Pe aceeași temă
Taxarea marilor averi este bună pentru un anumit nivel al averii, dar nu poate fi introdusă de anul viitor, deoarece ar însemna o taxă majorată, un alt motiv, de natură tehnică, fiind că în prezent nici nu există sistemul de declarare a averilor, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, relateaza Mediafax.
"Am discutat cu ei (membrii UNPR-n.r.) şi am spus că nici această taxă nu se face în 2015, pentru că ieşim din principiul general că nicio taxă şi impozit în 2015. Şi tehnic, ca să poţi să pui o taxă pe o avere trebuie ca acea avere să fie declarată. Noi nu ştim acum, nu avem o legislaţie decât pentru persoanele publice, cele care sunt obligate să depună declaraţii de avere. Deci, dacă vrem să mergem - şi părerea mea este că e bine pentru un anumit nivel al averii - trebuie să găsim un sistem de declarare, dar noi nu avem sistemul", a spus Ponta.
El a adăugat că o astfel de taxă nu va fi introdusă prin ordonanţă de urgenţă, ci prin lege adoptată de Parlament. UNPR îşi propune să reintroducă în dezbaterea parlamentară proiectele legislative privind taxarea marilor averi şi reducerea vârstei de vot de la 18 ani la 16 ani, arătând că are un protocol semnat în 2012 cu PSD, protocol în care se vorbea şi despre aceste două legi, el arătând că acest protocol există şi în continuare.
CITITI SI: UNPR propune TAXAREA MARILOR AVERI
Proiectul de lege propus de UNPR prevede ca averile peste 450.000 de euro să fie taxate cu 1%. Marţi, preşedintele UNPR Gabriel Oprea a declarat, despre colaborarea dintre UNPR şi PSD, că aceasta nu depinde de adoptarea proiectului privind taxa marilor averi, el arătând că Victor Ponta încă nu i-a răspuns dacă susţine această iniţiativă.
Tot marţi, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că ”de principiu” nu este ”favorabil” propunerii UNPR în ceea ce priveşte suprataxarea marilor averi, menţionând că nu înţelege ”exact” la ce se referă măsura care ar putea duce la vinderea unor averi pentru plata impozitului.