Cred ca e cazul sa revin in tara

Andrei Serban | 20.11.2006

Pe aceeași temă

In editia din acest an a Festivalului National de Teatru, spectacolul lui Andrei Serban, Purificare, montat la Cluj, a avut statutul de invitat. Pretul ridicat al unui bilet, 730.000, parea fixat anume ca sa ingradeasca accesul la spectacol in primul rand al tinerilor. Gazduim in aceasta pagina opinia lui Andrei Serban, a Marinei Constantinescu, directoarea Festivalului National de Teatru, si a Corinei Suteu, directoarea ICRNY.

 

De cand nu ati mai avut un spec­ta­col la TNB?

De 13 ani, de cand mi-am dat demisia de la directia Nationalului. De atunci nu a mai ramas aproape nimic din spec­ta­co­lele mele: nici din punct de vedere ma­te­rial (arhiva, fotografii, reportaje video mi s-a comunicat ca au fost distruse), nici spiritual (atitudinea actorilor fata de in­trebarea de ce facem teatru, atunci dezghetata, a fost repusa in adormire, in hibernare). E adevarat ca intre timp Dinu Sararu m-a chemat sa montez Apus de soare (!), iar Ion Caramitru a fost foarte interesat de ideea mea de cen­tru de creatie, dar si-a insusit-o pana la urma in folosul lui.

Cum s-a ajuns la invitarea spec­ta­co­lului Purificare? Unde ati mai mon­tat-o?

Am montat Purificare la invitatia ge­ne­roasa a lui Ion Vartic, directorul Tea­trului din Cluj. La primul snur, intr-o eta­pa foarte de inceput, selectionerul unic al festivalului, Marina Constan­ti­nes­cu, a vazut repetitia si a decis pe loc sa ne invite.

Cum a fost primit de public?

Din pacate, la Cluj, dupa repetitiile des­chise din august (cand eram acolo si cand reactia spectatorilor a fost extrem de calduroasa), spectacolul s-a jucat doar de doua ori in aproape 3 luni, ceea ce e un dezastru. Un spectacol isi pierde spon­taneitatea, iar actorii nu mai pot sa reproduca impulsul initial odata ce cheia e scoasa din contact. Energia vitala a tea­trului depinde exclusiv de contactul viu cu spectatorii. Orice scuza si expli­ca­tie de ce “nu s-a putut juca” paleste in fa­ta necesitatii supreme de a mentine in viata spectacolul. E o mica crima, imi pare rau sa o spun.

Ce sperati sa transmiteti publicului bu­curestean?

Niciodata nu intentionez sa transmit ceva spectatorilor decat experienta di­rec­ta a lui “aici si acum”. Teatrul nu trans­mite nici mesaje brechtiene sau anti-brechtiene. Intr-un act de dragoste sau intr-o plimbare in padure nu te gan­desti la mesaj, ci gusti experienta. Ma bu­cur insa ca publicul bucurestean poa­te sa participe din nou la un spectacol de-al meu, acest public care a sustinut cu atata entuzuiasm Trilogia cu multi ani in urma.

Pentru ca un bilet costa 730.000 lei (foarte mult pentru bugetul unui stu­dent, profesor - intelectual in ge­ne­re), spectacolul risca sa nu aiba pu­blic. Ati impus o conditie financiara? Cum s-a ajuns aici?

Purificare a fost conceput pentru a fi jucat cu publicul asezat pe gradene pe scena, pentru ca relatia cu textul foarte spe­cial al Sarei Kane cere o atmosfera intima si sensibila. De aceea biletele sunt foarte putine, caci locurile sunt limi­ta­te. In ce priveste preturile (cele mai ri­di­cate din tot festivalul), nici nu am fost consultat, deci in nici un caz nu au fost im­puse de mine, dimpotriva. De indata ce am aflat, mi-am manifestat deza­pro­ba­rea si in presa, si prin mesaje catre TNB. Cine sunt cei care isi pot permite pretul exorbitant impus de directia Na­tio­na­lului? Ce e ironic si trist e ca tinerii si studentii, pentru care acest text ar re­zo­na mult mai adanc decat pentru elita de festival, ei bine, tocmai ei, carora doream sa ne adresam, sunt tinuti in strada.

Si totusi, de ce va reintoarceti in Ro­mania?

Raspund citind un fragment din O biografie, cartea mea recent aparuta la Po­lirom: In deschiderea unei conferinte pe care am tinut-o la Colegiul Noua Europa, Andrei Plesu, la invitatia caruia ma aflam acolo, mi-a spus aparent mirat: “Draga Andrei, observ cum tu tot re­vii in tara, desi de fiecare data Romania pare ca iti spune raspicat «Dom’le, noi nu te vrem, stai acolo la tine in America si lasa-ne in pace, ai inteles?». Iar tu par­ca te incapatanezi si nu vrei sa auzi me­sajul. De ce, dom’le?”. Sala a hohotit de ras, si eu la fel. Totusi, gluma lui Andrei, care are si un subtext serios (cum se intampla des cand el glumeste), mi-a ramas in minte, ca o intrebare fara ras­puns. Nu am cazut niciodata in sentimen­ta­litatea exilatului care ofteaza nostalgic dupa o Romanie idealizata (dar inexis­tenta), dar m-am ferit si de extrema cealalta, a celor care, din frustrare si ura fata de un regim odios, si-au sters demonstrativ din memorie si tara, si limba materna. Desi eram inca foarte tanar cand am plecat in America, inauntru ceva nu s-a despartit niciodata definitiv de Romania si, in ciuda experientelor ama­re de dinainte si in special de dupa re­volutie, cu tot tacamul de sicane, continui sa revin. De ce?... Celor curiosi sa afle mai mult, le recomand lectura car­tii...

Cum apreciati receptarea spec­ta­co­lului?

Am auzit ca la Purificare a fost o at­mo­sfera rece si s-a simtit tensiunea, ener­gia negativa in sala. Dar nu credeti ca e superimportant ca macar tinerii au inteles prin spectacolul asta ca se poate face mai mult din teatru decat ce au ei aici? Cineva mi-a scris ca “chiar si cea mai conservatoare dintre colegele me­le, dupa ce a vazut piesa, zicea ieri la birou ca totul i s-a parut atat de real si de aproape, incat ii venea sa-i atinga pe actori. Si ca n-a trait nici­odata chestia asta in teatru, unde pleca de la ideea ca e o conventie, o poveste spusa de altii, nu traita”. Ia­ta diferenta cu ce se intampla in teatrul ro­manesc. Si asta raspunde la intreba­rea pe care mi-ati pus-o implicit, daca spec­tacolele mele vor schimba ceva in teatrul romanesc?

Iata ca s-a adeverit. Raspunsul e: Da, dar va lua timp. Deci: putintica rab­dare, pana scapam de satrapii care con­duc acum destinele teatrului, caci nu fac alt­ceva decat sa puna capacul peste crea­tivitate.

Acum eu nu cred ca am facut de­gea­ba spectacolul asta, pentru ca am aratat ca se poate face mult mai mult decat se credea ca e permis. Si pentru ca simt ca le-am dat incredere astora mai mici si mai tineri sa incerce si ei mai mult. Si sunt sigur ca in cateva luni vom vedea niste montari foarte curajoase ale celor din noul val...

Sigur ca sunt reticenti criticii, mai ales aici, cu Sarah Kane; prin caracterul piesei, le e si foarte usor sa spuna ca e prea dura si prea socanta sau sa zica ca e pornografie. Dar daca ei nu au mai deschis o carte de prin scoala generala (care era oricum cu o suta de ani in urma) si nici n-au vazut alte piese de tea­tru decat pe minunatii nostri conservatori, ce pretentii sa avem?

Iar raceala & tensiunea din public era oarecum normala... subiectul era greu iar oamenii n-au mai vazut in viata lor asa ceva pe o scena din Romania...

Dar asta e soarta celor care deschid dru­muri, a celor care fac in premiera ceva, dupa ce se obisnuiesc, invata sa reactioneze si sa se relaxeze... Si peste o vreme, cand tinerii vor fi digerat ce au in­gurgitat, o sa reactioneze pozitiv.

Cineva l-a vazut pe tanarul regizor Afrim cat era de incantat si cum le zicea tuturor ca el n-a avut niciodata curajul sa faca atatea pe scena... si era motivat sa incerce... Asta mi se pare un castig foar­te mare, ca i-am putut urni pe ei, asta e responsabilitatea mea, sa inspir, sa deschid drumul altora. Aceasta e o transmisie de la o generatie la alta. Cred ca e cazul sa revin in tara, chiar cu riscul neplacerilor asumate de a merge im­­po­triva curentului.

 

opinii

MARINA CONSTANTINESCU, directoarea FNT

 

Spectacolul lui Andrei Serban a fost invitat

 

Cum s-a ajuns la selectie?

Dupa cum stiti, doamna Rodica Palade, mandatul meu ca selectioner si ca director artistic al Festivalului Na­tional de Teatru este pentru trei ani. Ma aflu la mijloc. Proiectul meu il si­tuea­za in centru pe regizor. Ma inte­re­seaza creatia regizorala, creatorul, si nu in­sti­tu­tiile. Ca si anul trecut, si anul acesta am facut o lista de nume. Cei mai importanti regizori, indiferent de ge­ne­­ratie, de varsta, se regasesc pe ea. Valoarea este cea care ii aduce im­­preuna. Observam ca sunt si nu­me­le cele mai solicitate in teatrele noastre. Lista este aproape identica cu cea de anul trecut. Pe urmele lor, ale acestor regizori, am plecat pentru selectia ofi­ciala a spectacolelor din aceasta editie. Acesta este si unul din­tre modulele cele mai importante. Editia aceasta este una mult mai complexa, mai nuantata, are si o an­vergura internationala, daca ar fi sa amintesc nume ca cel al lui Lev Dodin, Patrice Chéreau, Tamás Ascher, Jean-Guy Lecat. Matthias Langhoff, Monique Borie, Geor­ge Banu, invitati cu spec­ta­cole care au avut un im­pact teribil sau per­sonalitati care au avut conferinte re­marcabile, intalniri solicitate de tinerii creatori - si nu nu­mai - cu studentii.

Biletul la spectacolul lui Andrei Ser­ban a costat 730.000. Nu risca acest spectacol sa nu poata fi va­zut?

Festivalul National de Teatru nu este o institutie. Din pacate. Asadar, fie­care teatru gazda si-a stabilit pro­pria strategie pentru vanzarea biletelor. La fiecare spectacol, la fiecare repre­zen­tatie, salile au fost ar­hi­pli­ne. Inclusiv la Purificare. Spectacolul lui Andrei Ser­ban a fost invitat la Festivalul National, nu face parte din se­lectie. Premiera a avut loc in actuala stagiune. Mi s-a pa­rut important insa sa fie vazut acum, la Bucuresti. Cine stie ce se mai intampla pana la anul. Acum e proas­pat. Am vazut oameni stand la rand, tineri foarte multi, stand la rand ca sa-si cumpere bilete. Formidabil, nu? Studentii, si nu doar cei de la teatru, au intrat pe gra­tis, toti - si au fost in numar impresionant de mare - la toate spectacolele. La toate. Evoluam. Incet, dar sigur.

 

opinii

CORINA SUTEU, directoarea ICRNY

 

O situatie absurda si trista

 

In ceea ce priveste pretul atat de ridicat al biletelor la Purificare in cadrul Festivalului National de Teatru vad la mijloc o situatie absurda, pe de o parte, si tris­ta, pe de alta parte. Absurda, fiindca nu poti, ca institutie de stat, sa pui pre­turi prohibitive la un spectacol a carui pro­­ductie, transport la Bucuresti, promovare si dis­tri­butie se face integral din bani publici. Nu are ce cauta o logica de piata intr-o manifestare construita exclu­siv pe subventii. E ca si cum eu as in­chi­ria, facand profit, spa­tiul de la ICRNY, folosind argumentul ca are o amplasare ideala in Manhattan, si l-as inchide com­plet manifestarilor pe bani publici pe care le invit la ICR.

Trist, pentru ca nu pot sa nu ma in­­treb ce ar fi spus directorul de azi al Na­tio­nalului bucurestean, daca, sa spunem, Dinu Sararu ar fi luat o asemenea masura. Cu­noscandu-l, cred ca ar fi fost primul care s-ar fi re­vol­tat! Si pe buna dreptate. Purificare, pe care l-am vazut, din pacate, doar pe caseta video, este un specta­col de o remarcabila forta artistica si, personal, nu imi place sa vad ca, iar si iar, aceeasi istorie se repeta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22