Va veni Papa Benedict al XVI-lea in Romania?

Va fi vizitata Romania, din nou, de Papa? - iata o intrebare care a staruit zilele acestea in media romaneasca. Din pacate, vizita presedintelui Traian Basescu la Vatican a fost prezentata cel mai adesea sumar si distorsionat in presa. Pentru a intelege subtilitatile si importanta vizitei presedintelui Basescu la Vatican am adresat urmatoarele intrebari unor profesionisti:

1. Care credeti ca au fost obiectivele cele mai importante ale vizitei presedintelui Traian Basescu la Vatican?

2. Presa romaneasca a vorbit preponderent despre anumite greseli de protocol la intalnirea dintre Traian Basescu si Papa. Dvs. ati remarcat astfel de erori?

3. Conditiile unei eventuale vizite papale in Romania sunt diferite de cele din 1999? Ar putea avea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) o alta pozitie?

MARIUS LAZURCA, ambasadorul Romaniei la Vatican

Romania are azi cea mai numeroasa comunitate ortodoxa din UE

1. Asa cum declara insusi presedintele Basescu, obiectivul strategic al recentei vi­zite la Sfantul Scaun a fost consolidarea raporturilor bilaterale. Premisa favorabila a acestui program politic este o dubla con­sta­tare: a capacitatii naturale a tarii noas­tre de a fi un partener diplomatic al Sfan­tu­lui Scaun si, in al doilea rand, a intere­su­lui interlocutorilor nostri pentru Roma­nia, un actor a carui pondere politica a cres­cut substantial dupa integrarea in UE. Ceea ce aceasta vizita oficiala a per­mis a fost trecerea in revista a domeniilor celor mai promitatoare ale dialogului nos­tru diplomatic in plan regional, european sau international. In al doilea rand, s-a de­di­cat o atentie considerabila situatiei cul­te­lor si Bisericii Catolice in Romania, con­clu­zionandu-se consensual ca tara noas­tra poate ilustra, in interiorul UE, modelul unui alt tip de secularism, un pact de so­cie­tate intemeiat pe participarea legitima a comunitatilor religioase, alaturi de stat, la construirea binelui public. O a treia te­­ma, esentiala pentru noi, a fost aceea a si­tuatiei diasporei religioase romanesti, sprijinita considerabil de Sfantul Scaun, si care, in viitorul imediat, va face obiectul unei sustineri parteneriale: a Vaticanului si a autoritatilor romane deopotriva. Cum ve­deti, chiar intr-o formulare succinta, avem de-a face cu o agenda exceptional de bogata.

2. Eventualele greseli de protocol ale pre­sedintelui sunt imputabile, in primul rand, ambasadorului sau. In cazul de fa­­ta, cu tot realismul, nu mi se poate repro­­sa nimic. Pe de alta parte, tema nu e doar de­rizorie, ci si falsa. Functioneaza inca ste­reotipul ca protocolul pontifical are as­pec­tul unei sofisticate, impenetrabile core­gra­fii. Cum audientele la Suveranul Pontif sunt evenimente discrete - pentru ca per­so­nale - imi imaginez ca acest stereotip va avea o viata lunga: sunt prea putini mar­tori care l-ar putea contrazice. Pentru a rezuma, voi spune doar ca regulile de fier ale protocolului pontifical sunt firescul si simplitatea. Aceste reguli reamintesc me­reu ca gazda audientelor pontificale este un Parinte. O "abatere" de protocol a existat totusi, insa din partea Sfantului Scaun: ca un semn discret de pretuire, pre­sedintele a fost primit, in mod ex­cep­tio­nal, la Castel Gandolfo, la resedinta si in vacanta estivale ale Suveranului Pon­tif. Ii invit pe criticii acestei vizite sa ve­ri­fi­ce cati sefi de stat au fost primiti de Bene­dict al XVI-lea, in vizite oficiale, la Castel Gandolfo.

3. Vizita pontificala din 1999 a con­sa­crat Romania pe scena internationala ca o tara capabila sa isi asume gesturi sim­bo­lice considerabile si care, prin urmare, e demna de o evolutie istorica ascen­den­ta. In anul Domnului 2008, aceasta evo­lutie nu mai e o simpla promisiune, ci un fapt care, in ciuda scepticismului natio­nal, produce roade palpabile. O noua vi­zi­ta papala in Romania se va naste, asa­dar, in matricea acestui nou context. Cat despre pozitia Sfantului Sinod: respect prea mult autonomia Bisericii pentru a ma antepronunta. In plus, nici nu se cade sa o fac, in dubla mea calitate: de mirean si de functionar al unui stat secular.

TEODOR BACONSCHI, ambasadorul Romaniei la Paris, fost ambasador la Vatican

Si sa vrei, nu poti face greseli de protocol la Vatican

1. Dupa varful atins in mai 1999, cu pri­lejul vizitei lui Ioan Paul al II-lea la Bu­cu­resti, relatia noastra cu Sf. Scaun a do­ban­dit un capital care trebuie gestionat cu inteligenta. Cred ca presedintele Tra­ian Basescu a dorit sa-l intalneasca pe noul Suveran Pontif pentru a-i spune ca acest capital isi pastreaza actualitatea. Va­ticanul ne-a sprijinit eficient pentru in­tra­rea in UE. Papa conduce spiritual co­mu­nitati catolice din numeroase state membre. Avem comunitati catolice in Ro­ma­nia. Legatura cu Vaticanul e fertila si pentru ortodocsii romani, care vor o Eu­ro­pa desecularizata sau macar una mai atenta cu propriile radacini. Pe de alta parte, romanii din Italia au primit zeci de bi­serici catolice, unde se roaga potrivit cultului rasaritean. Ei au fost aparati de Benedict al XVI-lea in ultima vreme, dominata de campanii populist-xenofobe. Iata destule motive pentru a spune ca vizi­ta a fost perfect oportuna.

2. Din pacate, incompetenta sufoca lent societatea noastra. Presa tabloid-par­ti­zana caricaturizeaza orice realitate si, ca sa zic asa, n-are niciun Dumnezeu. Din pacate, am ajuns imuni la aceste deri­ve. Nici nu ne mai mira, desi ar trebui sa ne indigneze, pentru ca proliferarea pseu­do­­jurnalismului suburban e, finalmente, un pericol pentru democratie. Din orice ac­tiune externa a statului roman, acesti ne­profesionisti mercenarizati nu retin de­cat detaliul marginas, anecdota ingrosata si... comanda oculta a patronului care le cere sa "rada" orice, oricand, pe oricine si cu orice mijloace. In cazul de care vor­bim, va pot spune ca, si sa vrei, nu poti face greseli de protocol la Vatican, unde totul e reglat cu precizia unui ceas el­ve­tian si unde fiecarei delegatii straine i se ex­plica, pas cu pas, cum trebuie sa pro­ce­de­ze pe toata durata actiunii oficiale.

3. Avem precedentul din ’99. Sinodul a putut constata ca prezenta lui Ioan Paul al II-lea in Romania s-a dovedit foarte uti­la pentru BOR, pe plan international. Noul Patriarh e o personalitate deschisa si puternica. Cred ca Prea Fericirea Sa va sti sa-si convinga colegii de Sinod ca o invitatie lansata lui Benedict al XVI-lea este normala. Am ramas ortodocsi si ni­meni nu ne va schimba identitatea spiri­tua­la, dar nu putem sa ne declaram popor de sorginte latina si sa n-avem relatii sus­ti­nute tocmai cu Roma catolica. Vizita ne-ar consolida profilul de stat legitim intrat in co­munitatea europeana, care este multi­cul­turala, insa ramane majoritar si ma­tri­cial crestina. Daca l-am invita pe Sfantul Parinte in Romania am da un nou exem­plu ca nu traim din frici primitive, in plin ase­diu imaginar, si ca putem dialoga de­spre viitorul continentului nostru fara com­ple­xe de inferioritate confesionala.

RADU PREDA, teolog, Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj

O vizita in inima istorica a catolicismului nu poate fi incadrata in tipul clasic de vizita de stat

1. Nu se poate spune cu limpezime niciodata daca o vizita de acest gen are sco­puri nemijlocite. Ca de atatea ori in re­la­tiile bilaterale, prezenta fizica a liderilor unii la altii este deja un scop in sine. In acest fel, relatiile dintre state primesc chi­puri umane, identitate. Altminteri, ar rama­ne chestiuni abstracte. Evident, date fiind dimensiunile si locul juridic al Vaticanului pe harta lumii, o vizita in inima istorica a ca­tolicismului nu poate fi incadrata in tipul clasic de vizita de stat. Esential ra­ma­ne aici raportul cu Episcopul Romei, cu Papa. Or, din acest punct de vedere, este bine ca presedintele Basescu se in­­tal­­neste cu Benedict al XVI-lea, cel care in plina isterie antiromaneasca in peninsula a tras un semnal de alarma si a invitat la lu­ciditate.

2. Eu am remarcat erorile de gandire ale jurnalistilor. Nu este scapata nicio oca­zie pentru a arata cat de provinciali sun­tem. Ca si in cazul turneului diplomatic al presedintelui Basescu in Caucaz, imediat dupa izbucnirea conflictului dintre Geor­gia si Rusia, presa noastra nu isi dezmin­te profunda si incurabila vocatie merce­na­ra. Cu o astfel de presa, nu ai sansa sa faci niciodata nimic corect, de anvergura, util tarii. Mereu se vor gasi argumente "so­li­de" prin care eforturi conjugate sa fie mi­ni­malizate.

3. Evident ca sunt alte conditii. 2009 nu este 1999, asa cum Benedict al XVI-lea nu este Ioan Paul al II-lea (ca sa nu mai spu­nem ca nici Patriarhul Daniel nu este Patriarhul Teoctist). Sigur, diferentele nu sunt doar la nivel personal. Marea dife­ren­­ta rezida in faptul ca, in 1999, vizita lui Ioan Paul al II-lea a fost inscenata ca "do­vada" a vocatiei europene a Romaniei ba­tand la portile UE. In 2009, la doi ani de la integrare, dupa ce actualul pontif a ridi­cat Mitropolia Greco-Catolica de la Blaj la un rang superior, dupa ce Romania a gaz­duit a treia Adunare Ecumenica a Bise­ri­ci­lor Europene la Sibiu, dar si dupa mo­men­­tele tensionate gen Corneanu si Drin­cec, marcate de un ecumenism confuz, o vizita pontificala ar trebui sa aiba mai multa substanta teologica propriu-zisa. Ioan Paul al II-lea a avut "avantajul" des­chi­zatorului de drum. Benedict al XVI-lea tre­buie sa il urmeze. Or, pentru a se ajun­ge la o pozitie comuna intre Sinodul de la Bucuresti si Sfantul Scaun pe marginea unei vizite substantiale din punctul de ve­dere al relatiilor interconfesionale, este ne­voie de ceva timp.

WILHELM DANCA, rectorul Institutului Teologic Catolic din Iasi

Ospitalitatea Bisericii Catolice din Apus fata de ortodocsii din Romania

1. Promovarea relatiilor bilaterale din­tre Romania si Italia, care in ultima vreme au fost tulburate de actele de violenta si de vandalism ale unor emigranti romani si de xenofobia unor cetateni italieni; ma­ni­festarea recunostintei statului roman fata de Sfantul Parinte Benedict al XVI-lea, in principal, si fata de Sfantul Scaun, in general, pentru implicarea Bisericii Ca­to­lice in apararea bunului nume pe care il au majoritatea romanilor ce se afla in Ita­lia pentru munca, studii, activitati religioa­se sau turism; confirmarea deschiderii Ro­­maniei, tara majoritar ortodoxa situata la portile Orientului, fata de valorile civile ale Europei Occidentale si de cele spirituale ale Bisericii Catolice. Trebuie sa recu­noas­tem ca unele dintre aceste obiective au nevoie de timp pentru a deveni reali­ta­te; oricum, cred ca vizita era necesara.

2. Nu. Din cate am observat, am re­mar­cat ca audienta pe care Sfantul Parin­te a acordat-o oaspetilor din Romania s-a desfasurat in mod normal.

3. In Romania, dupa vizita papala din 1999, s-au intamplat multe lucruri ce au dus la apropierea dintre Biserica Catolica si Biserica Ortodoxa Romana, atat la varf, la nivelul ierarhiei, cat si la baza, la ni­velul relatiilor dintre crestinii laici. In momentul de fata, circa doua milioane si ju­matate de crestini ortodocsi din Ro­ma­nia, insotiti de mai multi ierarhi, se afla in Europa Occidentala pentru munca; ei se adu­na duminica pentru celebrarea slujbe­lor in bisericile catolice ce le-au fost puse la dispozitie de comunitatile catolice in mijlo­cul carora traiesc si muncesc. Aceas­­ta "gazduire liturgica" si, in general, "ospi­ta­litatea crestina" pe care o manifesta Biserica Catolica din Apus fata de orto­docsii din Romania schimba mentalitatea romanilor, contribuie la eliminarea pre­ju­de­catilor ce le-au fost transmise printr-o catehizare bazata pe evidentierea "doar a diferentelor" dintre crestini.

Ancheta realizata de Marius Vasileanu