Refondarea parteneriatului dintre Romania si Franta

Interviu Cu Excelenta Sa, Dl Henri Paul, Ambasadorul Frantei In Romania | 30.01.2008

Pe aceeași temă

Vizita presedintelui Sarkozy marcheaza relansarea relatiilor dintre Paris si Bucuresti. Ce aduce in plus noul parteneriat in comparatie cu vechile acorduri de parteneriat incheiate intre Franta si Romania?

 Aveti dreptate sa vorbiti despre o relansare. Relatiile dintre tarile noastre sunt in mod traditional excelente, dar ele trebuie astazi sa mearga si mai departe. Iata de ce presedintele Sarkozy a propus realizarea unui adevarat parteneriat strategic franco-roman: nu este vorba numai de a semna un nou document, ci, de o maniera mai concreta, de a face ca dialogul nostru politic sa fie si mai activ si mai dens, indeosebi in cadrul european, unde convergentele de vederi si de interese sunt evidente. Pe plan economic si comercial, schimburile noastre sunt deja foarte importante: va reamintesc ca Franta este al treilea partener comercial al Romaniei si ca volumul investitiilor sale se ridica la circa 5 miliarde de euro. Dar suntem convinsi ca putem face si mai mult: trebuie dat un nou impuls, mai ales in domenii ca energia si infrastructura, domenii cruciale pentru dezvoltarea acestei tari. In domeniul apararii si al securitatii, ne aflam si aici pe aceeasi lungime de unda cu Romania, dorim sa actionam impreuna pentru dezvoltarea unei politici europene de securitate care sa fie complementara apartenentei noastre la Alianta Atlantica. Va fi, de altfel, una dintre prioritatile presedintiei franceze a Uniunii Europene si contam mult pe angajamentul si sprijinul Romaniei. In sfarsit, este esential sa intarim parteneriatele noastre stiintifice si universitare, domeniu in care suntem bine plasati, caci Franta ramane destinatia preferata a studentilor romani. Toate aceste subiecte vor fi abordate in detaliu de catre presedintii Sarkozy si Basescu, care, atat unul, cat si celalalt, sunt personalitati pragmatice care doresc progrese reale, concrete si rapide.

Ce documente se vor semna cu ocazia vizitei presedintelui Sarkozy la Bucuresti? Care este importanta acestor documente?

Tot ce pot sa va spun este ca presedintii francez si roman vor semna un document esential pentru relatiile dintre tarile noastre, pe care l-as califica drept "refondator". Nu va pot spune mai mult pentru moment, pentru a nu dezvalui totul despre vizita de lunea viitoare.

Franta va prelua in vara presedintia UE. Care vor fi prioritatile presedintiei franceze la UE (iulie-decembrie 2008)?

 Presedintele Sarkozy a definit inca din vara trecuta prioritatile presedintiei franceze a Uniunii Europene pentru semestrul doi al acestui an. Dorim ca presedintia noastra sa permita indeosebi punerea in aplicare a unor politici comune europene in domeniile imigratiei, energiei si mediului. Cooperarea in domeniul apararii si securitatii, despre care tocmai am vorbit, va fi, de asemenea, o prioritate. Vom avea desigur ocazia sa mai vorbim in detaliu despre aceste lucruri, in timp. Pentru moment, sustinem activ presedintia slovena. (A.G.)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22