Hidroelectrica, care a ieşit în iunie din insolvenţă, a câştigat miercuri procesul cu Energy Holding, compania lui Bogdan Buzăianu, supranumit "cel mai mare băiat deştept" din energie.
Cererea prin care procurorii DNA cer, încă o dată, avizul pentru urmărirea penală a Elenei Udrea a ajuns în Parlament. Procurorii vor să o pună sub acuzare pentru instigare la luare de mită.
Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti să nu accepte procedura simplificată în cazul celor cinci inculpaţi care l-au denunţat şi au recunoscut faptele. Oprescu spune că doreşte o judecată corectă, care să îl facă să aibă „cugetul împăcat”.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a semnat marti un protocol de cooperare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru a avea acces la anumite informatii necesare rezolvarii unor cauze în care s-a dispus urmărirea penala pentru infracţiuni contra umanităţii.
Profesorul şi avocatul Gheorghiță Mateuț a fost cel care a emis un punct de vedere, la solicitatea Comisiei Naționale de Etică, cu privire la teza de doctorat a șefei DNA. ”Ce se întâmplă în acest caz (Kovesi - n.n) e foarte grav. S-au pus în mișcare mijloace necinstite, organe de presă, încercări mârșave de a dovedi un denunț mincinos, afirmă avocatul.
Ministrul Sănătății a anuntat ieri lansarea in dezbatere publica a unui proiect prin care se urmareste luare unei serii de masuri în privința prețurilor medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, pentru a asigura accesul pacienților la tratamente.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an