Pe aceeași temă
Iată-mă, aşadar, revenit în biroul meu. În aceeaşi dimineaţă mi-a telefonat Petre Roman, cu o voce viril-catifelată – era prim-ministru atunci –, vrând să se asigure, vezi Doamne, că invadarea sediului Humanitas din luna iunie nu avusese urmări grave. Apoi, puţin după aceea, îmi telefonează Andrei Pleşu (era ministru al Culturii), spunându-mi că Măgureanu voia să ştie dacă mă poate suna şi dacă – Pleşu ce credea? – voi răspunde sau nu la telefon. „Am spus că eşti un om civilizat şi că n-am nicio îndoială că o vei face.“ Mă sună. Mă întreabă dacă am putea sta de vorbă şi unde anume: la el la birou? Sau la sediul Editurii Humanitas? M-am gândit că e mai bine ca directorul SRI să nu apară la Casa Scânteii şi nici în editura proaspăt vandalizată. „– Prefer să vin eu“, i-am spus, „şi, dacă se poate, împreună cu domnul Pleşu“. Voiam, pe de o parte, profitând de ocazie, să-i cer manuscrisele Noica pe care Securitatea le confiscase la arestarea din 1958 (mai cu seamă corespondenţa cu Cioran din perioada 1948–1958, „cele mai frumoase pagini pe care le-am scris vreodată“, după cum îmi declarase Cioran la Paris). Eram curios, pe de altă parte, să ştiu cum va împacheta povestea cu mineriada din iunie. Și, în fond, ce voia de la mine. A doua zi, o maşină a editurii pătrundea în curtea sediului SRI din preajma străzii Povernei, în timp ce o poartă metalică uriaşă se închidea cu zuruit mare în urma noastră.
Înainte de a intra în biroul lui Măgureanu, îi spun lui Andrei:
„– Fii atent, dacă ne dă cafea sau orice altceva, eu nu beau.“ „– Ce, ai înnebunit?“ apucă să-mi arunce Andrei şi intrăm. M-a izbit faptul că, văzut din profil, chipul lui Măgureanu, cu nasul răscroit în sus, te trimitea cu gândul la un cap de răţoi. Poate și pentru că avea un costum culoarea oului de rață. Și ac auriu la cravata albastră. Extrem de curtenitor, ne întreabă dacă bem o cafea. „– Hait!“, îmi zic. Apoi tușesc, îmi dreg vocea și răspund:
Gabriel Liiceanu la prima conferinţă de presă a GDS (Hotel Intercontinental, decembrie 1989)
„– Nu, mulţumesc, tocmai am băut la birou“. „– Trei cola atunci“, spune Măgureanu către fata care aştepta în uşă. Îl privesc semnificativ pe Andrei, care-mi face semn discret că nu sunt în toate minţile.
„– Ne pare rău, începe Măgureanu, de cele întâmplate în iunie şi aş dori să vă spun, domnule Liiceanu, că ţara asta are nevoie acum de intelectuali care să se angajeze şi să pună umărul la schimbare. Uitaţi, am aici o carte...“
Şi se scoală de pe scaun îndreptându-se spre o bibliotecă. În timp ce deschide vitrina pentru a lua cartea, schimb repede paharul meu de cola cu al lui şi beau însetat. Pleşu mă priveşte cu ochi mari. Domnul director al SRI se întoarce la masă cu cartea, se aşază şi discuţia continuă. Aştept, relaxat de-acum, ca, la rândul lui, să bea. Dar nu se întâmplă nimic: paharul cu cola din dreptul lui Măgureanu rămâne neatins! Simt cum neliniștea crește în mine. „– El de ce nu bea?“ îl întreb agasat pe Pleşu, când Măgureanu se ridică şi iese o clipă din birou. „– Pentru că e profesionist, îmi şopteşte Pleşu. Pesemne că toate paharele sunt otrăvite, dar el oricum nu se atinge de al lui. Înțelegi? E, la scenariul ăsta nu te-ai gândit...“ Într-adevăr, nu mă gândisem. „– Crezi că murim până diseară? îl întreb. Hai să ne cărăm mai repede de aici, pentru că aş prefera să mor acasă.“ I-am smuls lui Măgureanu, înainte de a pleca, promisiunea că va căuta în arhive manuscrisele Noica. Dar nu prea îmi mai ardea de nimic.
Până seara mi-am urmărit cu atenţie toate mişcările peristaltice, reproşându-mi amarnic că varianta cu Măgureanu care ar fi putut să lase paharul neatins îmi scăpase total din vedere. Şi-apoi, de ce Dumnezeu alesesem să mergem noi acolo? Ar fi fost mai bine să vină el la editură. Dar nici până seara, nici a doua zi, nimic nu s-a revoltat în viscerele mele. Către prânz – trecuseră de-acum 24 de ore – mi-am luat temperatura. Era normală. Se părea că scăpasem cu viaţă...
Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La câteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, „din partea domnului director“, o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins.
Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unu. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/04/foto pag 5 Victor Rebengiuc fotografiat de Florin Ghioca.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/02/Trump si zelenski.jfif)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/03/Visa-Weiver-cea-mai-tare-promisiune-de-pana-acum.jpg)
Comentarii 32
Ion Iancu - 02-06-2015
ca o fi parabola... ca o fi o perla umoristica nereusita...nici SRI-ul nu stie. dar acelasi domn Liiceanu a recunoscut public o alta nastrusnicie de-a domniei sale: si-a parasit sotia, cand aceasta era insarcinata, iar pe copil a refuzat sa-l vada timp de 9 ani. trebuie sa recunoastem ca, filosoful are un umor cu totul si cu totul special.
RăspundeCorina - 02-06-2015
Un text cu multiple functionalitati. Eu cred ca i-ati devenit simpatic lui Magureanu dupa faza cu schimbarea paharelor. O fi ghicit, apoi, ca veti deveni unul de-ai lui. Poate cineva sa-l contrazica hotarat? In orice caz, prietenia lui Andrei Plesu e marele dar pe care l-ati primit in viata asta.
RăspundeSerban Serban - 02-06-2015
Poate domnul Liiceanu ar trebui sa ne dea o explicatie la acest gest de folie criminala, paranoia poate face pagube mari. Apropos de cum patrunde spiritul ...
RăspundeBarbu Brailoiu - 02-06-2015
"La inceput, a fost cuvantul (...) si s-a facut om". Da, doamna Cristina: parabola functioneaza, dar abia dupa consumarea episodului - respectiv a vinului oferit colegilor-cobai. Dar, pana ce s-a dovedit respectiva paranoie ("pe urma, din fandacsie dai in ipohondrie.. si dupa aceea, fireste ca si nimica misca" grait-a Conul Leonida, fata cu o alta reactiune), tare ma tem ca dl. Liiceanu s-a dovedit mai... cum vreti dv... decat unsurosul domn Magureanu.
RăspundeAdrian - 02-06-2015
Nimic nu poate justifica gestul facut, acela de a da vinul altora. De fapt, cetateanul liiceanu (asa, cu minuscula!) crede, in proportie de mai mult de 50%, ca vinul e otravit. Tentativa de omor la jumatate? Asa ceva nu as face ni unui adversar, dara-mi-te unui coleg sau colaborator. Si cand te gandesti ca oamenii acestia voiau sa conduca Romania. Se pretind formatori de opinie. De aceea Romania e unde e. Culmea, mai sun admiratori care pupa dosul oricarui potential criminal. Cum poate paranoia de dupa comunism sa scuze anumite fapte care nu sunt iertate unora ce au facut acele fapte pe timpul comunismului, cand pericolul era mult mai mare? Va garantez 50% ca autorul acestui articol nici macar nu va explica figara de stil, parabola, sau ce scuza va inventa sa iasa din situatia jenanta de ..... (scuze, ati zis ca fara injurii!!). Orgoliul de a i se publica articole e tot ce conteaza. Cred ca nici nu citeste reactiile cititorilor. Sa fim sanatosi si cat mai departe de autorul articolului de mai sus!
RăspundeSenilul - 02-04-2015
Faza senila
RăspundeCristina - 02-03-2015
Minunata parabola! Teama domnului Liiceanu a fost intemeiata daca ne aducem aminte de evenimentele din anii '90, iar usurarea dupa 24 de ore ca inca domnul Liiceanu era in viata si concluzia domnului Plesu starnesc rasul! Un articol minunat! Pacat ca unii se agata doar de cuvinte si nu reusesc sa treaca prin filtrul constiintei mesajul!
Răspundecelalalt liiceanu - 02-02-2015
Editia acestui articol are o greseala! Da, va spui io si in consecinta o indrept: Inainte de a le duce la GDS am extras, cu seringa - spionul traia deja in mine -, vin din fiecare sticla, l-am amestecat si apoi, ca un apucat, l-am turnat pe gat. Nemurind am dus mai departe povestea...
RăspundeIoan Constantin - 02-02-2015
Excelenta parabola. Pacat de comentariile care dovedesc si lipsa de umor, si lipsa de intelegere a unei bucati literare frumoase
Răspundeion roata - 02-02-2015
Constiinta nu ma lasa / sa ling capetele chele / am luat odata plasa / ALTII SUNT ACUM LICHELE !
RăspundeION ROATA - 02-02-2015
Altii sunt acum lichele !
RăspundeUca - 01-31-2015
Am ramas interzisa cand am citit acest articol! Rezulta -ca sunteti un om fara caracter si ...valoare! Cum puteati sa daruiti "otrava "prietenilor??!!! V-ati manifestat ca un securist de nivel zero! Cica o tara e nimic fara intelectualide rasa!! Dcei- asa tara asa popor-asa intelectuali(???).... Ramaneti sanatos si..nebaut! Eu , un umil cetatean roaman, nu o sa va mai citesc sau citez!!!
RăspundeLeon - 01-31-2015
De o buna bucata de vreme, interventiile publice ale d-lui Liiceanu imi reaminteau de omul pe care-l pretuisem in paginile Jurnalului de la Paltinis. In acest din urma articol, cu totul bizar, recunosc cealalta fata a sa, pe care am ajuns sa i-o cunosc ulterior. Bizara este aceasta istorioara pentru ca-l pune din cel putin doua unghiuri intr-o postura urita pe cel care a ales sa o relateze. Sa nu-si fi dat seama dl. Liiceanu ce impresie va face povestea sa?
Răspundelucian - 01-31-2015
pacate avem toti , sintem oameni .Totusi , spovedaniile se fac la preot , nu in public .Nu de alta , dar nu merita sa fie data satisfactie lichelelor , care atita asteapta .Oricum , o surpriza placuta .
RăspundeMircea Sipos - 01-31-2015
Era paranoic atunci! Acum in ce faza este?!
Răspundenokia - 01-31-2015
Sper ca a fost o ironie asta cu chapeau
RăspundeDora - 01-31-2015
Sa stiti ca paranoia asta securistica post revolutionara nu se marginea la bastinasi! Imi amintesc de un director expat de prin anii 90 care avea obiceiul ca pentru conversatiile personale mai deosebite sa ne convoace (pe rand, evident) in parculetul din fata companiei. Pana la urma, satula sa inghet, fiindca venise anotimpul friguros, i-am sugerat ca e inutil sa ne convoace afara, fiindca vazusem intr-un film american (Conspiratia, cred ca se numea) cum erau inregistrati doi subiecti de la distanta, in aer liber. A avut efect, discutiile "discrete" au avut loc de atunci prin convocari inopinate pe cate un balcon, ales ad-hoc pe una din cele patru laturi ale cladirii!
Răspundeserban serban - 01-31-2015
Si eu am patit la fel, nu mi-au publicat comentariu nu prea "favorabil" autorului. Franchete sau bascalie neagra, evident ca povestea domnului Liiceanu face loc la nedumerire.
RăspundeAlexandru Cristorian - 01-31-2015
Domnule Liiceanu, cred că partea de final a acestui articol merită reluată și explicată, cu justificările ori scuzele și penitența de rigoare. Pentru un om de calibrul dumneavoastră cred că nu e imposibil, deși nici ușor nu cred să fie, să găsiți cuvintele necesare unei explicații în clar, a unei analize asupra a ceea ce ați făcut. Un asemenea gest, povestit într-un final de text, precum o notă de subsol ori un detaliu, nu vă face cinste. În cazul în care nu e o glumă, acel pasaj de final se poate constitui într-un auto-studiu de caz și, eventual, într-o continuare la "despre limită".
Răspundeadena - 01-31-2015
Chapeau, d-le Liiceanu!
RăspundeCamelian Propinatiu - scriitor - 01-30-2015
Nu era paranoia, ci un sanatos simt al primejdiei! In acel moment, URSS era intacta si se putea indrepta spre orice, iar emanatii democratiei originale gândeau in termeni de putere pe viata: asteptau de fapt sa-si frânga Gorbaciov gâtul! Altfel, e inexplicabila Mineriada. E deci foarte probabil ca domnii Plesu si Liiceanu sa fi trecut chiar de mai multe ori pe lânga o decizie de otravire!
RăspundeMirela Pop - 01-30-2015
Am mai postat un comentariu si nu mi-a fost publicat. Spuneam in el ca ceea ce a facut Liiceanu tradeaza un caracter foarte, foarte urat. Uite cine era moralistul neamului, un domn care le-a dat prietenilor sa bea un vin pe care il credea otravit. RUSINE. Sper sa nu ma cenzurati si a doua oara. Multumesc.
RăspundeBogdan - 01-30-2015
Cum se poate ca nimeni nu observa ca omul asta a testat o otrava pe prietenii lui si acum mai si se lauda cu asta. Ce ati zice daca ati fi fost unul din prietenii lui la acea masa?
RăspundeSorin Camner - 01-30-2015
Mai, tata.... Adica - Daca mi-a pus otrava in vin? Ia sa vedem, au sa moara Gabriela Adamesteanu si ceilalti? Sa le dau lor vinul! mare om, mare caracter!
RăspundeMircea Ordean - 01-30-2015
UN ARTICOL PLĂCUT (zic eu!) al dlui Liiceanu. . PS O singură observație nu tocmai amabilă. Și învățătură personală. N-aș vorbi de nasul aiurea al dlui Măgureanu, cît timp și al meu - fie și datorită deformării foto - este criticabil...
Răspundedusu - 01-29-2015
revoltatii din 87 Brasov
RăspundeDVasile - 01-29-2015
Dan Iosif... Culmea este ca asta s-a dus sa se trateze in Rusia...
RăspundeH11 - 01-28-2015
Asa e! In '90 eram student la Timisoara si am avut un drum la Iasi, la o "sesiune de comunicari stiintifice" si tin minte si acum acea inscriptie scrisa cu litere mari pe zid. Multumesc dle Mirea ca m-ati facut sa-mi amintesc de acele vremuri tinere! :)
RăspundeFrancesca - 01-28-2015
Am ras cu pofta dar si cu amaraciune! Eu in locul lui nici macar nu m-as fi dus la Magureanu. Ca aveau ei o "valiza" speciala, ca o servieta diplomat, cu care te iradiau... In jargonul securistic se spunea: "da-i-l pe Radu" si gata...te iradiau Momentul propice a fost cand Magureanu a plecat din birou(spre a nu fi iradiat si el ) - Mi-e teama ca legenda cu "valiza Radu", nu-i tocmai o gluma...ca altfel nu se explica mortile in urma unor cancere galopante, a numerosi lideri ai revolutiei. Mda...nu-ti trebuia mult ca sa fii paranoic in zilele alea.....si nici acum :P
RăspundeMIHAI 2 - 01-28-2015
Excelenta metoda de a ne convinge ca o bautura nu este otravita - o testam. Sigur , daca suntem atat de buni incat nu avem dusmani , o putem testa si pe prieteni. Pe de alta parte cred ca , citind articolul, dl Magureanu este cuprins de frisoane - a avut candva ocazia sa desfiinteze, fara a lasa urme, Grupul de Dialog Social si a ratat-o.
Răspundemihai - 01-27-2015
Geniala ilustrare a paranoiei acelor vremuri! Acest gen de isterie a alimentat atat Piata Universitatii cat si mineriadele. "Magureanu vrea sa ma otraveasca" "Iliescu va reinstaura comunismul" "Partidele istorice vor da Ardealul ungurilor" fac parte din aceeasi categorie de manifestari paranoice, pastrand proportiile. Printre ele, oameni de genul dlui Plesu, care ii explica dlui Liiceanu ca....Magureanu nu vrea sa-l otraveasca. Acum dupa 25 de ani putem judeca la rece. Cine a avut dreptate? Nu cumva dl. Plesu? A meritat toata isteria, dle Liiceanu?
RăspundeFLORIAN D. MIREA - 01-27-2015
LA MULTI ANI, DOMNULE GABRIEL LIICEANU! ATI FOST EPOCAL CU APELUL CATRE LICHELE. PACAT CA ATI RATAT SANSA DE A CANDIDA LA PRESEDINTIE DUPA 1989. STITI CE SCRIA PE ZIDURILE UNIVERSITATII IESENE IN 1990? "LIICEANU PRESEDINTE".
Răspunde