Exista psihoza ca trecutul trebuie controlat

Nici n-ati fost bine numit director general al Arhivelor Nationale si ati fost contestat de un grup de academicieni. Ideea protestului lor la proiectul numirii dvs. ar fi ca Arhivele incap pe mana unui copil. E un copil Dorin Dobrincu?

Cred ca, dincolo de cei 35 de ani, am acumulat totusi o anumita experienta, legata atat de propria-mi profesie (istoric), cat si de cea de cercetator in arhivele din Romania, inclusiv in Arhivele Nationale. Cunosc bine arhivele romanesti, pentru ca am in spate mai bine de un deceniu de lucru intens in mod deosebit in arhivele comunismului romanesc, dar nu doar ale comunismului. As aminti aici stagiile indelungate in Arhivele Nationale Istorice Centrale, dar si in diversele directii judetene, in arhivele SRI, ale Tribunalelor Militare, in Arhivele Militare Romane, ale CNSAS, ale Secretariatului de Stat pentru Culte si ale Ministerului Afacerilor Externe. Am lucrat, de asemenea, in atat de putin frecventatele arhive locale, inclusiv in cele comunale, precum si in arhive private.

Ati declarat, spre stupoarea multora, ca Arhivele Nationale nu detin documente secrete. Asta dupa ce o sedinta a CSAT decisese tocmai desecretizarea fondurilor de la Arhivele statului.

Dupa cum bine se stie, arhivele au fost mereu o problema in societatea romaneasca dupa 1989. E vorba mai ales de cele ale istoriei recente, ale comunismului romanesc, produse de institutiile civile ale statului sau de partidul comunist, ca sa nu mai spunem de cele create de institutiile militare sau militarizate, in special de serviciile represive, Securitate sau Militie. La Arhivele Nationale au ajuns intr-o perioada lunga de timp cateva dintre fondurile importante pentru studierea istoriei recente si mai ales acel fond CC al PCR, care, din diverse motive, nu a fost dat in cercetare decat tarziu si intr-o foarte mica masura. In Arhivele Nationale - aceasta era precizarea pe care am considerat-o necesara - nu exista documente clasificate, nu in sensul pe care obisnuit il acordam acestui termen.

Termene maxime pentru accesul la documente

Au fost sau n-au fost secretizate fondurile?

Prin interpretarea fortata a Legii 16/1996, Legea arhivelor, in mod deosebit arhivele comunismului au fost secretizate, tinute departe de ochii publicului. Dar aici e o nuanta care trebuie prinsa. Legea 16/1996, care e restrictiva, fiind facuta la putin timp dupa caderea comunismului in Romania, apara mai degraba interesul statului si mai putin dreptul cetateanului, al cercetatorului de a avea acces la aceste documente. Exista un segment al legii, celebra Anexa 6, cu foarte multe restrictii privind accesul la documente. Mereu s-a spus ca Romania, in materie de legislatie arhivistica, a imitat legislatia europeana, ca sunt termene rezonabile. Ei bine, nu e chiar asa. Romania, in cele mai multe cazuri, a ales termene maxime de acces la anumite tipuri de documente, in comparatie cu alte tari din Europa. In afara de Anexa 6, exista un articol in lege, art. 20, in care se atinge aceasta chestiune a accesului la documente dupa 30 de ani de la crearea lor. Dar tot in acest articol se permite conducerii Arhivelor derogarea atunci cand considera necesar. Acesta poate fi un avantaj pentru cercetatori daca la conducere se afla oameni rezonabili, dar in acelasi timp lasa loc arbitrariului, si a si fost folosit deseori in acest sens in ultimii 11 ani.

Sa recapitulam. Au fost secretizate anumite fonduri de la Arhivele Nationale? Deci, decizia CSAT si interventia primului ministru, in sensul deschiderii arhivelor, au o baza in realitatea imediata din arhive?

Da, in sensul ca legea actuala este restrictiva, nu exista un acces neechivoc la fondurile care au fost create mai recent de 30 de ani. Din punctul acesta de vedere, cred ca nici presedintele, nici premierul nu s-au inselat. Dar exista aceasta posibilitate legala, prin decizia conducerii, de a permite accesul la fondurile istorice recente, mai ales ca a intervenit un fapt pe care nu-l putem scoate din ecuatie, si anume precedentul creat de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, care a patruns destul de adanc in aceasta arhiva extrem de sensibila, Arhiva CC al PCR.

Bun, dar de ce este extrem de sensibila aceasta arhiva, de ce atata agitatie in jurul acestor fonduri ale CC, ce e acolo atat de sensibil incat trebuie tinut pitit de ochii publicului?

Exista la noi, deopotriva in cercuri politice, cat si academice aceasta psihoza ca trecutul trebuie controlat, ca trebuie tinut departe de ochii publicului. Exista teama unora care au insemnat ceva in structurile partidului comunist si care au insemnat chiar ceva mai mult dupa 1989, ca imaginea pe care si-au construit-o cu multa atentie in postcomunism ar putea fi erodata.

Sunt intemeiate temerile acestor oameni? Sunt intr-adevar documente in anumite fonduri care, odata facute publice, ar putea sifona imaginea unor politicieni de astazi?

Este destul de probabil ca unii dintre ei vor avea o alta imagine publica. Insa as vrea sa precizez ca nu sunt informatii de genul celor aflate in Arhiva CNSAS. Este mult mai important indeosebi pentru istoricii profesionisti sa aiba acces la aceste documente, pentru ca intr-un timp rezonabil ei ne-ar putea oferi o perspectiva credibila asupra trecutului nostru recent, nu doar asupra politicii externe, ci si asupra politicii interne, asupra nomenclaturii, asupra situatiei sociale din Romania comunista s.a.m.d.

Care e situatia celorlalte tari din Europa Centrala si de Est, care au cunoscut si ele experienta comunismului, ca si noi, si care acum sunt impreuna cu noi membre ale UE? Ma gandesc la Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia.

Dupa cum stiti, Romania a reprezentat un caz oarecum singular in Europa Est-Centrala. In materie de acces la informatii, in primul rand la informatia istorica, la documentele de arhiva, am avut nu doar o legislatie restrictiva, ci si o atitudine generala a autoritatilor descurajanta pentru cercetatori. Aceasta a fost si situatia arhivelor partidului comunist, ale structurilor subordonate acestuia si, bineinteles, a arhivelor serviciilor represive, care de asemenea erau controlate de partid. Daca in Germania de Est, Comisia Gauck s-a infiintat destul de repede dupa prabusirea comunismului, a preluat documentele produse de Stasi si le-a pus intr-o forma institutionalizata la dispozitia publicului, in Romania nasterea CNSAS a trebuit sa astepte aproape un deceniu. Deschiderea la Arhivele Nationale a durat mult mai mult. As atinge aici situatia Arhivei CC al PCR, care in decembrie 1989 a fost preluata de armata, urcata in camioane si dusa intr-o unitate militara, la Pitesti, apoi a fost mutata in diferite depozite din Bucuresti, ea fiind predata Arhivelor Nationale intre 1993-2000. Insa nu au existat in cele mai multe cazuri preluari potrivit procedurilor arhivistice universal acceptate, adica procesele de predare-primire sunt prost facute, s-au incalcat reguli arhivistice, s-au preluat foarte multe documente efectiv in vrac sau, cum s-a invocat, "in regim de urgenta". Astazi ele sunt neinventariate in cea mai mare parte, nu stim ce se afla acolo in mod detaliat. Arhiva CC al PCR masoara aproximativ 5.000 de metri liniari. Dintre acestia, in jur de 900 m.l. reprezinta arhiva istorica, cu 212 fonduri si colectii, continand documente de pana in 1944, destul de bine puse in ordine, cu instrumente de evidenta facute de creator. Mai exista alti aproximativ 4.100 m.l. alta arhiva (inclusiv Arhiva Muzeului de Istorie a PCR, 105 m.l.; Arhiva Academiei de Stiinte Sociale si Politice, 180 m.l.; Arhiva Uniunii Tineretului Comunist si Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania, 330 m.l., controlate inainte de 1989 de PCR), dintre care doar 600 au fost prelucrati arhivistic. Diferenta de 3.500 de m.l. isi asteapta inca inventarierea pentru a permite accesul cercetatorilor in mod efectiv, pentru ca degeaba avem o arhiva pe care o deschidem, declaram ca o dam in cercetare, daca nu stim noi insine punctual ce avem acolo, iar cercetatorii nu pot solicita punctual dosarele care ii intereseaza.

Dezordinea din arhivele comunismului

Presupun ca cel care a produs arhiva, Comitetul Central, avea functionari arhivisti si presupun ca respectiva arhiva trebuia sa fie intr-o mare ordine. Ce s-a intamplat de e un talmes-balmes?

Arhiva PCR, dupa toate datele, era foarte bine organizata. Cei cu care am discutat eu - si am discutat cu multi arhivisti, acum stiu si situatia din acte -, cei care au preluat arhiva spun ca au preluat-o la metru liniar, si nu la unitate arhivistica. Sunt mai multe explicatii. A existat o dezordine, o dezorganizare a Arhivei CC in timpul evenimentelor din decembrie 1989 si dupa aceea sa nu uitam ca a trecut pe la MApN.

A intrat cineva in decembrie ‘89 in acea arhiva sau daca a ajuns la armata a intrat cineva de la armata si a dezorganizat acea arhiva? Se poate reface firul?

Vreau sa-l depanam in sens invers. Exista anumite date, informale, ca o parte din arhiva a fost distrusa sau cel putin "amestecata" in timpul evenimentelor din ‘89. Dar sa nu uitam ca ea a stat fie si in parte aproape un deceniu in arhivele MApN, s-au facut microfilme, unii istorici sau jurnalisti au publicat documente din acea arhiva. Altii, potrivit unor informatii, ar detine documente si astazi la domiciile lor.

In original sau copii?

Informatiile de acest gen circula intre cei interesati de subiect. Se spune ca anumite persoane ar detine documente in original. Revenind, am avut acea lunga perioada in care documentele de la CC al PCR au putut fi "periate" si faptul ca nu dispunem de o evidenta clara cred ca indreptateste suspiciunea. Insa nu doar arhiva CC al PCR a ajuns la noi in conditiile pe care le-am amintit. Bunaoara, documentele CC al UTC au fost gasite abandonate intr-un depozit de langa Biserica Armeneasca.

Cum a ajuns fondul respectiv in depozitul de langa acea biserica?

Din pacate, nu am reusit sa aflu prea multe pana in acest moment.

Aceste arhive nu se predau cu proces verbal, cu inventare foarte exacte?

In mod normal, da. Numai ca aici intervine o problema: au disparut creatorii lor. PCR a disparut in decembrie 1989, la fel UTC, Academia de Studii Sociale si Politice, Muzeul de Istorie a PCR. Cei care au preluat patrimoniul acestor structuri ori au vrut sa scape de arhiva, ori nu au fost interesati sa o pastreze. Exista inca multe necunoscute in legatura cu aceste arhive.

In acest caz, suspiciunea care s-a vanturat in ultimii 17 ani, ca s-a umblat in aceste arhive, din ce spuneti dvs., e indreptatita.

E indreptatita. Am spus lucrul acesta si o repet. E necesara o ancheta, o cercetare impartiala in sens invers. Sa vedem care a fost soarta acestor arhive din decembrie ‘89 si pana in momentul in care au ajuns la Arhivele Nationale. Eu nu am astazi certitudinea ca ele au ajuns in integralitatea lor la noi. As vrea sa mentionez ca exista fonduri create de structurile teritoriale ale PCR sau UTC. La fiecare directie judeteana avem fonduri create de structurile locale ale PCR. Cele mai multe sunt deja in depozitele Arhivelor Nationale si cam 50% sunt prelucrate arhivistic. Insa nu au ajuns toate la noi, unele sunt la primariile din municipii, altele sunt la diferite fundatii sau chiar intreprinderi. Bineinteles ca eu consider important sa preluam absolut tot, fiind vorba de arhive istorice.

Nici macar la arhivele locale ale PCR nu avem certitudinea ca nu s-a umblat in acele dosare si ca ceea ce vede azi cercetatorul este dosarul facut practic de emitent.

Nu avem aceasta certitudine, de vreme ce sunt indicii ca au existat interese clare de a sterge urme, de a face sa dispara documente. In acelasi timp, au existat distrugeri de arhive din inconstienta sau din cauza dezinteresului responsabililor locali. Exista si astazi aceasta practica a unor societati de a scapa de arhiva pentru ca nu au spatiu. O arhiva presupune si cheltuieli, si nu mici. Au fost arhive distruse in acesti 17 ani din motive economice.

O alta chestiune pe care vreau sa o ridic. Dupa 17 ani spuneti ca sutele de metri liniari din arhiva CC nu sunt disponibili cercetarii pentru ca nu s-au inventariat documentele, nu s-au inventariat dupa normele in vigoare. De ce?

Cred ca a fost si un interes la un moment dat, dar si din lipsa de profesionalism. E o problema legata de personal si de baza materiala. In aceasta privinta nu am depasit inca - si imi masor cu atentie cuvintele - prima jumatate a sec. XX, cu ingaduinta. Trebuie sa spun ca acum facem eforturi pentru informatizare. Spre exemplu, in luna august a.c. am inaugurat website-ul Arhivelor Nationale, pentru ca eram singura arhiva nationala din Europa care nu aveam asa ceva, daca va puteti inchipui. Avem foarte multe depozite care nu sunt potrivite pentru arhive. Sunt cladiri pe care trebuie sa le evacuam pentru ca au fost revendicate si castigate in instanta de fostii proprietari. Nu avem nici macar suficiente rafturi, cutii de arhiva sau dosare. Ordonanta 39/2006 prevede preluarea de catre Arhivele Nationale a statelor de plata care conteaza la recalcularea pensiilor. Or, asta inseamna efectiv indepartarea noastra de menirea traditionala, care presupune conservarea si introducerea in circuitul stiintitic a documentelor istorice. Riscam sa devenim un depozit de hartii care, oricum, intr-un anume timp vor ajunge la topit. Ma refer la aceste state de plata, a caror perioada de pastrare este de 50 de ani.

Ma intereseaza ca, peste un an sau doi, sa ma duc la arhive si sa pot citi documente de istorie recenta din ‘88-’89, chiar invocandu-va decizia CSAT. Si am speranta ca arhivistii de la sala sa nu imi mai ridice din umeri si sa-mi spuna: da, exista fondul respectiv, dar nu vi-l putem da. Ce puteti face sa remediati aceasta situatie? Sa incheiati macar arhivarea sutelor de metri din arhivele CC?

Serviciul Arhive Contemporane, care administreaza in mod direct arhivele comunismului romanesc, are nevoie de personal suplimentar pe care il putem aduce, pe perioada limitata, de la alte servicii. Speram sa putem angaja personal care sa reuseasca intr-un an si jumatate, maximum doi ani sa puna in circuitul stiintific aceasta arhiva. Dupa discutii cu oamenii din Arhive cred ca este un termen realist. Nu pot sa fac o promisiune ca in 4-5 luni vom putea inventaria ce nu s-a inventariat in 14 ani. Nu doar arhivele comunismului nu sunt inventariate. Exista, daca va puteti inchipui, extrem de multe documente neinventariate datand din sec. XVI si pana in prima jumatate a sec. XX. Ganditi-va ca la Directia Judeteana Iasi a Arhivelor Nationale se lucreaza inca, pentru a depista anumite documente, pe inventarele facute de primul director al Arhivelor Statului din Moldova, Gheorghe Asachi, scrise in paleografie chirilica si devenite la randul lor documente istorice. Asta spune ceva despre situatia din Arhivele Nationale ale Romaniei. Arhivele comunismului reprezinta varful icebergului. Sunt foarte importante, inclusiv pentru mine, ca istoric contemporaneist. Am mai declarat ca daca se solicita anumite fonduri in mod constant ele vor intra cu prioritate in atentia noastra pentru prelucrare. Cred ca stiu deja care sunt prioritatile.

In arhive s-a intrat in mod selectiv

In Raportul Comisiei Tismaneanu sunt mai multe mentiuni critice la adresa arhivelor, a arhivistilor care stau acolo si care, unii dintre ei, au incercat sa puna piedici accesului cercetatorilor si nu pun la dispozitia acestora documentele respective. Ce se poate face?

Din cate imi dau seama a fost o situatie tolerata, poate chiar incurajata dupa 1989. S-a spus anul trecut despre membrii si expertii Comisiei Tismaneanu care au intrat in Arhive ca privilegiati. Dar membrii si expertii Comisiei ajunsi in arhive au observat ca privilegiati fusesera altii. Am putut constata, in 2006, ca pe foile de folosire ale dosarelor apareau numele unor istorici de la institute si facultati din Bucuresti care vazusera acele dosare in 1996, deci cu 10 ani inainte. Aceste lucruri se stiu in cercuri nu chiar restranse. In privinta CPADCR, aceasta a activat in conditii speciale, a putut sa vada fonduri si dosare care nu mai fusesera vazute pana atunci. S-a creat un precedent foarte important pe care istoricii il invoca astazi si pe buna dreptate.

Dar nu mi-ati raspuns direct. Cum se face ca ne trezim cu volume de documente publicate la diverse edituri, documente din anumite fonduri despre care, unele, banuiam doar ca exista, iar cand am mers la sala la Arhive ni se spunea ca nu exista? Deci, sunt istorici care au acces la fondurile respective si altii care nu au acces la fondurile respective. Legea nu e aceeasi pentru toti?

Din nefericire, pana acum n-a fost. Exista o tendinta foarte veche la unii arhivisti, si nu doar la Arhivele Nationale, de a monopoliza documentele pe care de fapt le au in administrare, pentru a fi primii care le utilizeaza pentru publicarea unor volume de studii si documente. As vrea sa cred ca nu e totusi o practica prea raspandita in Arhive. Arhivistii trebuie sa inteleaga ca sunt doar administratori ai fondurilor respective, si nu stapanii lor. Ei sunt indreptatiti sa fructifice documentele respective, dar nu in regim de monopol. In orice caz, nu putem tolera un monopol din partea arhivistilor in detrimentul cercetatorilor din diferite institutii sau a celor independenti. Ar fi vorba de concurenta neloiala.

Constat cu tristete astazi ca persoanele de la sala pe care le intalneam acum 15 ani si lucreaza unele dintre ele de dinainte de ‘89 sunt calificate si il pot ajuta pe cercetator, indrumandu-l in hatisul fondurilor, iar noile achizitii, sa spunem, de la sala de lectura sunt persoane mult prea putin competente in probleme de arhiva sau dezinteresate de fonduri, de documente arhivistice. Ce se intampla cu selectia personalului de la Arhivele Nationale?

Problema personalului este acuta in Arhivele Nationale. Pana in primii ani de dupa caderea comunismului, arhivistii erau recrutati mai ales din randul absolventilor facultatilor de Istorie, in cea mai mare parte, apoi de la Litere, dar mai veneau unii si din alte domenii, de exemplu de la Chimie, Biologie, pentru serviciile tehnice, ma refer la restaurare sau la arhivele tehnice. La inceputul anilor ‘90 s-a creat o Facultate de Arhivistica, care a fost integrata in Academia de Politie din Bucuresti, si incet-incet arhivistii debutanti au inceput sa intre in sistemul Arhivelor Nationale prin repartitie.

Am inteles bine, exista un fel de monopol al Facultatii de Arhivistica? Sa spunem absolventii Facultatii de Arhivistica intrau in Arhivele Nationale si absolventii Facultatii de Istorie, de pilda, nu puteau sa lucreze in Arhivele Nationale?

Ca debutanti, in general nu. Pentru ca numarul de locuri era limitat si treptat, intr-o anumita conjunctura, a fost rezervat pentru cei de la Facultatea de Arhivistica. Pentru pozitii superioare unde se cerea vechime, puteau sa intre si absolventii de la Facultatile de Istorie etc. Potrivit unor date diverse (acte, statistici, discutii cu arhivistii, cu sefi de servicii etc.), practica aceasta a fost in detrimentul Arhivelor Nationale. In plus, ea se afla si in contradictie cu Legea functionarilor publici, care prevede ca in acest corp se intra prin concurs. Era o incalcare a egalitatii de sanse. Cum rezolvam problema absolventilor de Istorie care au urmat sectii de arhivistica existente deja la Bucuresti, Cluj, Iasi, posibil si in alte universitati? Bunaoara, la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti exista un master in arhivistica, prima serie de absolventi inregistrandu-se in acest an. Mi se pare corect ca toti acesti oameni sa aiba o sansa pe piata muncii. Pe 10-12 septembrie a.c. avem programat un concurs pentru ocuparea a 27 de posturi de debutanti. Vrem sa fie un concurs transparent, scopul fiind atragerea celor mai buni candidati, indiferent de facultatile (umaniste) absolvite.

Ce se poate face ca sala de lectura de la Arhivele Nationale din Bucuresti, sa arate macar pe jumatate cum arata sali de lectura de la Arhive Nationale din Europa Centrala si de Est?

Intr-adevar, sala de studiu din aparatul central al Arhivelor Nationale arata ca in secolul XIX. Este inadmisibil, de exemplu, sa nu existe prize pentru calculatoarele portabile. Intrarea cu laptopuri a fost interzisa pana in primavara acestui an in mod oficial, dupa aceea s-a permis accesul, dar fara posibilitatea alimentarii "din prizele statului". Ori, cercetatorii sunt si ei, ca toti cetatenii, platitori de impozite. Arhivele nu subzista prin ele insele. In acest moment sala de studiu a Aparatului Central se afla in reparatie, iar dupa 1 septembrie a.c. cercetatorii vor putea sa constate ca vorbele pot avea si acoperire. As mai adauga ca academicii au interesul sa studieze si in luna august, o luna care traditional era inchisa pentru cercetare, si am decis ca Arhivele Nationale vor fi deschise pentru cercetatori si in aceasta luna. Asta inteleg ca a mai deranjat cativa arhivisti, dar cred ca s-a inteles ca este spre binele publicului.

Discutam si asteptam de cativa ani o noua Lege a Arhivelor Nationale. Stim ca exista un proiect sau mai multe proiecte, ca se lucreaza la acele proiecte. O sa avem in curand o noua Lege a arhivelor?

Au existat discutii intense pe aceasta tema in ultimii ani, fiind vehiculate mai mult proiecte pentru o noua Lege a arhivelor. In acest moment exista un grup de lucru care si-a propus ca la inceputul lunii septembrie a.c. sa finalizeze proiectul de lege, tinand cont de proiectele anterioare. Speranta noastra este ca in cel mai scurt timp proiectul sa fie supus dezbaterii publice si sa devina lege.

Exista si acea varianta a trecerii Arhivelor Nationale de la Ministerul de Interne la Ministerul Culturii. Sunt discutii pe tema acesta incepand cu ianuarie 1990. Proiectul de lege prevede ceva in acest sens?

S-a invocat in sprijinul ramanerii Arhivelor la Ministerul Internelor traditia (totusi liniar doar din 1951, in timpul Republicii Populare), avantajul unui minister puternic, vizibil, respectabil etc. De cealalta parte, s-a spus ca trecerea Arhivelor la Ministerul Culturii, intr-un sistem care are o traditie prin excelenta civila, va permite transparenta, deschiderea s.a.m.d. De fapt, cred ca miza nu o reprezinta atat apartenenta la un minister sau altul, cat schimbarea culturii institutionale. Pana la urma problemele structurale se rezolva prin cointeresarea si prin implicarea factorului politic, dar schimbarea ethosului institutional tine mai ales de vointa celor care se afla in fruntea Arhivelor Nationale, de un anume fel de a imagina aceasta institutie publica.

Pana la urma e vorba de accesul la numite fonduri. Miza ar fi accesul la anumite fonduri in aceasta dezbatere privind trecerea de la Interne la Cultura a Arhivelor.

Oricum, aceasta problema nu o poate rezolva directorul general al Arhivelor Nationale si nici comunitatea arhivistilor. tine in cea mai mare masura de vointa politica. Repet insa, in acest moment miza nu este trecerea dintr-o structura sau alta, ci reforma reala, umplerea cu continut a acestui cuvant. intr-un fel suntem si sub imperiul unei ironii. Ne aflam in cadrul unui minister care se intituleaza, dupa redenumirea din primavara acestui an, al Internelor si Reformei Administrative. Nu ma sfiesc sa spun ca Arhivele Nationale au fost putin reformate. Exista, evident, o anume neincredere a cetatenilor fata de institutie, mai ales a celor in cunostinta de cauza, fata de schimbarea starii Arhivelor, dupa cum exista si o teama, poate fata de necunoscut, a arhivistilor. Avem nevoie de resurse pentru construirea de sedii in multe judete, de depozite mai peste tot, de informatizare, de personal suplimentar s.a.m.d. Dar sper ca prin vointa, cu un plan bine pus la punct si cu sprijin din partea responsabililor politici, precum si cu sustinerea opiniei publice Arhivele Nationale pot recupera timpul pierdut.

Interviu realizat de Armand Gosu