Pe aceeași temă
Prezentam in continuare fragmente din aceasta dezbatere.
Radu Filipescu (GDS): In urma cu doua saptamani, doi colegi din GDS au facut o propunere de comunicat pe care au prezentat-o Grupului, ca o luare de atitudine fata de evenimentele care au urmat publicarii caricaturilor cu profetul Mahomed intr-o revista daneza. Nu toti membrii GDS au fost de acord cu forma initiala a acestei propuneri de comunicat. Pana la urma, ne-am dat seama ca problema in sine este mult prea ampla pentru a fi clarificata cu o declaratie sau cu un comunicat, desi majoritatea membrilor Grupului aveau o atitudine care sustinea pozitia autoritatilor daneze fata de presiunile la care au fost supuse in reprezentantele diplomatice din diverse alte tari. Si atunci ne-am gandit ca poate e mai bine sa organizam o dezbatere.
O chestiune de civilizatie
Catalin Avramescu (GDS): Primul meu impuls inaintea acestei initiative, de a organiza o dezbatere, era sa consider ca unele lucruri sunt si raman evidente de la sine. Eu credeam ca, in privinta caricaturilor, ce se intampla este evident si reactia normala ar fi clara. Am aflat, cu putina mirare, ca ceea ce este evident pentru unul nu este neaparat evident pentru altul. Dezbaterea, exact ca in disputele teologice de altadata, s-a produs in jurul unei propozitii care nu figura in textul original si care a fost propusa de unii colegi de-ai nostri. In speta, textul initial era unul de solidarizare cu Danemarca, o tara care se afla in vizorul islamului extrem, si spunea: iata, Danemarca este atacata in toate felurile, nu este normal ce se intampla, ne solidarizam cu aceasta tara si respingem genul acesta de atacuri. Propozitia care urma sa fie introdusa, la propunerea unor colegi, era ceva de genul: intelegem, pe de alta parte, ca unii oameni sunt suparati, dar nu putem accepta violenta. Unii dintre noi am spus ca nu intelegem nimic, altii au spus ca, dimpotriva, trebuie atat de mult inteles, incat aceasta propozitie e necesar sa se gaseasca in textul final. Mesajul, in cele doua variante, a circulat pe e-mail si voturile s-au impartit la mijloc. Acum incercam, fiecare dintre parti, sa intelegem unde stam si, eventual, cum stau ceilalti. Este o disputa care nu vizeaza pur si simplu atitudinea fata de caricaturi, fata de Danemarca la urma urmei, nici macar atitudinea fata de islam, extrem au ba. Probabil ca, in ultima instanta, vizeaza atitudinea fata de noi insine, ca civilizatie, ca stat, ca sistem, ca formula politica liberala, la modul cel mai general. Pentru ca aceasta chestiune a caricaturilor a pus in evidenta, cred, unele dificultati in perceperea principiilor pe care o societate liberala, normala, trebuie sa le adopte.
Eugen Ciurtin (GDS): Daca punem pe un talger pe de o parte originile contextuale ale acestui conflict in toamna lui 2005 si la inceputul lui 2006, iar de cealalta parte violenta pura, instrumentata cu care au fost atacate ambasade - deci reprezentante diplomatice care se bucura de un statut cu mult superior unei proprietati oarecare intr-un alt stat -, vom vedea ca aceasta balanta este complet dezechilibrata. Un sistem global de informatie poate fi viciat pornind de la o atitudine gresita fata de niste caricaturi. As vrea sa facem o minima comparatie cu trecutul relatiei diplomatice si religioase a Europei cu islamul. Incepand din secolul XIX, Europa incepe sa studieze islamul, sa fondeze catedre de comparatistica religioasa, sa se intereseze de evolutia islamului ca sistem religios, dar si politic.
Rolul simbolurilor este covarsitor
Andrei Oisteanu (GDS): Mi se pare ca modul in care Catalin Avramescu pune problema este mult prea abrupt fata de delicatetea cu care trebuie privita situatia. Pozitia noastra ar fi mai clara daca am trai numai in coordonatele unei societati pentru care valorile libertatii sunt esentiale. Ce ne facem, insa, daca civilizatia noastra se afla in vecinatatea unei alte societati - cea islamica, de pilda -, care are un alt set de valori, in care libertatea nu este esentiala, ba poate ca nu e deloc exprimata? Daca le vom cere sa aplice sistemul nostru de valori, nu vom fi cu nimic mai buni decat ei, care incearca sa ne impuna noua sistemul lor de valori. Ajungem la concluzia ca sunt doua civilizatii fata in fata, cu doua sisteme de valori culturale diferite, si ca, de cativa ani, daca nu chiar de cateva decenii, aceste civilizatii se afla in conflict. Si cu asta am pronuntat sintagma atat de controversata si de neocolit astazi - “conflictul civilizatiilor”. Fiind in aceasta situatie, avem o dilema: va trebui ori sa intram in jocul conflictului, ori sa cautam o forma de “armistitiu”, un “contract” intre cele doua civilizatii, prin care sa acceptam diferenta de mentalitate. Problema este ca acest lucru se putea face inainte de secolul XX, cand era posibila coabitarea prin ignorare, in paralel, ca pe planete diferite, a mai multor civilizatii. Intr-o lume globalizata ca a noastra, acest lucru nu mai e posibil. Si cand petrolul e la unii, iar banii sunt la altii, aceasta situatie creeaza un amestec de interese care nu mai poate duce la ignorare, ci la confruntare sau coabitare. Ne asteptam ca societatea civila din tarile islamice sa aiba o atitudine de condamnare a actiunilor teroriste. Evident, societatea civila in tarile islamice nu exista in forma in care definim noi acest termen. Pe de alta parte, nu putem zice: este o asimetrie, la “noi” sunt doar niste caricaturi, iar “la ei” sunt incendieri de ambasade. Nu este asa; traim intr-o lume in care simbolurile (mai ales cele religioase) joaca un rol covarsitor.
Europa nu trebuie sa cedeze
Andrei Cornea (GDS): Intr-adevar, problema nu e deloc simpla, dar cred ca nici nu trebuie vazuta atat de complicata incat sa nu mai poata fi rezolvata. Nu e vorba despre doua civilizatii care n-au nici un fel de legaturi si care arunca cu pietre de o parte si de alta a gardului care le desparte. Islamicii doresc ca Europa sa-si ceara scuze, mai mult, doresc ca parlamentele sa voteze legi impotriva islamofobiei, care sa limiteze libertatea de expresie in anumite domenii. Cum vom proceda? Vom ceda aici, pe urma inca putin, pe urma inca putin etc.? Iertati-ma, dar asta au facut democratiile in fata lui Hitler, a lui Stalin si dupa aceea in fata Uniunii Sovietice, pas cu pas. Eu nu spun ca e frumos sa faci caricaturi despre religia cuiva, dar persoana respectiva sigur ca poate sa raspunda in fata instantelor de judecata. Aici nu-i vorba de islamofobie; in toate tarile exista legi care condamna atacurile rasiste, xenofobe, antisemitismul, insulta, calomnia s.a. Dincolo de disputele asupra valorilor fundamentale, daca vrem sa avem sansa sa castigam acest razboi, Europa nu trebuie sa cedeze. De ce sa nu cedeze si ei? Se spune ca trebuie sa avem sensibilitati; ei de ce n-au? Exista in Arabia Saudita vreo biserica crestina sau vreo sinagoga? Nu, sunt interzise. Nu departe de San Pietro, exista o mare moschee. Se supara Papa de chestia asta? Si apoi, caricaturi cu Papa pot fi cumparate oriunde.
Libertatea de constiinta a europeanului trebuie sa o permita si pe a celuilalt
Victor Neumann (Universitatea de Vest, Timisoara): In privinta acestei probleme, cred ca avem de-a face cu trei discursuri: unul politic, unul cultural si unul religios. Daca nu facem distinctia intre cele trei tipuri de limbaje, vom ajunge sa multiplicam confuziile. Din punct de vedere religios, cred ca intr-o discutie de natura crestinism versus islamism, in care exista cei doi homo religiosus fata in fata, ar putea sa fie coparticipanta si a treia religie monoteista, mai ales ca este implicata direct in raporturile dintre cele doua religii. Trebuie sa ne gandim la solutii, nu la verdicte; suntem intr-o confruntare deocamdata soft, dar se poate ajunge la un razboi propriu-zis. Deci o solutie ar fi intrunirea celor din sfera teologica si o discutie prin intermediul patriarhilor bisericii ortodoxe, prin intermediul papalitatii si al reprezentantilor islamului. Pe de alta parte, trebuie sa avem in vedere ca sunt doua istorii si doua evolutii diferite, prin urmare si produsul politic este diferit. Lumea islamica nu este la aceeasi treapta de modernizare si lucreaza cu un set de valori diferit de setul nostru de valori. Sunt de acord cu ideea ca nu poti sa-i impui celuilalt propriul tau set de valori. Pe de alta parte, suntem nevoiti ca, in sfera culturala, sa incercam sa gasim si convergente, nu numai divergente si sa vedem ce pasi pot fi facuti pentru a integra anumite elemente din domeniul cultural al islamului si invers. Sigur, palierul politic este cel mai ascutit si aici cred ca libertatea cuvantului nu trebuie sa mearga pana la a-l anula pe celalalt, sau libertatea de a desena nu trebuie sa-l puna intr-o situatie de umilinta sau de frustrare pe celalalt. Cred ca partea rationala din cultura europeana si din pregatirea noastra trebuie sa aiba castig de cauza si ca nu trebuie sa dam drumul la tot ceea ce vrem sau ceea ce putem. Cu alte cuvinte, cred ca libertatea de constiinta a europeanului trebuie sa permita si libertatea de constiinta a celuilalt.
Gabriela Adamesteanu (GDS): Am incercat, in timpul razboiului caricaturilor, sa urmaresc daca exista reactii de la Centrul PEN International, dat fiind ca acesta are o atentie speciala fata de libertatea de expresie. Am vazut ca ei nu au asimilat caricaturile si nu au intrat in aceasta disputa, au pastrat o reticenta, pe care am vazut-o, daca nu ma-nsel, si la presa americana sau engleza. L-am intrebat in mod special pe fostul secretar general al PEN ce crede despre asta si el a avut niste pozitii moderate, care se apropiau de ceea ce spunea Andrei Oisteanu. Daca stam de vorba cu oameni de la tara pe o tema religioasa si daca noi le vom face o caricatura cu Iisus Hristos, nu vom avea un dialog usor cu ei, desi sunt din acelasi spatiu cultural european. Sa nu ne imaginam ca suntem numai noi. Suntem pe niveluri diferite. Eu cred ca suntem in razboi sau foarte aproape de acest razboi, dar nu sunt atat de optimista ca noi o sa si castigam acest razboi tinand caricaturile sus si tare ca un drapel.
Taisul sabiei apare de prea multe ori in Coran
Parintele Iustin Marchis (GDS): Cine s-a apropiat de crestinism stie ca umorul este la el acasa. Dar stim, in acelasi timp, ca sarcasmul si ironia nu au ce cauta. Putem sa-i caricaturizam pe Papa si pe patriarh, dar nu pe Iisus si pe Maica Domnului. La noi acasa, in Romania, eu nu pot avea un dialog real cu islamicii, pentru ca nu am o traducere a Coranului care sa fie cuviincioasa si, in al doilea rand, pentru ca e greu sa gasesti un interlocutor aici. Aici nu e vorba numai de sentimente strict religioase. Inainte de a vorbi despre intoleranta celor care au participat la violente, trebuie sa ne gandim la problemele noastre. Nu suntem inca atat de departe incat sa-i privim ca pe niste barbari care au facut lucruri inadmisibile, pentru ca si la noi nivelul e inca altul decat in Occident. Ne place sa spunem ca noi avem o buna convietuire cu islamul, dar, de fapt, ei sunt cvasiabsenti in dialogul cultural si politic. Dupa ce am fost in Turcia, impreuna cu doi catolici, am tras concluzia ca secularizarea sau “americanizarea” Turciei va duce la o buna intelegere intre turci, care se declara sau nu ca practicanti ai islamului, si Europa. Prin urmare, daca vreti, raspunsul la toate palierele este limpede: secularizarea va rezolva problemele religioase, culturale si politice.
E. Ciurtin: Problema este ca generatiile islamice care au acceptat secularizarea au luat din Occident exact ce era mai rau in conglomeratul secularizarii. Ceea ce au luat acesti islamici venind in Occident, de la Praga pana la Los Angeles, a fost exact ceva care contribuia la o intarire a unor trasaturi de identitate, ele insele antisecularizante. Coranul este o carte sacra, a treia de fundamentare a religiilor abrahamice, dar o carte, este neplacut s-o spunem, in care taisul sabiei apare de prea multe ori. Aceasta problema nu este una strict religioasa.
Ostilitatea atent dirijata impotriva lumii occidentale
C. Avramescu: Din punct de vedere istoric, islamul care e relevant pentru civilizatia europeana a avut multa vreme o forma foarte specifica, mai ales in bazinul mediteranean. Este vorba despre acele republici pirateresti care au existat in zona Mediteranei si care au pradat nu numai din ratiuni economice, ci si din ratiuni religioase, doctrina jihadului fiind mijlocul experientei lor mentale. Luari de ostatici, rascumparari - ceea ce vedem acum pe ecranele televizoarelor deja s-a repetat in mii si milioane de cazuri. Acest episod al pirateriei islamice s-a terminat prin trimiterea flotelor britanica, franceza si mai ales americana, care au ras pur si simplu de pe fata pamantului aceste enclave pirateresti. Vreau sa spun ca civilizatia europeana a avut pace in Mediterana numai dupa ce a impus manu militari o ordine acolo. In lumea islamica, in sec. XX de data asta, au reaparut state. Formal vorbind, ele erau de tip european: aveau un presedinte, un prim-ministru, un guvern, o administratie. In realitate, din punct de vedere al criteriilor europene, aceste state sunt niste esecuri: ele nu-si hranesc oamenii, nu-si educa cetatenii, nu fac nimic. Mai ingrijorator este ca, din experienta politica europeana, s-au preluat cele mai brutale forme de extremism si a aparut un adevarat national-socialism arab. Noi nu discutam despre islam in genul unor referinte culturale inocente, ci discutam despre ceva care, din punct de vedere al teoriei politice, poarta un nume foarte simplu: despotism. Noi nu discutam despre oamenii care cred in islam si au pareri despre lume sau viata. Noi discutam despre state si societati despotice, despre o opinie publica influentata de asemenea extreme si despre ostilitatea acestui sistem de state despotice, o ostilitate atent dirijata impotriva lumii occidentale.
Teodora Stanciu (Radio Romania): Cred ca modul acesta de a vorbi, pana la urma, este constatativ, descriptiv, si important este sa ne gandim la solutii. Trebuie sa fie si ei concesivi, spune d-l Andrei Cornea. Este foarte adevarat, dar daca in forma mintii lor nu pot sa introduc aceasta concesie, ce fac? Parintele Marchis vorbea despre secularizarea care poate la un moment dat sa niveleze aceste conflicte. Dar secularizarea, pana la urma, duce la sfarsitul religiilor. Solutiile trebuie gandite de oamenii care au invatat sa faca concesii, dar nu concesii totale. Daca fac intr-adevar concesii totale, pana la urma ajung sa admit ca celalalt are drept de despotism asupra mea. D-l Oisteanu spunea ca nu exista pe acolo voci ale societatii civile care sa poata totusi avea o reactie din interior, ca sa le poata planta in mentalitate ideea de concesie sau de toleranta pentru cineva de alta religie. Stiu, de pilda, ca Academia Latinitatii a facut destule descinderi in spatiul islamic, cu oameni de cultura de mana intai din Europa, intr-o comunicare perfecta. Descinderea in spatiul islamic a atras cateva voci, pe care Academia Latinitatii a reusit, intr-o masura foarte mica, sa le instrumenteze la modul cel mai frumos cu putinta si intr-un spatiu destul de restrans. Poate ca exista si alte modalitati sa facem sa se alcatuiasca mai multe voci, intr-un cor, in spatiul islamic, care sa le poata induce ideea ca nu exista numai ei pe lumea asta.
Un colectivism inacceptabil
C. Avramescu: Intr-o societate islamica trebuie sa fii foarte atent, deoarece e compusa din foarte multi oameni suparaciosi, si nu poti sa spui chiar ce vrei. In vreme ce noi, traditional, de secole, ne-am castigat in Europa dreptul de a nu baga de seama. In societatile civilizate avem un drept pur si simplu fundamental de a fi indiferenti, la nevoie, de a ignora cu folos.
A. Cornea: Cineva a facut o caricatura pe care putem s-o consideram ofensatoare. Dar nu a fost atacat respectivul, ci au fost atacate ambasade, in cu totul alta parte. Societatea islamica fundamentalista a tratat Danemarca sau Franta, sa spunem, ca pe niste triburi, ca pe niste entitati colective. Acest colectivism este inacceptabil pentru noi. La o adica, am putea accepta ca jurnalistul sa-si ceara scuze, am putea accepta ca ziarul sa-si faca mea culpa, dar nu putem sa acceptam ca guvernul danez, care n-are nici cea mai mica posibilitate sa controleze presa, sa-si ceara scuze. Acest tip colectivist este ori rezultatul unei neintelegeri fundamentale din partea acestui tip de state, ori, de fapt, ei stiu bine cu cine au de-a face - si tind sa cred ca stiu, pentru ca nu sunt lipsiti nici de instructie, nici de cultura -, dar folosesc acest mijloc de santaj: daca vreti sa aveti pace cu noi, sa va lasam in pace, faceti asta si asta.
A consemnat Razvan Braileanu
Impreuna in fata noului totalitarism
- manifest -
Dupa ce a invins fascismul, nazismul si stalinismul, lumea se confrunta cu o noua amenintare globala totalitara: islamismul.
Noi, scriitori, jurnalisti, intelectuali, facem apel la rezistenta in fata totalitarismului religios si la promovarea libertatii, oportunitatilor egale si valorilor laice pentru toti.
Evenimentele recente, care s-au petrecut dupa publicarea unor desene cu Mohamed in ziare europene, au aratat necesitatea unei lupte pentru aceste valori universale. Aceasta lupta nu va fi castigata cu armele, ci in domeniul intelectual. Nu asistam la o ciocnire a civilizatiilor, nici la un antagonism dintre Vest si Est, ci la o lupta globala in care se confrunta democratii cu teocratii.
Ca toate totalitarismele, islamismul se hraneste din temeri si frustrari. Propovaduitorii urii mizeaza pe aceste sentimente pentru a forma batalioane care au ca scop sa impuna o lume antiliberala si inegalitara. Dar noi afirmam clar si raspicat: nimic, nici chiar disperarea, nu justifica alegerea obscurantismului, totalitarismului si urii. Islamismul e o ideologie reactionara care, oriunde e prezent, ucide egalitatea, libertatea si laicitatea. Succesul sau nu poate duce decat la o lume a dominatiei: dominatia barbatului asupra femeii, dominatia islamistilor asupra tuturor celorlalti. Pentru a ne opune, trebuie sa asiguram respectarea drepturilor universale pentru persoanele oprimate si discriminate.
Respingem “relativismul cultural”, care consista in acceptarea faptului ca barbatii si femeile din culturile musulmane ar trebui lipsiti de dreptul la egalitate, libertate si valori laice in numele respectului pentru culturi si traditii. Refuzam sa renuntam la spiritul nostru critic de teama sa nu fim acuzati de “islamofobie”, un concept nefericit care confunda critica islamului ca religie cu stigmatizarea credinciosilor sai.
Pledam pentru universalitatea libertatii de expresie, astfel incat un spirit critic sa se poata exprima pe toate continentele, impotriva abuzurilor si dogmelor.
Facem apel la democratii si la spiritele libere din toate tarile pentru ca secolul nostru sa fie unul al Iluminismului, nu al obscurantismului.
Semneaza:
Ayaan Hirsi Ali, de origine somaleza, membra a parlamentului olandez si scenarista filmului care a dus la asasinarea regizorului Theo Van Gogh.
Chahla Chafiq, romanciera si eseista de origine iraniana, exilata in Franta.
Caroline Fourest, eseista, redactor sef la revistei Prochoix; a primit in 2005 Premiul national pentru laicitate.
Bernard-Henri Lévy, filozof francez, nascut in Algeria, s-a angajat in lupta impotriva tuturor “ism”-elor din secolul XX: fascism, antisemitism, totalitarism, terorism.
Irshad Manji, nascuta in Uganda, bursiera la Universitatea Yale si scriitoare de renume international.
Mehdi Mozaffari, profesor de origine iraniana, exilat in Danemarca, autor de articole si carti despre islam si islamism.
Maryam Namazie, scriitoare, producatoare de televiziune, directorul sectiei de relatii internationale a Partidului Muncitoresc-Comunist din Iran.
Taslima Nasreen, nascuta in Bangladesh, medic, a aparat drepturile femeilor si ale minoritatilor.
Salman Rushdie, scriitor, distins cu numeroase premii internationale; cartile sale au fost traduse in peste 40 de limbi.
Antoine Sfeir, crestin nascut in Liban, traieste in Franta; director al Les cahiers de l’Orient si autor al unor carti despre islamism.
Philippe Val, director al publicatiei franceze Charlie Hebdo, cea care a preluat caricaturile daneze.
Ibn Warraq, cercetator la New York, coordoneaza o analiza filologica si istorica despre originile islamului si ale Cartii sale Sfinte.
(Manifestul a fost publicat la 28 februarie in ziarul danez Jyllands-Posten, cel de la care a pornit scandalul caricaturilor.)
