Pe marginea vizitei ministrului Cioroianu in Statele Unite

Nestor Ratesh | 06.07.2007

Pe aceeași temă

Dupa vizita sa la Washington de la mijlocul lunii trecute, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a fost obiectul persiflarii si ironiilor muscatoare intr-o parte a presei. Motivul acestui potop de reprosuri ar fi comportamentul sau in timpul acelei vizite, cu deosebire cel de la intalnirea cu secretarul de stat american, Condoleezza Rice. Unele posturi de televiziune au adaugat si imagini filmate in care d-l Cioroianu aproba din cap sau mormaia niste cuvinte in engleza, si ele de aprobare. In opinia detractorilor sai, trebuia si el sa faca o declaratie, sa exprime punctul de vedere al Romaniei si sa nu se limiteze la niste aprobari fragmentare. Mai mult, criticii afirma ca ministrul nu s-a aventurat in a face declaratii pentru ca nu stie engleza. Saptamana trecuta, ziarul Ziua relua subiectul, adaugand si alte detalii ce-ar arata ca ministrul roman ar fi fost tratat la sosirea la Washington ca un simplu imigrant, fiind supus unor controale insultatoare de securitate. Marti, 26 iunie, Ziua scrie, sub semnatura reporterului ei George Damian, ca: "ministrul Afacerilor Externe al Romaniei a fost umilit la intrarea in Statele Unite ale Americii. Adrian Cioroianu a fost silit sa-si scoata cureaua si sa se descalte de pantofi in cadrul procedurilor de primire in SUA. El nu a fost tratat ca un inalt demnitar aflat in vizita oficiala, ci ca un emigrant oarecare, fiindu-i luate amprentele digitale, scanata retina si fotografiat pentru dosarul securitatii interne a SUA".

Intelegem ca reporterul nu stie acest lucru din observatiile sale directe, caci nu a fost la Washington, ci citeaza alte surse.

 Am intrat in legatura cu Nestor Ratesh, care a fost corespondentul  Europei Libere la Washington timp de 20 de ani, inainte de a se muta la München si la Praga in calitate de director. Ratesh  a fost prezent de nenumarate ori la manifestari ca aceea care a avut loc la Departamentul de Stat si calatoreste frecvent, cunoscand foarte bine procedurile de la aeroporturile din Washington si New York, la sosirea si plecarea pasagerilor.  L-am intrebat, mai intai, daca intr-adevar ministrul Cioroianu a gresit limitandu-se la acele cateva murmure si gesturi cu capul, la inceputul intalnirii cu secretarul de stat american.

 

Intalnirile oficiale de la Departamentul de Stat, ca si cele de la Casa Alba, incep de regula cu ceea ce se cheama "photo opportunity", adica posibilitatea data reporterilor si fotoreporterilor acreditati sa-i vada pe interlocutori si sa-i fotografieze. Mai intotdeauna, reporterii folosesc prilejul pentru a pune una sau mai multe intrebari, adesea fara nici o legatura cu intalnirea ce urmeaza sa inceapa. Nu intotdeauna li se raspunde. De multe ori, in cele cateva minute cat tin aceste scurte intalniri cu presa, personalitatile prezente fac doar niste glume cu reporterii sau se intretin intre ei. Din imaginile pe care le-am vazut la televizor si din precizarile facute de d-l Cioroianu insusi rezulta ca despre o asemenea "photo opportunity"  fusese vorba. Condoleezza Rice a facut o scurta declaratie, ca raspuns la intrebarea unui reporter. Ministrul roman, politicos, a facut gesturile respective, dand de inteles celor prezenti ca era de acord cu spusele gazdei sale. Poate ca altul in locul lui ar fi ascultat doar, impasibil. Cum nu era o conferinta de presa si nici un prilej oficial de a face declaratii (era inaintea inceperii propriu-zise a convorbirilor), d-l Cioroianu nu avea de ce si chiar nici nu se cuvenea sa vorbeasca si el, de vreme ce nu i se pusese nici o intrebare, iar timpul era limitat.

Si atunci de unde tot acest scandal?

Nu stiu. Sigur, un ziar sau un post de televiziune are obligatia de a-si informa cititorii ori spectatorii despre astfel de lucruri, daca informatia este autentica si verificata. In acest caz, alegatiile nu cred ca au vreo sustinere in realitate. Cu siguranta, d-l Cioroianu a vorbit in timpul convorbirii cu secretarul de stat american ce a urmat acelei scurte intalniri cu presa.

Se spune ca ar fi mai curand o rafuiala personala ori una politica.

Nu obisnuiesc sa operez cu banuieli si zvonuri. Oricum, daca este o rafuiala politica, atunci avem de-a face cu o imprejurare mai curand oculta, caci ziarul Ziua trece drept apropiat liberalilor, din randul carora provine si d-l Cioroianu.  Daca ar fi o rafuiala personala, atunci itele se incurca si mai mult. Caci ziarului respectiv nu pare sa-i placa nici un ministru de Externe; predecesorul d-lui Cioroianu, d-l Mihai Ungureanu, fusese si el obiectul unor atacuri virulente in Ziua. Eu m-as limita doar sa constat ca reprosurile  facute ministrului Cioroianu se bazeaza pe informatii neverificate si total neverosimile pentru cineva care cunoaste cutumele Washingtonului oficial. Fara a neglija unele stangacii din partea ministrului datorate lipsei sale de experienta diplomatica, cred ca acuzatiile din presa sunt exagerate si nedrepte.  In ce priveste cunostintele sale de engleza, cred ca l-am auzit vorbind cu cativa ani in urma si, daca memoria nu ma insala, se exprima destul de bine.

Si acum despre ceea ce se spune ca s-ar fi intamplat la aeroport, la sosirea delegatiei romane in SUA: pantaloni gata sa cada, bagaje controlate etc.

La intrarea in Statele Unite nu sunt controale de securitate. Doar in cazul unor persoane asupra carora exista banuieli sau care arata suspicios se procedeaza la asemenea controale de securitate, dar, din experienta mea, pot spune ca astfel de cazuri sunt destul de putine si rare. Bineinteles ca se face controlul pasapoartelor. La plecarea din Statele Unite, insa, se fac intr-adevar controale foarte riguroase cerute de legile americane si regulamentele internationale, adoptate dupa aparitia terorismului aerian, a deturnarilor si a prabusirilor de avioane datorita aducerii de arme si explozibile la bordul lor.  De cand se fac aceste controale, siguranta  zborurilor s-a imbunatatit extraordinar, iar terorismul aerian practic a disparut. Sincer vorbind, departe de a ma deranja, aceste controale imi dau siguranta si pacea sufleteasca atunci cand urc in avion si petrec 8-10 ore in inaltul cerului. Dimpotriva, cand plec din Romania si observ superficialitatea cu care se fac controalele, ii vad pe controlori distrati, vorbind cu colegii sau uitandu-se aiurea cand trec bagajele prin fata aparatelor pe care ei trebuie sa le monitorizeze, am o neliniste, ma simt in nesiguranta. Sigur, un ministru si o delegatie oficiala nu ar trebui sa treaca prin asemenea controale. Acest lucru este aranjat dinainte de ambasada impreuna cu directia de protocol a Departamentului de Stat. Daca asemenea aranjamente nu s-au facut e o greseala impardonabila. Eu am fost si cu delegatii oficiale si intotdeauna au avut un tratament special. De altfel, la unele aeroporturi americane se pot vedea indicatii "VIP Only", adica "Numai pentru Persoane Foarte Importante".  Pe acolo trec chiar si persoane mai putin proeminente decat un ministru.

 Mai afirma  Ziua ca, la aeroport, ministrul de Externe a trebuit sa-si ia bagajul de pe banda transportoare si sa-l duca la control, apoi sa-l puna din nou pe alta banda. Se intampla asa ceva la aeroporturile americane?

Daca d-l Cioroianu nu a zburat la Washington direct, ci prin New York, atunci, intr-adevar, legea cere sa-ti recuperezi bagajul la prima escala pe teritoriul american si sa treci prin vama acolo, punandu-l apoi pe o banda transportoare ce il duce in avionul care face cursa interna New York-Washington. In imensa majoritate a cazurilor, e suficient sa spui vamesului ca nu ai nimic de declarat si treci fara nici o problema. Eu nu am fost niciodata controlat si pot spune ca majoritatea pasagerilor trec fara nici un control. Nu-mi inchipui ca tocmai ministrul de Externe al Romaniei a fost supus unui astfel de control. Daca totusi s-a intamplat, atunci vinovati sunt cei care s-au ocupat de organizarea vizitei si au neglijat acest amanunt. La New York, unde se afla sediul Organizatiei Natiunilor Unite, vin zilnic zeci de ministri, prim-ministri si presedinti de state si protocolul functioneaza fara gres.

Ce ar trebui sa intelegem deci din toata aceasta tarasenie?

Nu am idee. Orice va fi fost in spatele acestei rabufniri, "tarasenia", cum ii spuneti, este neplacuta ochiului si mintii si daunatoare diplomatiei romanesti. Problemele reale privind vizita  ministrului de Externe la Washington nu au fost cele protocolare, ci mai curand cele de natura politica. In perioada premergatoare vizitei, d-l Cioroianu si guvernul faceau avansuri neinspirate Rusiei, preconizau retragerea trupelor romane din Irak, dadeau impresia a fi in contradictie cu unele din jaloanele politicii externe formulate de presedintele tarii. Acum, ca acele improvizatii regretabile par sa fi fost trecute in surdina, poate ar fi o atmosfera mai propice pentru o vizita la Washington.

 

Interviu realizat de Rodica Palade

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22