Pe aceeași temă
"Se voteaza bugetul pe 2017. Ridicam si coboaram mana in mod haotic. Nu terminam de votat si presedintele de sedinta anunta rezultatul. Nici macar nu se mai uita in sala. Scandalos e putin spus. Ma uit la cartela mea si la aparatul de votat. Cartela o folosesc cand fac prezenta inainte de sedinta. Aparatul de vot nu l-am folosit niciodata. Functioneaza, dar nu se vrea folosirea lui. Ce fel de minte trebuie sa ai sa sabotezi in acest hal transparenta celui mai important vot la inceput de an? Cui serveste aceasta sabotare a folosirii metodelor moderne de vot? Pentru mine e o mare enigma", a scris luni, pe pagina sa de Facebook deputatul USR Iulian Bulai.
Bulai a oferit și proba live a momentului exercitării votului. De altfel, acesta a transmis live pe pagina sa momente din timpul votarii amendamentelor la buget când s-a putut vedea foarte clar cum presedintele de sedinta anunta ca anumite amendamente pica sau trec cu peste 100 de voturi numarate in doar cateva secunde.
Situatia este neschimbata inca de anul trecut, cand sistemul de vot electronic a fost blocat imediat dupa votul dat pe legea Defaimarii, initiata de Liviu Dragnea, chiar de presedintele sedintei respective, Florin Iordache, actualul ministru al Justitiei.
Anul acesta s-au făcut investiții în cele 400 de cartele noi de vot, nefolosite, însă. Miza este una foarte clară: fără vot electronic, alegatorii nu stiu cum voteaza alesii lor si nici cu cate voturi au trecut sau au fost respinse legile care ii intereseaza.
De altfel, fostul deputat Remus Cernea a anuntat printr-un comunicat remis presei ca luni va depune o plangere penala pe numele lui Florin Iordache, fost presedinte interimar al Camerei Deputatilor. Cernea il acuza pe actualul ministru al Justitiei ca ar fi fraudat voturile date de deputati in legislatura trecuta, ele nefiind inregistrate electronic.
"Voi depune la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, o plangere penala fata de fostul presedinte al Camerei Deputatilor, dl. Florin Iordache, pentru fraudarea votului din plen. (....) Pe parcursul mai multor sedinte am anuntat acest lucru de la microfonul salii de plen si am semnalat fraudele de vot iar, cand a fost cazul, si lipsa cvorumului fara insa ca aceia care au condus respectivele sedinte sa tina cont si sa opreasca frauda. Votul din plen prin ridicare de mana, in mod sistematic, nu a fost numarat corect, iar uneori nici nu a existat cvorumul legal necesar in sala pentru adoptarea / respingerea unor proiecte si initiative legislative. Spre exemplu, nu poti numara in 2 secunde cca 170-180 de maini ridicate. (...) Dispun de probe care atesta aceste fraude si pe care le voi prezenta procurorilor. De asemenea, exista o serie de alte probe pe care acestia le pot obtine ca urmare a investigarii lucrurilor. Voi indica si martorii care ar trebui audiati pentru clarificarea situatiei reclamate, fiind vorba de parlamentari de la putere si din opozitie, sau de persoane care fac parte din staful tehnic", a precizat Remus Cernea intr-un comunicat de presa remis Ziare.com.
In Camera Deputatilor se vota electronic inca din 2006, cand camera parlamentara era condusa de Adrian Nastase.