Pe aceeași temă
Ministrul explica modul in care au esuat negocierile initiale pentru achizitia operei lui Brancusi, negocieri purtate de guvernul Ponta: "Cand am devenit ministru al Culturii, în noiembrie 2015, negocierile începute de Guvernul Ponta cu proprietarii lucrării lui Brâncuși eșuaseră. Din mai multe motive. Întâi, pentru că poziția Guvernului Ponta a fost șovăielnică. Ezita între a recunoaște proprietatea și a nu o recunoaște, în ciuda unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acest lucru a dus la o atitudine nerespectuoasă a comisiei de achiziție numită de Guvernul Ponta față de proprietarii de drept. La un moment dat, li s-a spus acestora că ar trebui să cedeze lucrarea Statului pe gratis, din patriotism, ceea ce i-a antagonizat și a înveninat negocierile."
Fostul ministru mentioneaza de asemenea problemele aparute in privinta evaluarii acestei opere: "Evaluările celor doi experți agreați de comisia de achiziție nu au concordat, iar comisia a decis arbitrar să facă o medie între cele două. Proprietarii, la rândul lor, invocau o a treia evaluare a unui expert independent, ales de tribunal în cursul procesului de redobândire, care prețuise lucrarea la 20 milioane de euro. Ministrul Culturii de la acea vreme, Ionuț Vulpescu, a făcut proprietarilor o ofertă scrisă în valoare de 5 milioane de euro, ofertă pe care aceștia au refuzat-o în scris. Acest refuz a sancționat nu numai eșecul unei evaluări corecte, ci și întreaga negociere pe care Guvernul Ponta a dus-o cu proprietarii lucrării lui Brâncuși."
Vlad Alexandrescu arata de asemenea ca Parlamentul a respins cererea de acordare a sumei de 5 milioane de euro pentru achizitia statuii in timp ce proprietarii voiau sa vanda lucrarea intr-o licitatie publica: "La dezbaterea în Parlament a Legii Bugetului de Stat pentru 2016, în decembrie 2015, am cerut în Comisiile de Cultură introducerea unui amendament care să prevadă măcar suma de 5 milioane de lei pentru a avea o sumă de pornire într-o negociere cu proprietarii. Amendamentul a fost respins în Comisiile de Buget-Finanțe și, mai apoi, în plenul Parlamentului. Proprietarii "Cumințeniei Pământului" mi-au cerut, ca ministru al Culturii, să-mi exprim în scris refuzul de a exercita dreptul de preempțiune pentru achiziția statuii, astfel încât lucrarea să poată fi scoasă la licitație publică."
Fostul ministru al Culturii arata de asemenea ca a considerat ca opera lui Brancusi trebuie să rămână în circuitul public si a proiectat campania de strângere de fonduri și ca "un gest demonstrativ pentru a atrage atenția asupra faptului că, de ani de zile, Ministerul Culturii nu are nici un leu în buget cu care să poată cumpăra lucrări de artă din patrimoniu care se vând pe piața liberă și nici lucrări de artă contemporană, achiziționate direct de la artiști."
Dupa ce actualul Guvern a hotarat sa sprijine acest proiect, a fost formata o nouă comisie de negociere, din "doi reprezentanți ai ministerului Culturii, un reprezentant al ministerului Finanțelor, unul al ministerului Justiției, un expert internațional, un observator din partea societății civile", comisia desfășurandu-si lucrarile fără să fie retribuită.
Ministrul precizeaza ca "valoarea unei opere de artă de un caracter excepțional nu poate fi determinată pe baza unui mercurial. Nu este vorba de un kilogram de morcovi. O sculptură în lemn de stejar de Brâncuși, "Portretul Doamnei L.R.", executată în 1914, a fost vândută în 2009 la Christie's cu suma de 29.185.000 euro. "Pasărea în văzduh", o sculptură în marmură din 1922, a fost vândută în 2005 tot la Christie's cu suma de 27.460.000 dolari. În aceste condiții, comisia de negociere a fost mandatată de a obține cel mai bun preț, ca o soluție de compromis între oferta de 5 milioane de euro ce fusese refuzată de proprietari și singura evaluare pe care proprietarii o acceptau, aceea de 20 de milioane de euro. Valoarea de 11 milioane de euro a fost compromisul cel mai avantajos între părți pe care l-a putut obține. Oferta scrisă adresată proprietarilor a fost acceptată. Ulterior, aceștia au acceptat și termenul de plată pentru efectuarea tranzacției."
In aceste conditii, ministru respinge orice alt scenariu in privinta acestor negocieri ca fiind "fie o speculație ieftină, fie un atac răuvoitor. Ceea ce mă face să cred că PSD ori are alt interes cu aceste acuzații, ori nu înțelege nimic."