Pe aceeași temă
Marti, 29 mai, ora 19.00, Teatrul ACT gazduieste un spectacol eveniment: Waxing West/Sa epilam spre Vest (o poveste paroasa in doua acte si patru anotimpuri) de Saviana Stanescu, in regia lui Benjamin Mosse. Spectacolul produs la Teatrul La MaMa E.T.C. din New York a avut premiera in 5 aprilie 2007 si a fost un proiect sustinut de Institutul Cultural Roman.
Spectacolul, care a putut fi vazut la New York pana in 22 aprilie, se afla in Romania pentru a participa la a XIV-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, unde a fost programat pentru 2 iunie. Imediat dupa premiera, The New York Times scria: "Sa epilam spre Vest, intriganta si spectaculoasa noua productie a Teatrului La MaMa dupa piesa scrisa de Saviana Stanescu, este un exercitiu de exorcism si, cu siguranta, un semn plin de speranta, de vreme ce cuplul Ceausescu apare prezentat in ipostaza de clowni insetati de sange. (...) Actrita Marney Young este irezistibila in captivantul rol al Danielei - o femeie plina de resurse, descurcareata, cu sclipire in ochi. Grant Neale si Alexis McGuinness reusesc sa redea maleficul cuplu dictator in rolurile care le-au fost incredintate. Distributia, in numar de opt, sub indrumarea activa a regizorului Benjamin Mosse, reuseste partituri bine realizate, in special Kathryn Kates, in rolul mamei Danielei, si Dan Shaked, in rolul Elvis, fratele Danielei".
"Sa epilam spre Vest" - este acesta un Sfat pentru gospodine si muze?
Nu, nu este un sfat, este o constatare si o incizie dulce-amara intr-un fenomen - emigrarea. Poate o traducere mai potrivita a Waxing West (care inseamna de fapt Epiland Vestul, dar avand in acelasi timp si sensul de Sporind Vestul) in limba romana ar fi Sa epilam Vestul. In cartea mea de poezie si proza Sfaturi pentru gospodine si muze la care faci referire, titlul era o trimitere parodica la o carte de bucate. Incerc intotdeauna sa dau titluri care imbraca continutul artistic intr-o forma potrivita.
Spectacolul s-a jucat la Teatrul La MaMa din New-York intre 5-22 aprilie. Cum a ajuns piesa dvs. sa fie produsa acolo? Si cum a functionat institutia castingului?
Ca dramaturg in rezidenta al companiei lui Richard Schechner, East Coast Artists, am mai avut piese produse la La MaMa (n.n., YokastaS) si au fost bine primite de critica si public. ECA are o intelegere cu La MaMa, iar aceasta consta in a produce impreuna un nou spectacol original in fiecare primavara. In acest an Richard a tinut sa produca piesa mea Waxing West, care i-a placut foarte mult, din considerente artistice, dar si pentru ca are un subiect hot in mediile teatrale si politice americane. Acum se discuta mult despre imigranti in SUA, caci tocmai se dezbate o noua lege, iar piesa mea e o abordare originala si bine documentata a subiectului, jucandu-se cu cliseele si stereotipurile, refuzandu-le si utilizandu-le in acelasi timp intr-un mod dramatic, considerat spectaculos si de substanta. Richard i-a oferit piesa tanarului regizor Benjamin Mosse, pe care il apreciaza foarte mult si care ocupa si pozitia de director artistic asociat al ECA.
Castingul l-am facut eu si Benjamin, dupa ce am vazut peste 150 de actori. Sunt foarte multumita de cei pe care i-am ales. Pentru rolul Ceausescu l-am gasit pe Grant Neale in ultima clipa, la call-backs. Ni l-a recomandat o prietena regizoare si, cum l-am vazut, i-am spus lui Benjamin: "El e!". Grant are o prezenta aparte si este un actor foarte bine pregatit fizic, iar fizicalitatea e extrem de importanta pentru rolurile vampirilor.
De la poezie la dramaturgie e doar un pas... Dar de la critic de teatru la dramaturg?
Cand eram critic de teatru vedeam tot "ce misca" in teatrul romanesc si chiar cel international - festivaluri etc. - asa ca mi-a folosit foarte mult. Dramaturgii trebuie sa aiba (si) o cultura teatrala, mai ales un dramaturg ca mine, care abordeaza diverse genuri si stiluri si nu trateaza piesa de teatru doar ca literatura, ci ca parte integranta a spectacolului - scrisa pentru a fi jucata, uneori dezvoltata pentru anumiti actori si cu un anumit regizor. Din pacate insa, aici, in SUA, se considera a fi un conflict de interese sa scrii si critica si sa fii si un dramaturg important, asa ca a trebuit sa ma concentrez pe a scrie piese, desi mai scriu si critica din cand in cand (n.n., pentru revista The American Theatre sau www.nytheatre.com). Totusi, sunt cunoscuta mai mult ca dramaturg.
Ati participat la seminarii internationale organizate pentru tineri critici de catre Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru (AICT), ati scris critica de teatru. Tom Stoppard s-a lasat de critica de teatru si a inceput sa scrie dramaturgie pentru ca nu a vrut sa-si critice prietenii, cu totii actori sau regizori. E si cazul dvs.? De ce e mai ofertanta dramaturgia decat critica (mai ales ca avem un nou exemplu: Mihaela Michailov care a luat Premiul UNITER 2006 pentru cea mai buna piesa a anului pentru textul ei Complexul Romania)?
Eu eram deja o poeta-jurnalist care scria critica de teatru. Nu cred ca toate acestea se exclud. Un scriitor poate naviga intre mai multe genuri, chiar daca are unul predominant. Si Ionesco a inceput prin a scrie poezie si critica, iar dupa aceea a trecut la dramaturgie si a fost genial. Ma bucur ca Mihaela Michailov n-are "complexul Romania" de care vorbeste (sau si-l exorcizeaza in scris) si se misca bine prin mai multe genuri, incercand sa spuna ce are de spus. Avem nevoie de scriitori-intelectuali, fara complexe, dar complecsi.
Daca ar fi sa va intoarceti la meseria de critic, ce aveti de spus despre sistemul american de teatru? Dar despre cel romanesc, cu care sunteti in continuare in contact direct si pe care nu l-ati abandonat niciodata, fiind implicata in foarte multe proiecte?
Cred ca sistemul american e centrat mai ales pe dramaturg si piesa, iar regizorii sunt preocupati sa serveasca textul, pe cand cel romanesc e centrat pe regizor, iar dramaturgii se agita sa-si gaseasca regizorul potrivit. Sunt si regizori care scriu sau dramaturgi care regizeaza - iar acesta poate fi un caz aparte, fericit, desi cred ca la un moment dat trebuie sa optezi: vei fi cunoscuta mai ales ca regizor sau ca dramaturg. Si-ul e mai dificil, dar nu imposibil. Ambele sisteme au de invatat unul de la celalalt: regizorii americani de la cei romani, iar dramaturgii romani de la cei americani, care au o disciplina a scrisului si o soliditate, specificitate si rigoare a textelor dramatice de luat ca exemplu.
Ce asteptati de la publicul romanesc care va vedea Waxing West la Bucuresti si Sibiu?
Vreau ca publicul romanesc sa vada ce fac eu la New York. E important pentru mine si imi asum riscurile de rigoare referitoare la felul in care publicul si critica vor reactiona la piesa mea. Desigur ca sper sa le placa, dar mai important este ca sa share (impartasesc) piesa mea si creativitatea mea cu cei de acasa. Am scris aceasta piesa intr-un context diferit de cel teatral romanesc, dar sper ca are o universalitate ce va trece de orice bariere, mai ales ca publicul romanesc e unul emancipat in materie de teatru. Stiu ca partea mai delicata este faptul ca abordez un subiect al istoriei recente - Revolutia romana, Ceausestii - si s-ar putea ca unii oameni sa nu suporte transfigurarea dramatica a unei experiente traite. Unele rani nu s-au inchis inca in sufletele oamenilor sau in "sufletul" colectiv al romanilor. Crizele politice si personale prin care am trecut cu totii in ultimii ani ne fac sensibili la anumite realitati prezentate pe scena. Dupa cum si cronica la Waxing West din The New York Times puncteaza, piesa mea e "o incercare de exorcism", sa ne "epilam" demonii trecutului, ca sa putem sa ne vedem de viata noastra.
Am vrut sa explorez un subiect "mare" cum ar fi modul in care traumele colective afecteaza individul, faptul ca micile noastre vieti sunt determinate de marile izbucniri isterice & istorice ale socialului si politicului. Caryl Churchill a venit in Romania in 1990 pentru 10 zile si a scris o piesa care a avut un mare succes in intreaga lume: Mad forest - o piesa despre Romania. Mie mi-au trebuit 15 ani ca sa scriu despre Revolutia romana si evenimentele la care am participat - care sunt intr-un fel viata mea, a noastra. A nu se intelege insa ca piesa este autobiografica! Desi, fireste, intr-o anumita masura, e ceva din mine in fiecare personaj. Cum spunea Flaubert despre Doamna Bovary, pot sa spun si eu ca am pus ceva din mine in fiecare dintre personajele mele.
Daca ar trebui sa faceti o distributie romaneasca pentru piesa dvs., cine ar fi cine? Si pe mana carui regizor ati incredinta spectacolul?
As vrea ca Radu Afrim sa regizeze Waxing West. Cu actorii nu stiu inca... As face auditii si i-am alege impreuna pe cei mai potriviti. Pot totusi s-o vad pe Andreea Bibiri sau Toni Zaharia in rolul Daniela, personajul meu principal.
Au dramaturgii cetatenie, au tara?
Dramaturgii, scriitorii, artistii sunt - dupa cum spune titlul antologiei pe care am co-editat-o cu prof. Carol Martin - Global foreigners, straini globali, internationalisti, cetateni ai "talentului-fara-frontiere". Mi-ar placea ca aceasta sa se traduca in a calatori fara vize si lucra oriunde in lume...
Interviu realizat de Ioana Moldovan
