Procurorul şef al DNA a transmis procurorului general solicitarea de începere a urmăririi penală împotriva lui Petre Tobă, care tocmai a demisionat din funcţia de ministru de Interne, pentru favorizarea făptuitorului - infracţiune care ar fi fost săvârşită în perioada mandatului de ministru, anunţă DNA.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat că data de 11 decembrie aleasă pentru organizarea alegerilor parlamentare vine cu "mai multe inconveniente", având în vedere că în a doua jumătate a lunii lumea e mai preocupată "de sărbători şi de cadouri", iar parlamentarii vor trebui chemaţi din vacanţă pentru a dezbate bugetul.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cere Senatului Romaniei sa formuleze cererea de urmarire penala a lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne al Romaniei, dupa ce DNA a solicitat acest lucru ieri.
Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei premierului, ar putea deveni noul ministru de Interne, după demisia lui Petre Tobă din această funcție.
Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a atras atentia Complexul Energetic Oltenia si Complexul Energetic Hunedoara in privinta informatiilor aparute in presa locala despre faptul ca s-ar da șpagă pentru listele de disponibilizari.
Petre Toba, ministru al Internelor din decembrie 2015 si pana pe 1 septembrie 2016, urmarit penal de catre DNA pentru favorizarea infractorului, este ultimul dintr-o lista lunga de ministri care au ajuns sa fie cercetati de procurorii anticoruptie in ultimii zece ani.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an