Pe aceeași temă
Victor Ponta a declarat miercuri, la festivitățile de lansare a fundației, că ideea de bază a BSRP este convingerea că România poate să devină un actor activ în regiunea Mării Negre, în Balcanii de Vest și în Orientul Mijlociu, până la Golful Persic.
Fostul premier a explicat rolul acestei fundaţii va fi să atragă parteneri ''originali'', de care România ar avea nevoie. De asemenea, Victor Ponta a precizat că fundaţia îşi propune să promoveze relaţiile de cooperare cu alte ţări pe teme economice şi diplomatice.
''Pasul următor pentru România, care face parte din familia europeană şi euro-atlantică, este cel al continuării dezvoltării economice şi prosperităţii. Şi lumea aşteaptă prosperitate şi dezvoltare economică", a explicat Ponta, citat de Mediafax.
Think-tank-ul se va concentra pe promovarea și implementarea proiectelor ce vor putea îmbunătăți societățile și economiile din regiunea Mării Negre.
Cabinetul transformat în fundație
În spatele proiectelor pe care se va concentra fundația se află o echipă te profesioniști, cu background diferit expertiză pe domenii precum guvernare, economie, politici publice, analizae sociale, relații internaționale educație, finanțe și afaceri, se menționează în prezentarea organizației există pe site.
Profesioniștii de care se vorbește sunt, în realitate, foști membri ai Cabinetului Victor Ponta.
Echipa, se mai spune în prezentarea de pe site-ul BSRP, este dedicată promovării valorilor democratice, a cooperării economice și întăririi parteneriatului dintre România și toate statele din regiune.
Pe site, Ponta a pus mai multe fotografii de la întâlnirile pe care le-a avut cu lideri europeni, americani sau asiatici în perioada în care a fost premier.
Boardul fundației:
Victor Ponta – președinte
Vicepreședinți:
Daniel Constantin
Nicolae Bănicioiu
Mirel Palada
Geanina Pușcașu – director executiv
Membri fondatori:
Robert Cazanciuc
Sorin Cîmpeanu
Florin Jianu
Cristian Socol
Dan Sultănescu
Marius Nica
Irakli Garibashvili (fost premier al Georgiei (2013-2015)
Social - democrații care se duc la fundația lui Ponta nu vor avea niciun reproș din partea partidului
Dragnea a explicat săptămâna trecută că fundația lui Ponta nu afectează în niciun fel partidul, ba, dimpotrivă, și de aceea niciunul dintre membrii PSD care se înscriu în această organizație nu va avea probleme la partid.
Întrebat dacă această fundaţie îi încurcă planurile politice, Liviu Dragnea a răspuns:"Categoric, nu. Am spus-o şi lui în privat, am spus-o şi public, categoric, nu".
"Nu este un proiect politic al lui Victor Ponta, este o fundaţie, pentru care eu şi acum îl încurajez şi îi doresc succes în proiectele pe care vrea să le dezvolte cu acea fundaţie. Şi nici vreun membru PSD, care este în acea fundaţie, nu are nicio problemă în partid", a adăugat preşedintele PSD.
Judecătorii de la sectorul 5 au acceptat în ianuarie înregistrarea asociaţiei "Black Sea Regional Cooperation Projects 2020".
Conform informaţiilor aparute in presa, asociaţia înființată de Victor Ponta a produs la început ingrijorari in cadrul PSD, aparand semne de intrebare in privinta scopurilor pe care aceasta asociaţie le-ar putea avea si a posibilelor racolari de membri din sanul partidului. Victor Ponta a precizat însă că noul său proiect nu va avea un caracter politic.
Dragnea le-ar fi cerut membrilor PSD sa nu colaboreze cu fundaţia lui Ponta
Conform declaraţiilor facute de mai mulţi social-democraţi, Dragnea le-ar fi cerut inițial membrilor PSD să nu colaboreze cu Victor Ponta în afara partidului. „Domnul preşedinte era normal că, auzind că anumiţi miniştri vor să meargă într-o fundaţie a lui Ponta, de aici s-a pornit, ce rol are fundaţia asta, e fundaţia partidului?”, a spus Cătălin Rădulescu, preşedintele PSD Diaspora, citat de Digi 24.
„A spus că l-a invitat pe Victor Ponta şi a spus ceva de genul că nu este bine că îşi face o fundaţie”, a spus și Şerban Valeca, preşedinte PSD Argeş.