Procesul comunismului - cu manualul pe masa

Aparut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, manualul O istorie a comunismului din Romania a fost realizat in colaborare cu Centrul Educatia 2000+ si a beneficiat de sprijinul financiar al Ambasadelor Olandei si Germaniei la Bucuresti si al Fundatiei Konrad Adenauer. Echipa de autori este formata din doi profesori de istorie (Mihai Stamatescu, Sorin Andreescu), doi cercetarori de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (Raluca Grosescu, Andrei Muraru), doi membri ai Comisiei Prezidentiale Consultative de Analiza a Dictaturii Comuniste (Dorin Dobrincu, Liviu Plesa), iar cuvantul inainte este semnat de Marius Oprea, presedintele IICCR.

Era nevoie de acest manual de is­to­ria comunismului in Romania?

Marius Oprea: Cred ca da, pentru ca, asa cum vedem si la televiziuni, si din dez­ba­teri din presa in general, tinerii habar n-au despre ceea ce s-a intamplat. Stiu cate ceva aceia care in propria familie au avut fie detinuti politici, fie au avut de su­fe­rit intr-o forma sau alta de pe urma re­gi­mu­lui. In rest, s-a asternut o mare liniste peste perioada comunista. Educatia a lip­sit in acest domeniu, tinerii au fost vadu­viti de adevarurile esentiale in legatura cu comunismul. Este un inceput. Cu acest ma­nual nu se termina, dupa parerea mea, deschiderea in acest domeniu.

D-le Stamatescu, dvs. sunteti pro­fe­sor la Orsova. Istoria comunismului nu se studiaza la istoria contemporana a Romaniei?

Mihai Stamatescu: Ba da.

Atunci, ce aduce in plus aceasta noua materie optionala?

Mihai Stamatescu: Aduce o prezen­tare compacta si foarte consistenta a ce­ea ce a reprezentat comunismul din toate punctele de vedere. In toate cartile obis­nuite de istorie pe care copiii le studiaza la scoala, comunismul este prezentat mai de­graba ca tip de regim politic. Cartea de fata este altceva, intra in detalii pe care ma­nualul obisnuit de istorie nu poate sa le rezolve.

Primul manual de istoria comunismului

In tarile foste socialiste din Europa Cen­trala si de Est nu exista un manual, fie si optional, de istoria comunis­mu­lui. De ce in Romania a fost nevoie de el?

Raluca Grosescu: In Europa Cen­tra­la si de Est s-a mers foarte mult pe po­litici educationale bazate pe muzee care se afla in capitalele fostelor tari comu­nis­te. Metoda muzeala este una dintre me­to­dele cele mai uzitate in Europa de Est pentru educatie. In Romania avem un mu­zeu, intr-adevar foarte bun, dar la Sighet. Fiind undeva in nordul tarii, este putin ac­cesibil. Ar trebui sa existe mai multe ast­fel de muzee in marile orase ale Roma­niei.

Marius Oprea: Nu poti sa inveti mare lu­cru despre comunism in doua-trei lectii, si acelea aflate printre ultimele lectii, in pra­gul vacantei, cand copiilor nu le sta capul la ceea ce e cu regimul comunist, iar profesorii sunt si ei antrenati in acest pro­ces de incheiere a anului scolar. In tarile foste comuniste se face o educatie mult mai proactiva legata de comunism, prin aceste muzee care exista. De pilda, la Budapesta sunt grupuri intregi de elevi care viziteaza impreuna cu profesorii Casa Terorii. Din discutiile pe care le-am avut cu colegi din tarile foste comuniste, au admis si ei ca este necesar un ase­me­nea manual si la ei si nu ma indoiesc ca acest pionierat pe care l-am parcurs deja noi va fi urmat si de celelalte tari foste co­mu­niste.

Cate ore sunt acordate studierii regimului comunist in Romania?

Mihai Stamatescu: N-as putea sa spun exact cate ore sunt alocate studierii comu­nis­mului in Romania pentru ca profesorul are la dispozitie cate ore vrea el, ca sa zic asa, pentru ca programa scolara nu pre­ve­de un numar de ore rezervat pentru un su­biect anume. Profesorul poate sa isi aleaga: imi rezerv un numar mai mic de ore pentru perioada interbelica, de exem­plu, si-mi rezerv un numar mai mare de ore pentru regimul comunist. Nu uitati ca te­mele nu sunt ordonate totdeauna cro­no­lo­gic. De exemplu, pentru clasele a XI-a si a XII-a ele sunt pur si simplu enuntate si profesorul poate sa le ordoneze cum vrea el. Ajungem aici, desigur, la pro­ble­ma in ce masura profesorii sunt interesati de subiect, in ce masura sunt capabili sa-l sustina convingator, in ce masura sunt ei credibili in fata copiilor. Cartea asta a apa­rut in Romania nu pentru ca noi am fi avut nevoie mai mult decat alte state foste comuniste. Probabil ca ne-am trezit noi mai devreme sa facem lucrul asta. Sunt sigur ca si celelalte state au nevoie de asa ceva si ca intr-un final se va ajunge la lucrul asta.

Marius Oprea, scrii in prefata aces­tui manual ca incercati sa deschideti pentru copii, dar si pentru parintii lor o fereastra catre trecut. Dar sunt cazuri de parinti sau bunici pentru care re­gi­mul comunist a fost bun. Pur si simplu ei regreta comunismul. Nu e vorba doar de fosti ofiteri de Securitate sau de fosti membri ai nomenclaturii. Isto­ria comunismului nu poate sa ge­ne­re­ze tensiuni in familie? N-ar putea pa­rin­tii sau bunicii sa fie "alintati" cu "secu­ris­tule, comunistule"?

Marius Oprea: Manualul se adresea­­za si parintilor, pentru ca, asa cum spu­neai, foarte multi dintre cei din generatiile me­dii si varstnice tind sa priveasca comu­nis­mul cu nostalgie. Este un proces fi­resc. Psihologii il numesc inhibitia de pro­tec­tie, adica tindem sa dam la o parte amin­tirile neplacute din propriul trecut. Or, co­mu­nismul este o asemenea amintire. Multi au uitat de umilintele indurate, orele pier­dute la cozi, viata aceea terna si ce­nu­sie. Este un capitol pe care il consideram incheiat si-l dorim cat mai departe de viata noastra de astazi. Tocmai de aceea, la comunism ne raportam strict personal, punem in ecuatie mai ales micile noastre bucurii pe care le-am trait atunci cand eram mai tineri decat asprimea consis­ten­ta a sistemului indreptata impotriva noastra, a tuturor. Este un mod de a ne aduce aminte si de a pune lucrurile pe fa­gasul lor firesc, cu toate datele problemei, pe care noi am incercat sa-l facem. Cred ca acest manual va avea un ecou puter­nic si in randul parintilor. Nu cred ca se va ajunge la tensiuni, asa cum spuneai, le­gate de faptul ca vor ajunge copiii sa-si condamne parintii, dar fara indoiala ca se vor naste de aici incolo intrebari. Este un pro­­­­ces care s-a petrecut si in legatura cu un alt episod foarte trist al istoriei. Este vor­­ba de Holocaust. Despre Holocaust s-au pus marile intrebari si s-au facut dez­ba­terile esentiale care au dus la discu­ta­rea te­meinica a acelui episod trist din is­toria omenirii la cateva generatii bune dupa ce acele lucruri s-au intamplat. In Germania, la finele anilor ‘60 si in anii ‘70, pe masura ce datele legate de masa­cra­rea evreilor, de Holocaust au inceput sa fie din ce in ce mai accesibile, pur si sim­plu parintii au fost asaltati de copiii lor, nas­cuti dupa razboi, care, afland de aces­te orori, i-au in­­trebat pe parinti: "voi unde ati fost cand s-au petrecut toate aces­tea? Ce stiti despre ele, ce s-a intam­plat atunci?". S-a largit astfel dezbaterea pana cand Holocaustul a ajuns sa fie subiect de discutie publica, civica cat mai larga. Cred ca asa se va intampla si cu co­munismul si cred ca este singura cale prin care vom putea ajunge la asa-nu­mitul proces al comunismului, care nu va fi un proces penal, pentru ca, din pacate, pe de o parte, sistemul nostru judiciar re­fu­za sa se implice in asemenea cauze, pe de alta parte, e si foarte tarziu pentru asa ceva. Dar va fi un proces la capatul caruia lucrurile se vor lamuri si vom putea cuantifica foarte clar, evident, vinovatiile si vom stabili riguros si victimele. Pentru ca asta a fost natura comunismului: de a im­­parti lumea in doua categorii - cei ce sunt cu noi si cei ce sunt impotriva noastra. Iar conform logicii leniniste, cei ce erau im­­po­tri­va sistemului comunist trebuiau sa piara.

Nu am produs manualul lui Roller pe invers

Mihai Stamatescu, ai intalnit in ca­rie­­ra cazuri de conflict in familie por­nind de la raportarea la trecutul re­cent?

Mihai Stamatescu: Unul dintre mesa­je­le importante ale cartii este catre elevi si suna astfel: dragii copii, intelegeti-va pa­rintii si nu-i condamnati si nu-i urati pen­tru ce au facut sau n-au facut in perioada aceea si de asemenea intelegeti-va pro­fe­so­rii, care e posibil sa vina sa va spuna lucruri care nu corespund cu ce auziti voi din familie sau de la televizor; incercati sa va faceti propria opinie, sa patrundeti sen­su­rile acestui regim.

Raluca Grosescu: Aceste "nostalgii" sunt consemnate in anumite capitole ale manualului, de exemplu la capitolul Viata co­tidiana. Am incercat sa punem o de­cla­ra­tie a unui "nostalgic" alaturi de o decla­ra­tie a unui om care a avut de suferit de pe urma regimului si aceste interpretari sunt suport pentru exercitii. Practic, am in­­cercat tocmai sa cream o gandire critica pen­tru elev, sa nu eludam anumite viziuni care exista astazi in societatea roma­neas­ca.

In acelasi timp, voua, autorilor, vi se reproseaza public ca ati fost prea blanzi in judecati. A fost dat exemplul lec­tiei despre mostenirea comunis­mu­lui, despre mineriade.

Raluca Grosescu: Trebuie spus ca tot manualul este construit pe aceasta idee: sa nu facem noi judecati de valoare, sa nu facem propaganda, nu suntem ma­nua­lul lui Roller din 1948. Trebuie sa dez­vol­tam o gandire critica la elevi. Se stie foarte clar ca daca te duci la elev si ii spui "a fost rau", el oricum va avea un senti­ment de respingere, daca nu descopera el insusi acest lucru. Referitor la partea de mostenire a comunismului, trebuie spus ca am avut curajul sa abordam acest su­biect. Celelalte manuale ale istoriei Ro­ma­niei se opresc la 1989. Cred ca era intr-un fel normal ca acest ultim capitol al ma­nua­lului sa starneasca niste controverse. Din punctul nostru de vedere, atata timp cat noi il trimitem pe elev sa faca o inves­ti­ga­tie proprie, atata vreme cat aratam foto­grafii de la mineriada, cu studenti care sunt batuti de mineri, cu manifestanti care sunt batuti de scutieri...

Marius Oprea: A mai fost tratat acest su­biect al istoriei postrevolutionare intr-un manual si a nascut, la fel, dezbateri ex­trem de vii, de aprinse, daca ne aducem amin­te. In genere, abordarea a ceea ce s-a intamplat dupa 1989 devine brusc su­biect de dezbatere politizata, as spune. Pen­tru ca, firesc, ne raportam la ceea ce s-a intamplat dupa 1989 prin prisma pro­priu­lui traseu civic sau politic. De aici, bineinteles, se nasc intotdeauna nemul­tu­miri. E ceva firesc. Si eu spun ca trebuia poa­te insistat ceva mai apasat asupra mi­ne­riadei, dar, pe de alta parte, in textul acestui capitol se spune foarte clar ca na­tu­ra regimului care a urmat dupa revolta din 1989 este una strans legata de perioa­da anterioara, cand majoritatea liderilor vre­­mii proveneau din esaloanele superioare ale partidului comunist, erau fosti membri de partid, faceau parte din nomenclatura si ca se poate spune ca regimul este unul cumva neocomunist. Deci exista etiche­te­le extrem de dure la adresa a ceea ce s-a petrecut dupa 1989, ceea ce bineinteles ca poate aduce elevului judecata de va­loa­re cu privire la acest regim si la evo­lu­tiile politice de dupa 1989. Nu am vrut in­­sa sa insistam, sa etichetam, tocmai pentru ca nu este rolul istoricului sa faca asa ceva. Era inevitabil sa se petreaca si ase­me­nea atacuri, dar eu consider in genere ca nu este bine sa scoti din context un anu­mit pasaj si sa nu privesti manualul in intregul lui. Manualul se refera la regimul comunist in special, iar acest capitol este un fel de addenda.

Dorin Dobrincu: Manualul acesta, chiar daca vine la 18 ani de la caderea re­gi­mului comunist, nu e in niciun caz tar­ziu. Deocamdata, e singurul de pe piata. Am incredintarea ca nu va ramane singu­rul, probabil anul viitor vom avea o concu­ren­ta considerabila. Speram ca manualul la care noi am muncit in echipa va rama­ne foarte bun. Doresc sa fie cel mai bun. Dar as atrage atentia ca prin acest ma­nual nu ne-am propus sa oferim un tratat de istoria comunismului in Romania, ci ne-am propus sa oferim elevilor posibili­ta­tea de a intelege trecutul parintilor, tre­cu­tul bunicilor, un trecut care e legat de pre­zen­tul nostru. Nu ne-am propus sa le ofe­rim o tratare exhaustiva, sunt lucruri mini­male pe care noi cu totii ar trebui sa le stim. Si mai ales nu vrem sa oferim un ma­nual al lui Roller, chiar si pe invers, ci sa oferim posibilitatea acestor tineri sa ju­dece ei, pe baza unor fapte, ajutati, binein­­­te­­les, de acest instrument didactic, pentru a-si forma propria opinie.

Marius Oprea: As mai face o preci­za­re. Anume ca discutiile intre generatii vor fi si e bine ca va fi asa. Dar ele se nasc pentru ca pentru 3/4 dintre cei ce traiesc in Romania acest manual este o descriere a propriei vieti, iar pentru 1/4 este istorie si deci poate fi considerat si fictiune. Cand eu povesteam studentilor cum era viata in comunism, la un moment dat am spus unei grupe de studenti cum am stat eu la coada la hartie igienica. Si o studenta s-a ridicat si a spus: "domn’ profesor, nu se poa­te, asta e SF, asa ceva nu se pu­tea intampla". Tocmai pentru a arata ca asa ceva era considerat inainte de 1989 ca fiind cumva firescul lucrurilor, tocmai asta este unul dintre motivele care au stat la baza elaborarii acestui manual. Ceea ce poate parea fictiune este de fapt isto­rie. Acest manual se vrea si o punte intre cei care nu au avut, din cauza varstei, oca­zia sa cunoasca ororile comunismului - si e bine pentru ei - si cei care le-au trait.

Mihai Stamatescu: Exista un barome­tru de opinie care a aparut de curand si care spune ca 50% dintre tinerii din Ro­ma­nia sunt fericiti. Asta inseamna ca le e bine asa cum traiesc acum, intr-o lume libera. Manualul pica la fix: uite cum ar fi daca n-ati mai trai intr-o astfel de lume. Iar manualul tocmai asta vrea sa-i invete: sa gandeasca singuri, sa decida singuri si sa nu se planga de felul in care o pu­te­re politica sau alta le organizeaza viata.

Dar nu puteti fi acuzati ca ma­nipu­lati tineretul cu manualul acesta?

Dorin Dobrincu: Cate vreme ii pu­nem sa gandeasca singuri, nu cred.

Raluca Grosescu: Daca ne uitam la ac­tivitatile de invatare, vom vedea ca foarte multe se bazeaza pe cercetare per­so­nala sau cercetare in echipa, cu cole­gii. Sunt foarte multe exercitii de istorie orala, foarte multe exercitii de trimitere directa la sursa si de interpretare proprie. Cred ca din punctul acesta de vedere e foarte atent gandit manualul, tocmai pen­tru a nu fi acuzati ca suntem partinitori.

Dorin Dobrincu: Noi nu suntem afi­liati politic, in schimb, avem cu totii o orien­tare civica. E foarte important. Nu e scris din perspectiva oamenilor care au po­lite de platit, nu e scris din perspectiva nos­talgicilor regimului comunist. E scris din perspectiva oamenilor care fie cerce­tea­za, fie predau istorie, oameni care au o intelegere pentru dezastrul suferit de aceasta tara in timpul regimului comunist, oa­meni care au incercat sa inteleaga ei si la randul lor sa comunice si altora intr-un mod comprehensibil acest trecut.

Raluca Grosescu: In plus de asta, manualul nu este singurul suport didactic. De exemplu, acum, ministrul Educatiei a anuntat ca va difuza in scoli Memorialul Durerii. In acelasi timp, Institutul inten­tio­neaza sa faca o filmoteca, o videoteca pe care s-o trimita in scoli. Am luat contact cu regizorul Iepan pentru a folosi filmul sau cu "decreteii"...

Incurajam dezbaterea

Care sunt punctele tari ale acestui ma­nual, in opinia autorilor lui?

Dorin Dobrincu: In opinia mea, este vorba de un text de autor redus, dar foar­te concentrat, foarte multe surse, care pro­vin din arhive inedite sau edite, din vo­lume memorialistice, din lucrari de autor diverse. Foarte multe imagini, unele cu­nos­cute, altele dezgropate acum din foto­teci. Exercitiile care ii indeamna pe elevi sa se implice, sa cerceteze, sa puna la lucru ceea ce invata la lectie si ceea ce stiu din alte locuri, sa ii indemne sa ci­teas­ca altceva, sa poarte discutii cu pa­rin­tii, cu bunicii, intre ei, intr-un cuvant, sa dez­bata. Din fericire, si in Romania, cul­tura dezbaterii incepe sa castige teren.

Mihai Stamatescu, acest manual, in com­paratie cu celelalte manuale de istorie din ultimii 20 de ani, aduce ceva in plus din punct de vedere didactic?

Mihai Stamatescu: E un manual foar­te bine amenajat din punct de vedere di­dac­tic. Profesorii cu care am stat de vor­ba si care au avut posibilitatea sa lu­cre­ze cu acest manual au apreciat lucrul asta, iar oferta de tipuri de activitati de in­­va­­tare care este propusa elevilor este foar­te larga. De asemenea, solutiile didac­tice pe care profesorii pot sa le aleaga sunt foarte numeroase. Ceea ce lasa la in­­­demana profesorului, in functie de expe­rienta lui, de placerea lui de a lucra in clasa, o foarte mare libertate de actiune, ceea ce e foarte important.

Acest manual este destinat copiilor de 17-18 ani. De ce nu ati separat sur­sele istorice directe, de exemplu o ste­no­grama a sedintei Comitetului Cen­tral de un fragment de memorialistica sau de un fragment din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dic­taturii Comuniste?

Mihai Stamatescu: Despre tipul de sur­se istorice se invata inca din clasa a V-a, sunt primele lectii, pentru ca e alfa­be­tul invatarii istoriei. Sigur ca pe parcursul gim­naziului si apoi in liceu elevii invata oarecum sa deosebeasca intre sursele is­torice si sa le analizeze. Foarte multe din­tre obiectivele studierii istoriei in scoala sunt legate de modul in care se abor­dea­za sursele istorice. Si asta tocmai pen­tru ca demersul istoric care se face prin lec­tiile de istorie este unul civic. Trebuie sa-i invatam pe copii sa citeasca o sursa istorica, sa-l analizeze pe autor, sa vada nivelul lui de educatie, interesele lui poli­ti­ce. Asta nu doar in ce priveste sursele de is­torie contemporana. La fel il citim si pe Miron Costin.

In acelasi timp, vad alaturi ste­no­grama din 17 decembrie ‘89 si, trei pagini mai incolo, o sursa Wikipedia. E normal?

Mihai Stamatescu: Pe de alta parte, acolo unde am gasit surse relativ consa­cra­te si indiscutabil acceptate in lumea academica, am preferat sa le citam de pe Internet, Internetul fiind mai la indemana copiilor. I-am trimis catre diverse site-uri, cu pagini care sa-i ajute sa-si completeze in felul acesta informatiile.

Care sunt partile slabe ale ma­nua­lului? Ce trebuie indreptat la urma­toa­rele editii, in opinia voastra, a autorilor lui?

Dorin Dobrincu: Noi am si declarat ca este un proiect pilot. Vom tine seama de observatiile care vin de la istorici, cer­ce­tatori, analisti sau de la oricine are o opi­nie inchegata si care ofera argumente. Cred ca se poate lucra inca la multe ca­pi­tole, inclusiv la ultimul. Din pacate, pentru ca istoria aceasta pare accesibila, se ba­zea­za in buna masura pe memoria oame­ni­lor, mai toti s-au oprit cu criticile la ulti­mul capitol, decontextualizand, de fapt, chiar acel capitol. Ca sa nu mai spun ca decontextualizarea a vizat intreg manua­lul. Cred ca mai putem depista unele sur­se importante pe care sa le includem în ma­nual. Pe ansamblu, însa, nu cred ca vom avea chestiuni esentiale de schimbat.

Raluca Grosescu: La training, pro­fe­so­rii ne-au adus o obiectie justa referi­toa­re la faptul ca s-au folosit foarte multe foto­grafii oficiale si mai putine fotografii cu victimele regimului. Aici trebuie vazut cum putem face pentru ca, de exemplu, la un capitol despre institutiile statului sau despre istoria Partidului Comunist nu prea ai cum sa pui fotografii cu victime, pen­tru ca pui fotografii cu liderii regimului.

Dorin Dobrincu: Cred ca aici e o oare­care exagerare. Am auzit aceasta remar­­ca de la oameni apropiati noua din punct de vedere al ideilor. Cred totusi ca victi­me­le sunt foarte bine reprezentate in capi­to­lele despre distrugerea societatii civile si represiunea politica sau despre rezis­ten­ta si disidenta în timpul regimului co­mu­nist. Avem fotografii cu victime, unele arhicunoscute, altele mai putin sau deloc cunoscute. Daca discutam de represiune, nu putem sa-i scoatem din ecuatie pe Teo­hari Georgescu sau Alexandru Dra­ghici. Mi se parte foarte important, e exact cum am discuta despre Germania lui Hitler si l-am scoate din manual pe Him­mler.

IICCR s-a angajat, prin acest pro­iect, nu doar sa pregateasca manualul, ci sa contribuie si la instruirea cadrelor didactice. Sunt 11.000 de profesori de istorie in toata Romania. Cum va reusi IICCR, cu doar 10 oameni, sa con­tri­buie la pregatirea a 11.000 de profesori de istorie, pentru ca, din toamna anu­lui viitor, macar jumatate dintre ei, cei care predau la liceu, sa poata sa uti­li­ze­ze acest manual?

Mihai Stamatescu: Profesorii au drep­tul sa aleaga acest curs optional, sa-l pro­puna elevilor, care, daca nu vor face o cerere sa studieze acest optional, atunci cursul va fi respins. Intr-o saptamana vom avea o situatie despre cati profesori au reusit sa introduca cursul in planul de in­­vatamant din acest an.

Din 15 septembrie, in cate scoli copiii vor avea sansa sa opteze pentru acest curs de istoria comunismului in Ro­mania?

Raluca Grosescu: In momentul de fata stim clar ca exista 20 de scoli in toata tara. Cursul va intra masiv in scoli din anul 2009/2010. Noi am facut training cu 30 de profesori de istorie, in speranta ca ei sa poata introduce acest curs. Ceea ce-si asuma IICCR in anul acesta scolar este formarea a inca 100 de profesori. Deci, vom fi siguri ca inca 100 de pro­fe­sori de istorie vor propune acest curs op­tio­nal elevilor in februarie 2009. In acelasi timp, vom duce o campanie de populari­za­re a manualului in scoli. Evident, IICCR nu-si poate asuma rolul de a forma 11.000 de profesori intr-un singur an.

Mihai Stamatescu, sunteti in con­tact direct cu elevii, spre deosebire de cei­­lalti autori. Exista un interes al ti­ne­rei generatii, al adolescentilor de 17, 18 ani, pentru trecutul recent ?

Mihai Stamatescu: Nu trebuie sa ne iluzionam ca ar fi superinteresati sau ca ar cauta toata ziua pe Internet surse care privesc istoria comunismului sau istoria re­centa. Dar un profesor poate sa star­neas­ca interesul copiilor in legatura cu subiectul acesta. Deci, e in puterea noas­tra sa facem asta. Cred ca ar trebui sa avem indemanarea sa starnim acest inte­res.

Interviu realizat de Armand Gosu

11 septembrie 2008