Pe aceeași temă
Andrei Oisteanu (GDS): Exista la Grupul pentru Dialog Social cutuma sa nu fie premiati propriii membri. În cazul lui Vladimir Tismaneanu a fost premiat un viitor membru al GDS. Dupa ce s-a votat acordarea premiului GDS pe 2007, s-a votat primirea sa ca membru al Grupului, fapt care acum este anuntat public.
În declaratia de presa a GDS referitoare la premiu se mentioneaza ca "dorim sa onoram astfel un remarcabil efort colectiv de cercetare, animat de atasamentul fata de valorile unei societati deschise si democratice". Este în aceasta formulare un aspect pe care as vrea sa-l subliniez. Comisia Tismaneanu s-a situat pe cea mai adecvata pozitie pentru condamnarea comunismului. Si singura care conteaza. Comunismul poate fi condamnat si din perspectiva extremei drepte. Dar nu este de salutat anticomunismul clamat de legionari, nici antifascismul clamat de comunisti. Criticarea unui tip de totalitarism din perspectiva unui alt tip de totalitarism este lipsita de sens si, ca atare, irelevanta. Comisia prezidata de Vladimir Tismaneanu a analizat si condamnat regimul comunist din perspectiva democratiei liberale si a societatii deschise. Aceeasi Comisie, cu acelasi presedinte, ar fi putut la fel de bine sa întocmeasca un raport de condamnare a fascismului. La începutul anilor ‘90, Adam Michnik spunea ca exista un mod comunist de a fi anticomunist. Cred ca Vladimir Tismaneanu si membrii Comisiei n-au fost deloc comunisti în modul de condamnare a comunismului.
La GDS au existat rezerve în legatura cu întocmirea unui raport de condamnare a dictaturii comuniste. Coplesiti de trauma din care iesisem, consideram tautologica realizarea unui astfel de raport. Evidentele, spuneam noi, nu mai trebuie formulate. În plus, ne gândeam ca, în România, înfiintarea unei comisii pentru elucidarea unei chestiuni înseamna de fapt îngroparea ei. Pâna la urma, presedintele Basescu a invocat simetria fata de Comisia Wiesel pentru studierea Holocaustului din România. A fost un argument fata de care nu am mai avut prea multe contraargumente si, într-adevar, se pare ca intuitia presedintelui a fost corecta.
Pe prima pagina a Raportului final, într-o Nota asupra editiei, se mentioneaza ca volumul este "opera cu caracter deschis a unor politologi si cercetatori stiintifici din domeniul istoriei" si ca este "doar baza teoretica pentru un act oficial si, totodata, invitatia pentru o investigatie ulterioara, menita sa aduca precizari suplimentare si nuante noi în judecarea acestei perioade din istoria României". Textul este nesemnat, dar am înteles ca a fost scris de Gabriel Liiceanu, în calitate de editor. Cu alte cuvinte, Raportul reprezinta sfârsitul unei etape, fiind în acelasi timp începutul unei etape noi. Într-adevar, lucrarea a generat o vie dezbatere publica. Evident, ea nu a început cu acest prilej, dar se poarta acum pe un alt palier. Pe lânga numeroase aprecieri pozitive, au fost si comentarii polemice si chiar contestatare. Unii au contestat nu numai rezultatele cercetarii, dar si legitimitatea cercetatorilor. Am înteles ca, împreuna cu Cristian Vasile, secretarul Comisiei, Vladimir Tismaneanu colectioneaza toate ecourile din mass-media. Poate va scrie o carte de tipul celei a lui Sebastian, Cum am devenit huligan, în care sa raspunda criticilor sai. În orice caz, observatiile critice au fost de toate felurile: legitime sau nu, de buna-credinta sau nu, de fond sau de forma, venite din stânga sau din dreapta esichierului politic, formulate de politicieni sau de diverse organizatii politice (PSD, PRM). Se afla în lucru chiar si un contra-Raport al Bisericii Ortodoxe Române, care discuta polemic sectiunea referitoare la relatia dintre Biserica Ortodoxa si regimul comunist.
Cum era firesc, Raportul se încheie cu un set de masuri "pentru a nu uita", "pentru a nu se repeta". Ele sunt cuprinse în cinci capitole: Condamnare (adoptarea de catre parlament a unei declaratii de condamnare a crimelor comunismului); Memorializare (zi comemorativa, muzeu, conferinta internationala, serialul Memorialul Durerii, Enciclopedia comunismului românesc); Legislatie si justitie (Legea lustratiei, legi reparatorii, interzicerea prin lege a negationismului si a propagandei comuniste, o noua Lege a Arhivelor Nationale); Cercetare si arhive (accesul neîngradit la arhive); Educatie (manuale scolare, cursuri universitare, burse etc.). Va propun sa discutam în continuare pasii urmatori condamnarii simbolice a comunismului.
Trebuie sa internationalizam condamnarea comunismului
Marius Oprea (IICCR): Cu exceptia a ceea ce tine strict de parlament, majoritatea recomandarilor din Raport au fost insusite de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Am facut un proiect de lege prin care urmeaza sa se ia pensia speciala a securistilor, proiectul de reabilitare a fostilor detinuti politici este deja in dezbatere publica, a fost practic adoptat de guvern. Avem si alte proiecte in vizor. De pilda, am intalnit situatii concrete, tragice: urmasii celor care au fost asasinati ilegal de Securitate - ingropati in locuri nestiute, pe care am inceput acum sa-i dezhumam - nu primesc niciun fel de compensatie pentru ca parintii lor au fost executati. Noi am reusit sa probam material acest lucru, pur si simplu ii dezgropam pe cei executati, cu medic legist, procuror etc. Vom face inclusiv o lege speciala care-i priveste pe acesti oameni. In opinia mea, sunt aproape 10.000 de persoane, majoritatea sunt familii de tarani impuscati in timpul revoltelor din anii ‘50 in procesul de colectivizare. Este vorba de executii sumare, de aceea ne-am gandit sa apelam la justitie. Avem o ipoteza de lucru extrem de curajoasa, pentru ca Raportul ne da aceasta baza, si anume sa demaram un proces in instanta, eventual sa chemam statul roman in judecata, pentru a obtine recunoasterea faptului ca Securitatea a fost o organizatie de tip criminal. Ca urmare a unui asemenea demers juridic, in urma caruia Securitatea ar fi socotita organizatie de tip terorist, toti membrii ei pot fi adusi in fata instantei. Este vorba de acei oameni in legatura cu care putem documenta, datorita accesului la arhive, ca, prin natura atributiilor lor, au comis abuzuri impotriva drepturilor si libertatilor omului. In ceea ce priveste educatia, IICCR a obtinut de la Ministerul Educatiei introducerea unui manual optional de istoria comunismului in scoli. Ne aflam in faza unui proiect de elaborare a acestui manual, inclusiv membrii Comisiei fac parte din colegiul care va edita acest manual. Am achizitionat, cu sprijinul Ministerului Culturii, Penitenciarul de la Ramnicu Sarat, am inceput deja demersurile pentru amenajarea lui ca muzeu. Urmeaza sa avem o intalnire la Ministerul Justitiei pentru a transfera Fortul 13 Jilava in administrarea Institutului, pentru a transforma fosta Jilava, de asemenea, in muzeu. Am editat mai multe publicatii, am sprijinit editarea unor publicatii. Gratie colegului Dorin Dobrincu, in momentul de fata portile Arhivelor ni s-au deschis si speram sa intram la fel de temeinic si in arhivele militare, care gestioneaza mare parte din arhivele fostei Securitati, unde se afla documentele privind toate procesele instrumentate de Securitate. Toate aceste demersuri ne vor ajuta sa nu ne oprim la un Raport care condamna simbolic comunismul, dar nu trece la o condamnare judiciara. Orice demers care are in vedere punerea in fapt a acestei condamnari simbolice, indiferent de unde vine, daca este de buna-credinta, trebuie sprijinit. Cred ca trebuie sa facem un efort comun ca toate recomandarile cuprinse in Raport sa se puna in aplicare.
In momentul de fata, avem in jur de 300 de persoane in legatura cu care am facut plangeri la Parchetul General pentru crime si abuzuri. Noi documentam foarte serios, aducem probe care demonstreaza aceste abuzuri, pe baza de documente, de marturii. Noi prezentam juristilor situatia de fapt. Incadrarea juridica nu ne apartine. Exista, din pacate, posibilitatea invocarii prescrierii acestor abuzuri. Aceeasi situatie se poate intampla si cu crimele. Tocmai de aceea, efortul nostru trebuie directionat in vederea unei modificari a Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, prin care toate crimele si abuzurile savarsite in numele si pentru sustinerea regimului comunist sa fie socotite crime impotriva umanitatii si sa devina imprescriptibile. La nivelul Institutului cautam cai practice de condamnare in instanta a oamenilor care au comis crime si abuzuri in timpul comunismului. Oamenii inca mai cauta nazisti in junglele Amazonului, iar eu il vad pe securistul Dumitrescu stand cu pechinezul pe balcon si uitandu-se nostalgic pe strada. Nu cred ca e normal sa se intample asa ceva. Am avut o intalnire la Ierusalim, acum trei luni, cu reprezentantii Centrului Wiesenthal, exact in vederea stabilirii unei colaborari la nivel de procedura. Trebuie sa internationalizam condamnarea comunismului. Am organizat un workshop in vederea pregatirii unei conferinte internationale, care e posibil sa aiba loc la sfarsitul anului la Bucuresti, in care ii vom invita pe reprezentantii institutelor similare care functioneaza in fostele state comuniste, dar si pe reprezentanti ai tuturor detinutilor politici anticomunisti. Trebuie sa readucem problema in atentia inclusiv a forurilor europene. Fara modificari de legislatie penala nu putem sa facem nimic, pentru ca si in Polonia, si in Romania, si in Bulgaria, din pacate, Codurile Penale sunt mai degraba in avantajul continuarii acestor crime si abuzuri.
Cum percep tinerii comunismul
Cristian Preda (consilier prezidential): In opinia mea sunt doua lucruri importante care ar trebui discutate. Unul dintre ele tine cu siguranta de aceasta dificila gestiune a memoriei. Marius Oprea a discutat dintr-o perspectiva tehnica si in sensul cel mai concret si mai dramatic al lucrurilor. Dar o coordonata importanta a acestei chestiuni, cred eu, este legata de timp. Nu trebuie uitate efectele politice. Nu cred ca trebuie sa uitam faptul ca acest Raport a fost scris aproape la doua decenii dupa caderea comunismului. Nu trebuie sa uitam, de asemenea, faptul ca, din 1989 incoace, in ciuda "lecturilor" facute de politicieni, societatea noastra s-a schimbat. E important sa ne situam in raport cu timpul. Marius Oprea spunea ca se va elabora un manual. Cred ca felul in care va arata acest manual si felul in care va fi inserat in structura scolii romanesti trebuie gandite cu foarte multa grija. Cred ca, atunci cand luam in seama efectele pe care le-ar putea avea un asemenea manual asupra generatiilor de astazi si asupra generatiilor de maine, trebuie sa vedem foarte clar cum anume este perceputa istoria astazi. Taietura istorica cea mai semnificativa pentru generatiile care ies astazi din scoala romaneasca nu tine in niciun fel de comunism, ci de o raportare strict biologica. Asta ii si face pe unii dintre cei care ies cu note meritorii de pe bancile liceului romanesc sa creada ca, de pilda, comunismul a inceput dupa primul razboi mondial sau dupa Revolutia Franceza. Ideea ca putem miza pe anumite instrumente si ca putem conduce automat anumite efecte e o idee care nu cred ca poate fi asumata de o gandire cu adevarat libera. Una este sa dai un ansamblu nou cuiva care are experienta comunismului si alta este sa dai acest manual cuiva care nu are nicio legatura biologica cu comunismul. De aceea subliniez ca, in gestiunea acestei memorii, trebuie sa existe un rafinament pe care, din pacate, nu l-am vazut intotdeauna in discutarea acestor chestiuni, cu atat mai mult cu cat ele au fost si vor fi intens politizate.
Ana Sincai (GDS): Tonul si exprimarea din acest Raport sunt mai mult decat neutre. Raportul este plin de documente, de trimiteri, note de subsol, deci este un tratat despre comunismul din Romania. Vreau sa-i multumesc lui Marius Oprea ca, in sfarsit, a purces la elaborarea unui manual despre lupta anticomunista.
Sorin Iliesiu (GDS): Il felicit pe Vladimir Tismaneanu ca a facut posibil ca Romania sa aiba un Raport de condamnare a crimelor comise de regimul comunist de asemenea consistenta si de asemenea calitate. Este o "carte monument", cum a numit-o d-l Gabriel Liiceanu la lansarea ei, si, in acelasi timp, este o "carte fondatoare a societatii romanesti viitoare", asa cum a spus Gelu Ionescu. Acest Raport si aceasta forma de condamnare a crimelor comunismului reprezinta o premiera mondiala si constituie un exemplu pe care fiecare tara fosta comunista trebuie sa-l urmeze. Vladimir Tismaneanu a stiut cum sa duca la bun sfarsit acest proiect extraordinar. Eu am fost alaturi de dansul si vreau sa spun ca a stiut sa infrunte atacuri incalificabile. A stiut sa ramana demn, a stiut sa ramana lucid si a stiut sa ajunga acolo unde trebuia sa ajungem cu totii. GDS a avut un rol decisiv in condamnarea crimelor comunismului, incepand cu fondarea lui in decembrie 1989, la cateva zile dupa revolutie. Apelul lansat de GDS a avut loc in aceasta sala acum aproape doi ani de zile. Intalnirile Comisiei au avut loc aici. Majoritatea membrilor Comisiei si a expertilor au fost membri GDS sau apropiati ai GDS. Este o situatie extrem de nedreapta faptul ca, dupa condamnarea comunismului, pasul urmator este demonizarea celor care au facut posibila condamnarea comunismului. In prezent, GDS este demonizat de catre unele forte care nu sunt multumite ca regimul comunist a fost condamnat. As vrea sa rog opinia publica sa apere GDS de atacurile nedrepte facute asupra lui, tocmai pentru ca a facut posibila promovarea crimelor comunismului.
Constantin Rauta (fost angajat al serviciilor secrete comuniste, condamnat la moarte): Din cate se pare, eu sunt singurul roman condamnat la moarte, a carui condamnare n-a fost anulata si a ramas pe viata. In Raport se mentioneaza ca sentintele politice sa fie anulate, inclusiv condamnarea la moarte a celor care si-au tradat tara. De fapt, nu au tradat-o ei, ci a tradat-o regimul comunist. Daca sentinta mea a fost pentru ca am tradat in favoarea unei tari NATO, de ce mai este in vigoare aceasta sentinta?
Ne trebuie o Lege a arhivelor care sa raspunda solicitarilor istoricilor
Lucia Hossu-Longin (IICCR): Vreau sa-l felicit pe Vladimir Tismaneanu, pe toti cei care reprezinta osatura acestui Raport, adica pe fostii detinuti politici cu jurnalele lor, cu marturiile lor atat de importante, editura Humanitas cu atatea carti exceptionale, revista 22 cu atatea numere dedicate acestei teme, Romania libera, Memorialul de la Sighet, Fundatia Academia Civica, istoricii tineri care s-au dedicat studierii comunismului. In legatura cu ce a spus Marius Oprea, eu nu-i impartasesc atat de mult entuziasmul. Lucram intr-adevar, dar intampinam o ostilitate si o nedorinta de a da drumul la arhive cu adevarat. Nu s-au deschis niciun fel de arhive cand este vorba despre fostii tortionari. Cand e vorba de comandantii, de coordonatorii sistemului represiv, nu avem acces. Eu am facut o serie de opt filme despre acesti tortionari, ultimul era colonelul Gh. Craciun, pe care am avut sansa sa-l prind in viata si sa fac un interviu cu el. Ma interesa biografia acestui criminal, care a facut reeducarea de la Aiud, care a frant atatia intelectuali acolo. Am avut o disputa chiar cu cel care raspundea de Instantele Militare, care mi-a spus intr-un mod agresiv: "Cu ce drept patrundeti dvs. in viata colonelului Craciun?". Pai, cu dreptul ca a fost un functionar public. Eu ma refer la partea lui de functionar public, nu ma refer la viata lui privata. Dupa aceea am aflat ca are un copil procuror, care din umbra dirijeaza probabil acest sistem. Parerea mea este ca toti acesti demnitari vor muri cu medaliile pe piept, asa cum au murit si Stalin, si Lenin, ingropati cu onoruri.
Cand am inceput Memorialul Durerii nu aveam istorici, nimeni nu vroia sa faca istorie recenta prin anii ‘92. Intre timp a aparut o generatie de istorici exceptionali. Presedintele a fost de curand intr-o vizita la Institutul Nicolae Iorga si a spus ca sunt prea multe institute de studierea comunismului! Cum adica? Avem un grup de tineri pasionati, care stau in niste conditii infernale, in case cu chirie, in subsoluri, dar studiaza, stau in arhive, muncesc cate 20 de ore pe zi. Trebuie sa-i amintim presedintelui tarii ca acest Raport cere manuale de istorie, studiu adecvat asupra comunismului, oameni care sa se dedice acestei cauze. Vreau sa amintesc tuturor un moment pe care l-am trait, momentul din 18 decembrie 2006 din Parlamentul Romaniei. Pentru mine si pentru alti cativa ca mine, care credem ca acest trecut are complicitati cu prezentul si cu viitorul Romaniei, a fost cel mai important moment al carierei mele de jurnalist. Al doilea moment a fost la 15 noiembrie la Brasov, cand presedintele si-a cerut iertare pentru victime.
Dorin Dobrincu (directorul Arhivelor Nationale): Ma aflu aici ca "truditor" in realizarea Raportului final al Comisiei Prezidentiale pentru Analizarea Dictaturii Comuniste. A fost pentru mine o situatie deopotriva onoranta si, in acelasi timp, plina de responsabilitati. S-a vorbit aici de o generatie noua, care, in pofida faptului ca nu a trait prea mult in comunism, analizeaza critic comunismul intr-o maniera atat de empatica si riguroasa. Dupa 1989, o cerinta neindeplinita multa vreme pentru societatea romaneasca a fost deschiderea Arhivelor acestei tari, in mod special deschiderea Arhivelor Comunismului romanesc. Ne aducem aminte ca s-au deschis foarte greu Arhivele SRI, care preluasera cea mai mare parte a arhivelor Securitatii. S-au deschis in parte si arhivele justitiei regimului comunist, in special arhivele Tribunalelor Militare. Arhivele Statului, cum s-au numit pana in 1997, au ramas blocate si s-au dovedit ultima reduta stalinista din Romania. Este vorba despre o institutie cu un trecut extrem de problematic, condusa de generali de Securitate. Asta s-a intamplat si inainte de 1989 si a continuat si dupa 1989. Primul director general dupa 1989 era un general de Securitate, care, ce-i drept, trecuse in ultimii ani prin inchisorile regimului. Daca deschiderea Arhivelor Nationale, in ciuda unei legi restrictive, a fost posibila in vara anului 2007, aceasta s-a facut si datorita eforturilor multor oameni, cativa extrem de insistenti. E vorba de oameni care au fost constanti pe pozitii democratice, liberale, anticomuniste, din 1989 si pana astazi. Arhivele regimului comunist se afla in multe locuri, unele au ajuns la CNSAS, unele sunt la Armata, unele sunt la diferite institutii creatoare si detinatoare de arhiva. La noi au ajuns arhivele Comitetului Central, dupa un drum cu multe ocolisuri, iar in fiecare judet se afla arhivele structurilor locale ale PCR, ale UTC, ale sindicatelor s.a.m.d. Legea arhivelor din 1996 a fost prost croita, a devenit restrictiva chiar din momentul emiterii ei. Imi exprim speranta ca pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare vom avea un proiect de lege care raspunde solicitarilor istoricilor, dar si nenumaratilor cetateni ai Romaniei, care au nevoie de acces la diferite informatii atat de ordin istoric, cat si de importanta curenta.
Comunismul nu este o tumora radical extirpata
Coen Stork (fost ambasador al Olandei in Romania): Am trait si am lucrat aici din ianuarie 1988 pana in mai 1993 si am ramas interesat in legatura cu ceea ce se intampla in aceasta tara. Sunt foarte fericit ca pot sa-mi alatur vocea - o voce din afara tarii - aprecierilor care s-au facut la adresa acestui Raport. Vreau sa-i felicit nu doar pe domnul Tismaneanu si Comisia pe care a condus-o, nu doar GDS, ci vreau sa felicit Romania pentru aceasta realizare extraordinara.
Radu F. Alexandru (PD-L): Comunismul nu este o tumora definitiv si radical extirpata din mentalul si din existenta noastra. Niciodata, in 18 ani de zile, n-am vazut o solidaritate mai hidoasa si un rau exprimat cu mai multa indecenta si cu mai multa agresivitate si furie distructiva, cum a fost in acel 18 decembrie 2006.
Crina Cosoveanu (Fundatia Gheorghe Ursu): Tatal meu a fost arestat in 1948, condamnat la munca silnica pe viata in 1951, a iesit in ‘64 impreuna cu toti ceilalti. Din momentul plecarii lui de acasa, familia a avut de suportat multe, pentru ca el isi asumase curajul de a fi un om de onoare si a face exact ce gandea. Acum, in fata acestei opere pe care dvs. ati realizat-o, ma simt pe undeva pe jumatate despovarata de aceasta raspundere pe care am avut-o ca tatal meu sa nu fi trait si suferit degeaba.
Ioana Boca (Academia Civica): In 29 ianuarie se implinesc 15 ani de cand Ana Blandiana a inaintat proiectul primului Memorial al Victimelor Comunismului Consiliului Europei. In 1998 am inceput o Scoala de Vara pentru adolescenti, pentru ca in scoli nu se preda nimic despre represiunea comunista, si am zis ca macar cateva sute de elevi sa afle despre acest lucru. In acest an ne-am gandit sa organizam, tocmai pentru a veni in sprijinul a ceea ce propune Raportul final al Comisiei Prezidentiale, o intalnire intre adolescenti si profesorii de istorie, care vor preda ore de istoria represiunii comuniste. Am semnat un protocol cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si, in locul Scolii de Vara pentru adolescenti de la Sighet, in acest an va avea loc o intalnire de o saptamana intre 50 de elevi si 50 de profesori de istorie si vom dezbate cum si ce trebuie sa se predea la aceste ore de istoria represiunii comuniste.
