Pe aceeași temă
N. 21 noiembrie 1950, la Praga, tata sloven, mama frantuzoaica • M.A. in studii sovietice la Harvard; doctor in relatii internationale, Paris • Specialist pe Europa de Est la BBC World Service (1977-1982); din 1982, profesor la Institutul de Studii Politice, Paris; din 1996, director de cercetari la CERI (Centre d’Etudes et des Recherches Internationales, Fondation Nationale de Sciences Politiques) • Consilierul lui Vaclav Havel (1990-1992)
Dupa caderea regimurilor comuniste in Europa de Est ati devenit consilierul prezidential al presedintelui Vaclav Havel, in Cehoslovacia. Sunteti familiarizat cu inceputurile tranzitiei in Cehoslovacia anilor ‘90. Privind in urma, cum vedeti evolutia fostelor state comuniste din Europa Centrala?
Inainte de toate, as vrea sa mentionez ca a fost o mare realizare faptul ca aceste tari au fost capabile sa profite de sansa oferita in 1989, care le-a dat posibilitatea sa faca schimbarile democratice si transformarile sociale necesare. Acest lucru nu este lipsit de importanta, deoarece, de-a lungul secolelor, aceste state fie s-auconsiderat, de cele mai multe ori, victime ale istoriei, ale marilor puteri, nefiind stapane pe propriul destin, fie, in lipsa unor adevarati lideri, nu au stiut sa profite de sansele care li s-au oferit, cel putin nu pana la capat, si ma gandesc aici la perioada interbelica. Au existat astfel de oportunitati, concursuri de imprejurari. Si pentru ca l-ati mentionat pe Vaclav Havel, din fericire, in Europa Centrala au existat oameni care au stiut sa gaseasca momentul oportun si sa profite de el. Intr-un fel, ei au fost insasi intruchiparea acestei sanse. Daca ma intrebati care sunt simbolurile acestei schimbari, ei bine, privind in jur, ne dam seama ca principalii protagonisti au disparut, cu exceptia lui Vaclav Havel. El este unul dintre cei care au stiut profite de momentul oportun in 1989, intimpul "Revolutiei de catifea". Este evident ca s-a profitat de sansa, dar, in acelasi timp, ceva s-a pierdut. Am demarat un proces de transformare bazat, in mare parte, pe imitatie. Am vrut sa adoptam, intr-un timp cat mai scurt, democratia occidentala, institutiile occidentale, economia de piata, sa devenim membri NATO ai Uniunii Europene. ceea ce Havel ar fi numit o "revolutie prin retusare": un proces de copiere si retusare a valorilor occidentale.
Este gresit sa copiezi?
Nu, dar in Europa de Est si in Rusia exista o dezbatere permanenta legata de intrebarea daca este bine sa copiem valorile Occidentului sau daca ar trebui sa ne bazam pe specificul fiecaruia. Pe parcursul acestui proces de imitare, incepand cu sesizarea momentului oportun, am pierdut, probabil, sansa de a ne aduce o contributie unica la experienta reinventarii democratiei dupa totalitarism. Cred ca, la vremea respectiva, dupa iesirea de sub ruinele unui imperiu de tip totalitar, nimeni nu era adeptul unor noi experiente, cu totii voiam sa copiem ceea ce exista deja. Dar, in acelasi timp, nutream speranta ca procesul de recreare a democratiei va fi si un proces de reinventare a acesteia. Insa, atunci cand iei de-a gata un model care este deja o imitatie, nu esti constient de asta. Dupa cum stim, democratiile occidentale se confrunta adesea cu dezbateri si crize pe marginea reprezentarii politice, a problemelor legate de cetatenie, populism etc. Nu trebuie abandonata ideea reinventarii culturii nationale care sa aduca un suflu nou in contextul democratiei europene si care sa fie relevanta nu doar pentru Europa Centrala, ci pentru intreaga Europa. Trebuie sa reinventam notiunile de baza: ce inseamna Constitutie, ce inseamna cetatenie sau societate civila. In Occident, toti acesti termeni sunt perceputi ca atare. Reinventarea lor reprezinta un proces inovativ. Privind retrospectiv, probabil ca o astfel de oportunitate a fost ratata. Asadar, putem spune ca am profitat de o sansa, dar am ratat o alta. Aceea de a ne aduce contributia propriei experiente de reinventare a democratiei, care sa fie relevanta pentru intreaga Europa.
Aceasta oportunitate era importanta pentru tarile occidentale sau pentru cele din Europa Centrala?
Pentru ambele. Lipsa unor voci critice, nu doar fata de regimul comunist - pentru ca nici nu aveai cum sa nu fi critic in ceea ce priveste comunismul -, ci fata de societatea in care traiam, chiar fata de Vaclav Havel (cei care il condamna astazi uita de eseurile sale din perioada de disidenta, The Power of the Powerless sau Politics and Conscience din 1984. el spune foarte clar ca vede problema totalitarismului comunist si a crizelor acestuia ca pe o forma extrema a crizei civilizatiei industriale moderne), este, prin urmare si o problema a Occidentului.
Dar Occidentul nu are o memorie a totalitarismului, a regimului comunist. De aceea, poate ca nu ii este usor sa inteleaga ce inseamna regimul comunist, cum functioneaza acesta.
Asa este. Dar cred ca este valabil in ambele sensuri. Occidentalii au avut mari dificultati in a intelege comunismul. Ei considerau ca noi trebuie sa facem anumite lucruri pentru a deveni asemeni lor. La randul lor, est-europenii, venind din comunism, stiau foarte putine despre Occident sau aveau cateva idei foarte simpliste in legatura cu ce insemna acesta. Pentru ei, intoarcerea in Europa insemna aderarea la Uniunea Europeana. Aceasta era o traducere a sloganului "Sa ne intoarcem in Europa!". Traducand aceasta aspiratie laudabila, dar redata printr-un termen destul de ambiguu si dandu-i un continut politic, se ajunge la ideea integrarii in Uniunea Europeana. Iar Uniunea Europeanace inseamna? Inseamna institutii democratice, economie de piata, stat de drept, acquis comunitar. Astfel, aspiratiile europene sunt traduse printr-un proiect politic. Dar, prin aceasta traducere, de la intoarcerea in Europa la aderarea la UE,ceva se pierde. La fel ca in cazul pierderii oportunitatii, si aici se pierde ceva prin traducere. Occidentalii spun: trebuie sa urmati acest model, iar est-europenii imita modelul respectiv. De aceea spun ca, in ciuda tuturor realizarilor, am ratat o sansa. Iar acum, dupa 20 de ani, vedem simptomele cauzate de limitele procesului de imitatie. Atunci cand imiti, chiar si cu entuziasm, privatizarea economiei de piata, poti descoperi ulterior ca economia de piata la nivel global traverseaza un moment de criza. Este un moment de criza financiara globala. , The Economist sondaj de opinie care arata ca majoritatea americanilor sunt impotriva liberalizarii comertului.In timp ce est-europenii vor comert liber, globalizare, extinderea pietei de desfacere etc., ceilalti iau in considerare un remediu pentru toate acestea. Procesul de imitare a democratiilor occidentale duce la reactii populiste, asa cum am vazut in cazul fratilor Kaczynski, in Polonia. As spune ca intotdeauna platesti un pret atunci cand alegi calea mai usoara.
Cum apreciati evolutia elitei politice in tarile central si est-europene din ultimii 15-20 de ani?
Au avut loc o serie de transformari. Intai, a existat iluzia ca, dupa comunisti, la putere vor veni disidentii sau intelectualii. In Cehoslovacia, era evident cazul lui Vaclav Havel, in Polonia, guvernul Mazowietski, in Ungaria guvernul lui Antal, unde jumatate dintre membrii guvernului - ministrul Apararii, ministrul de Externe - erau istorici, membri ai Academiei de Stiinte. formase un fel de club de discutii al istoricilor, al intelectualilor. In fiecare tara existau variatii pornind de la aceeasi formula, dar nu a durat, totul a fost o iluzie. Apoi au aparut adevaratii profesionisti intr-ale politicii. Pe de-o parte, excomunistii, care erau bine antrenati si aveau o structura gata formata, specifica politicii de partid. Dupa evenimentele din 1989, odata cu aparitia institutiilor democratice, se trece la etapa clasica a partidelor politice. De fapt, in fiecare partid avem doua tipuri de elite: cele postcomuniste, profesioniste si cele de tip managerial, provenind din mediile de afaceri. Ele apar, sub diverse forme, in tarile din Estul Europei, in Polonia, unde avem Partidul Platfomei Civice, in Republica Ceha, partidul aflat la guvernare etc.
Exista mai multe tipuri de elite, dar niciuna dintre acestea nu este interesata sa aduca la lumina experientele trecutului. Pentru ele, politica nu este decat o lupta pentru putere, o "tehnologie a puterii". Unele se pricep mai bine la asta, altele mai putin. In ultimii 15 ani, incepand cu sfarsitul anilor ‘90 si pana in prezent, toate eforturile s-au concentrat asupra reformelor si asupra aderarii la Uniunea Europeana. Astfel ca guvernele s-au schimbat, dar politicile au ramas, mai mult sau mai putin aceleasi.
De ce rolul disidentilor, in perioada de tranzitie, a fost atat de nesemnificativ? In 1991, in Polonia, in Cehoslovacia pareau sa existe grupari disidente extrem de puternice.
In primul rand, am depasit schimbarile simbolice, "Revolutia de catifea". Intr-o politica a simbolurilor poti folosi intelectuali, se trece prin experienta unor momente emotionante, cum au fost cele de la sfarsitul anului 1989. Dar odata ce se trece la institutionalizarea partidelor politice, intelectualii nu mai sunt utili. Ei devin incompetenti, incoerenti, divizati etc. Pentru mine, exemplul clasic il reprezinta scindarea miscarii civice din Cehoslovacia. Forumul Civic a luat nastere in noiembrie 1989, in timpul "Revolutiei de catifea", avandu-l ca lider pe Vaclav Havel. Si, bineinteles, a castigat primele alegeri cu o majoritate covarsitoare, in iunie 1990. Dupa aceea, a urmat o perioada cand Havel, fiind presedintele tarii, s-a retras, si se punea intrebarea cine avea sa devina noul lider. Intelectualii disidenti l-aupropus pe filosoful Martin Palous. Acesta a venit la intalnirea din septembrie sau octombrie 1990 si le-a spus: "Nu vreau puterea. Vreau sa servesc polis-ul (orasul)". Statea in picioare, avand sub brat o carte de filosofie al lui Voegelin. Apoi a adaugat ceva de genul: "Daca vreti sa fac acest sacrificiu, il voi face si voi accepta sa fiu liderul Forumului Civic". Apoi a venit un altul, pe nume Vaclav Klaus, care a declarat: "Eu vreau puterea si am sa va spun de ce. Deoarece aceasta tara se afla intr-o stare deplorabila. Trebuie sa facem asta si asta. Putem sa le multumim acestor intelectuali pentru realizarile lor, dar acum e timpul sa ne vedem de ale noastre". a avut un efect coplesitor, iar el a devenit lider. Apoi Klaus destrama Forumul Civic, isi infiinteaza propriul partid si pune bazele unei organizatii care devine o unealta politica eficienta ce functioneaza si astazi. Celalalt grup, cel al disidentilor, se destrama. O parte raman cu Palous si, la alegerile urmatoare, obtin 4,9% din voturi. Aveau nevoie de 5% pentru a intra in parlament. Deci, pentru ei, acesta a fost sfarsitul.
Acesta este doar un exemplu. Si, intr-un fel, putem spune ca nu e neaparat un lucru rau. Rolul intelectualului nu este acela de a se substitui elitei politice. In secolul XIX, intelectualii din Europa de Est au fost un substitut al elitei politice, pentru ca statele din aceasta parte a continentului nu erau state suverane, se aflau sub dominatie straina, astfel ca intelectualii au preluat rolul reinventarii nationale, erau un fel de purtatori de cuvant ai natiunii, iar mai tarziu, sub regimul comunist, au devenit purtatorii de cuvant ai unor societati lipsite de libertate. Ca urmare, viata intelectualului capata o noua dimensiune, necunoscuta in Occident, si totusi, nu aceasta este menirea intelectualului si a culturii. Evident, calitatea dezbaterilor de azi nu mai este aceeasi. Voi face o mica digresiune. De curand, Czech Literary Journala republicat o dezbatere despre evenimentele din 1968, dintre Havel si Kundera. Sunt doua texte foarte importante. Dezbaterea avea loc dupa invazia ruseasca, dar nu exista inca cenzura. Doi mari intelectuali cehi discuta despre semnificatia anului 1968. Este o dezbatere cu implicatii politice, dar discutia se poarta la un nivel foarte elevat, exista viziune istorica, valori etc. Textul lui Kundera, de exemplu, se numeste Soarta cehilor. Desigur, nu se poate compara cu nivelul dezbaterilor de azi. Acum nimeni nu mai scrie asemenea texte, punandu-si intrebari de genul "unde ne aflam?", "care este situatia noastra?", "care ne este soarta?", pentru ca soarta ne-a fost hotarata: suntem in NATO, mergand de la sublim la ridicol. Nu mai trebuie sa ne preocupe propriul destin: suntem in NATO...
In cazul tarilor est-europene, in special al Romaniei si Bulgariei, legatura dintre afaceri si politica nu este stabilita prin intermediul unor reguli foarte clare. Intr-o democratie sanatoasa, este important sa existe astfel de reguli clare?
Da, este foarte important sa existe reguli, dar niste reguli legitime. Am avut reguli si in trecut, dar problema era ca acestea erau, adesea, arbitrare, fiind impuse de autoritati total ilegitime. De aceea oamenii au capatat obiceiul de a ocoli legile, uneori ca strategii de supravietuire, alteori pentru ca le considerau ilegale sau ridicole. Acum, de cand avem o legislatie democratica, regulile s-au schimbat si este destul de dificil pentru societatile noastre sa se acomodeze cu noile reguli. Dar ele sunt vitale, pentru ca reprezinta garantul drepturilor noastre individuale. Drepturile prevazute in Constitutienu valoreaza nimic in lipsa unui stat de drept functional, a unor institutii independente care sa le poata garanta. Este bine sa le ai, dar, daca nu le poti implementa, daca justitia nu este independenta, atunci nu valoreaza mare lucru. Daca am niste drepturi de baza, in calitate de cetatean al unei tari, acestea valoreaza ceva numai acolo unde exista separatia puterilor in stat, cum spunea Montesquieu, unde exista transparenta institutiilor publice. Este exact opusul sistemului totalitar. Mass-media au un rol important pentru asigurarea transparentei acestui proces.
In Romania, insa, nu e foarte simplu. Aici oamenii de afaceri au legaturi foarte stranse cu politicienii si incearca, prin intermediul mass-media pe care le controleaza, sa manipuleze electoratul si opinia publica.
Bineinteles ca e dificil. Dar nu trebuie sa renunti, pentru ca altfel te prabusesti. Daca vrei sa afli care este unul dintre elementele de baza ale civilizatiei occidentale, intreaba-i pe intelectuali si ei iti vor da o definitie spirituala a crestinatatii inOccident. Dar unul dintre elementele principale este contractul care dateaza din timpuri stravechi. Notiunea de contract a fost introdusa in relatia dintre domn si supusii acestuia. Este o mare diferenta fata de Rusia. Contracul implica obligatii reciproce, iar violarea contractului duce la sanctiuni din partea justitiei. Dupa cum stiti, in Balcani exista o traditie indelungata a legilor arbitrare, a puterii arbitrare, a nepotismului, clientelismului, coruptiei etc. Nu este ceva care a luat nastere in timpul regimului Ceausescu.
In Romania, ofiterii de Securitate, membrii nomenclaturii s-au implicat in politica, in afaceri si poate din aceasta cauza Romania se confrunta astazi cu numeroase probleme privind lupta impotriva coruptiei si delimitarea clara dintre politica si afaceri. Poate fi aceasta o explicatie?
Sigur ca da, deoarece exista contextul istoric pe care l-am mentionat, contextul otoman de dinaintea primului razboi mondial ...
In Romania, in Bulgaria, da, dar in Rusia, in Ucraina, nu a existat un asemenea context.
Asa este, dar nici in Imperiul Otoman si nici in cel rus nu a existat un stat de drept in adevaratul sens al cuvantului. A existat autocratie, putere arbitrara, birocratie, toate sub semnul coruptiei, nu un stat de drept similar cu cel din Imperiul Habsburgic. Dar aveti dreptate, mostenirea comunista exista. In regimul comunist, cei aflati la putere faceau regulile si, cand acestea nu le mai serveau interesele, le schimbau. Ei decideau care sunt regulile. Asta este o parte a mostenirii, cea care se refera la atitudine. Cealalta este reteaua. Deci avem atitudinea si reteaua. Potrivit retelei, totul se facea nu prin respectarea regulilor, ci prin intermediul relatiilor, al cunostintelor, al contactelor pe care le aveai. Aceasta practica a fost continuata si in noul context, dupa 1989: regulile pot fi incalcate, pentru ca, atunci cand vrem sa realizam ceva, avem reteaua.
Capitalul social mostenit de la comunisti este corupt in esenta, de aceea nu are cum sa asigure respectarea legii si a statului de drept.
Este o problema de generatie? Sunt necesari 20-40 de ani pentru ca Europa de Est sa-si recapete locul firesc in randul lumii occidentale?
Sper sa fie asa. Cred ca doi factori vor contribui aici: noua generatie, despre care vorbeati, tineri care se maturizeaza si isi schimba mentalitatea, care nu mai considera ca, pentru a intra la universitate, trebuie sa mituiasca pe cineva, ci se supun unui examen. Aceasta noua generatie nu va mai accepta sa se supuna unor astfel de reguli imorale. Al doilea factor este integrarea. Este latura pozitiva a integrarii in Uniunea Europeana. Pana la urma, Uniunea Europeana o putere normativa...
Care presupune si transferul de reguli catre statele din Est...
Da, dar nu e doar un simplu transfer de reguli, ci se bazeaza pe incredere. Odata devenit memal UE, ceilalti parteneri se asteapta ca tu sa respecti aceleasi reguli in ceea ce priveste libertatea de miscare a capitalului, a oamenilor, a marfurilor etc. Toate acestea sunt posibile numai daca ne supunem acelorasi reguli si daca putem garanta ca aceste reguli sunt implementate de catre toate statele, in mod similar. Daca nu exista aceasta incredere, sistemul nu va functiona. De aceea se pune foarte mult accent pe statul de drept in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Ceea ce este un lucru pozitiv, pentru ca astfel se pune presiune asupra transformarilor institutionale si juridice necesare in tarile cu un trecut de tip totalitar, comunist si care reprezinta o parte din mostenirea despre care vorbeam mai devreme.
Diferitele abordari privind Rusia dintre Vechea Europa, pe de-o parte, si Noua Europa, pe de alta parte, ar putea genera o criza in interiorul Uniunii Europene si al NATO?
Vechea Europa - Noua Europa. In primul rand, imi displace terminologia, iar cel care a inventat-o a fost inlaturat de catre propriul sau presedinte. Dar ceva tot s-a pastrat, probabil intr-o alta forma. Sintagma "Noua Europa" care ii desemneaza pe noii membri ai UEsi NATO aparut incontextul dezbaterii privind diferitele abordari in relatia cu Statele Unite. Acum descoperim ca aceeasi sintagma sugereaza implicit abordari diferite in relatia cu Rusia: ca avem experiente diferite din punct de vedere istoric, perceptii diferite si, probabil, prioritati diferite in abordarea fata de Rusia. Poate din cauza ca diferentele in ceea ce priveste America sunt mai putin importante acum, pe cand cele privind Rusia sunt esentiale, desi va trebui sa vedem ce se va intampla in continuare. As spune ca este, in primul rand, o diferenta privind ierarhia prioritatilor. Exista mai multe probleme. Una ar fi cea a democratiei in Rusia, vizavi de cea a democratiei la granita Rusiei - vezi "Revolutia portocalie", in Ucraina, sau "Revolutia trandafirilor" in Georgia. Un nou val de schimbari democratice s-a petrecut in ultimii 15 ani, in Europa de Est. L-am intrebat pe Vaclav Havel daca vede o paralela intre evenimentele din ‘89 - "Revolutia de catifea" si "Revolutia portocalie". Mi-a raspuns ca exista termeni de comparatie: exista oameni in piata centrala a orasului care agita steaguri, bannere si care stau pe pozitii pana cand guvernul capituleaza. Dar este si o diferenta majora. In 1989 a fost o revolutie impotriva comunismului, pe cand "Revolutia portocalie" si cea "a trandafirilor" sunt revolutii impotriva postcomunismului. Si ce inseamna postcomunism? Este un amestec intre un regim de tip autoritar si capitalismul de tip mafiot. Aceasta este definitia lui Havel. O definidestul de succinta. Asadar, suntem marunui nou val de schimbari care, insa, sunt destul de nesigure. Vezi exemplul lui Saakasvili, in Georgia, care a reprimat dedin noiembrie-decembrie anultrecut si incertitudinile care au planat asupra alegerilor etc.
Aceasta este una dintre probleme: democratia in Rusia si posibilitatea schimbarilor democratice la granita Rusiei. A doua este aceea a resurselor energetice: petrol, gaze naturale. Iar a treia este problema securitatii in relatiile dintre Occident si Rusia, mergand de la conflictele din Afganistan si Iran, la relatiile cu terorismul islamic si asa mai departe. Deci, o gama larga de probleme. Si, in primul rand, cum spuneam, exista o ierahie diferita a prioritatilor intre, daca vreti dumneavoastra sa simplificam, Vechea Europa si Noua Europa.
Pentru Noua Europa ordinea ar fi aceasta: intai vrem sa ne sprijinim vecinii in procesul democratizarii (Ucraina, Moldova, Caucaz etc.), ceea ce implica scoaterea lor de sub influenta Rusiei. Apoi vine problema energiei si, in fine, cea a securitatii. In cazul Vechii Europe, ordinea ar putea fi exact inversa. Pentru Germania sau alte tari membre cu state vechi ale Uniunii Europene,prima dintre prioritati ar fi o relatie stabila de securitate cu Rusia. Credeau ca au pus bazele unei astfel de relatii in anii ‘90, dar aceasta a disparut odata cu venirea lui Putin. Exista chiar o dezbatere pe tema "cine a pierdut Rusia?", similara celei din anii ‘50 despre "cine a pierdut China?". Deci exista deja o dezbatere, fiecare se intreaba unde a gresit, fiecare isi pune intrebari: e bine sa cream o baza pentru rachete in Polonia?, e bine sa extindem NATOpana la granita cu Rusia? etc. O a doua prioritate ar fi resursele energetice. Aici avem o adevarata strategie geopolitica privind traseul conductelor: daca ar trebui sa traverseze Europa prin nord sau prin sud, prin Marea Baltica, intre Germania si Rusia, sau de la Marea Caspica si Caucaz prin Turcia, pana in vestul Europei. Toate aceste decizii privind traseul conductelor sunt luate pe criterii geopolitice. Cand Bulgaria, Serbia sau Ungaria iau o decizie fata de Rusia, acesta este un criteriu de baza. Ceea ce demonstreaza limitele acestei diviziuni intre Vechea si Noua Europa, aceasta din urma depinzand intr-o mai mare masura de combustibilul rusesc decat statele din Vechea Europa. A treia pe lista prioritatilor este problema democratiei: de exemplu, putem contribui la stabilizarea "Revolutiei portocalii" in Ucraina, si, daca da, este politica de vecinatate a Europei suficienta pentru indeplinirea acestui obiectiv, fara a-i oferi in schimb promisiunea primirii in randul statelor membre UE?
In concluzie, prioritatile sunt aceleasi, dar ordinea difera. De aici si dificultatea ina stabili o abordare comuna. Oare putem avea o politica energetica europeana comuna fata de Rusia, putem avea o politica comuna privind Ucraina, zona Caucazului? Deci divergentele de opinie raman si nu cred ca vor disparea prea curand, desi rolul lor nu trebuie supraestimat. In Germania, odata cu venirea Angelei Merkel s-a produs o schimbare fata de perioada Schroeder, in ceea ce priveste relatia cu Rusia, in Franta este o schimbare majora fata de perioada Chirac, odata cu alegerea lui Sarkozy. Intr-un fel, atat Merkel, cat si Sarkozy sunt favorabili consolidarii relatiilor euroatlantice; niciunul nu se teme sa vorbeasca despre drepturile omului in discutiile cu Putin. Asa incat aceasta diviziune intre Noua si Vechea Europa nu este atat de semnificativa pe cat ar vrea sa para, fie si numai din motivele pe care le-am mentionat, si anume ca asa-nuNoua Europa nu se constituie intr-un bloc, ci este foarte divizata: polonezii sunt antirusi convinsi, slovacii - dimpotriva, ungurii sunt foarte precauti din cauza dependentei de energia ruseasca, bulgarii accepta orice fel de acord cu Rusia si, mergand pana in Serbia, unde avem acum o orientare prorusa legata de problema Kosovo: ne sprijiniti in chestiunea Kosovo, iar noi va oferim accesul conductelor de gaze in Balcani. Ca o concluzie, Noua Europa nu este un bloc, iar Vechea Europa nu mai reprezinta ceea ce a fost odata.
Interviu realizat de Armand Gosu
1 aprilie 2008
(Traducere din limba engleza: Cristina Spatarelu)
