Criza de la Muzeul Taranului Roman

Andrei Oisteanu(GDS): Marturisesc ca in 1990, cand Andrei Plesu l-a nominalizat pe Horia Bernea ca director al MTR, am avut unele rezerve. Nu-l cunosteam bine pe Horia Bernea (ii cunosteam evident pictura) si m-am gandit ca fiul unui important etnolog (cum a fost Ernest Bernea) nu este neaparat un bun etnolog la randul sau. In al doilea rand, eram ingrijorat de faptul ca Horia Bernea va incerca sa-l "crestineze" total pe taranul roman, cu alte cuvinte sa ignore aspectele noncrestine, daca nu chiar precrestine din cultura traditionala romaneasca. M-am inselat in ambele privinte si am declarat-o public la deschiderea muzeului. De atunci nu incetez sa admir acest muzeu, sa-mi duc cei mai buni prieteni din provincie sau din strainatate sa-l viziteze si, indiferent de nivelul lor intelectual, de profesia lor, de cultura din care provin, ies cu totii impresionati si entuziasmati de acest muzeu. Impreuna cu echipa sa, Horia Bernea a stiut sa evite principalele maladii ale expunerii muzeale etnografice. E vorba de unele muzeopatii pe care le intalnesti in institutii similare din lume: tentatia pitorescului rustic, didacticismul, descriptivismul etnografic, abuzul de hi-tech, propagandismul sau excesul de nationalism. In ultimul timp, muzeul pare ca a intrat in deriva. Moartea lui Horia Bernea si a principalei sale colaboratoare, Irina Nicolau, demisia unor importanti etnologi din prima echipa a muzeului, Anca Manolescu si Ioana Popescu, desfiintarea unor sali, protestele manifestate dinauntrul sau din afara muzeului au generat o stare imposibila. La inceputul acestui an, majoritatea cercetatorilor si muzeografilor din MTR, dar si cei demisionati au trimis noului ministru al Culturii, d-na Mona Musca, o scrisoare deschisa, in care se plangeau de "desfigurarea discursului muzeal", de "marginalizarea cercetarii stiintifice", de "degradarea severa a atmosferei de lucru din muzeu, datorate actualei directiuni". Pe de alta parte, exista si voci care sustin ca se fetisizeaza personalitatea lui Horia Bernea, ca muzeul este un organism viu, care trebuie sa traiasca si care are un amplu patrimoniu care trebuie rulat etc.
Din pacate, chiar Dinu Giurescu, directorul MTR, lipseste de la aceasta dezbatere. Domnia sa ne-a trimis prin fax un raspuns la invitatia noastra: "Referitor la tema propusa spre dezbatere, va comunic faptul ca sunt in prezent chemat in judecata de angajati si fosti angajati ai MTR. Ca atare, potrivit principiilor generale constitutionale, Art. 1, alin. 3 si 4 (...), pana ce instanta judecatoreasca nu se va pronunta prin hotarare definitiva si irevocabila, orice demers administrativ sau de alta natura se considera suspendat." Aliniatele din Constitutie la care face referire d-l profesor se refera la faptul ca Romania este stat de drept, organizat potrivit principiului separatiei puterilor etc. Astazi d-na ministru al Culturii a facut publica o scrisoare deschisa catre Dinu Giurescu, in care-i cere demisia din fruntea MTR.

Distrugerile se fac galopant, reparatiile se fac cu precautii

Andrei Plesu(rector al NEC): Incep prin a-mi cere scuze ca am contribuit la numirea lui Dinu Giurescu si ca, in felul acesta, am catastrofat MTR. Apelez la ministrul de azi sa repare aceasta gafa a mea si sa puna lucrurile la loc pe picioare. Acum, cine-i de vina? Cel dezamagit sau cel care dezamageste? Eu am fost amagit de Dinu Giurescu, am crezut ca este un om civilizat. L-am avut profesor, isi facea odata cu noi, in aceeasi biblioteca, lectiile pe care ni le preda a doua zi, era un foarte cuminte cadru universitar. Am multe experiente comune cu el, nici una de natura sa ma faca sa cred ca va avea o maturitate furtunoasa. Din cauza asta, cand s-a prapadit Horia Bernea, consultandu-ma cu alti colegi, mi s-a parut ca o formula care sa garanteze continuitatea, decenta, civilizatia institutiei este Dinu Giurescu, o personalitate cu un contur precis, dintr-o familie buna, care se purta frumos. Si asa se face ca am cazut cu totii de acord cu o sugestie care venea in special din partea d-nei Georgeta Rosu, care-si facea doctoratul cu el. M-am folosit de puterea mea de a influenta decizia ministrului Culturii de atunci, d-l Razvan Theodorescu, pe care l-am sunat amical si l-am rugat sa accepte, daca poate, numirea lui Dinu Giurescu in functia cu pricina. Razvan Theodorescu a fost suspect de vesel cand a auzit ca poate sa-l numeasca acolo, luandu-l de la Comisia muzeelor, unde era presedinte. O vreme lucrurile s-au desfasurat convenabil, pana cand Dinu Giurescu a decis, singur sau impreuna cu d-na Rosu, ca trebuie sa faca o reforma acolo si sa inceapa cu lucruri mici, cu etichetele - fiindca lumea intr-un muzeu trebuie sa stie ce vede - si sa strice doua din salile cele mai speciale, cele mai originale ale muzeului, Ferestre si Timp. Au existat stupori si proteste din partea fostilor colegi ai lui Horia Bernea, care contribuisera la aceste doua sali si la muzeu in ansamblul lui. Dinu Giurescu e in general absent, 6 luni pe an nu e in functiune, este in Statele Unite. Am incercat sa am o discutie cu el si am observat ca a devenit irascibil. Lucrurile au evoluat atat de prost, incat s-a organizat o dezbatere publica, s-a scris in toate ziarele, chiar si gazete care de obicei sunt pe baricade diferite au fost unanime in a condamna aceasta intamplare.
. Oameni cu experienta sau cu prestigiu s-au pronuntat asupra chestiunii si d-na ministru insasi, cand s-a organizat o demonstratie in preajma muzeului impotriva acestui gest arbitrar, a fost printre cei care au participat, ca reprezentant al opozitiei. Am fost sigur ca dupa alegeri lucrurile astea au sa se repare. Recunosc ca am devenit vag melancolic cand am vazut ca lucrurile treneaza, fiindca eu imi imaginam ca aici urmeaza o miscare prompta de reparatie. Am discutat cu d-na ministru de cateva ori, i-am sugerat o intalnire cu ambele tabere, care pana la urma a avut loc, si constat acum ca exista o scrisoare prin care d-na ministru, cu precautiile firesti ale pozitiei sale, ii sugereaza d-lui Giurescu sa-si dea demisia. Acum, ce facem daca nu-si da demisia? Care sunt modalitatile legale si constitutionale, ca sa raman in spiritul scrisorii adresate d-lui Giurescu, ca el sa nu se eternizeze intr-un post pe care-l frecventeaza sezonier? Nu vreau acum sa-l demonizam pe Dinu Giurescu. El are limitele, varsta, incompetentele lui; nu e directorul unui muzeu de istorie, ci al unui muzeu de alt tip, ceea ce n-ar fi grav daca s-ar lasa sfatuit de cei care stiu ce inseamna un asemenea muzeu. Si in materie de muzeologie exista conceptii diferite despre muzee. Sunt unii pentru care muzeul este o institutie de tip scolar, in care aduci pionierii sa invete, ii plimbi de la un obiect la altul citindu-le eticheta si lungile texte anexate, si sunt altii pentru care muzeul trebuie gandit ca un atac vizual care sa formeze, sa fixeze atentia si sa deschida spre un fel de a intelege neconventional lucrurile. Spre un asemenea tip de muzeu se indreptase Horia Bernea, si impotriva unui asemenea tip de muzeu se indreapta actuala strategie a conducerii. Eu nu cred ca o varianta o exclude pe cealalta, dar cred ca atunci cand exista o reusita intr-una din variante, ea trebuie conservata. Ceea ce ma deranjeaza este ca reusita a fost foarte rapid pusa in discutie si ca repararea greselii e foarte lenta. Suntem intr-o tara in care distrugerile se fac galopant, cu aplomb, cu energie, fara obstacole, iar reparatiile se fac cu precautii, cu tatonari, cu ezitari, cu neincrederi, cu menajamente, care pana la urma risca sa suspende solutia.

Incercarea de a dialoga cu directiunea s-a izbit de o tacere absoluta

Speranta RadulescuRadulescu (etno-muzicolog, MTR): Desfacerea celor doua sali, Ferestre si Timp, a fost lovitura cu vizibilitate publica cea mai mare pe care a primit-o MTR, precedata insa de altele, care au inceput cu aproximativ 4 ani in urma: reorganizarea institutiei, desfacerea vechii organigrame cu scopul sau efectul de a inlatura oamenii care au lucrat cu Horia Bernea, presiuni psihologice asupra fostilor colaboratori, impinsi spre demisie, desfiintarea consiliului stiintific - toate deciziile urmand a fi luate numai de un consiliu de conducere in care ponderea decisiva o aveau contabilul, sindicatul etc. -, reparatii, poate nechibzuite, ca sa nu zic nenecesare in muzeu, unele dintre ele cu rezultate realmente catastrofale (cum a fost refacerea salii de spectacole si conferinte, care, conform unor expertize foarte avizate, a suferit degradari importante). Incercarea de a dialoga cu directiunea a celor care au protestat in fata acestei situatii s-a izbit de o tacere absoluta, chiar dispretuitoare. Cele doua memorii adresate in acea perioada ministerului nu au primit niciodata raspuns. Mai mult decat atat, 3 dintre protestatari au intentat un proces d-lui Dinu Giurescu, in calitatea sa de director al MTR, si in acelasi timp si Ministerului Culturii, in calitate de patron al MTR, pentru obligatia de a reface salile demolate si a repune in stare de functionare convenabila sala de spectacole. Au fost depasite toate exceptiile invocate de parat si acum suntem pe linia dreapta a discutarii fondului, am obtinut niste expertize semnate de persoane foarte profesioniste, si acum riscul d-lui profesor Dinu Giurescu de a pierde acest proces incepe sa devina semnificativ. Noi nu intentionam sa oprim acest proces, pentru ca ajutorul pe care l-am primit din partea Ministerului Culturii nu a dus la o rezolvare satisfacatoare si pentru ca nu cred ca d-l director Dinu Giurescu isi va da demisia, chiar la atat de gratiosa si insistenta recomandare a d-nei ministru.
Ioana Popescu(etnolog, ex-MTR): Pana in 2002, inventivitatea si abilitatile deosebite de comunicare ale Irinei Nicolau au reusit sa deturneze programul de banalizarea muzeologica prin oferte alternative: nu desfiintarea expozitiei, ci completarea pedagogica a instalatiei Ciuma cu un cabinet de studiu dedicat colectivizarii (ceea ce nu a impiedicat inchiderea accesului la sala cu un splendid covor rosu cu ocazia vizitei presedintelui Iliescu la muzeu); nu etichete, ci introducerea unor foi de sala suplimentare, redactate in 5 limbi, dar pastrand stilul manufacturat si comunicarea prin sugestie, si nu prin rubrici de inventar (ceea ce nu a impiedicat ulterior depozitarea lor in afara traseului de vizitare si impodobirea salilor cu placute explicative din plexiglas). O data cu moartea Irinei Nicolau, drumul schimbarii de program parea deschis. Opozitia prea putin concertata a departamentului de cercetare, la amputarea discursului Legea crestineasca, prin desfiintarea celor doua sali, nu a mai fost luata in seama, decat ca pretext pentru variate masuri represive, iar bruma de comunicare existenta a fost total intrerupta. Recent, ca reactie tarzie a unui amplu protest larg mediatizat, directiunea a acceptat sa renunte la discursul clasic despre timpul calendaristic si sa refaca una dintre salile desfiintate intr-o fosta forma intermediara, denumita astazi Sinteze, cu un discurs despre cruce, care oricum fusese fortificat in '98 prin expozitia Ferestre. Toate acestea, fara sa mai mentionez schimbarea drastica a sistemului intern de lucru, mai putin cunoscut publicului, anume: inchiderea intrarilor cu lanturi, xerocopierea zilnica a condicilor de prezenta, deciziile oculte ale conducerii in total dispret pentru comunicarea minima cu toate categoriile de specialisti.
Adrian Cioroianu(senator PNL): Dinu Giurescu este un om caruia eu ii datorez foarte mult, din facultate. Se pare ca nu a facut tocmai bine la muzeu. Dar e genul de datorie pe care o ai fata de un profesor si eu nu pot sa trec peste ea. Pe de alta parte, ma gandesc la cei care semnaleaza derapajele lui Dinu Giurescu si iarasi nu am absolut nici o indoiala ca au dreptate. Va rog cu toata insistenta sa nu diabolizam un personaj, care cred ca a gresit ca nu a venit aici. Am convingerea ca dansul, fiind un om de onoare, va intelege aceasta situatie imposibila.

Asteptam fapte, nu vorbe frumoase

Gabriel Liiceanu(GDS): In anul 2000, cand alegerile au decis guvernul de atunci, viteza cu care s-au schimbat lucrurile a fost ametitoare. Am fost in fata unor "activisti" profesionisti care stiau exact ce vor, cu ce oameni vor lucra, pe cine au de dat deoparte. In cateva luni de zile in fruntea tuturor institutiilor statului au fost pusi membri PSD. Iar in 4 ani de zile domeniul cultural a virat catre catastrofa. Divortul interior care s-a produs intre mine si reprezentantii puterii m-a facut sa cred ca ma reintalnesc cu situatia de dinainte de 1990. Mi-am spus din nou ca a venit momentul sa-mi fac o nisa in care sa functionez, pentru ca nu mai aveam nici un sistem de orientare in spatiul public. Alegerile de la sfarsitul anului trecut au reinviat in mine toate sperantele, iar prin numirea d-nei Mona Musca in functia de ministru al Culturii s-au impletit afectiunea pe care i-o purtam cu un capital de speranta care a renascut. Capacitatea de reparatie pe care o astept de la acest guvern si de la dvs., ca ministru al Culturii, Doamna, cred ca trebuie sa fie pe masura vitezei cu care s-au degradat lucrurile in 2000. Asteptam fapte, care insa, iata, intarzie si in locul lor - iertati-ma ca vorbesc abrupt - apar vorbe frumoase, zambete calde la televizor, intentii minunate si proiecte marete. Sigur ca ceea ce facem noi, cerand rezolvari urgente, poate sa semene cu o mica isterie. Dvs. sunteti asezata intr-un punct in care lucrurile capata pesemne o alta dimensiune si cer o chibzuiala mai mare. Dar cu aceasta chibzuiala care risca sa devina cadere pe ganduri ne putem duce incet, incet de rapa. Bineinteles ca n-a astepat nimeni de la dvs. ca in prima luna sa rezolvati toate problemele din cultura romana. Si totusi:
La o emisiune TV la care am fost impreuna am pus in graba pe o hartie cateva situatii nevralgice ale culturii noastre care mi se parea ca cer rezolvari urgente. Printre ele, pe locul I era MTR, pe locul II batjocorirea cimitirului Blaga din Lancram, apoi targurile romanesti si capitalul de imagine al Romaniei slujit cu mijloace culturale. Au trecut 3 luni si nu s-a intamplat nimic cu MTR. De doua-trei saptamani sunt sunat la telefon aproape zi de zi de d-nele Dorli Blaga si Marta Petreu, care-mi spun ca la cimitirul din Lancram se petrece un scandal in cascada. V-am depus un dosar complet al acestei situatii inca din prima saptamana a ministeriatului dvs. Au trecut de atunci aproape 3 luni. Nu s-a intamplat nimic.
Cu ocazia altei emisiuni TV mi s-a parut ca descopar la d-voastra un mod de a functiona simultan pe doua planuri si de aici si senzatia de ambiguitate pe care o lasa uneori ministeriatul d-voastra. Un plan este cel al omului politic, angajat parca intr-o eterna campanie electorala. Celalalt plan este cel in care trebuie sa functionati pentru a face fata gospodaririi imediate a culturii. Or, am senzatia ca, atunci cand trebuie sa gospodariti cultura, dvs. glisati pe planul campaniei electorale. Pentru ca altminteri ce sa inteleg in clipa in care spuneti, in acea emisiune TV, referitor la situatia de la Lancram, ca "si oamenii aceia din sat trebuie sa aiba o sala de sport"? Nu, oamenii aceia din sat nu trebuie sa aiba o sala de sport pe spezele patrimoniului culturii romanesti. Ca ministru al Culturii, dvs. aveti de aparat aici cauza culturii, si nu un punct de vedere electoral. Oamenii aceia trebuie sa aiba o sala de sport oriunde altundeva, dar nu acolo.
Vrand-nevrand, dvs. sunteti chemata sa reparati aceste lucruri. Cum? Banuiesc ca printr-un plus de determinare politica. Nu as dori sa ajungem iar sa regretam ca oamenii pe care i-am ales nu au facut ce trebuia la timpul potrivit. Daca doriti, dvs. puteti sa prezentati lucrurile in continuare in aceasta varianta destul de valsanta, dar ea, din punct de vedere politic, nu cred ca este eficace si nu e in beneficiul nimanui, nici al nostru, ca oameni de cultura, si nici al dvs., ca ministru al Culturii si ca om politic.
Considerati ca tot ce v-am spus vine tocmai din afectiunea pe care v-o port si din credinta ca miza care se joaca acum este prea mare. Nu vreau sa cunosc din nou, ca in acesti ultimi patru ani, ura si ostilitatea ca metode de guvernare in cultura.

Dinu Giurescu - directorul unui muzeu pe care nu-l iubeste

Anca Oroveanu(director stiintific al NEC): Trebuie ajuns la niste decizii privind MTR, indiferent de raspunsul pe care-l va da d-l Dinu Giurescu la foarte gratioasa invitatie care i s-a facut. Un lucru care m-a stupefiat retrospectiv este ca domnia sa a acceptat cu usurinta sa fie directorul unui muzeu pe care nu-l iubeste, fata de care manifesta ostilitate. Una dintre urgente este prezervarea macar a ceea ce a ramas din expunerea organizata de Horia Bernea. Argumente de tipul celor pe care le-am auzit deja de mai multe ori - un muzeu nu poate sa ramana pe loc, nu poate sa intepeneasca in proiect, trebuie sa fie viu etc. - sunt acceptabile in genere, dar inadecvate aici. Nimeni nu dicteaza momentul in care o expunere trebuie sa se schimbe. Aceasta expunere nu s-a epuizat inca nici in virtutile ei in relatie cu vizitatorii, nici in virtutile educative in raport cu un proiect muzeografic. In aceasta privinta, cred ca d-na ministru are datoria sa treaca dincolo de regulamente, comisii, comitete s.a., la care apeleaza din motive pe care le inteleg foarte bine, pentru ca vrea sa evite impresia de arbitrar pe care ar putea sa o dea o decizie autoritara. In unele cazuri un ministru trebuie sa-si permita niste decizii autoritare, pentru ca trebuie sa aiba niste optiuni cu privire la anumite lucruri pe care le considera valoroase si pe care declara ca vrea sa le pastreze. Al doilea lucru important care trebuie reinstituit la MTR este cercetarea. Ea a disparut si era o componenta esentiala a acestui muzeu. Si al treilea lucru care s-a intamplat, nespus de pagubitor, in acest muzeu si care trebuie reparat este faptul ca tinerii entuziasti care au venit acolo au fost alungati. Eu cred ca este o datorie a oricarui director si a ministrului Culturii sa se gandeasca la cine preia si duce mai departe toate lucrurile astea.
Anca Manolescu(etnolog, ex-MTR): Am sperat ca Dinu Giurescu va conserva discursul muzeal Bernea si va face ceea ce va dori el ca viziune despre muzeu alaturi de muzeul Bernea. Nu ne-am inchipuit ca cineva va duce mai departe discursul lui Horia Bernea, ceea ce era imposibil. Ceea ce asteptam era ca acest discurs sa fie respectat in integralitatea lui, pentru ca una din datele acestui discurs este coerenta. E vorba nu de o insiruire de sali, ci de un discurs care isi leaga salile una de alta. Si cand ai atentat la doua sali, ai atentat la tot. De altfel, acest atentat continua, nu numai prin desfiintarea celor doua sali, nu numai prin refacerea schimonositoare a salii Ferestre, ci prin faptul ca modul de semnalizare in intreg muzeul - niste etichete puse salilor - schimba complet logica Bernea. Acolo era vorba de un eseu, de un parcurs pe care ti-l faceai singur. Acum esti silit, ca la notar, sa urmaresti etichetele si un traseu foarte secvential.
Georgeta Stoica(director al Muzeului Satului): Va exista totdeauna o discutie a muzeografilor care vor spune ca nici un muzeu nu ramane intotdeauna in aceeasi forma. Dar exista foarte multe solutii. Toate marile muzee din lume au expozitii de baza, care raman timp indelungat, si exista spatii pentru expozitii temporare, in care pot sa prezint si sa-mi rulez patrimoniul. Nu trebuie sa negam insa ca un muzeu trebuie tot timpul sa prezinte ceva nou vizitatorilor. Acest muzeu este unul de elita, dar nu putem sa ne oprim aici, trebuie sa facem educatia altor categorii de public care sa inteleaga ce este MTR. Si aceasta putem s-o facem prin niste expozitii temporare, prin conferinte, prin alte modalitati.

Nu pot sa negociez legea si n-am s-o incalc niciodata

Mona Musca(ministrul Culturii si Cultelor): Ce am putut sa schimb repede si a depins de mine si de respectarea legii am schimbat. E vorba de anularea declasarii Parcului Carol, de problema d-lui Dan Erceanu, de externalizarea targurilor de carte (pe care nu le mai organizam noi, ci asociatiile de editori), de externalizarea finantarilor in asa fel incat sa nu mai poata vreun om din Ministerul Culturii sa decida cui sa dea banii pentru proiectele culturale s.a. Insa nu pot sa negociez legea si nici n-am s-o incalc niciodata, chiar daca inima m-ar trage uneori sa fac acest lucru.
PSD a schimbat legile de asa maniera incat, la ora actuala, un ministru nu poate demite (in afara de situatii de la Ministerul de Interne sau Ministerul Educatiei) un director, cum ar fi directorul MTR. Cel mai important atribut al unui functionar public, cum sunt eu, este sa respecte legea. Eu nu pot judeca ceea ce se intampla la MTR in functie de preferintele mele estetice. MTR are grave probleme care mi-e teama ca nu se vor putea rezolva multa vreme. Nu exista nici un fel de transparenta in luarea deciziilor in MTR, nu exista nici un fel de evaluare a muncii oamenilor de acolo de catre conducerea muzeului. Problemele sunt nu numai de ordin administrativ, ci si de ordin profesional. S-a tinut un consiliu stiintific in 4 ani si exista doua filosofii, doua feluri de a gandi in MTR si, drept urmare, doua strategii. Aceste probleme de natura profesionala au ajuns intr-un asemenea punct incat, la ora actuala, nu mai exista cercetare la MTR, arhiva nu sta unde ar trebui sa stea si oamenii au plecat de acolo rand pe rand. Mai exista insa si probleme de natura juridica. Dupa cum ati auzit, un grup de la MTR a dat in judecata conducerea muzeului si Ministerul Culturii. Partea care mi s-a parut cea mai grava e felul in care d-l Dinu Giurescu se raporteaza la MTR si la colaboratorii domniei sale. Domnia sa mi-a spus foarte clar ca, in fond, nu-l intereseaza ce se intampla la MTR, ca daca vrem sa refaca salile le reface, daca vor contestatarii organigrama schimbata o schimba si, practic, domnia sa accepta orice si oricum. Regretul si mirarea mea este cu atat mai mare, pentru ca e un om pe care-l respect, il apreciez si, cu toate acestea, a trebuit sa-i scriu o scrisoare in care sa-i cer demisia. Domnia sa lipseste cam 5 luni pe an, ceea ce din punctul meu de vedere este inacceptabil. Nu poti sa conduci un muzeu fiind in concediu fara salariu, in concediu de odihna si in alte concedii. Domnia sa mi-a spus ca a avut o intelegere cu conducerea Ministerului Culturii pe aceasta tema in momentul in care a semnat contractul de management. O fi avut cu conducerea de atunci, eu personal nu pot sa inteleg cum conduci o institutie lipsind jumatate din timpul anului de la fata locului. Am facut ceea ce legea imi permite, si anume sa-i las posibilitatea sa decida in legatura cu prezenta domniei sale in fruntea MTR. Eu sper ca domnia sa sa inteleaga ca nu mai poate exista o cale de impacare intre el si MTR, ca lucrurile au ajuns atat de departe incat ma intreb daca MTR va mai putea reveni la o situatie normala. In acelasi timp, recunosc ca Dinu Giurescu mi-a spus ca, daca cei 3 contestatari isi retrag plangerea din justitie, domnia sa pleaca. Eu nu pot sa discut un asemenea lucru cu cei care au facut plangerea penala, cel putin din doua motive. Unul de ordin moral: oricine are dreptul sa conteste in justitie, si in acelasi timp nimeni nu poate sa faca presiuni pentru ca cei care au facut plangerea sa si-o retraga. Al doilea motiv este de conflict de interes. Eu, personal, ca ministru al Culturii, sunt data in judecata de aceiasi contestatari.
In legatura cu Lancramul, situatia se rezolva. La ora actuala, se reface zidul, dupa modelul originar, prin restaurare. In legatura cu sala de sport, n-ar fi nici o problema daca Ministerul Culturii ar putea sa plateasca investitia care s-a facut pana acum si ar cere demolarea constructiei. Din pacate, conform legilor in vigoare, sala nu este in perimetrul monumentului. Si tot din pacate, testamentul poetului Blaga nu poate fi un argument legal. Dar chiar si asa incercam si facem presiunile pentru a gasi solutii.
A. Plesu: Daca plecam pe nota asta, suntem zdrobiti, adica nu ne mai ramane decat sa ne rugam la Dumnezeu. Pentru ca suntem ostaticii legiferarii PSD. Eu cred ca unde exista lege exista si interpretarea legii, schimbarea legii, penalitati. E legal sa conduci o institutie muzeala cu un consiliu stiintific convocat o data la 4 ani? E legal sa lipsesti, ca director, 5 luni in fiecare an? Eu nu cred ca e legal. Iar daca e legal, atunci avem niste legi foarte proaste. Legile se schimba. Am trait sute de schimbari de lege de cate ori am avut de-a face cu guvernarea. Nu numai ordonante de urgenta si hotarari de guvern, dar legi organice se trec prin Parlament, asta inseamna o guvernare. Si asta a stiut PSD sa faca: si-a creat o retea legislativa pe care o calca de cate ori vrea. PSD a introdus, daca nu ma insel, ideea sa se numeasca directori de Teatru National prin concurs. Dar Dinu Sararu a dat vreun concurs? Daca noi traim in aceasta stupoare in fata unei legiferari care e o bata, nu e flexibila, nu are spirit, nu are aplicabilitate decat in masura in care ne limiteaza pe noi, repet, suntem ostaticii vechii guvernari, suntem pierduti, ne rugam la Dumnezeu si speram ca Dinu Giurescu, intr-un moment de melancolie sau de brusca pietate, se hotaraste sa plece plangand. O sa aveti probleme cu numirea unui director. O sa invocati legea si o sa spuneti: trebuie sa dam un concurs. D-na ministru, Dimitrie Gusti nu da concurs ca sa vina director de muzeu! In felul asta, legea devine un fel de harakiri institutional, ne scufundam pana la genunchi, pana la brau, pana la nas, pana la sprancene cu faclia legii in mana si suntem onorabili. Pe mine ma deprima, eu plec de aici cu senzatia ca nu mai e nimic de facut. Daca un stat nu are imaginatia, verva si energia legislativa de a-si crea un cadru de functionare cat mai aproape de normal, el devine papagalul guvernarilor anterioare.

Idolatrizarea legii la acest nivel nu este eficace

M. Musca: Sigur ca legile se pot schimba, am spus doar ca atata vreme cat legile exista, bune sau proaste, pana cand le schimbi trebuie sa le respecti. Daca exista o lege, ea trebuie respectata de toata lumea, si de ministru, si de portar in egala masura. Daca fiecare guvern care vine modifica legile in functie de ce vrea sa schimbe, iarasi nu e bine, pentru ca, pana la urma, acesti functionari trebuie sa aiba o stabilitate. Eu nu am spus ca pana la urma nu se poate rezolva, eu v-am spus care este situatia la ora actuala. Nu intru in detalii tehnice pentru a va spune cum anume se poate rezolva. Nu-i scriu scrisori de amor lui Dinu Giurescu, acolo e o scrisoare decisiva. O sa vedeti ca decizia exista fara tagada in text: "eu personal nu mai pot tolera o asemenea situatie". Nici un cuvant de aici nu este in plus sau fara sens. Dar trebuie s-o fac respectand legea. Si as fi facut-o poate mai devreme daca aveam cu cine vorbi. Dar daca dansul nu a fost prezent, eu nu pot sa demit pe cineva fara sa ma uit in ochii lui si sa-i ascult argumentele.
G. Liiceanu: Apropo de legea pe care ati invocat-o, cei care au daramat un zid care face parte din patrimoniul istoric al Romaniei nu raspund ca au facut acest lucru? Dvs., in clipa in care, ca ministru, primiti o asemenea mostenire, nu s-ar cuveni oare sa cereti organelor de resort sa rezolve aceasta treaba?
M. Musca: Dar nu sunt eu institutia care aplica pedepsele pentru chestiunile acestea. Am facut acte, s-a constatat, se face o ancheta si o sa fie si sanctiuni.
A. Plesu: Nu conduceti Ministerul Transporturilor, ci un minister care lucreaza cu criterii si cu concepte care nu sunt legiferabile in sens strict. Valoarea si prestigiul nu sunt legiferabile, pentru ca nu sunt cuantificabile. Din cauza asta exista anumite lucruri pe care, ca ministru al Culturii, cred ca trebuie sa le faceti pe baza de asumare a responsabilitatii ministeriale. Cand e vorba de a numi directorul Teatrului National din Bucuresti sau al Operei Romane, dvs. nu aveti criterii care sa masoare care-i cel mai bun director. Ii puneti sa dea un extemporal? E ridicol.
M. Musca: D-le Andrei Plesu, am o lege care ma obliga sa nu pot numi un director la teatru decat pe baza unui concurs. Asa e legea.
A. Plesu: Exista si probleme care sunt de solidaritate si de onoare nationala. Daca se terfeleste memoria lui Lucian Blaga, n-o sa ne apucam sa cautam o lege sa i-o recuperam. Trebuie sa existe o reactie spontana de sanatate publica care opreste o asemenea marsavie. Daca umblam cu codul legii in mana, au sa se strice biserici, au sa se dezgroape morti, o sa se intoarca crucea lui Eminescu pe dos s.a., fiindca n-avem legi sa pedepsim asemenea acte. Nu cred ca este eficace o idolatrizare a legii la acest nivel, fiindca, va spun, suntem pierduti.
M. Musca: Nu idolatrizez niciodata legea. Va spun insa cu mare fermitate ca ori stau in fruntea ministerului si respect legea, ori plec de acolo. Sa nu respect legea, indiferent de filosofia frumoasa care poate sustine un asemenea gest, nu-mi sta in fire. Voi face insa tot ce-i posibil sa se petreaca lucrurile corect si in acelasi timp sa castige cultura si publicul. Si am convingerea ca exista aceste posibilitati, chiar si cu legile pe care le avem.
Andrei Cornea Cornea (GDS): D-na ministru, i-ati trimis aceasta scrisoare d-lui Dinu Giurescu. Sa presupunem ca domnia sa nu va raspunde pozitiv sau pleaca in America. Ce faceti?
M. Musca: Sunt unele lucruri care sunt ilegale. Atentie! Nu absentele domniei sale. Sunt altele care pot sa duca la sanctiuni administrative. Dati-mi voie sa nu spun inca ce urmeaza sa fac.

A consemnat Razvan Braileanu