Romania si Uniunea Europeana

Luni, 19 decembrie, la sediul GDS a avut loc masa rotunda cu tema Sindromul utopiei. Romania si Uniunea Europeana, moderata de Sorin Antohi. La discutiile prilejuite de aparitia, la editura Meronia, a unei Enciclopedii a UE, au participat echipa care a realizat volumul, studenti, cadre universitare, mass-media. Prezentam in continuare fragmente din dezbatere.

Sorin Antohi (GDS): Sindromul utopiei este o formula percutanta. Personal, repudiez ideea de sindrom, pentru ca aceasta este o aparitie destul de tardiva in filozofia europeana. Ea s-a nascut intr-un moment specific al sec. XIX, cand ideea unora dintre intemeietorii psihiatriei analitice, ai psihanalizei, in primul rand Freud, de a grupa intr-un manunchi inteligibil o sumedenie de simptome, s-a configurat ca un fel de notiune noua. Este o idee europeana foarte interesanta, care a facut cariera mai ales in America de Nord. Utopia este un subiect care m-a interesat mai multe decenii. Romanii au inceput sa afle de existenta acestei notiuni in jurul sec. XVII, cand se spune prima data „Europa nostra“, de catre Miron Costin. Mirajul Europei apare, mai inainte de a fi formulat ca utopie, la ganditorii umanisti. In corespondenta lui Erasmus din Rotterdam cu Nicolaus Olahus, umanistul transilvanean, este un episod interesant. Cei doi nu s-au intalnit niciodata, dar in sistemul corespondentei dintre umanisti se salutau cu vorbe magulitoare, intotdeauna cu profunda ironie si autoironie. Nicolaus Olahus, care fusese asimilat in cadrul sistemului feudal maghiar si se gasea impreuna cu regina Ungariei, dupa dezastrul de la Mohaci, in mica fasie din Slovacia actuala, i-a trimis din agoniseala reginei, lui Erasmus, dupa obiceiul epocii, un set de tacamuri din aur. In scrisoarea de multumire, Erasmus ii spune: „dragul meu Olahus, iti multumesc foarte mult, sa stii ca le-am pus la masa mea, sunt totdeauna acolo si te asteapta sa vii...“. Olahus n-a ajuns niciodata acolo. Aceste tacamuri inutile mi se par emblema raportarii noastre la Europa, pe sute de ani.

O frumoasa lectura pentru tanara generatie e capitolul din Istoria literaturii romane a lui Calinescu, care se intituleaza Descoperirea Occidentului. Acolo, el face un fel de recensamant al romanilor din diferite provincii istorice, care au avut vreodata de a face cu Europa si vorbeste de aceasta istorie foarte complexa a himerelor europene, care au aparut in mintea romanilor destul de devreme. Cred ca dificultatea noastra de a ne raporta la UE vine din aceasta lunga istorie de autoperceptie orientalista sau autoorientalizanta, in care cultura romana s-a complacut vreme de cateva secole. Ne-am vazut oarecum izolati intr-o alta lume si am privit cu oarecare stupoare fascinata la lucrurile care se desfasurau in Occident. Cand Occidentul s-a impus in imaginarul european, in sec. XVIII, s-a gasit intr-un teritoriu care era foarte departe de toata aceasta lume fantasmatica, in care modernizarea se declansase si in care anumite procese de civilizatie pornisera. A trebuit sa treaca o jumatate din istoria noastra documentata pentru a ajunge la o forma ceva mai relaxata de raportare la lumea aceasta. Nu trebuie sa uitam ca Occidentul incepea pe vremea aceea la Brasov. Daca va uitati la geografia penetratiei Bisericii Catolice sau la zona de separatie dintre catolicism si ortodoxie, care s-a negociat foarte dificil si surprinzator pana prin sec. XIV si care a cunoscut foarte interesante dezvoltari si mai tarziu, toate acestea au construit o lunga antologie de viziuni epocale romanesti despre lumea aceasta indepartata. Ele au inceput sa se recalibreze in legatura cu realitatea istorica si culturala a Europei abia in perioada moderna, la jumatatea sec. al XVIII-lea.

O parte dintre concetatenii nostri mai iuti de picior au ajuns deja in Europa, in mod individual sau in grup: doua-trei milioane de romani traiesc sau fac naveta, oricum, intre UE si . S-ar putea ca, din aproape in aproape, dupa aceasta prima incercare unilaterala a romanilor de a intra in UE, sa vina UE la noi. Ca sa ne spuna insa ce vine exact la noi, a fost nevoie de efortul unui foarte laudabil grup de tineri, coordonat de Luciana-Alexandra Ghica. Ei si-au asumat aceasta misiune relativ ingrata, pentru ca trebuie sa fii succint cand scrii o enciclopedie, unde ai putin spatiu pentru a-ti manifesta suflul propriei perceptii si personalitati.

 UE pe intelesul publicului larg

 Luciana-Alexandra Ghica (coordonatoarea Enciclopediei UE): Autorii cartii sunt jumatate istorici, jumatate absolventi de stiinte politice, o generatie care incearca sa produca ceva, dar suntem abia la inceput si ma bucur ca am reusit sa scoatem macar aceasta enciclopedie. Ea a fost gandita initial intr-o structura care sa fie utila atat unei persoane care nu stie absolut nimic, cat si uneia care cunoaste si are nevoie sa-si aduca aminte sau sa stie un anumit aspect legat de UE. Am pornit de la o discutie despre ce inseamna public larg, pentru ca tema era o enciclopedie a UE pentru publicul larg. Nu stim cine este omul de pe strada care nu stie despre UE si vrea sau trebuie sa stie. Ne-am gandit in primul rand la studentii in stiinte politice, in drept, in istorie, in stiintele comunicarii etc. Pe urma, ne-am gandit la jurnalisti, pentru ca primul lucru pe care il stim noi despre UE vine din presa si, din pacate, de cele mai multe ori prost. Pe urma ne-am gandit la institutii publice, la administratia locala si centrala si la ONG-uri. Acesta a fost publicul nostru larg, restrans la ceva care are o identitate. Pe urma, problema a fost cum scriem o enciclopedie in 2005? Mai putem face pur si simplu un dictionar? Ne-am gandit sa facem o parte tematica in care sa legam intre ei termenii pe care oricine ii poate gasi oriunde intr-un dictionar, inclusiv pe Net. Am incercat sa facem o poveste din fiecare dintre categoriile de concepte importante, pentru a intelege ce e cu UE. Apoi, am incercat sa le adaptam cumva la publicul romanesc. Veti gasi un subcapitol numit Zece greseli frecvente legate de UE si multe lucruri interesante poate mai mult pentru administratie, de exemplu denumirile in engleza, franceza si germana ale principalelor institutii, tot felul de tabele.

As vrea sa discutam cu ce ne afecteaza pe noi aderarea, dar nu in termenii birocratici, nu in termenii institutionali: ce inseamna sa devenim membri, ce insemna sa ne construim o identitate europeana. Acesta este motivul pentru care ne-am adunat azi aici.

S. Antohi: Exista oare suficiente cadre in aparatul superior al Guvernului Romaniei care stapanesc deja vocabularul tehnic al integrarii? Ceea ce am vazut la televizor si ceea ce am citit in ziare nu ma incurajeaza. Si aici, vorbesc de ministri care se exprima public si care nu intotdeauna lasa impresia ca ar sti despre ce vorbesc. De multe ori, ceea ce se aude in spatiul public de la Guvernul Romaniei este pur si simplu ininteligibil. Vad deja rudimente de jargon prost insusit, vad o abundenta de barbarisme, care se explica prin faptul ca multi dintre vorbitori nu stapanesc la fel de bine limba lor materna si limba straina in care s-a intamplat sa citeasca prima data ceva despre UE. Cred ca e vorba despre a ne integra inclusiv discursiv in UE, sa devenim capabili sa vorbim despre lucruri care sunt si ale noastre, fara sa fugim totdeauna in pasareasca rebarbativa a birocratului de conditie intelectuala submediocra.

Mirel Banica (SNSPA): Noi vorbim o limba romana normala, incercam sa explicam cat mai facil cu putinta Europa, iar cei care ar fi in masura sa va sprijine se tehnicizeaza, incep sa vorbeasca o euro-limba de lemn. Am impresia ca se creeaza in societatea romaneasca de astazi, printre cei care sunt interesati de UE, doua straturi - asa-zisii tehnocrati din Ministerul Integrarii Europene, care au bani, servicii, inclusiv biletele de avion pentru Bruxelles, si restul, cei care suntem aici si nu izbutim sa comunicam cu ei.

 O tranzitie scurta

 S. Antohi: Noi vom avea o tranzitie foarte scurta, de la abstractiunea utopica a UE, la momentul in care ne trezim, pe 1 ianuarie, in Uniune. Ce va fi in mintea populatiei noastre, tinand seama de aceasta tranzitie scurta si violenta?

Radu Calin Cristea (senior editor, Averea): Tranzitia de care vorbesti a inceput deja. In perceptia publica, UE seamana cu o fotografie miscata. E o zona de pragmatism sec, in care contururile sunt extraordinar de bine identificate (asta inseamna integrarea pe termen scurt), si o zona nebuloasa, voalata, care inseamna integrarea pe termen mediu si lung, care tine de zona utopicului.

S. Antohi: Evident ca va fi mai usor sa ne racordam la locurile ramase libere, la carligele intinse de UE - legislativ, institutional. Va dura ceva timp pana o sa reconstruim aceasta tara in apropierea sau in oarecare consonanta cu rigorile societatilor occidentale, intre care noi intram intr-un moment destul de prost, pentru ca aderam la o UE aflata intr-o profunda criza de legitimitate. Din aceasta cauza, s-ar putea sa avem si noi o sansa sa ne aducem contributia.

Noi suntem la aproximativ o jumatate de generatie istorica de revolutia din 1989. Am o fixatie cu aceasta jumatate de generatie, care aritmetic se va implini cam in preajma raportului de tara care ne va trimite in UE. O jumatate de generatie pare un timp insuficient pentru transformarea unei tari ca , cu o inertie remarcabila si care inca este legata institutional, mental, fantasmatic, economic, structural, infrastructural de lumea comunismului izolationist ceausist. Traseele multora dintre romanii care traiesc in strainatate, pe o perioada mai scurta sau mai lunga, sunt dificile. Multi au invatat pe propria piele lucruri pe care poate nu-si doreau sa le invete. Daca vreti, asta a fost utopia in care Occidentul insusi s-a complacut: isi va rezolva la nesfarsit deficitul de munca in sectoarele cele mai ingrozitoare printr-o imigratie care va avea la un moment dat bunul-simt sa dispara, prin pensionare si intoarcere in tara de bastina. Insa calculele acestea, dupa cum am vazut la Paris si in alte orase frantuzesti in ultima vreme, au dat gres. Cred ca romanii sunt intr-o situatie destul de trista, pentru ca se intorc intr-o tara disfunctionala. Cand te intorci cu o trauma de excludere pe care foarte multi romani o traiesc, in cele mai diverse medii, chiar in mediul academic, dar cu atat mai mult in mediul muncitorilor manuali, sezonieri, cu statut precar, toata aceasta experienta a Europei nu este uniform pozitiva. Nu-i vorba doar de progenitura care ramane in judetul Botosani fara supraveghere si fara ajutor, in asteptarea transferului de bani prin Western Union de la parinti, dar e vorba de toate aceste patologii ale unei emigratii datorate mizeriei. Eu am salutat aceasta mare evadare, aceasta mobilitate care este de fapt mecanismul prin care are loc cea mai spectaculoasa forma de invatare sociala din ultimii 50, 60 de ani. E un lucru foarte pretios, dar aceasta invatare este complexa; in ea exista elemente de trauma, de soc cultural, de pierdere, de tragedie chiar, si asta fara indoiala ca va avea un ecou in legatura cu viziunea pe care o avem despre Europa. Sigur ca se va dezvolta o anumita dimensiune eurosceptica. Intrebarea la care ma gandesc adesea este: ce le ramane oamenilor care se simt exclusi si refuzati acolo? Chiar in perioada primilor mei ani in Occident, am vazut romani care plecau de aici cu burse de studii. Foarte multi si-au dezvoltat intr-un timp scurt un resentiment fata de cultura care-i primea, rece, bineinteles, desi aceasta le dadea burse acolo. In acel mediu am observat cum se naste un resentiment foarte intens. Oamenii acestia au vazut ca Occidentul are rigori, ca nu toate lucrurile pe care ti le pretinde Occidentul sunt si acceptabile, ca exista un fel de negociere, in care pozitia celui mai slab este aspru sanctionata. Acei oameni au revenit in tara. Unde sunt acele voci acum, dupa 12, 13 ani? Ei s-au politizat sau sunt in mediul academic, dar din cand in cand articuleaza si anumite pozitii politice, pe aliniamentele unui nationalism mai mult sau mai putin luminat. Altii au intrat in derapaje mult mai serioase: pe unii i-am regasit chiar in partidele din asa-zisa dreapta romaneasca - comuniste, neonational-comuniste, antieuropene. Evident ca, din motive de strategie si tactica, putine partide din articuleaza aceasta voce sau aceasta emotie antieuropeana acum. Dar fara indoiala ca va exista mai mult de articulat in momentul in care intalnirea cu realitatile UE se va face din interior.

 Mass-media si aderarea

 Andrei Cornea (GDS): Mi se pare ca Europa actuala s-a cladit in mare masura pe o utopie, pe ideea ca, daca foloseste o gandire corect politica, o expune si trateaza cu foarte multa intelegere si consideratiune, toate revendicarile, comunitatile, si lucrurile vor merge bine. Nu s-a intamplat asa. Din pacate, vom adera intr-un moment prost al UE, de tensiune si de punere la incercare.

M. Banica: Tot vorbim despre comunicare si ma intreb: de ce se ascund unele realitati, cum ar fi faptul ca sunt disparuti fara urma aproape 600 de romani? De ce nu exista o strategie guvernamentala care sa-i avertizeze pe oameni, sa arate ca Europa inseamna si asta?

S. Antohi: In ultimele luni, am vazut in ziarele romanesti unele voci care au inceput sa discute despre elementele negative sau pagubele si costurile acestei mari migratii. Pentru mine a fost fascinant ca ani de zile, mai ales dupa ianuarie 2002, desi am trecut printr-un ciclu electoral, partidele au avut un timp extrem de lung pentru a identifica problematica marii migratii, si nu au facut-o. Aceste discutii nu au aparut in retorica partidelor decat foarte marginal. Or, asta mie mi se parea un element spectaculos in evolutia noii Romanii.

L.-A. Ghica: Cel mai grav mi se pare ca, de 16 ani incoace, nu avem o dezbatere publica despre rolul Romaniei in Europa si in lume. Avem o groaza de institutii care fac acelasi lucru - promoveaza imaginea Romaniei in lume -, avem o multime de forumuri de discutii despre UE care nu stiu sa traduca dezbaterea pe intelesul tuturor, avem o groaza de intelectuali care vorbesc despre Romania, dar nu stim cui se adreseaza. Nu avem o dezbatere publica reala.

R.C. Cristea: La nivelul perceptiei publice sunt niste diferente colosale de interpretare si evaluare a unor valori si experiente occidentale. De pilda, presa informeaza despre UE cam in doua feluri: e un tip de informatie sterilizata, neutrala, neinteresanta - comunicate de presa, declaratii diplomatice; apoi este al doilea tip de informatie, care este exotica, trivializanta - taranii vor trebui sa-si anestezieze porcii inainte de a-i sacrifica, nu-si vor mai putea vinde ouale la piata decat cu niste cifre scrise pe ele, lucruri care ii ingrozesc. Te astepti ca acest gen de informatie care circula cu maxima generozitate in presa romaneasca sa aiba un efect in mediul rural. Adica chiar la acel taran, care, pe langa aceste exemple, nu va putea sa mai creasca gainile decat in anumite cotete, nu va mai putea sa faca tuica, vin s.a. Acest gen de informatie nu penetreaza in mediul rural, pentru ca sondajele de opinie spun ca circa 10% din populatia din mediul rural crede ca aderarea va avea efecte proaste asupra agriculturii. Pe de alta parte - si aici va fi o aderare care se va lasa cu multe zone de contondenta -, intre 35-60% dintre romani cer pedeapsa capitala, considera ca homosexualii sunt apriori niste infractori, considera ca exista rase superioare si inferioare, considera ca nu vor putea niciodata convietui cu romii s.a. Deci astea sunt niste nuclee foarte dure din mentalul colectiv care vor fi greu asimilabile in momentul in care aderarea se va produce.

Alexandru Lazescu (GDS): Limbajul nostru este asa de fad, de sec din doua motive. O data pentru ca, in general, mass-media n-au profesionalismul necesar sa analizeze problemele suficient ca sa le inteleaga cat de cat si sa le poata explica si celorlalti. Apoi, pentru ca nu exista, de fapt, o dezbatere reala pe aceste teme la nivelul elitelor intelectuale. Pe mine, cel putin, ma deranjeaza ideea de a accepta tot ce vine din UE ca pe un fel de iluminare absoluta pe care trebuie s-o preiei.

 Incompetenta negociatorilor romani

 
S. Antohi: Aici e vorba si de pozitia proasta de negociere in care s-a gasit sistematic. E foarte greu sa nu intri odata cu repetentii sau corigentii in toate organizatiile, cand istoria ta recenta are 60 de ani de esecuri sistematice. Aici este o chestiune mai adanca si care se leaga de istoria de lunga durata a Romaniei, in care experienta foarte multor romani este una de stigmat colectiv, de autodepreciere. Asta face parte adanc din identitatea generica a majoritatii romanilor, pentru care e foarte usor sa accepte o pozitie proasta de negociere. Pe de o parte, conditiile sunt proaste, nu avem prea multe de oferit; pe de alta parte, nu avem acel rudiment de demnitate care, sustinut cu unele exemple concrete de progrese efective in anumite domenii, ar putea sa ne aduca intr-o situatie ceva mai buna.

Liliana Popescu (SNSPA): Aproape toate tarile care au negociat intrarea in UE au facut-o de pe o pozitie slaba si au avut de facut compromisuri, ca ulterior sa aiba mult de castigat. Acest lucru il vom intalni si noi in 2007: vom avea de castigat poate pe masura compromisurilor pe care le-am facut.

S. Antohi: Negocierile intre delegatia UE si cea a Romaniei au loc in cu totul alt fel decat negocierile dintre delegatia UE si cea a Ungariei. Exista o disparitate: intre incompetenta crasa a echipei de negociatori romani, pe elemente concrete care trebuiau puse pe masa, si aproape impecabila pregatire a tineretului functionaresc unguresc din NATO si UE. E un exemplu dat frecvent de oamenii care lucreaza in aceste organizatii.

 A consemnat Razvan Braileanu