere a ramas ca in aprilie cand FMI, CE si BM vor reveni la Bucuresti, sa prezentam cum credem noi ca e bine sa facem ca pretul la gaze sa creasca intr-un rimt sustenabil iar industria de carbune sa aiba perspectiva de salvare in viitor.
 

Noi ne facem treaba ca guvern, venim cu toate planurile in favoarea Romaniei. E nevoie de sprijin politic in Parlament, vom discuta si cu opozitia, aceste lucruri tin de viitorului Romaniei. E nevoie de management mai perfprmant si de intelgere din partea sindicatelor. 
 

Am vazut zilele trecute manifestatii sa marim salariile. Noi ne chinuim acum sa salvam companiile si locurile e munca, daca sefii de sindicat cred ca e momentul sa ceara mariri de salarii la marim si le inchidem. Fac apel la bun simt.
 

Aceste doua puncte le discutam in aprilie, vreau sa mai precizeze ca am anuntat partenerii internationali asupra celor trei proiecte esentiale pe zona economica pe care le elaboram in aceasta sesiune: cod fiscal si procedura fiscala, legea redeventelor si pachetul de legi privind achizitiile publice.

 

Luna ianuarie a fost mult mai buna in ce priveste incasari bugetare, vrem prin relansare fiscala, combaterea evaziunii fiscale, prin politici de stimulare si o noua gandire a achizitiilor publice sa continuam cresterea economica si sa avem 2015 al patrulea an consecutiv de crestere economica.
 

Vreau in 2016 1200 lei salariu minim, putem sa investim in zona sociala, sa reasezam salariile in zona bugetara, iar la codul fiscal sa inchidem toate neclaritatile si aberatiile, care au dus la impozitarea indemnizatiilor copilului, pe care acum le stingem prin diverse ordonante.
 

Romania are o economia stabila, care se dezvolta, tine de capacitatea guvernului dar si de dialogul patronate, sindicate, sa pastram aceasta directie.

 

Intrebari:

Acordul cu FMI inceteaza in septembrie, important e ca in septembrie sa vedem cat am realizat, realmente avem nu stiu daca pot spune 80-90% dar am realizat foarte multe.

Am luat si masuri neagreate initial, cum a fost reducerea TVA la paine, a CAS, nu s-a prabusit bugetul.

Nu am luat niciun dolar si niciun euro de la partenerii nostri internationali.

In iunie, cand e ultima vizita, tragem linie si vedem cate lucruri am realizat.

Ca sa semnam azi scrisoarea trebuia sa crestem gazul la 62 si sa bagam Hunedoara si Oltenia in restructurare. Nu credem ca e bine pentru Romania, motiv pentru care nu am semnat scrisoarea.

Intr-adevar, nu avem scrisoare.

Acordul e in vigoare. 

Anul acesta in aprilie prezentam cum vedem noi lucrurile ca sa fie suportabile, vreau sa stim la cat putem mari pretul astfel incat oamenii si CET-urile sa poata plati. 62 cum s-a cerut nu era realist si corect.

90% din piata de gaze deja e pe partea de piata libera.

Top-up-ul ramane.

In aprilie ne vedem sa discutam solutiile la cele doua probleme.

Teoretic putem accesa sume, dar de ce sa luam bani cand avem pe prima luna excedent?

Daca doamne fereste vine vreun cataclism mondial, da, cat timp acordul este in vigoare. 

O sa imi mentin parerea ca un acord flexibil ca Polonia e un lucru foarte bun.

Programul Prima Casa a fost de succes si se deruleaza si anul acesta. Vrem sa vedem daca si Programul Prima Masina are succes.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22