Pe aceeași temă
Mă leagă de revista 22 un sfert de veac din propria-mi viață. Am început să scriu acolo din primele săptămâni care au urmat revoluției. Mai întâi a fost un lung dialog cu Stelian Tănase, inclus ulterior în volumul Ghilotina de scrum, coordonat de Mircea Mihăieș. Am ținut ani de zile o rubrică intitulată Sociologia comunismului. Am citit în 22 eseuri extraodinare, interviuri de neuitat, inclusiv acela luat de Gabriela Adameșteanu lui Ioan Petru Culianu. Am urmărit lupta dusă de GDS și de revista 22 împotriva fanatismelor de orice fel, a extremismului, șovinismului, tribalismului. Am putut vedea cum apar noi voci, cum revista izbutește să-și mențină prospețimea în pofida scurgerii timpului. Nu știu alt caz, în întreaga presă postdecembristă, al unei reviste democratice dedicată apărării valorilor societății civile care să fi probat o asemenea consecvență și să fi atins o asemenea performanță de longevitate.
Vladimir Tismăneanu la ceremonia în care a primit Premiul GDS (ianuarie 2008)
Am multe amintiri legate de revistă. Voi povesti aici două, cu precădere relevante pentru că sunt direct legate de două momente-cheie, unul negativ și celalalt pozitiv, din istoria recentă a României. Primul episod a avut loc în iunie 1990. Eram la București, am mers la sediul GDS în dimineața zilei de 13 iunie, împreună cu Tudor Jebeleanu și, cred, Dan Petre. Se afla acolo Gabriel Andreescu, era și atașata culturală americană, admirabila Agota Kuperman. A apărut un student, venea de la Arhitectură, era bandajat la cap, fruntea îi era însângerată. Vorbea tremurând, avea un chip supliciat, ne-a povestit despre ororile comise de bandele securisto-minerești aduse la București de tandemul Ion Iliescu-Petre Roman. Eram în curte, de pe stradă se auzeau strigăte, am înțeles că se apropiau falangele de mineri, îndrumate de securiștii lui Voican și Măgureanu. Nu știu ce le-a spus Gabriel Andreescu, dar nu au intrat să devasteze sediul GDS, cum probabil era plănuit. Bănuiesc că și-a folosit întreaga capacitate de convingere, oricum eram cu toții îngroziți. A fost momentul în care am realizat sur le vif cât de amenințată este încă firava societate civilă din România și m-am jurat că voi povesti tot ce-am văzut de îndată ce voi ajunge acasă, în Statele Unte. Am făcut-o acolo, în The New Republic, dar și în țară, într-un interviu din 22 luat de Raluca Barac pe 16 iunie, intitulat Paradoxul român (a apărut în numărul din 3 august 1990 și este inclus în cartea Ghilotina de scrum, Polirom, 2002). Unul dintre subtitlurile acelui dialog era: Experimentul neoperonist de la București.
Celălalt moment esențial pentru mine a avut pe 19 decembrie 2006, a doua zi după ședința parlamentului când președintele Traian Băsescu a condamnat dictatura comunistă drept ilegitimă și criminală pe întreg parcursul existenței sale. Eram mai mulți prieteni strânși in biroul Rodicăi Palade, ciocneam șampanie, mâncam tort. Mihnea Berindei m-a chemat la telefonul din secretariat, mi-a spus că la celălalt capăt al firului se află Monica Lovinescu. Emoționat, am luat receptorul și i-am spus că asistasem, cu o zi înainte, la un moment cumplit, cu circul obscen al lui Vadim și al bandei sale. Monica mi-a răspuns: „Nu contează, domnule Tismăneanu, noi am învins“. Mi-au dat lacrimile.
Comentarii 5
Valentin Feyns - 01-29-2015
Imi permit sa adaug o amintire personala despre relatia dintre Domnul Tismaneanu si Revista 22. In 1995 (cred) Gabriela Adamesteanu (omit apelativul Doamna din respect pentru personalitatea publica), atunci Redactor-sef la "22", aflata la Washington, incerca sa obtina un ajutor financiar pentru revista aflata in dificultati tehnice intr-un peisaj politic foarte dusmanos. O mica organizatie romano-americana din Washington ("Free Romania Fund") al carui presedinte eram a ajutat-o si Doamna Adamesteanu a plecat la Bucuresti cu un grant de 30000 de dolari (Imi permit sa mentionez episodul intrucat inteleg ca Doamna Adamesteanu l-a facut public in "Timpul") Ei bine, acest succes (care a prins bine revistei) ar fi fost imposibil fara ajutorul lui Vladimir Tismaneanu (omit apelatIvul din acelasi motiv).
RăspundeÇHARLIE - 01-28-2015
Victorie? Dupa o quasi-revolutie in '89, O quasi-democratie sub Iliescu, si acum quasi-socialsm sub Ponta. Pe cand vom scapa de toate QUASIS?
RăspundeComan Avramescu - 01-28-2015
D-vs. ati invins!, familia Tismaneanu a fost intotdeauna de partea invingatorilor! deh, stiinta inalta care s-a predat si s-a invatat acolo unde domnia-voastra v-ati simtit si va simtiti excelent, bravos! ...iara mioriticul popor (d-vs., razand gros, ati zice bobor) ramane acelasi!...caci mai la urma urmei va trai si el peste vreo mie de ani! N-ar fi mai bine ca toti luminatorii astui neam, politicieni si ideologi, sa mergeti, asa cateva sute de ani, in lumea voastra mutanta si sa ne lasati si pe noi, in sfarsit, liberi sa traim!...
Răspunderevista22fil - 01-28-2015
Caminul 'Revista22'. Caminul ‘Revista22′ O vorba batraneasca ne invata : ‘Cine n-are un batran, sa-si cumpere’. Ca sa patrunzi intelepciunea acestei “recomandari†(cat de strain, cat ‘a gol’ suna!), trebue, fie sa ajungi batran fie, cel putin, sa fi trait printre batrani (oameni ‘in varsta’, cum li se spune de catre civilizati), dar sa ai si sansa de a fi dotat, ‘de la natura’ cu un fin simt al observatiei si intelegerii, simt cizelat in scoli alese, de profesori ‘rara avis’ si, in primul rand, sa ai norocul de a avea ‘sapte ani de- acasa’ (fara munca ta, doar prin cea a unor parinti crescuti, si ei, in cultura lui ‘sapte ani de-acasa’; ar mai fi o conditie : sa fi dotat cu : ‘cine are urechi de auzit…). Oamenii ramasi prosti si chiar unii dintre cei ‘cititi’ dar de care nu s-a prins cultura din carti (se spune ca : plusul de cultura pe care l-ai putea dobandi din citirea unei carti este ceea ce iti ramane dupa ce uiti ce ai citit), acei oameni de care nu s-a prins cultura o numesc pe o doamna in varsata : ‘baba’, cu sens peiorativ, aruncadu-i-o ca pe-o ofensa in fata. Cuvantul baba, folosit de romani peiorativ, cu lipsa de respect, ascunde in el o origine de cea mai rara delicatete, sensibilitate, afectiune : este cuvantul rusesc ‘ba-ba’, – apelativul folosit de copiii mici, pentru bunica, asa cum folosesc ‘ma-ma’, cand incep sa vorbeasca. Exista case vechi care raman vesnic tinere (care n-au varsta), exista si case noi batranicioase, de obicei cele concepute ‘in pas cu moda’, cea care este, inevitabil, mereu schimbatoare – ‘marfa de consum’. Ca si un om batran care are ce spune (unul tanar nu prea are, trebue sa acumuleze, ca sa aiba ‘ce’ spune; (‘ce’-ul de aici este incarcat cu mult continut!), si o casa veche are ce spune. Trebue numai sa ai urechi de auzit. O casa veche este incarcata de istorie, istoria unor oameni, a unor constiinte, a unor suflete. Ce poate fi mai frumos decat sa te opresti in fata unei case cu fata zbarcita de vreme, sa inchizi ochii si sa ti-o inchipui tanara, imbracata cu mult bun gust – ca linie si detalii, care se ofera deschis privirilor trecatorilor, surprinzandu-i cu o bucurie care le vine ca din senin. Pe vremea tineretii casei “vechiâ€, ea, casa personificata, ii facea fericiti pe cei care locuiau in ea, carora le era ‘camin’, poezia vietii lor. Va rog sa vi-i inchipuiti, sa va faceti o musculita atemporala miraculoasa si sa va bucurati de bucuria lor. Cand veti deschide ochii, veti vedea, in fata dumneavoastra, o onorabila ‘ba-ba’, cu fata inobilata de trecerea vremii, nu o ‘baba’; asta, numai daca sunteti daruit cu aceasta insusire. Daca insistati onest, tenace, o puteti deprinde (insusirea); nu incercati sa va grabiti, sa ardeti etape, fiindca nu va merge; casa veche nu se lasa cucerita cu una-cu-doua, ii place sa fie curtata indelung. Ce imensa bucurie simte un om cand se muta in casa visurilor lui. Pentru suflet
RăspundeADEVARUL - 01-27-2015
Din pacate dle. Tismaneanu, "NU ati invins deloc !". Ei sunt peste tot si fac ce vor in continaure de 25 de ani. Procesul Comunismului nu a avut loc; Lustratia nu ati facut-o; Paul Goma nu este in Romania si este subtil tinut in exil (amabil-civilizat si poltic corect) fortat; adevarurile pe care le manipulati sunt doar pe jumatate spuse; ceea ce nu va convine este nostim discreditat sau "moderat"; intelectualii cei mai grozavi si "celebri" s-au dat cu puterile succesive ici si colo; nu exista viitor, valori, repere, modele, scoli, universitati, programe reale si concrete de eradicare a pelagrei si cancerului-cangrenei societatii romanesti in declin; DAR in Schimb va auto-vesel felicitati, trunchiind realitatea reala cu un titlul "sergiu nicolaescian". Ciudat !
Răspunde