Zeci de articole declarate neconstituționale așteaptă să fie modificate de Parlament

Iulian Popescu | 13.03.2016

Subiectul interceptărilor a devenit temă de securitate naţională şi a fost dezbătut de CSAT, dar mai sunt zeci de articole din Codul penal şi Codul de procedură penală care nu pot fi aplicate fiindcă Parlamentul nu le-a schimbat.

Pe aceeași temă

 

Nu mai puțin de 31 de decizii ale Curţii Constituţionale aşteaptă să fie aplicate de către Parlament, unele dintre ele având o vechime de doi ani, potrivit Digi24.

 

În doi ani au venit soluţii doar de la Guvern, prin ordonanţă de urgenţă. Deputaţii jurişti promit însă că acum trec la treabă.

 

Ei trebuie să clarifice problema conflictului de interese şi să facă un anunţ aşteaptat de toţi şoferii: concentraţia maximă de alcool din sânge care le permite să conducă fără să rămână fără permis.

 

Curtea Constituţională spune că răspunsul este în vechiul Cod penal: alcoolemia care se ia în calcul este cea stabilită prin măsurătoarea cu alcooltestul, nu pe baza analizelor făcute la sânge.

 

De asemenea, în ianuarie 2015, CCR a spus că este neconstituţională confiscarea extinsă asupra bunurilor dobândite înainte de 2012.

 

Reporter Digi24: Există o explicaţie pentru care acestea nu au fost puse în acord până în prezent?

Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor: Da, datorită faptului că s-a aşteptat un punct de vedere şi susţinere şi din partea Ministerului Justiţiei.

 

Ministrul Justiţiei trebuie să lucreze împreună cu deputaţii jurişti, procurori şi judecători la alte 30 de propuneri parlamentare de modificarea Codurile penale.

 

„Acolo este nevoie de o consultare între instituţiile în domeniu şi după aceea să se aleagă cea mai bună soluţie, fie un proiect de lege iniţiat de Guvern, fie o iniţiativă parlamentară”, spune Gabriel Andronache, deputat în Comisia juridică.

 

În aceşti doi ani, toate articolele declarate neconstituţionale au fost suspendate.

 

Potrivit legii, după o decizie de neconstituționalitate există un interval de 45 de zile pentru ca legea, ordonanța etc. să fie modificată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22