Zegrean: Nu există niciun argument pentru o ordonanță de urgență pe codurile penale

Redactia | 11.12.2018

Adoptarea unei ordonanțe de urgență pe Codurile penale ar înseamna un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, spune Augustin Zegrean.

Pe aceeași temă

Din momentul în care Parlamentul a început dezbaterea pe un act normativ, nu i-l mai poate lua nimeni, a declarat pentru HotNews fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean.

El afirmă categoric că Executivul nu poate modifica prin Ordonanță o lege aflată deja în dezbatere în Parlament, existând și o decizie în acest sens a Curții Constituționale.


"Nu există niciun argument care să justifice Ordonanță de Urgență pe coduri, e doar voința lor"


Fostul președinte al Curții Constituționale spune ferm că Guvernul nu poate modifica prin Ordonanță o lege aflată în procedură parlamentară. Există și o decizie a Curții Constituționale - decizia 1431/2010 - care a stabilit că există un conflict juridic de natură constituțională după ce Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe legea educației.


"Acea decizie arată că un proiect de lege aflat în procedură parlamentară nu mai poate fi preluat de Guvern și transformat în Ordonanță de Urgență. Unica autoritate legislativă a țării este totuși Parlamentul. Guvernul poate emite ordonanțe numai în situații extraordinare, când reglementarea nu poate fi amânată, este foarte urgentă. Nu poți să spui că modifici un articol din codul penal, să zicem definiția pe abuz în serviciu, pentru că e o problemă atât de urgentă încât să justifice adoptarea unei Ordonanțe", a explicat Zegrean.

Mai mult, el spune că în Codul de procedură penală nu pot fi modificate unele articole, iar altele nu, pentru că instituțiile sunt legate între ele: "Nu poți să modifici unele articole, iar pe altele să nu le modifici pentru că nu se mai poate aplica Codul în situația asta. Nu există niciun argument care să justifice Ordonanță, este doar voința lor".


Fostul președinte al Curții Constituționale spune că adoptarea unei astfel de Ordonanțe ar însemna un caz clasic de conflict de natură constituțională, care poate fi sesizat la CCR de președintele Klaus Iohannis.

"Nu poți să scoți dintr-un act normativ și să dai o parte din articole prin Ordonanță, altele prin lege în Parlament. Înseamnă că Guvernul se suprapune pe atribuțiile Parlamentului. Acesta ar fi un conflict clasic de natură constituționlă - o instituție a intrat peste o altă instituție. În momentul în care Parlamentul a început dezbaterea pe un act normativ, din acel moment nu i-l mai poate lua nimeni. Este conflict juridic de natură constituțională dacă ei preiau din legea aia și trec prin Ordonanță de Urgență. E ca și cum ți-ar fura cineva cârnatul din fasole", a concluzionat Augustin Zegrean.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22