Pe aceeași temă
Institutul de Studii Populare (ISP) a organizat, joi, 25 iunie, la Camera Deputaţilor, o conferinţă susţinută de profesorul Vladimir Tismăneanu despre “Naufragiul utopiei: semnificaţiile istorice, politice şi morale ale revoluţiilor din 1989”. Evenimentul a fost moderat de Sever Voinescu. Printre participanţi s-au aflat Valeriu Stoica, Andrei Ţăranu, Rodica Culcer, Dan Pavel.
Revoluţiile din 1989 nu au creat numai societăti libere, dar au produs şi o profundă schimbare de paradigmă, de interpretare a lumii. “O revoluţie înseamnă atunci când ne trezim într-o lume fundamental diferită”, spune Validimir Tismăneanu. Retroactiv, istoria comunismului ca “regim genocidal” din a doua jumătate a secolului XX contureaza o lecţie-avertisment: “atunci când ni se propun reţete de fericire, drumul spre lagărele de concentrare este deschis”.
Să nu uităm că finalitatea ultimă a transformarii comuniste era crearea unui nou tip de civilizaţie în jurul “omului nou”. De fapt, asta au fost societăţile comuniste: industrii de fabricare a “omului nou”. În acest sens, descoperim adevărata natura a comunismului - un fundamentalism politic, o tentativă de revoluţie antropologică, un proiect de reamenajare a omului şi de standardizare a condiţiei umane. Era un univers construit în întregime pe pretenţia infailibilităţii epistemice, unde gardienii cunoaşterii ultime (aceşti militanti ai “determismului istoric”) afirmau suveranitatea partidului şi heteronomia trupului uman. Societatea nu mai era compusă din indivizi autonomi, ci devenise o masă de trupuri indistincte, controlabile.
Dar cum se explică faptul că acest tip de societate a rezistat aproape 50 de ani? Cum se explică forţa de seducţie pe care comunismul încă o exercită şi astăzi? Niciun regim politic nu se poate menţine exclusiv prin represiune şi teroare, consideră Vladimir Tismăneanu. Comunismul a avut permanent şi o componenta mitocratică (“a fost o domnie a mitului”), care a reuşit să închidă/să izoleze societatea într-o metarealitate, într-un univers ideologic paralel care “avea pretenţia de a construi în spaţiul acestei lumi ceva ce aparţine altui tărâm, de natură transcedentală”. Pe scurt, comunismul a încercat să-şi asume rolul religiei tradiţionale, sa se transforme intr-o religie politică urmărind sacralizarea politicului.
Particularitatea momentului revoluţiilor din 1989 constă în dimensiunea lor antiideologică, pentru că din primul moment este respinsă orice formă de inginerie socială. Totodată, fenomenul revoluţiilor din 1989 consacră reabilitarea conceptului de cetăţean, acestea fiind mişcări esenţial civice.
