DNA a trimis in judecata zilele trecute dosarul in care Ana-Maria Patru, fost președinte al Autorității Electorale Permanente, este acuzata de trafic de influenta si spalare de bani. Acesta este in prezent plasata in arest la domiciliu.
Patriarhia Română nu se opune ridicării unei moschei la Bucureşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Vasile Bănescu, într-o emisiune la Digi 24, el spunând că este vorba despre un lăcaş de cult recunoscut de stat şi că a primit asigurări că nu va fi un centru de pregătire al unor lideri islamici.
Un studiu făcut de Mercer, una dintre cele mai mari firme de consultanţă din lume, a stabilit care sunt cele mai sigure, dar şi nesigure oraşe din lume.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, urmează să se întâlnească, luni după-amiază sau cel târziu marţi dimineaţa, cu copreşedinţii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin. ALDE ar urma să primească trei ministere, printre care şi cel al Mediului, condus de Constantin.
Dupa ce presedintele Iohannis l-a acceptat pe Sorin Grindeanu pentru functia de premier, PSD a inceput formarea cabinetului guvernamental al acestuia.
Raluca Pruna, ministrul tehnocrat al Justitiei, afirma, intr-un scurt bilant al activitatii sale la minister in anul care a trecut, ca si-ar fi dorit sa existe o mai buna comunicare intre echipa guvernamentala din care a facut parte si cetateni.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an