Exportul de cultura

 Joi, 28 iunie, la sediul  Grupului pentru Dialog Social a avut loc dezbaterea cu tema Exportul de cultura: oameni, institutii, cadru legislativ, organizata impreuna cu AZIR si revista 22 si moderata de Catalin Avramescu. Publicam in continuare fragmente din aceasta dezbatere.

Catalin Avramescu  (GDS): Tara noas tra a ajuns intr-un punct in care ne punem problema exportului de cultura. Pana acum am exportat si continuam sa exportam in buna masura oameni. Uitati-va putin la cultura noastra interbelica, cati oameni au plecat si s-au realizat afara. Si dupa 1989 Romania a exportat profesori, studenti, masteranzi, oameni de cultura si de stiinta. O problema un pic diferita este aceea a exportului de cultura. Pentru a ajunge insa la exportul de cultura trebuie sa facem un fel de masa critica, sa avem, prin urmare, cultura si s-o exportam cat de cat organizat. Cu toata bunavointa unor actori institutionali sau individuali, lucrurile sunt inca discutabile. E un peisaj complex in care avem de-a face cu interese foarte diferite si cu structuri institutionale intr-o miscare destul de accentuata in ultimii ani. In afara de consideratii generale, sa nu uitam chestiuni foarte speciale, cum este cea a legislatiei. Mie mi se pare ca pacatul aranjamentelor institutionale actuale este tocmai neclaritatea, complexitatea acestor proceduri.

Avem o problema legata de legislatie

Horia-Roman Patapievici  (presedintele Institutului Cultural Roman): As vrea sa disting intre mai multe cazuri de export al culturii. Primul caz amintit este acela in care o personalitate individuala reuseste sa se plaseze pe piata occidentala. Este cazul cel mai de dorit si cel mai natural cu putinta. Nu ma refer acum la situatia marilor interbelici, ci la situatia in care un om in mod normal intra in relatii cu institutii culturale occidentale si-si plaseaza produsul cultural atat pe piata interna, cat si pe cea occidentala. A doua situatie, care s-a intalnit cel mai des la noi, este aceea in care actorii culturali individuali care nu aveau resurse personale suficiente pentru a se plasa pe piata straina recurgeau la institutiile statului ca un soi de supliment pentru ceea ce nu reuseau sa faca. Este o relatie care, dupa parerea mea, este vicioasa si trebuie sa inceteze. Situatia in care o institutie de cultura a statului are o idee despre ceea ce inseamna cultura nationala si ii promoveaza pe aceia care, in viziunea institutiei, reprezinta ilustrarea respectiva marcheaza trecutul si trebuie sa dispara. A treia relatie este aceea in care exista un parteneriat liber intre actori culturali si diverse institutii private ori ale statului. Este situatia in care s-a plasat ICR, care este doar un interlocutor caruia parlamentul ii acorda un buget pentru acest tip de activitati, un partener pentru acei actori culturali care doresc sa-si exporte produsul cultural pe piata occidentala. Asta este situatia in care ne gasim. ICR este o interfata manageriala pentru actorii culturali, daca ei doresc sa-si exporte produsul cultural pe piata externa. Pentru asta jurizarile au fost exteriorizate, programele sunt transparente, bugetele la fel. Avem oamenii cu care sa facem acest lucru, desi inca este mult de facut in privinta profesionalizarii a ceea ce numim management cultural. Problema este a legislatiei, in principal facuta pentru zona romaneasca. Este o legislatie bazata pe suspiciunea ca cel care intra in parteneriat cu statul o face ca sa escrocheze statul. Acest lucru se face, evident, cu concursul functionarului care administreaza. Acesta este cazul Legii achizitiilor publice, cu un procedeu extrem de laborios si de blocant pentru ca functionarul, in cazul in care el ar fi corupt, sa fie limitat in intentia lui rea. Aceasta legislatie nu are un simetric pe piata occidentala, care, pentru ICR, este partenerul natural. Al doilea lucru tine de obiectul activitatii noastre, care este activitatea actorului cultural. Nu este o marfa de tipul petrolului sau al masinilor unelte. Nu se poate obtine un profit economic de pe urma ei, se poate obtine un profit de imagine, un profit simbolic. Prin urmare, trebuie sa se tina cont atat de faptul ca legislatia este bazata pe suspiciune si, in al doilea rand, ca ceea ce noi exportam este un fapt de cultura. Este limpede ca sunt puncte din legislatie care trebuie modificate, in raport cu experienta pe care noi deja am acumulat-o, si care reprezinta un capital de profesionalism. A existat o initiativa comuna a trei institutii din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor, respectiv: Muzeul National de Arta Contemporana, AFCN, Centrul National al Dansului, care impreuna cu ICR au facut o conferinta de presa in care au atras atentia opiniei publice si autoritatilor, respectiv guvernului, ca avem o problema legata de legislatie.

Aberatii care ne vor impiedica sa functionam

Tania Radu  (vicepresedinte al ICR): As vrea sa va dau cateva detalii concrete care ilustreaza ceea ce a spus H.-R. Patapievici pana acum. Ce facem noi, practic? Noi trimitem artisti si proiecte culturale catre 15 institute culturale din strainatate, care formeaza reteaua ICR, institute administrate impreuna cu MAE. Deja autonomia de decizie asupra a ce se duce acolo apartine in foarte mare masura directorilor acestor institute culturale din strainatate. Deciziile se iau in foarte mica masura la Bucuresti si sunt cele de ordin financiar-contabil, nu neaparat de calitatea programului. In mod curent, ICR pune bani la bataie pentru concursul de proiecte, asa cum face si MCC prin liniile de finantare. Avem mai multe linii de finantare pentru sprijinirea traducerilor, pentru proiecte culturale de diverse feluri. Este vorba de Programul Cantemir, program-cadru de finantare care are mai multe componente. Juriile externe decid ce anume trebuie sa mearga la export, ce anume merita investitia de bani publici in exportul cultural. Prin urmare, suspiciunea din legislatie nu mai e justificata. Incepem sa functionam cu exportul cultural pe alte coordonate, care scot deja din discutie in cea mai mare masura suspiciunea de fraudare a banului public de catre functionari. A treia linie de finantare este cea care alimenteaza cu bani proiectele cerute de ambasadele Romaniei in strainatate. Este un buget pe care l-am taiat din bugetul ICR, de comun acord cu MAE, care este la dispozitia MAE pentru ceea ce doresc sa organizeze din punct de vedere cultural ambasadele in strainatate. Explic acum iarasi o aberatie din legislatia romaneasca: ambasadele au consilieri culturali, care au ca misiune si export cultural acolo. Insa MAE nu are buget pentru proiecte culturale si am cazut de acord cu colegii nostri de la Externe ca bugetul acesta va fi la noi, de vreme ce existam si suntem intr-o simbioza institutionala cu institutele noastre din strainatate, cu ambasadele. Deci, nici aici decizia noastra nu intervine asupra a ce se duce in strainatate decat atunci cand ni se cere, atunci cand ambasadorii, consilierii culturali cer un sfat de la noi. Ramane o singura felie ingusta in care decizia este a noastra. Asta inseamna ca dorim sa intregim aceasta paleta de oferta propusa obiectiv cu ceea ce noi credem ca lipseste din ea. Si sunt proiectele pe care noi le concepem la ICR si le organizam cap-coada si care sunt de genul: mari expozitii in strainatate, mari concerte in strainatate, festivaluri la care artistii romani merita sa participe si ne cer sprijinul. Si aici consultarea este cu experti externi din institutii, dar de cele mai multe ori decizia este a noastra. Acesta reprezinta un procent mic, poate mai putin de 20% din bugetul ICR, bugetul de programe. Mai exista si un buget administrativ, incluzand editura, unde, de asemeanea, optiunea pentru programul editorial ne apartine. ICR primeste proiecte culturale de la actori culturali: ONG, artisti, institutii publice de cultura. Noi insa nu putem sa le dam avansul pentru ca legea nu ne permite. Atunci cand in Programul Cantemir vine un ONG care vrea sa faca un lucru frumos in strainatate, noi il obligam sa puna banii jos si sa se deconteze cu noi la sfarsitul sfarsitului acestui proiect, care de multe ori acopera cateva luni de zile, daca nu chiar un an. Si mai comic este cand solicitarea vine din partea unei structuri/institutii de cultura din strainatate, care ne cere sa faca in parteneriat cu Romania ceva in strainatate si noi spunem: da, dar noi nu putem da avans. De fapt, putem sa dam avans, conform legii, maximum 30% contra unei scrisori de garantie bancara. Scrisoare de garantie bancara inseamna blocarea acelei sume pe care el o primeste in banca, pana la sfarsitul proiectului. Deci, practic, nu o poate folosi. Atunci cand noi inchiriem o sala pentru un concert in strainatate, trebuie sa platesti sala in avans. Noi cerem in schimb o scrisoare de garantie bancara. Va imaginati ca ne-au fost refuzate rand pe rand. Si am pierdut aceste spatii, de multe ori le-am rezervat cu sprijinul ambasadelor, care, prin conexiunile lor in randul oamenilor bine plasati acolo, au pus pur si simplu bani privati pe care noi i-am platit la sfarsit ca sa putem functiona. Avem o promisiune deja mult mai concreta. Au admis ca totusi avem dreptate si ca solicitarea scrisorii de garantie bancara nu este obligatorie in legislatia europeana. O alta problema care este o scapare in mod evident din legislatie, nu afecteaza doar ICR, ci si alte institutii care fac export cultural, Ministerul Culturii, in primul rand, este amanuntul ca, atunci cand inviti un om de cultura din strainatate in Romania, sa sustina o conferinta, sa vina cu o expozitie, un curator, orice, nu poti sa-i platesti drumul din strainatate pana aici. Plecarea de aici incolo poti sa i-o platesti in sistemul in care se rezerva biletele de avion. Toata lumea s-a descurcat, platind un onorariu in care e inclus si costul unui bilet de avion. In momentul de fata, noi avem in jur de 50 de proiecte culturale saptamanal, in tara si in strainatate, in care se implica sute de oameni, cum e cazul unei filarmonici, care canta aici sau in strainatate. Deci, imaginati-va cate contracte, cate transporturi de genul acesta de avion sau de ce or fi ele sunt implicate. Deci noi nu mai putem sa ne jucam asa.

H.-R. Patapievici : Noi cerem ca legislatia sa legalizeze procedurile, atunci cand ele sunt deja incetatenite, si sa iti permita sa faci ceva legal.

T. Radu : Un al treilea punct: am cerut reglementarea regimului colaborarilor externe pe care noi le platim. Nu tot ce se face in strainatate prin ICR se poate face cu oamenii ICR, care sunt o bruma de oameni a caror profesionalizare se face din mers. Trebuie sa apelam si la specialisti externi. In plus, institutele din strainatate au nevoie de specialisti externi care sa rezolve acolo, la fata locului, organizarea unei expozitii, a unui eveniment cultural etc. Ce spune legea romaneasca? Poti sa iei un colaborator extern, dar nu poti sa-l platesti decat la nivelul celui mai mare salariu din grila de salarii a ICR, adica 15 milioane net. Este evident ca nu se poate. Ajungem la Legea achizitiilor publice in vigoare de la 1 ianuarie 2007, un document legislativ, armonizat cu legislatia europeana. Dar, legat de avansuri, este armonizat la exigentele maximale si aplicabile doar in Romania. ICR are 15 institute care fac proiecte culturale care trebuie promovate, au nevoie de publicitate acolo, de brosuri, de pliante, de afise, de machete in presa s.a.m.d. Aceste servicii, depasind un anumit plafon financiar prevazut de lege, intra pe achizitii publice. In acest moment, noi suntem in derulare cu licitatia pentru servicii de promovare si publicitate in strainatate. Asta inseamna 16 caiete de sarcini - unul pentru Romania si cate unul pentru fiecare institut din strainatate - care sunt publicate pe un site Internet in limba romana, pentru ca asa prevede legea, in Romania, si de care noi ne asteptam ca partenerii din cele 15 tari sa afle, citind in romaneste, documentatia in caietul de sarcini, in care noi spunem, de pe acum, cate afise vrem sa facem pe un an intreg, desi nu stim toate evenimentele pe care le facem.Aceste estimari ne duc la aberatii care ne vor impiedica sa functionam. Legea permite un acord-cadru pe mai multi ani, dar asta inseamna ca trebuie sa stii toate aceste detalii pe mai multi ani decat pe urmatoarele 6 luni. Este cu neputinta. In ciuda faptului ca am facut un apel public, o dezbatere publica impreuna cu MCC si institutii din sfera MCC, raspunsul a fost: nu am fost informati. S-a constituit un grup de lucru pentru modificarea Legii achizitiilor publice, care a propus modificari si draftul se gaseste la UE pentru consultare. ICR insa nu a fost solicitat sa participe la aceasta consultare. Inca o problema: e vorba de banii pe care-i cheltuiesc institutele culturale din strainatate din bugetul ICR de la Bucuresti pentru proiecte culturale. Ele nu au bani in cont pentru proiectele anuale pe care noi le aprobam si pentru care le-am rezervat un buget. Trebuie sa trimita la noi proiectele, contractele, cazarile si sa facem toate actele la Bucuresti. Este o nebunie. Am cerut sa gasim o formula legal, sa fie ordonatori de credite delegati de la Bucuresti pentru ICR. Deocamdata, raspunsul nu exista.

Meschinaria legislativa

Luminita Batali  (director executiv, Fundatia Ileana): Datorita MCC am reusit sa participam si tocmai s-a incheiat Quadrienala de scenografie si arhitectura de teatru de la Praga. Am avut noroc cu  Programul Promocult al MCC, la care este o procedura foarte usoara, pur si simplu te inscrii pe Internet si inregistrezi proiectul. Bienala de scenografie de teatru si arhitectura de teatru de la Praga e cea mai importanta manifestare mondiala dedicata acestui segment al creatiei profesioniste legate de zona teatrului. Anul acesta a fost si un roman care a reprezentat Franta in juriu, profesorul George Banu de la Universitatea Sorbona. Noi am fost foarte aproape de a nu ne prezenta, dar am reusit, gratie MCC, sa mergem. Am fost cu un fragment de decor din opera Il Trovatore realizat de Viorica Petrovici si am mai lansat doua produse culturale cu aceasta ocazie: catalogul Scenografi romani si un site al scenografilor romani. Catalogul s-a luat in disperare. Am avut promisiuni, de la MAE, am vrut sa mai trimitem inca 300 de exemplare, nu s-a putut. Celalalt produs este un site al scenografilor romani, unde sunt foarte multe imagini. Deja este pe locul patru in Google la numai doua saptamani de la lansare.

Mircea Mihaies  (vicepresedinte al ICR): Daca ne gandim la fondurile care exista si la MCC, si la ICR, observam ca banii nu mai sunt problema atat de mare. Problema ramane meschinaria legislativa care ne-a dus pe toti in aceasta situatie dezesperanta. Procedura achizitiilor publice dureaza cel putin doua luni si uneori se mai schimba si pe parcurs regulile jocului, in care esti escrocat pe buna stiinta de cei care vin sa participe. Ei profita de un fel de naivitate, care eu cred ca exista la nivelul intregii administratii din Romania, cand ei iti ofera o suma si apoi vezi ca, de la primul contract, profita de nebagarea ta de seama spre a mari costurile. Spunea Horia ca si problemele din spatiul legislatiei culturale sunt parte a legislatiei romanesti, care, intr-adevar, este legislatia unui stat represiv pentru care cetateanul este suspect in mod absolut. Eu va spun limpede ca, daca cu aceasta legislatie vrei sa furi, poti sa furi cat vrei. Este o legislatie care nu preintampina nimic, dar pune foarte multe baraje. Daca respecti legea, esti terminat. De altfel, d-l Varujan Vosganian, care a luat act in fata noastra de astfel de aberatii, era mai indignat decat noi. Evident ca in doua luni n-a facut nimic, dar noi ne vom tine de capul lui, pentru ca, spre deosebire de alti ministri, el chiar e un om inteligent si cred ca va face ceva.

Niculae Kleininger  (consilier, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului): V-ati referit aici la problema avansului. Nu este o problema singulara sau nu este specifica situatiilor descrise. Este problema acestui avans cu care inchiriezi o sala, daca vrei sa organizezi ceva. Este identica si la organizatiile minoritatilor si, cum d-l Varujan Vosganian provine tot din zona aceea, cred ca ar fi sensibil la un astfel de argument, plus ca mai cred ca toate organizatiile de minoritati, cu cele 18-19 reprezentari in parlament, v-ar putea sprijini. La prima vedere ar parea un amanunt, dar in esenta eu va spun ca s-ar mai putea castiga combatanti pe aceasta linie si poate ca acest sprijin va e necesar. Un al doilea lucru: e vorba de dificultatile cu care se confrunta institutele culturale referitor la contabilitatea care se face prin MAE. Eu cred ca explicatia nerostita inca aici tine de lupta dintre diverse institutii statale care vor sa-si subordoneze aceste institutii culturale. Un institut cultural reprezinta MAE si cu sectia sa culturala in strainatate sau un institut cultural reprezinta ICR si cu munca sa in strainatate? Acest lucru nu este transat. Si asa, s-a gasit solutia de mijloc, ca sunt in subordinea ta, dar socotelile le face celalalt. Acesta nu cred ca este un lucru bun si cred ca ingreuneaza foarte mult munca la aceste institutii. Institutul Goethe, de pilda, este o organizatie care nu este supusa controlului statului, este pe baza unei fundatii, dar pe de alta parte este puternic sponsorizata de stat, iar munca culturala se petrece in 135 de astfel de institute si este absolut declarat si exista convingerea ca munca culturala este un pilon esential al politicii externe a acestei tari. Asa ca eu v-as sugera sa insistati pe despartirea foarte clara a subordonarilor.

Regandirea exportului cultural

Liviu Bleoca  (director relatii culturale, educationale si stiintifice in MAE): Exista un context extern care cere o regandire a exportului cultural. Conventia UNESCO privind protectia si promovarea diversitatilor expresiilor culturale invita tarile, printre care si Romania, sa-si regandeasca politicile de export de produse culturale. De fapt, aceasta conventie este ceva care atinge, pe anumite zone, acordurile bilaterale de comert exterior. Noi am incercat sa ne construim niste mecanisme de colaborare, avem chiar o conventie semnata, dar, desi conventia am semnat-o saptamana trecuta, practic noi beneficiem de acel buget alocat misiunilor diplomatice de la inceputul anului. Nu este un buget mic, este vorba de aproximativ 822.000 euro, o suma de care misiunile noastre diplomatice beneficiaza, daca, desigur, vin cu lucruri serioase si de calitate. As adauga bugetul pe care l-a primit tot de la ICR Centrul Roman de Informare de la Bruxelles, care este o structura in cadrul ambasadei si care beneficiaza de un buget echivalent cu al celorlalte institute. La nivelul colaborarii institutionale lucrurile incep sa se aseze. La fel colaborarea cu colegii de la Ministerul Educatiei, Ministerul Culturii, cu alte institutii, cu uniunile de creatie, cu fundatiile din Romania. Dar iarasi ajungem la problema legislatiei.

H.-R. Patapievici : Statul, prin Legea achizitiilor, imi impune de fapt sa am un client care devine stapanul meu, in ciuda faptului ca eu il platesc. Ma obliga sa lucrez cu unul singur, ceea ce e nenatural, pentru toate institutiile de pe trei continente, iar relatia care se naste firesc intre un institut cultural sau o ambasada si hotelurile din jur de la care obtin discounturi in baza faptului ca devin clientul lor, aceasta relatie cade si un pret bun care putea fi negociat in acest fel de catre actorii locali cade. Aceasta Lege a achizitiilor publice eu nu zic ca nu e buna cand am de a face cu carbune, petrol si aluminiu, dar in situatia specifica a acestor achizitii publice, care implica actul cultural si conexele, este dezastruos. Si statul pierde bani, iar noi pierdem timp cu toate astea.

L. Bleoca : As face o paranteza apropo de absenta bugetului pentru actiuni culturale la MAE. MAE este un mediator intre institutiile cu vocatie culturala si actorii din afara sau misiunile noastre diplomatice. Exista un buget pentru actiuni culturale, dar el este la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni si acolo se acceseaza pe baza de proiecte. Relatia noastra este foarte buna cu ICR, cu MEdCT, cu MCC. Dar cred ca toate institutiile care sunt implicate in export cultural, fie si tangential, cum suntem noi, fie ICR, trebuie sa se puna de acord si sa regandeasca intregul pachet legislativ, tocmai in spiritul conventiei semnate de Romania.

N. Kleininger : La capitolul constrangeri exista problema constrangerii unei scheme de personal. Propun de vreun an sa se creeze la unele ambasade un insarcinat cu probleme de invatamant. Este limpede ca acolo unde noi spunem ca sunt sute de mii de conationali ai nostri care au mii si mii de copii, ar trebui sa ne interesam ce se intampla cu copiii aceia. Efortul dvs. de a ataca aceasta legislatie si de a o schimba este minunat si cred ca va vom sprijini cu totii, cei care suntem implicati. Pentru ca am pus problema invatamantului, la fel se pune problema cu lectorii. Trebuie sa vedem cum se trimite un lector in strainatate. Exista pretentia ca pentru fiecare sa se faca o hotarare de guvern. Atunci nu este de mirare ca Romania s-a oprit la 32 de lectori, dintre care 9 sunt numai in Franta, dar nici unul in Germania.

Teodora Stanciu  (AZIR): Am inteles de la italieni ca acum este un moment bun pentru a reusi initiativa pe care dvs. ati expus-o aici. Avem in Italia 1.500.000, aproape 2 milioane de romani. Am putea sa infiintam acolo scoli. Cadrul legislativ din Italia permite asa ceva. Dar nu-i avem pe cei care sa se ocupe.

Marcela Mateescu  (Institutul Limbii Romane): Diferenta dintre relatia cu Franta si cea cu Germania este ca Franta plateste lectorii pe care statul roman ii trimite acolo. In consecinta, noi ne-am degrevat de orice obligatie fata de ei, in sensul traiului zilnic, cu banii primiti de la francezi ei isi pot desfasura activitatea cat de cat, pe cand Germania, din ‘96, ‘97, a spus "nu", nu mai platesc. De ce atunci statul roman n-a mai reusit sa faca o hotarare de guvern prin care sa plateasca oamenii pe care i-ar trimite acolo mi-e greu sa spun. As vrea sa punctez cateva lucruri legate de lectori, dincolo de problema financiara, pentru ca, evident, trimiti omul in strainatate, l-ai numit, l-ai scos din sistemul educational, il asiguri ca atunci cand se intoarce se intoarce la locul din catedra, pentru ca asta este relatia cu MEdCT. Legislatia muncii spune ca pe perioada mandatului in strainatate se suspenda contractul de munca. Asta inseamna ca, din punctul de vedere al obligatiilor sociale, de sanatate, pensie etc., nu exista nici o contributie a unitatii angajatoare. Omul cand se intoarce are un mare gol in cartea de munca. Am tot incercat sa reglam. Este o lupta de 4-5 ani. Ni se spune: cel care pleaca in strainatate are toata libertatea din punctul de vedere al legislatiei romanesti sa incheie un contract cu Casa de Pensii, plateste din buzunar o suma oarecare si are continuitate la contributia pentru fondul de pensii.

N. Kleininger : Dar sa nu credeti ca nu se observa, pentru ca nu mai vin cadre universitate la concursurile organizate de ILR. Acum vin profesori de scoala generala.

M. Mateescu : Cred ca am conturat cumva posibilitatea de a sustine - dincolo de HG, care au un parcurs extrem de greoi - posibilitatea de a trimite lectori de limba romana. Chiar daca programele culturale sunt extrem de generoase si nobile si prevad colaborari, prevad ca vom extinde activitatea pe partea asta. Cand ajungi la partea concret financiara, lucrurile stau extrem de prost.

Bani exista

H.-R. Patapievici : Liviu Bleoca are dreptate cand spune ca MAE si ICR au facut pasi foarte semnificativi pe calea unei colaborari institutionale rationale. Accentul cade pe rational, pentru ca legea nu e rationala. Legea prevede o tripla, o cvadrupla subordonare a directorilor si directorilor adjuncti, care conduce uneori, in ciuda intelegerilor dintre noi, la situatii clar divergente. Am sa numesc unul singur. Cum poti lucra cu un om a carui principala activitate este desfasurarea activitatilor culturale, iar el recunoaste ca autoritate de angajator pe cu totul altcineva, respectiv pe MAE? Cand omul este serios si nu intra in conflict, lucrurile merg bine, dar daca ai de a face cu cineva care s-a hotarat sa se insubordoneze institutional ICR-ului, care nu are nici o autoritate administrativa asupra lui, iar angajatorul lui il tine in brate pentru ca este diplomat s.a.m.d., atunci se ajunge la o situatie ca cea de la Roma, in care si-a permis directorul de acolo sa nu raspunda e-mail-urilor venite de la ICR timp de sase luni.

T. Stanciu : V-am ruga sa propuneti solutii, astfel ca presa sa le poata inregistra si ele sa ajunga la urechea celor care au ceva de spus. E pacat ca un cadru legislativ sa impiedice aceste minunate lucruri care se fac acum in institutiile noastre.

H.-R. Patapievici : Solutiile le avem, asa cum le vedem noi, le-am propus forurilor competente, respectiv Ministerului Finantelor Publice, si, asa cum a reiesit din discutie, sunt intr-o anumita faza a negocierii. Problema este ca noi am ridicat chestiunea in septembrie si acum e deja iulie si intram in toamna, care pentru noi este un varf de sarcina, si o sa avem aceleasi probleme care ne-au innebunit in iarna. Am avut o foarte buna colaborare cu MCC, dar sunt foarte afectat ca n-am fost convocati sa contribuim cu obiectiile si solutiile noastre la Legea achizitiilor publice, care ne ingroapa.

Doina Jela  (AZIR): Eu am venit special sa-mi exprim admiratia pentru ceea ce faceti de doi ani, dvs., cei de la ICR. Cred ca, in afara de meschinaria bugetelor, care s-a reglat, si meschinaria legislatiei, care nu s-a remediat, cred ca este a treia meschinarie: mentalitatea functionareasca si extrem de egoista a oamenilor pe care i-am avut in asemenea institutii pana acum. In ciuda legilor pe care le aveti, la ICR s-au facut lucruri extraordinare si vizibile. Daca n-ar fi decat ce s-a intamplat cu exportul de cultura scrisa... Am admirat intuitia extraordinara, pentru ca nu e usor sa vezi ce este exportabil din cultura romana. Faptul ca l-ati exportat pe Petru Cimpoiesu: puteam sa garantez ca va lua premiu in Cehia, pentru ca rezoneaza cu Svejk. Faptul ca ati exportat-o pe Gabriela Adamesteanu in Franta, unde este o asa criza a substantei literaturii si ea vine cu substanta ei greoaie, sunt lucruri extraordinare pe care le-ati facut, in ciuda legislatiei. Faptul ca ati dat cu atata generozitate burse romanesti strainilor care invata limba romana. Exista posibilitatea ca ei sa aleaga respectivele texte, sa stie ce merge in tara lor.

Tudorel Urian  (consilier, MCC): MCC nu are atributii directe privind exportul cultural.  Ministerul nu este un operator cultural in afara tarii, nu organizeaza, ca minister, manifestari artistice, nu editeaza in nume propriu pliante, afise, asa cum face ICR. Rostul sau este acela de a administra cultura, de a organiza concursuri, in urma carora cei mai valorosi operatori culturali (fundatii, ONG-uri, asociatii de profesionisti, artisti independenti) primesc finantari pentru reprezentarea culturii romane in strainatate. In acest context am vorbit despre programul PROMOCULT, pentru promovarea culturii romane in spatiul european, cu un buget de 10 milioane de RON si despre licitatiile care se fac pentru organizarea targurilor internationale de carte. Devine limpede, astfel,  ca optimizarea  reprezentarii culturii romane in afara tarii se poate face doar printr-o colaborare directa intre ICR, care este operator cultural direct si MCC, ale carui atributii sunt de administrare si finantare a actului cultural.

A consemnat Rodica Palade