Schimbarile din armata nu afecteaza credibilitatea externa

George Maior, Presedintele Comisiei Pentru Aparare, Ordine P | 25.09.2006

Pe aceeași temă

Este indreptatita suspendarea lui Teodor Atanasiu?

Presedintele are acest drept prin Constitutie. In acest caz suspendarea este indreptatita si dintr-un motiv despre care nu s-a vorbit, anume subfinantarea armatei de la buget, incalcandu-se angajamentele asumate in cadrul NATO. E vorba de ceea ce se prevedea pentru acei bani, programe si contributii la NATO. Iata ca - si lumea nu stie acest lucru - noi va trebui sa renegociem contributia noastra la capabilitatile colective NATO, avand in vedere aceasta situatie si prognozele pe urmatorii ani.

Cat ar fi trebuit sa fie alocat pentru armata?

2,38% si noi am ajuns la 1,7% cu prognoze pentru urmatorii ani de coborare pana la 1,3%. Cel putin aceasta e prognoza care ne-a fost data oficial in Comisiile de aparare.

Iar Teodor Atanasiu e responsabil de aceasta subfinantare a armatei?

Este unul dintre responsabili. Un alt responsabil este, bineinteles, primul ministru - i-am si scris o scrisoare in acest sens -, care din pacate a neglijat foarte mult participarea noastra in sistemul aliat si nu a constientizat faptul ca avem si responsabilitatile de aliat si s-ar putea ca, prin asemenea atitudini, sa periclitam o planificare colectiva pe care se bazau si alte state. Romania nu e un caz singular. Ungaria este poate exemplul cel mai elocvent, dupa ce a fost primita in NATO. Dar Ungaria s-a marginalizat mult in ultimii ani in NATO si din acest motiv si vocea sa la masa deciziilor Aliantei este extrem de diminuata.

Aceasta subfinantare ar putea sa subrezeasca pozitia Romaniei in cazul Aliantei?

Cu siguranta subrezeste pozitia noastra in NATO si, in perspectiva, duce la o marginalizare intr-un moment in care, cel putin intr-o planificare strategica agreata la nivelul conducerii statului roman - ma refer aici la toate institutiile, CSAT, guvern -, ar trebui ca Romania sa evolueze pe o pozitionare mai puternica in cadrul Aliantei, avand in vedere si contextul international in care se manifesta Romania, si posibilitatile sale de exprimare care sunt limitate - ma refer la zona diplomatica, aspectele de legitimitate cu care ne confruntam si ne vom confrunta un timp in UE. Ar fi fost intr-un fel o compensare in potentialul nostru de exprimare de a avea un rol mai important in NATO. Ar trebui sa constientizam mai bine implicatiile politice, strategice si diplomatice ale unor asemenea atitudini.

Acuzatia formulata de presedintele Basescu ca Teodor Atanasiu "a privatizat MApN" solicitand retragerea din Irak, propusa de PNL, este fundamentata?

Este o mare doza de adevar aici, pentru ca ceea ce s-a intamplat sfideaza logica rationala a unui comportament de aliat, pe care ar fi trebuit sa-l invatam foarte clar odata cu intrarea in NATO. Retragerea din coalitie, brusc, fara consultare cu ceilalti parteneri, ne afecteaza, pe de o parte, credibilitatea, iar, pe de alta, produce niste distorsiuni majore in operatiunea care se desfasoara acolo in teren. Tin minte cand s-a pus problema retragerii Spaniei, acest lucru a fost discutat, asumat, au trecut cateva luni bune pana cand s-a replanificat contributia Spaniei si totul a decurs normal. Noi pur si simplu i-am fi putut pune in fata unui fapt implinit si stiu ca acest lucru a deranjat foarte mult.

Aceasta propunere, modul in care ea a fost facuta, a adus daune in relatiile Romaniei cu partenerii externi?

Da, consider acest lucru si a trebuit sa investim foarte multa energie si din punct de vedere intern, si din punct de vedere extern pentru a explica, pe de o parte, faptul ca a fost mai mult un joc politic intern, din pacate nefericit, si, pe de alta parte, s-a investit, de asemenea, energie pentru a se reconfirma angajamentul Romaniei fata de aceasta coalitie.

Poate ca n-a facut numai lucruri rele ministrul Atanasiu.

Sa stiti ca el a facut si lucruri bune. Are o experienta in zona economica si cred ca a aerisit putin sistemul din perspectiva modului cum se desfasoara achizitiile. Dar din perspectiva mare, strategica, politica, cred ca a facut multe greseli. Trebuie sa ai competenta pe asemenea zone, care sunt mult mai sensibile, au relevanta externa, implica cunoasterea unor fenomene strategice si politice, cunoastere istorica chiar si, din acest punct de vedere, cred ca a fost o greseala de la bun inceput, de cand s-a format guvernul. Chiar si presedintele a gresit intr-un fel, cand nu si-a dat seama ca pe zona sa de competente, cea externa si cea militara, trebuie sa reflecteze mai serios la oamenii cu care lucreaza.

Ministrul suspendat al Apararii acuza coruptia existenta. El spune ca a deranjat jocuri de interese. S-a vorbit de coruptie in domeniul achizitiilor pentru armata.

Aici este o zona foarte sensibila. Noi am trecut de la un concept de aparare bazat pe o intelegere a rolului apararii intr-un sens foarte autarhic, credeam ca suntem agresati si din Vest, si din Est, si de aici o intreaga planificare, inclusiv pe zona achizitiilor, bazata pe o armata de masa, dotata cu armament greu. A fost o mentalitate, chiar o practica, pana la urma politica, pana in 1994. Am vazut acest lucru cata vreme am fost in minister, studiind documente din anii ‘90-’91. Atunci, Alianta Nord-Atlantica era privita cu oarecare suspiciune. Si, de aici, o intreaga filozofie si politica de aparare si de dezvoltare a organismului militar bazata pe acesti parametri.

Dar d-l ministru Atanasiu nu se referea la acea perioada. El acuza grupuri de astazi.

Daca exista grupuri, ar trebui numite care sunt acele grupuri, ar trebui sa se lucreze cu nominalizari si cu situatii concrete.

D-l Atanasiu s-a referit la fostul sef al Statului Major al Armatei, d-l gen. Badalan. E vorba de contractul dintre Statul Major General al Fortelor Terestre si Tofan Grup.

Acest contract a fost incheiat in perioada de sfarsit a ministeriatului lui Sorin Frunzaverde. A fost un contract la nivelul Fortelor Terestre, ca sa fim foarte rigurosi. Bineinteles, justitia trebuie sa-si spuna cuvantul in legatura cu legalitatea lui. Dar de aici pana la a generaliza si a vorbi de fenomene structurale la nivelul armatei in privinta coruptiei e o cale foarte lunga.

Mai e un alt caz de presupusa coruptie, al fregatelor. Viceamiralul Gheorghe Marin, noul sef al Statului Major General, nu a fost implicat in achizitionarea fregatelor din Marea Britanie?

Aici este chiar un lucru foarte complex si sensibil. Cerintele militare pentru achizitionarea fregatelor vin din zona de competenta imediata militara, adica Marina Militara, si e normal ca, in elaborarea acestor cerinte si in desfasurarea discutiilor tehnice, viceamiralul Marin sa fi fost permanent implicat. Era firesc sa fie asa. Nimeni nu contesta oportunitatea acestui contract, avand in vedere ca in 2000 am fost intrebati - si acest lucru se va vedea in documente - daca noi mai dorim sa avem o marina militara, avand in vedere dotarile si echipamentele care existau la acea vreme. Or, acest contract a repus Marina ca o forta viabila in sistemul de aparare al Romaniei, a repus in termeni materiali problematica strategica a Marii Negre. Si ma bucur sa vad ca aceste fregate participa la operatiuni NATO in Marea Mediterana, unde noi n-am avut niciodata o participare.

Dar stiti ca aici sunt niste comisioane. Si exista temerea, a fost formulata public, ca aceste suspiciuni de coruptie sa se perpetueze la nivelul Statului Major General.

Eu m-as feri sa vorbesc de suspiciuni de coruptie in privinta viceamiralului Marin. Repet, ei au actionat in acest caz in conformitate cu un plan strategic major de revitalizare a Marinei romanesti, aflata intr-o situatie critica in 2000, si au dorit si evident vor dori in continuare completarea echipamentelor cu fregate si cu nave capabile sa-si desfasoare misiunile. Nu cred ca se poate folosi termenul de suspiciune in ceea ce-l priveste pe amiralul Marin, care nu a incheiat contracte, ci pur si simplu a elaborat cerinte pentru revitalizarea Marinei.

Este posibil ca serviciile de informatii ale armatei, care se presupune ca actioneaza intr-un alt cadru, au alte prioritati, alte obiective, sa o monitorizeze pe Adriana Saftoiu?

Acest lucru trebuie clarificat. Si se va putea vedea foarte exact daca au existat dispozitii sau chiar daca efectiv persoane din acel serviciu, intr-o incercare de a se impune pana la urma si la nivel politic, nu au dovedit mai mult zel decat ar fi trebuit si au initiat asemenea actiuni pe cont propriu, dar folosind tehnica din acel serviciu. Trebuie clarificat foarte precis.

Daca se adevereste acest lucru este o incalcare a regulamentelor armatei?

Absolut, pentru ca rolul acelui serviciu este cu totul altul. E vorba de contrainformatii militare, nu e vorba de a dezvolta zone de influenta sau de a face un soi de trafic de informatii pe zona interna a presei, a opiniilor, a informatiilor care se vehiculeaza in zona publica.

In cazul in care aceste acuzatii se vor dovedi adevarate, in urma anchetei Parchetului General, cineva din serviciul respectiv va trebui sa plateasca pentru ca si-a depasit atributiile si a incalcat regulamentele militare? Sau e vorba doar de raspunderea politica pe care si-o asuma ministrul?

Exista o prezumtie de nevinovatie in ce-l priveste pe ministru, si vreau sa subliniez acest lucru.

Va reamintesc ca nu l-a acuzat nimeni pe ministru, el a spus ca Serviciul de Informatii al Armatei i-a furnizat aceste date.

Uneori, si aici e o lipsa de talent la ministru, capacitatile sale de comunicare sunt mai limitate, s-ar putea sa fi fost o exprimare gresita. Dar dincolo de acest fapt, daca, intr-adevar, se dovedeste ca a fost asa, trebuie sa existe raspunderi individuale din zona serviciilor de informatii si, in mod normal, o raspundere politica pentru factorul care controleaza aceste servicii de informatii. Chiar daca adesea ele doresc sa actioneze autonom si lupta pentru acest lucru, totusi exista o conducere politica care isi asuma raspunderea politica pentru orice actiune a lor.

Aceasta acuzatie ca serviciul armatei ar fi monitorizat-o pe Adriana Saftoiu nu afecteaza credibilitatea acestui serviciu?

Pune serios in discutie, intr-adevar, modul in care acest serviciu intelege sa se adapteze si sa se reformeze pe linia unor cerinte si a unor situatii noi. Ma refer aici la necesitatea concentrarii pe combaterea riscurilor si a amenintarilor neconventionale. Pur si simplu parca regresam, daca asemenea atitudini sau un asemenea tip de conceptii ar putea sa persiste la oamenii din acest serviciu.

Suspendarea ministrului Atanasiu, inlocuirea sefului de Stat Major afecteaza, asa cum s-a spus, angajamentele externe ale Romaniei?

Angajamentele erau afectate de alti factori pe care i-am mentionat deja. O schimbare de sef de Stat Major si de ministru al Apararii, avand in vedere ca sunt programe decise chiar si in CSAT care vor continua, nu au cum sa afecteze credibilitatea externa. Dimpotriva, speram ca se va revigora si se va pune in dezbatere mai serios rolul important al acestui minister in relatiile externe. Cu cat vom persista in promovarea unor interese, pana la urma politice, prin actiuni spectaculoase in justitie - si ma refer la contestarea presedintelui in contencios administrativ - si cu cat se va prelungi aceasta retorica extrem de agresiva la nivel partinic, cu atat vom face mai rau modului in care ministerul ar trebui sa se manifeste in plan intern si international. Sunt cateva reuniuni importante NATO. Ma intreb cine participa la ele si cine isi asuma responsabilitatea unor decizii acolo in acest moment.

Sugerati ca primul ministru ar trebui sa numeasca un succesor al d-lui Atanasiu.

E cazul sa reflecteze daca nu ar trebui sa procedeze asa, punand interesele guvernului inaintea intereselor partidului.

 

Interviu realizat de Armand Gosu

15 septembrie 2006

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22