Rachete, pachete, anchete

După 3 luni de război în Ucraina, nu se mai aude nimic despre pace. Dimpotrivă, rușii amenință acum întreaga lume: „Ori câștigă Rusia, ori se termină rău pentru omenire” – titrează presa moscovită.

Tia Serbanescu 31.05.2022
SHARE 10

De același autor

De fapt, dacă ar câștiga (Doamne ferește!) Rusia, ar fi și mai rău. Putin și oricare altul (Viktor Orbán, de pildă) ar putea pretinde oricând teritorii din vecini invocând imperii apuse. Și totuși, în ciuda comportamentului diabolic al lui Putin (are 50 de rachete nucleare SATAN cu care șantajează lumea) tot se aud voci occidentale (Kissinger, Macron) care susțin că Ucraina ar trebui să îi lase lui Putin regiunile râvnite – ca să fie pace. Păi, n-ar fi pace deloc! Putin ar cere și mai mult. Iată încă o reacție în stilul concesiv al Occidentului, care lăsând (de dragul afacerilor profitabile) Rusia (dar și China) să-și facă de cap ani în șir, le-a hrănit dictaturile. Nu-i de mirare că Lukașenko (animalul de companie al lui Putin) își distra stăpânul râzând de Occident („ei s-au ales cu inflația, noi o ducem bine, mulțumim Occidentului că ne ajută dezvoltarea economică”). Poftim! Rusia n-o duce bine deloc dar Putin pozează în țarul și țara de care depinde soarta lumii. Un oficial rus amenința iarăși că „putem distruge Marea Britanie în două minute”. De ce? Ce v-a făcut? Și cum să te lauzi cu cât rău poți să faci? Putin pavează astfel drumul spre iad al omenirii înlesnind ascensiunea Chinei. Cavalerii apocalipsei! Putin și Jinping! „Dacă puternicii lumii nu se jucau cu Rusia, n-am fi ajuns aici” acuza Zelenski. Așa e, dar faptul e consumat. Acum Ucraina nu poate rezista fără ajutorul Occidentului iar valorile occidentale au nevoie de rezistența Ucrainei. Rezistență și reziliență, vorba aceea. La noi PNRR a împlinit șase luni. Încă nu merge. Deocamdată guvernul face pachete de ajutoare expediate prin tv. Nu se știe când și la cine ajung. Pentru a avea bani de pachete, Ciucă vrea „reducerea cheltuielilor la ministere cu 10%”. Drept care acolo se fac sute de angajări. Ciolacu vrea impozitarea progresivă și o taxă de solidaritate – ca și cei cu salarii și pensii decente să coboare printre săraci. Mărirea impozitelor, creșterea evaziunii. Premierul pretinde însă că „PNL e o școală a performanței în administrația locală”. Spre exemplu, Nicușor Dan a realizat, în fine, un lucru major (singurul) în mandatul său devenind din nou tată. Se pare că asta i-a ocupat tot timpul. Dacă la noi lupta anticorupție a devenit istorie (marii corupți sunt salvați prin șmecherii cu prescripția faptei), la Chișinău e de actualitate: fostul președinte prorus Dodon e la arest de domiciliu pentru corupție și trădare. Cumnatul său (inculpat și el) a făcut senzație mâncând documentul cu acuzațiile. Era nesătul. Nu apucaseră să mănânce valuta găsită acasă la Dodon. Acasă la noi, UDMR și PSD vor republică parlamentară ca să aleagă ei președintele țării. Adică să dea postul pe bani. Oare cât ar cere pe el? Tango degeaba! Adrian Năstase tocmai a confirmat că „serviciile secrete aleg președinții”. Și premierii, firește. Așa că premierul Ciucă și-a făcut bilanțul („avem cea mai mare creștere economică din UE”) iar viitorul premier Ciolacu și-a numărat pachetele („avem 3 pachete cu măsuri sociale și economice care fără PSD nu existau”) estimând că o familie poate trăi cu 3000 de lei lunar. Aferim, don Ciolacu! Să trăiți! Și să vă trăiască toată familia! Cu 3000 de lei. //

Comentarii 5

Liviu Mocanu - 06-06-2022

Constatati ca in Koreea de Nord s-au mancat radacini fierte si s-au facut operatii fara anestezie...si nimeni de acolo nu s-a revoltat, fiindca este o tara eminamente militarizata. Populatia civila este o populatie de sclavi pentru cei din armata, precum in Sparta.

Răspunde

Liviu Mocanu - 06-06-2022

Rusia, in viziunea KGB-istilor, este o tara cu profunde frustrari. Nu le convine sa constate ca au doar doua metropole si ca restul Rusiei traieste in saracie, ca nu se pot pune cu tarile dezvoltate din UE in materie de tehnologie si nivel de trai. Tot ceea ce mai conteaza la ei este industria si cercetarea militara. Comparati cu Germania care vinde 5 tipuri de autoturisme, Franta si Italia cu cate 3 , plus multe alte domenii tehnice in care Rusia este depasita. Rusia nu a evoluat prea mult de la nivelul lui Saharov si Kapita , fondatorii Rusiei ca putere nucleara. Pe acelasi traseu vrea sa o ia si Koreea de Nord si, daca in 20 de ani nu este stopata, va fi viitoarea mare problema pe glob. Si astia sunt chiar niste alienati, ca natie.

Răspunde

Gheorghe Popescu - 06-03-2022

Foarte dragut, dar eu nu inteleg un lucru: de ce il tot numiti domn pe Ciolacu asta. Daca-l numiti toasu, se supara?

Răspunde

PROBO - 06-03-2022

Cu acelas respect si admiratie pentru articolele dvs, dar si cu mare regret ca moderatorul elimina postarile care sunt decente si exprima doar o parere care insa nu e agreata de politica revistei.E vorba de remarca mea din 1.06 care complecta ce a spus Zelenschi : "daca puternicii lumii nu se jucau cu Rusia,n-am fi ajuns aici" .Completrea mea prevedea parerea ca daca nici Zelenschi nu s-ar fi jucat cu nervii ursului nu s-ar fi ajuns aici. Tot ce am postat nu e o pozitie pro Putin ,ci un regret ca diplomatii nu a facut nimic pentru a evita aceasta catastrofa. Scuze pentru neghiobia de am spune sincer o parere.

Răspunde

Stefan Brăgărea - 06-01-2022

Ca întotdeauna minunat Doamnă Șerbănescu!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22