Romania la un an de la aderarea europeana

Marti, 12 februarie, la sediul Grupului pentru Dialog Social a avut loc ceremonia de decernare a Premiului GDS pe anul 2006 domnului Jonathan Scheele, fostul sef al Delegatiei Comisiei Europene in Romania. Distinctia i-a fost inmanata domnului Scheele abia acum, la un an de la anuntarea premiului, pentru ca fostul sef al Delegatiei CE nu s-a aflat in Romania in aceasta perioada.

Ceremonia de decernare a premiului a fost urmata de dezbaterea cu tema Romania la un an de la aderarea europeana, moderata de Alexandru Lazescu.

Publicam in continuare fragmente din discutiile prilejuite de acest eveniment.

Radu Filipescu (GDS): E o traditie a GDS, inceputa in anul 1994, sa acordam premii anuale personalitatilor care marcheaza prin activitatea lor societatea romaneasca. La sfarsitul anului 2006 am acordat unul dintre premiile GDS d-lui Jonathan Scheele, dar nu am reusit sa organizam intalnirea de decernare a acelui premiu. 2007 a fost un an in care s-a sarbatorit aderarea Romaniei la UE, care a avut loc pe 1 ianuarie. Acest premiu i-a fost acordat d-lui Jonathan Scheele pentru contributia sa la eforturile si reusita Romaniei de a adera la UE. E o realizarea majora a Romaniei in acesti ultimi 18 ani si ii multumim inca o data d-lui Scheele pentru contributia pe care a avut-o la aceasta realizare.

 D-l Jonathan Scheele este numit sef al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti in octombrie 2001. Pe 22 octombrie, la conferinta de presa sustinuta de domnia sa a declarat ca integrarea Romaniei in UE poate fi un succes numai daca beneficiaza de sprijinul deplin al romanilor. Acest credo al activitatii sale desfasurate in tara noastra s-a reflectat in dialogul cu institutiile romane, cu autoritatile centrale, cu autoritatile locale, cu societatea civila si chiar cu populatia intreaga, prin intermediul mass-media. Contributia sa a avut mai multe valente, abordarea multilaterala fiind sustinuta de spiritul stiintific datorat pregatirii universitare - d-l Scheele este licentiat in mecanica si economie la Universitatea din Cambridge. Experienta sa a fost continuata in economia privata si in structurile technice si de conducere ale CE, unde se afla si in prezent. Domnia sa este acum director la Trans-Europeans Network, un departament pentru energie si transport in cadrul CE.

Contributia d-lui Scheele la reusita Romaniei a avut la baza credinta sa in valorile esentiale pentru constructia si functionarea UE: pacea, solidaritatea si toleranta. In toate domeniile ce privesc integrarea europeana, d-l Scheele a oferit expertiza, evaluari si sprijin constant impreuna cu staff-ul Delegatiei. Ne bucuram ca astazi sunt mai multi reprezentanti ai Delegatiei la aceasta intalnire, este o dovada a prieteniei, care s-a legat si cu colegii din cadrul Delegatiei, dar si cu multi reprezentanti ai organizatiilor, ai societatii civile si ai partidelor. Acest lucru este de remarcat pentru ca rareori intalnim situatii in care nu exista divergente fata de o persoana. D-l Scheele a pornit de la afirmarea caracterului sistemic integrat al politicului, economicului si socialului, anume, ca eficienta actiunii politice nu este posibila fara o lupta credibila impotriva coruptiei - o tema care a fost actuala in timpul aderarii si este la fel de actuala si acum. Il putem considera pe d-l Jonathan Scheele un sustinator al filozofiei parintilor fondatori ai Comunitatii Europene, cu aplicarea adecvata a acesteia in Romania: expresia solidaritatii acestui continent, nu de multe ori pusa la incercare de "inventivitatea" romaneasca. D-l Jonathan Scheele a avut inca un handicap, si anume, limitarea impusa de statutul diplomatic al postului sau. Nu stim in ce masura aceasta limitare datorata statutului diplomatic se va manifesta si in continuare in partea a doua a discutiei, pe care Alexandru Lazescu o va modera, si anume, discutia despre Romania la un an de la aderare. We miss you mr. Scheele!

Lipsa de viziune a Romaniei

Jonathan Scheele: Acest premiu este o onoare nu numai pentru mine, ci pentru toata echipa Delegatiei. Nu puteam sa fac nimic singur, am avut norocul de a lucra cu niste oameni remarcabili. De fapt, aveti acum un avantaj, al mostenirii fostei Delegatii in noua reprezentata a Comisiei, niste oameni remarcabili, care sper ca vor pastra acest spirit pentru viitor.

Imi permit sa incep aceasta dezbatere despre cum se prezinta Romania la un an de la aderarea europeana. Vorbesc mai mult ca simplu cetatean privat decat ca functionar european, deci nu vorbesc in numele Comisiei, ci in calitate personala. Cred ca titlul dezbaterii este foarte interesant: Romania la un an de la aderare, nu la un an de la integrare. De ce? Integrarea este un proces despre care s-a vorbit intotdeauna, un proces inceput in ‘93 cu semnarea Acordului European, care s-a desfasurat pana la momentul de aderare si continua si dupa acesta. Momentul de aderare, 1 ianuarie 2007, a fost doar o etapa pe drumul integrarii. Aceasta poate ca este problema: momentul de aderare nu este sfarsitul acestui proces, ci poate fi inceputul sfarsitului integrarii. Dar cum va sosi Romania la punctul final al acestui proces? Cu mai bine de un an inainte de sfarsitul mandatului meu am inceput sa vorbim despre ce se va intampla dupa 1 ianuarie 2007. Am subliniat nevoia de a crea pentru Romania o strategie de postaderare. Dupa revolutia din ‘89, la inceputul anilor ‘90, Romania - guvernul, poporul - si-a fixat un scop foarte clar: integrarea euro-atlantica, o sintagma care a fost tradusa prin aderarea la NATO si la UE. Erau niste elemente, niste obligatii care trebuiau indeplinite, un proces de negociere, o agenda impusa din exterior, chiar cu sustinerea romanilor. In aceste conditii era mai usor pentru clasa politica romaneasca sa spuna: trebuie sa facem asta pentru ca vrea Bruxellesul. Asta era un fel de deresponsabilizare pentru clasa politica. Ei bine, aceasta agenda nu mai exista acum. Practic, sunt niste elemente care raman in sectorul justitiei si coruptiei, dar responsabilitatea este in primul rand a autoritatilor din Romania. Comisia intervine la nivelul european doar daca e o problema cu indeplinirea acestor obligatii. Nu suntem acolo pentru a spune: trebuie sa va reformati intr-un anume fel pentru a atinge acest obiectiv.

Ce va face Romania acum? Care sunt obiectivele pentru viitor? Cred ca problema pentru Romania ramane de a sti unde vrea sa mearga. Agenda pentru aderarea la UE era facuta pe baza acquis-ului comunitar si a reformei necesare pentru a indeplini diferite obligatii care decurg din acquis. Avem zone unde nu exista un acquis foarte strict: zona culturala, invatamantul s.a.m.d., pentru ca UE nu a vrut sa impuna un sistem omogenizat in aceste domenii. Aici e vorba despre doctrina subsidiaritatii si despre ideea de a asigura identitatea nationala. De aceea, fiecare stat are traditiile sale in sistemul de invatamant. Ironia este ca prioritatile pentru aderare au fost focalizate pe indeplinirea acquis-ului si domeniile unde nu exista un acquis, nu erau fonduri de preaderare au fost cumva neglijate. De aceea am avut o dezvoltare putin disproportionata a procesului de reforma in Romania, nu in mod voluntar - era evident ca aderarea era prioritatea zero pentru tara. Or, problema pentru Romania este ca era nevoie si de o reforma acolo unde prescriptiile UE nu prea exista. Si acum Romania se confrunta cu aceasta problema. De aceea am subliniat nevoia de a crea o viziune clara despre ce Romanie vreti dupa aderare. Aceasta viziune trebuie sa fie cat mai larg consensuala pe plan politic, social, economic, juridic, institutional. Nu mai poate fi o viziune impusa din afara, trebuie sa fie o viziune made in Romania. Care este interesul unei astfel de viziuni? In primul rand, mai e mult de reformat in Romania. Sunt domenii in care s-a facut mult legat de acquis, dar si zone in care nu s-a facut prea mult. Sunt aici, astazi, si pentru ca particip la o initiativa pentru a revizui sistemul de invatamant primar, unde practic acquis nu exista deloc. E important sa se modernizeze sistemul de invatamant. Exista invatamant modern in Romania, dar sunt inca probleme. De exemplu, studentii din zona rurala reprezinta 2% din sistemul universitar. Nu pot sa cred ca oamenii care vin din orase sunt mult mai inteligenti decat colegii lor de la tara. Este un exemplu. Care este viziunea romanilor, nu doar a guvernului sau a clasei politice, despre acest subiect?

Romania are - si asta e o provocare acum, ca stat membru - doua posibilitati: poate sa fie un stat membru al UE care primeste niste bani, care accepta ce hotarasc cei de la Bruxelles, sau Romania poate sa fie un stat care va influenta discutiile, dezbaterile, hotararile la Bruxelles, pentru ca asa va fi in stare sa exploateze mai bine statutul de membru al UE. Or, daca Romania si romanii nu au o viziune clara despre ce vor, nu vor fi in stare sa influenteze dezbaterile, pentru a apara interesele nationale, si vor fi nevoiti doar sa reactioneze, sa fie reactivi, si nu proactivi. Daca nu aveti o idee clara despre ce vrea Romania in acest moment, nu veti putea sa dezvoltati diferite politici la nivel european. De aceea eu regret foarte mult ca pana acum nu am impresia ca exista o adevarata strategie. Sigur, sunt niste elemente birocratice in domenii diferite, dar nu prea vad o strategie nationala care va permite o buna strategie europeana. Probleme legate de coruptie sunt clar o mare prioritate. Din pacate, reforma nu merge atat de repede in sensul pe care l-am vrut toti. Chiar daca rezolvati problema coruptiei, va ramane aceasta lipsa de idee clara despre viitorul tarii. Pana cand nu veti avea aceasta viziune cat mai consensuala posibil, pentru mine Romania nu va putea sa ocupe locul pe care il merita.

Marea carte a integrarii Romaniei se va juca pe linia educatiei

Gabriel Liiceanu (GDS): Domnule Scheele, imaginea dvs. m-a insotit in cateva puncte interesante pentru istoria ultimilor ani. V-am cunoscut la Ambasada Germaniei si, in acel moment, am stiut ca sunteti o persoana importanta, dar nu stiam exact in ce consta importanta. Mi-aduc aminte ca v-am intrebat cu oarecare disperare in glas: va intra pana la urma Romania in Europa? Asta se intampla prin anul 2005. Mi-ati dat asigurari - cu un aer complice, pentru ca era secret - ca da, va intra. M-am linistit si am plecat extrem de fericit acasa. A doua oara v-am vazut pe postul public de televiziune, cand am avut onoarea sa particip la o emisiune alaturi de dvs., in octombrie 2006, cand functia dvs. in Romania inceta. Deci, nu v-am vazut mai mult de doua ori intr-un mod consistent, dar am simtit prezenta dvs., trecerea dvs. prin lumea noastra. Intre timp, mi-am dat seama exact care era rolul dvs. si am simtit ca l-ati jucat intr-un fel foarte frumos, pentru ca el mergea dincolo de atributiile birocratice ale unei functii. Puteati sa va achitati extrem de onorabil de functia de ambasador al UE in Romania, bifand pur si simplu formal tot ceea ce revenea potrivit fisei acestui post. Dvs. insa ati investit omeneste, ati pus sufletul in ceea ce ati facut si lucrul acesta s-a simtit pana departe. Fiecare roman care va vedea la televizor stia ca are in dvs. un punct de speranta si ca, prin prezenta dvs. aici, sansele noastre de a reveni in locul din care plecaseram cu zeci de ani in urma erau oarecum garantate. Premiul pe care vi l-a acordat GDS are in vedere si respectul, si multumirea pentru ce ati facut, dar si afectiunea pe care v-o purtam.

Cred, ca si dvs., ca marea carte a integrarii se va juca in Romania pe linia educatiei. Calitatea unei cladiri depinde de calitatea caramizilor din care e facuta. Or, Romania este suferinda la nivelul "caramizilor". Iar suferinta "caramizilor" nu va inceta decat atunci cand ele vor fi bine educate la nivelul unor valori pe care Romania le-a pierdut. Ceea ce dvs. spuneati, ca numai 2% dintre studenti vin din mediul rural, trimite nu catre calitatea invatamantului universitar, ci catre calitatea invatamantului elementar, pentru ca numai el va putea propulsa oameni apti sa ajunga in universitati. Problema cu Romania in clipa de fata nu este ca nu are o perspectiva asupra viitorului, ci ca, deocamdata, nu are o viziune asupra prezentului. Poate ca, de pe locul pe care il ocupati acum, ne veti ajuta sa ne castigam o viziune asupra prezentului ca premiza asupra viitorului.

Ce inseamna interesul national in raport cu agenda Europei?

Alexandru Lazescu (GDS): D-l Jonathan Scheele a anticipat o parte dintre discutiile si intrebarile pe care le aveam in vedere. Discutia de acum este interesanta din cel putin trei motive. Intai, pentru ca il avem aici pe d-l Scheele, care a marcat foarte mult perioada critica in care Romania a facut pasul catre UE. In al doilea rand, e interesant ca il avem aici pe d-l Niculae Idu - e prima data cand un roman a preluat conducerea Reprezentantei CE la Bucuresti. In al treilea rand, pentru ca, la un an si o luna de la aderarea la UE, realizam dificultatea acestui proces, din mai multe motive. Am avut de curand, pentru prima data, o reuniune destul de larga a societatii civile (care, intre noi fie vorba, e destul de divizata in ultimul timp), pe o chestiune importanta, legata de o decizie a Curtii Constitutionale pe o chestiune de fond, pentru ca era vorba de deconspirarea Securitatii. In momentul in care ai o raliere a societatii civile pe o astfel de chestiune inseamna ca ceva grav se intampla. Probabil ca inca sunt lucruri grave de rezolvat si in ceea ce priveste partea de coruptie. Dar astea sunt lucruri pe care le discutam toata ziua. D-l Scheele a discutat despre o pozitionare, despre o viziune de viitor a ceea ce vrem sa fie Romania. Sunt doua aspecte. In primul rand, e o problema de optiuni fundamentale privitor la prioritatile Romaniei. Imi permit sa fac trimitere la doua modele din Europa, ca sa nu discutam in abstract, de care am avut ocazia sa ma lovesc direct: modelul irlandez si modelul portughez. Au fost optiuni fundamental diferite la un moment dat. Portugalia a investit foarte mult ca eforturi si financiar in coeziune sociala, intr-o politica sindicala. Irlanda a investit foarte mult in educatie, in competitivitate. Cand tragem linia si facem socoteala dupa un numar de ani, vedem unde este Irlanda si unde este Portugalia. Deci, o optiune fundamentala la un anumit moment are o reflectare in timp. In chestiunile astea, din nefericire, scadenta vine destul de tarziu. Noi avem sentimentul ca procesul de integrare dupa aderare e unul tehnic. Dar nu e numai tehnic, ci tine de o decizie. Al doilea aspect tine de ceva care lipseste in Romania, o dezbatere de alta natura. Daca pentru primul exemplu cred ca e nevoie de un consens, pentru al doilea nu e neaparat nevoie de un consens, dar ar trebui sa existe dezbatere pe optiuni, de genul celor legate de viziunea privind securitatea: cum sa fie aceasta, mai integrata transatlantic, mai putin integrata? Apoi, relatiile cu Rusia, tipul de societate. Astea sunt lucruri care trebuie discutate de clasa politica, dar si elitele intelectuale ar trebui sa-si spuna punctul de vedere. Or, din pacate, lipsesc astfel de dezbateri. Noi, ca societate, nu prea ne putem pozitiona din acest punct de vedere. As pune o intrebare d-lui Scheele si d-lui Idu: cum vedeti tipul de instrumente de actiune, chiar la nivel tehnic, in raport cu Bruxelles, prin care sa putem actiona asupra Comisiei, sa putem fi mai eficienti? Care sunt lucrurile care conteaza, dincolo de discursul oficial?

Niculae Idu (seful Reprezentantei CE in Romania): Ca reprezentant oficial al Comisiei, luarea mea de cuvant va fi una eventual mai restrictiva in a exprima opinii personale. Dar sigur ca, venind la aceasta dezbatere si avand in vedere background-ul meu de cercetator, nu voi putea sa rezist tentatiei de a exprima cateva opinii in aceasta directie. Dupa ce am ascultat acel Laudatio, apoi cuvantarea intr-o limba romana excelenta pe care a tinut-o d-l Scheele, din care am inteles lucruri esentiale legate de o abordare a unei Romanii postaderare, si dupa cuvantul d-lui profesor Liiceanu, cu prestanta dansului, mi-e greu sa vin acum si, abordand problemele tehnice, sa captez interesul audientei. Totusi, am sa fac acest exercitiu. Cred ca Romania ar trebui sa actioneze evident pe doua fronturi. Romania mai are doua restante de rezolvat, care provin de la momentul incheierii negocierilor, si acestea sunt chestiunile legate de agricultura si de justitie. Deci, e vorba de o concentrare a eforturilor pe mecanismul de cooperare, care mentine acest dialog intre institutiile romanesti, Comisia Europeana si institutiile comunitare, daca vorbim in sens mai larg, care sa permita Romaniei sa-si asume statutul, responsabilitatile de stat membru si in aceste domenii, unde inca mai are probleme de rezolvat. Sunt chestiuni de natura structurala, in ambele domenii, deci niste lucruri nu prea simple si care sunt limitate de termene agreate de ambele parti care fac acest exercitiu. A doua componenta a postaderarii este cea legata de cuplarea Romaniei la procesul decizional, la ceea ce numim identificarea, fundamentarea si promovarea interesului national in contextul existentei unui interes european. Aici lucrurile sunt un pic mai complicate. D-l Lazescu vorbea despre necesitatea unor dezbateri, care sa nu aiba loc doar in cercuri inchise, sa nu fie doar apanajul unor cercuri elitiste sau ale administratiei - care este varful de lance al relatiei cu UE -, dar care sa implice paturi mai largi din societate. Aceste dezbateri trebuie sa ne ajute sa ne clarificam o notiune uneori destul de vaga: ce inseamna interesul national in raport cu agenda Europei? In momentul in care reusim sa identificam interesul national in raport cu agenda europeana, asta inseamna ca acel vector, care este interesul national, este reprezentativ pentru toate grupurile din societate. Trebuie sa promovam acest interes national printr-o pluralitate de voci. Si aici fac referinta la vocea administratiei, a politicienilor, a parlamentarilor, a societatii civile, a oamenilor de afaceri, a sindicatelor. Pentru ca Romania, trebuie sa acceptam, a intrat in acest parcurs al unui stat membru cu un anumit deficit de dezvoltare, care nu este numai la nivelul elementelor economice sau sociale, dar si la nivelul modului in care functioneaza administratia si al modului in care cupleaza societatea civila la imperativele nationale. Si atunci, sigur ca trebuie sa intram intr-un proces de ajungere din urma, cum spunem in jargonul comunitar, de catch up. Pentru a realiza acest element, ar trebui sa avem o oarecare unire a fortelor societatii, intr-un pluralism evident, pentru atingerea a ceea ce numim interesul national. In momentul in care vom reusi sa facem acest exercitiu, atunci reprezentantii nostri in cadrul institutiilor europene - nu ma refer la cei care sunt angajati si platiti de institutiile europene, ci la cei care merg si reprezinta statul roman in cadrul procesului de negociere intracomunitara - vor avea o viziune mai clara a ceea ce trebuie sa apere si sa promoveze in acest proces. D-l Scheele a lansat aceasta notiune de strategie postaderare, care ulterior a facut multi prozeliti si a determinat unele exercitii politice sau intelectuale, pentru a identifica elementele de sprijin ale unei strategii postaderare. Ceea ce spuneati aici, d-l Scheele, este adevarat. Mai avem de lucrat in zona educatiei, in zona capacitatii de a realiza o viziune coerenta asupra viitorului nostru. Atunci cand vom reusi acest lucru, probabil ca ne putem asuma pe deplin responsabilitatile de stat membru si putem valorifica avantajele care decurg din acest statut.

Romania are un deficit de implicare pe plan european

A. Lazescu: Cum vedeti felul in care actioneaza Romania, din punct de vedere institutional?

J. Scheele: Am impresia ca Romania inca nu ocupa locul care ii revine din statutul de membru, pentru ca ideile nu sunt inca suficient de dezvoltate pentru a fi aparate. Nu e vorba de a spune ca sunt state membre de clase diferite, dar, evident, un stat membru care are o idee clara despre interesul national in diferite domenii are posibilitatea de a influenta mai usor dezbaterile. Pana acum nu am impresia ca Romania este perceputa foarte clar prin actiunile sale.

A. Lazescu: Daca ar fi sa luati unul din cele 10 state  care au aderat, ati putea da un exemplu, ca mod de actiune?

J. Scheele: Slovenia, de exemplu, si-a asumat rolul de presedinte al UE in semestrul acesta si e evident ca astfel isi afirma rolul in UE. Romania nu va avea acest rol pana in 2014. Dar este, poate, mai usor pentru o tara mai mica, precum Slovenia, sa identifice interesele principale ale sale. Alte tari, precum Polonia, de exemplu, au fost foarte clare in legatura cu niste probleme. Nu stiu daca a fost intotdeauna modul cel mai productiv pentru a-si realiza interesele, dar macar la nivelul guvernului erau niste idei clare despre punctele cele mai importante. E mai bine daca prioritatile nationale reprezinta ceva consensual, pentru ca, altfel, riscul este ca, odata cu o schimbare politica, si prioritatile nationale sa se schimbe si este un fel "du-te vino" cu asa-zisul interes national.

A. Lazescu: Polonia e o tara mare si a fost extraordinar de vizibila. Sentimentul pe care il avem aici este ca Romania are un deficit de implicare: pare destul de timida in relatia cu Bruxellesul.

J. Scheele: E greu de spus. Eu ma ocup acum de un domeniu deosebit, infrastructura, si acolo Romania are un anumit rol. Nu stiu in alte domenii in ce masura Romania este activa sau nu. Dar am impresia ca Romania nu este inca foarte vizibila.

 UE  a facut o mare greseala cand ne-a primit

Andrei Cornea (GDS): Mi se pare evident ca Romania nici nu avea cum sa fie vizibila, avand in vedere situatia interna. Romania nu are guvern sau opozitie, in sensul profund al termenilor. Nu stim de fapt cine guverneaza. Intre presedinte, guvern, parlament, partide nu exista decat diviziuni. E foarte greu sa faci o politica interna sau externa in asemenea conditii. Ceea ce ar trebui sa facem e limpede, dar nu stiu daca o sa si reusim sa gasim o solutie fezabila acestor probleme. O sa o spun direct: eu cred ca UE a facut o mare greseala cand ne-a primit. Ar fi trebuit sa ne mai tina vreo doi-trei ani in anticamera. Ati vazut, comparativ cu acum, ce bine au mers lucrurile in 2005 si 2006. S-au facut progrese insemnate in justitie si in alte domenii. Apoi totul s-a demolat sau a mers inapoi, din momentul in care am intrat in UE. De vina sunt naravurile, obiceiurile acestei tari. Au fost unii sceptici care au spus ca se vor intampla lucruri mai urate. Acum, din pacate, sau poate din fericire, nici UE nu mai are instrumente suficiente. Nimeni nu mai crede in clauzele de salvgardare. Sa nu va inchipuiti ca politicienii romani sunt speriati. Pe de alta parte, trebuie sa se mearga inainte. Nu stiu cum, dar constatam cu tristete ca n-am stiut sa folosim ocazia pe care am avut-o, am pierdut trenul acesta.

J. Scheele: Nu stiu daca ar fi fost mai bine sau mai rau sa asteptam doi ani. Oricum, practic, hotararea a fost luata la sfarsitul anului 2004. Stiam de la bun inceput ca procesul de reforma in tarile ex-comuniste era foarte greu si lung si de aceea am avut acest control, o agenda foarte bine specificata. La inceput, cu aderarea Greciei, de exemplu, era un proces mult mai simplu. Am discutat si Grecia a spus ca va aplica acquis-ul. Si, de fapt, Grecia a pierdut 10 ani pana a inceput integrarea adevarata. Acesta este riscul pentru Romania. Romania poate sa fie un stat membru care indeplineste o mare parte din obligatiile sale, dar, fara o adevarata dezvoltare a tarii, fara o adevarata reforma si fara a deveni un stat membru care sa fie capabil de a-si asuma statutul real, riscul este ca Romania sa piarda 10 ani. Romania a pierdut anii ‘90 pentru ca nu s-a reformat. O anumita reforma a inceput in 1996, insa doar din 2000 au inceput reforme economice etc. Ar fi pacat daca Romania va pierde inca 10 ani, pana in 2016. Este clar ca situatia politica actuala nu este de natura a incuraja o evolutie pozitiva in acest sens.

In Romania au existat asteptari prea mari legate de aderarea la UE

N. Idu: E bine sa vedem Romania la un an dupa aderare si chiar as vrea sa va felicit ca ati plasat aceasta dezbatere la momentul oportun, in februarie 2008. De multe ori s-a incercat aceasta evaluare, la sfarsitul anului trecut, chiar cu cateva luni inainte de sfarsitul anului, si nu existau toate elementele. Exista un set de asteptari prea inalte fata de ce urma sa se intample cu Romania dupa momentul aderarii. Probabil ca noi, romanii, am supraevaluat cumva acest moment al aderarii si efectele sale imediate, mai ales cele benefice, si am subevaluat celelalte efecte, care mai degraba apasau asupra responsabilitatilor decat asupra avantajelor de a fi stat membru.

Romania nu face nota discordanta din diapazonul acesta mai larg al statelor din Europa Centrala si de Est, care au avut un anumit tip de comportament dupa momentul aderarii, mai ales la nivel politic. Exista note mai inalte sau mai joase pe acest diapazon, in acest concert al statelor din Europa Centrala si de Est, si nu-mi propun sa plasez Romania intr-un loc foarte exact, dar ea se inscrie in aceasta evolutie care ar putea sa aiba diferite explicatii. De exemplu, o explicatie la indemana este aceea a oboselii dupa o perioada lunga de tranzitie, a standardelor inalte legate de criteriile de aderare, comparativ cu ce au avut alte state care au aderat mai de mult, Grecia, Spania, Portugalia. Daca judecam atitudinea Romaniei ca stat membru din perspectiva vizibilitatii sale in contextul agendei europene, ar fi o abordare relativ ingusta, pentru ca, iata, sunt noi state membre extrem de vizibile, dar care nu intotdeauna au avut o contribuitie pozitiva. Sunt si vechi state membre, care la un moment dat au jucat un rol extrem de vizibil, spunand un "nu" unui proces de ratificare, care a fost o piedica in planul procesului de integrare europeana. Uneori lipsa de vizibilitate poate insemna si o contributie mai modesta la mersul inainte al procesului de integrare europeana. Asta nu inseamna ca Romania a avut un astfel de comportament in toate situatiile legate de contributia la agenda europeana. Chiar ieri am avut o discutie la nivelul administratiei cu d-l Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism, si dansul a subliniat cateva elemente pe care le-a trecut la capitolul plusuri si cateva elemente pe care le-a trecut la capitolul minusuri. Sigur ca toate sunt pana la urma supuse unei scari de evaluare relativa si care tine evident de asteptarile publicului, ale mass-media, ale politicienilor etc.

J. Scheele: Tendinta aici, in Romania, este de a spune: unde suntem, fata de Bulgaria? Nu asta este chestiunea principala. Chestiunea principala este: unde suntem noi fata de asteptarile noastre si ale poporului? Unde suntem fata de potentialul nostru?

R. Filipescu: Printre problemele pe care le-ati expus este si aceea de a se stabili un tel, ceea ce cred ca ar fi bine, dat fiind faptul ca ne vom afla in fata unor alegerile locale si generale. Daca alegerile ar fi fost imediat dupa integrare, ar fi fost un start in care protagonistii politici ar fi putut sa stabileasca niste teluri si obiective pentru noi. Au fost, cred, si din acest motiv, niste ani pierduti, pentru ca nu s-a pornit cumva de la inceput, ci a fost o continuare a unei etape, fara obligatia stabilirii unor teluri.

A. Lazescu: Chiar cu prilejul alegerilor europarlamentare, care erau ideale din acest punct de vedere, n-am auzit formularea in mod clar a unor obiective majore pentru Romania din partea partidelor parlamentare.

J. Scheele: Sper ca in acest an va fi o adevarata dezbatere de idei. Oricum, societatea civila pe care o reprezentati aici trebuie sa fie in stare sa contribuie la aceasta dezbatere.

"Biciul si zaharelul"

Andrei Oisteanu  (GDS): Nu sunt întru totul de acord cu Andrei Cornea, pentru ca formula "mai bine înauntrul UE decât în afara" este cea câstigatoare pentru România. Totusi, el are partial dreptate, în sensul ca, imediat dupa 1 ianuarie 2007, clasa politica româneasca s-a simtit brusc eliberata de presiunea imensa pe care o exercita Uniunea Europeana. Politica UE de a arata politicienilor români - vulgar spus - când "biciul", când "zaharelul" daduse rezultate. Dupa aderare s-au produs câtiva pasi mari înapoi. Este vorba despre scoaterea afara din guvern a ministrului Justitiei, Monica Macovei, si a PD-ului. S-a încercat chiar demiterea presedintelui tarii. S-au blocat unele legi si institutii: ANI, CNSAS etc. Si nici DNA nu se simte prea bine. S-a produs o solidarizare în jurul unor alte valori (de frânare a luptei anticoruptie), o încercare de a reveni la statu quo ante, astfel ca reformatorii s-au trezit izolati, în minoritate. Societatea civila si ONG-urile si-au pierdut din putere, pentru ca n-au mai simtit sprijinul UE si pentru ca au fost mai vulnerabile, mai usor de divizat. Este unul dintre motivele pentru care, într-adevar, va simtim lipsa, d-le Scheele.

 Evident ca alegerile au importanta lor, pentru ca vor reconfigura esichierul politic, vor putea stabili un nou început. Se vor face noi proiecte electorale, pe un nou mandat de patru ani. Ceea ce cred ca va putea sa faca societatea civila - Coalitia pentru o Romanie Curata, sa o numesc asa - este sa propuna un pact al fortelor politice responsabile, pentru a încerca sa le solidarizeze, indiferent de ideologii, în jurul unor valori minimale de integrare, post-aderare, în Uniunea Europeana. Ceea ce este sigur e faptul ca, daca se pierd realizarile împotriva coruptiei din ultimii trei ani, obtinute pâna acum cu un efort urias, lupta va fi pierduta pentru totdeauna. Betonul armat al coruptiei, fisurat acum în câteva locuri, se va reface rapid. Va fi un semnal bun pentru "baietii rai" si un semnal de descurajare pentru orice organizatie civica sau partid politic care îsi va propune sa curete moral societatea româneasca.

A. Lazescu : D-le Scheele, ne bucuram ca sunteti aici la un an si ceva de la aderare. A fost un sprijin unanim pentru aceasta asociere a dvs. cu evenimentul si cu perioada respectiva.

J. Scheele : Romania face parte din aceasta institutie care este UE si nu mai este o tara in afara Uniunii. Voi pastra legaturile cu Romania.

A consemnat Razvan Braileanu