Washington Post: În România, Polonia și Ungaria, democrația moare încet-încet

Redactia | 08.07.2018

"In timp ce partidele politice reusesc sa isi impuna din ce in ce mai mult propriile interese in Polonia, Ungaria si Romania, normele democratice si pluralismul sunt subminate, iar regimurile din aceste tari se indreapta spre autoritarism”, scrie Washington Post.

SHARE 3

Pe aceeași temă

 

 

 

„Atacul este axat împotriva Justiției și pe garantul ei, un sistem judiciar independent”, se arată în secțiune de opinii de pe site-ul publicației americane, semnătura aparținând boardului editorial, preluat de Ziare.com

 

In Polonia, aminteste Washington Post, partidul de la guvernare, Lege si Justitie, a preluat deja controlul Curtii Constitutionale si a unei parti din tribunale. Iar acum, atentia e indreptata catre Curtea Suprema,deunde 27 dintre cei 72 de judecatori ar trebui sa deimisioneze, in baza unei noi legi care ii obliga sa se penioneze mai devreme. Acest lucru a starnit furie si revolte, potrivit sursei mentionate.

 

Subminarea justitiei din Polonia nu a ramas fara ecou la Bruxelles, avand in vedere ca UE a declansat deja proceduri disciplinare. "Aceasta e calea catre un razboi civil", a spus Lech Walesa, liderul miscarii Solidaritate.

 

In Romania, noteaza Washington Post, liderul partidului aflat la putere, Liviu Dragnea, a fost condamnat de doua ori pentru abuz in serviciu. Drept urmare, formatiunea sa politica a contraatacat printr-un atac la Justitie. "Acest lucru reprezinta o lovitura puternica, avand in vedere lupta anticoruptie din ultimul deceniu", se arata in articol.

 

Liviu Dragnea, mai scrie sursa citata, a reactionat in maniera in care o fac "ticalosii": pozand in victima si promovand teorii ale conspiratiei. El a atacat sistemul judiciar, spunand ca face parte a asa-zisul stat paralel, si a sustinut ca "fortele intunecate" s-au aliat impotriva sa. De asemeena, Washington Post face o paralela intre el si presedintele american Donald Trump, care a adoptat o atitudine similara cand a fost acuzat ca a lucrat cu rusii pentru a intoarce alegerile prezidentiale in favoarea sa.

 

Urmatoarea pe lista se afla Ungaria, despre care jurnalistii americani scriu ca au un regim anti-democratic. Premierul Viktor Orban a reusit, de cand se afla la putere, adica din 2010, sa reduca la tacere mass-media independenta, sa-si agreseze adversarii, sa faca din imigranti niste personaje negative si sa se opuna institutiilor europene.

 

In final, cei de la Washington Post amintesc ca, in toate cele trei tari, fortele democratice se straduiesc sa lupte cu cele anti-democratice, refuzand astfel sa accepte sa revina la autoritarismul pe care l-au experimentat destul de recent. "Curajul lor ar trebui sa ne inspire si merita mai mult decat indiferenta aratata de Washington sau impotenta Bruxelles-ului" - asa se incheie articolul.

Comentarii 3

nidru - 07-09-2018

In partea asta de lume drumurile unor conducatori duc la Moscova si Beijing.

Răspunde

lucid - 07-08-2018

Neomarxistii de la Washington Post habar nu au de realitatile din Europa de est amestecand doua regimuri de dreapta virulent anti-comuniste si anti-corectitudine politica dar sprijinite efectiv de marea majoritate a electoratului cu un regim in care o haita de borfasi acapareaza o tzara prin pasivitatea alegatorilor scarbiti de absenta unei alternative politice votabile.

Răspunde

bula - 07-08-2018

Oare ??? decat o ,,democratie" care ucide sute de milioane de oameni nevinovti in Coreea, Vietnam, Iraq, Siria, Libia, America centrala, America delatina, Africa,alte tari din Asia si din Africa, Iugoslavia, etc, mai bine o democratie pur romaneasca !!! sau, nu sunt de ajuns mortii din Afganistan si de pe alte teatre de operatii ? Nici la ei in tara nu sunt prea ,,ingeri ", pentru ca la calamitati naturale ce afecteaza saracii, negrii, vorbitorii de spaniola ii doare in cur si nici acolo ! lasati-ne cu democratia americana, cea mai mare fabrica de minciuni si crime mondiale !! Spurcatii dracu !!!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22