Taranul roman a plecat in UE

Centenarul MTR: "Un veac de singularitate, un an de ospitalitate"

 Domnule director, in 2006 se sar­ba­toreste centenarul  Muzeului Taranu­lui Roman. Cum ati marcat acest eveniment?

Intentia noastra a fost ca tot anul sa fie Anul Centenarului MTR, punand totul sub semnul a ceea ce noi am numit "Un veac de singularitate, un an de os­pitalitate". Am avut o serie intreaga de expozitii si de actiuni puse sub semnul acestui centenar. Incepand cu 1 octombrie, ziua cand se implinesc 100 de ani de la infiintarea "Muzeului de la So­sea", aceste activitati au devenit mai nu­meroase. Practic, in fiecare sap­ta­ma­na se intampla ceva legat de acest cen­tenar. in unele cazuri este vorba de­spre proiecte mai mari pe care am in­­cer­cat sa le demaram in acest an; alteori sunt manifestari mai circumscrise, legate strict de ideea de centenar. Este vorba, in primul rand, despre cateva "lan­sari": a unui film despre muzeu, a unui sistem Audio-Guide si, inevitabil, a unei medalii jubiliare. "Tortul aniversar" va fi im­partit cu prietenii muzeului pe 28 octombrie. Apoi, cu aceasta ocazie a o suta de ani de muzeografie romaneasca, am considerat oportun sa organizam un colocviu international dedicat relatiei in­­tre muzeu si societate, in care am vorbit si despre ceea ce ar putea sa mai insem­ne un "muzeu al taranului" in sec. XXI. De asemenea, avem in vedere o ex­po­zi­tie care sa prezinte "chipurile taranului", asa cum s-au perindat ele in aceasta cla­di­re, a Muzeului de la Sosea, de la 1 octombrie 1906 pana in prezent. Este o cladire emblematica a Bucurestiului si a culturii romane, care a trecut prin toate transformarile ce au insotit devenirea na­tio­­­nala si culturala a tarii si a adapostit vi­­­ziuni succesive asupra culturii ta­­­­­­ra­nesti.

Pe de alta parte, in aceasta perioada au fost si vor fi organizate niste expozitii foarte aparte. Cu ocazia Sommet-ului Francofoniei a fost deschisa, astfel, o ex­po­zitie de pictura pe sticla din Romania si Senegal. Ideea mai generala este ace­ea a unei duble deschideri: vrem sa punem fata in fata obiecte din culturi total independente, dar care isi vorbesc intr-un mod foarte interesant, foarte fecund, in ideea de a iesi din "nombrilismul" nostru secular. In momentul in care pui specificul nostru romanesc in comparatie cu un alt specific, intr-un cadru mai larg, el nu iese mai prost, ci dimpotriva, iese im­­bo­gatit. Pe de alta parte, incercam sa ie­sim din "traditional" si se regasim con­ti­nuitatile si contrastele fecunde cu "arta culta". in acest sens, expozitia prezinta pic­turi culte pe sticla din Romania si Senegal, care au radacini evidente in arta populara. Exista tot felul de astfel de punti si cai germinative extraordinare in­­tre cult si traditional pe care incercam sa le punem in valoare cu astfel de expozitii. Dupa ce se inchide aceasta expozitie de pictura pe sticla, vom avea o alta, Terra Incognita, legata de data asta de ce­ramica, dar pe aceeasi idee.

Vorbiti-mi despre ideea de deschidere a muzeului. Cum ati reusit sa apropiati oamenii de muzeu in acest an, sa castigati si alt public decat ace­la traditional?

Cred ca mai degraba a fost vorba despre o revenire la anumite deschideri care se inchisesera pentru o vreme. Deocamdata a fost important sa refacem aceste deschideri. "Deschiderea" este insa conditie permanenta, care presupune deci o permanenta schimbare, caci altfel te pomenesti la un moment dat ca ai ramas "inchis in deschidere". Ex­perimentam deci si alte jocuri sau alte deschideri mai mult sau mai putin ludice, in stilul si modul specific al muzeului. Nu totdeauna ne iese insa. Sunt anumite directii care au existat in proiect si n-au putut fi inca realizate. De exemplu, voiam sa deschidem un "Club al taranului roman". E provocator, pare o contradictie in termeni, dar exact acesta este si farmecul: un spatiu de joc cultural, de la cul­tura culinara pana la experimente muzeale, muzica, conferinte, teatru pentru copii si Dumnezeu mai stie ce. Acest pro­iect ar da mai multa viata muzeului, pentru ca ar fi un spatiu in care timp de 12 ore pe zi se intampla ceva, ar atrage si alt gen de public, mai tanar. Pe unii ii spe­rie o asemenea alaturare si, ca atare, au "retineri". Se vor obisnui cu timpul...

Aderarea la UE presupune schimbari dramatice pentru taranul roman

Taranul roman se schimba foarte mult, nu mai e ca la 1900, in timpul co­munismului s-a transformat radical, se schimba in permanenta si in zi­lele noastre. Cum urmareste muzeul aceasta schimbare?

Sunt doua registre, doua nivele ale schimbarii. In primul rand, sunt schim­ba­ri­le din viata sociala. Taranul roman sufera schimbari foarte mari, mai mari decat celelalte categorii sociale, pentru ca suntem in continuare tara cu cea mai larga populatie agricola si rurala din Europa. Or, aderarea la UE presupune nis­te schimbari dramatice in interiorul aces­tei populatii, care este total excentrica si anacronica pentru normele si functio­na­rea europeana. Este o schimbare socia­la fundamentala, mult mai rapida si mai profunda decat toate celelalte schimbari, decat tot ce punem sub eticheta de tran­zi­tie. Acesta este un nivel. Pe de alta par­te, se schimba si discursul despre taran, dar mai greu si mai contradictoriu. De ce? Pentru ca discursul este legat si de altceva, de identitatea nationala, de va­loarea pe care ne-am obisnuit sa o acordam taranului traditional, ca emblema a tarii, a culturii si, in ultima instanta, a identitatii noastre. El, taranul, se schimba, pentru ca asta e viata, si n-asteapta discursul nostru. Schimbarile de discurs, de reprezentari sunt mai difi­cile, pentru ca nu stim ce sa punem in loc si nu stim nici cum sa ne raportam la aceste schimbari "obiective".

 Tine muzeul pasul cu aceste schim­bari?

Intrebarea este daca trebuie sa tina pasul si, daca da, cu ce anume si cum. Pentru ca acest muzeu nu este despre taranii din Romania, aproape ca nu are nimic de-a face cu taranul roman in acest sens etnografic. Acest muzeu pu­ne in scena o anumita idee, o anumita stare de spirit eterna, aproape de ideea de sat à la Blaga. Nu este vorba de o descriere etnografica a ceea ce se in­­tam­pla sau s-a intamplat realmente in sat, ci a ceea ce s-a intamplat in spiritualitatea sateasca. Or, spiritualitatea nu are cronologie exacta si localizare geografica fixa, ci este ceva mult mai cu­prin­za­tor si, ca atare, mult mai insensibil la disparitia sau transformarile foarte concrete din ultimii ani ale unor tarani de aici sau de acolo. Aceasta spiritualitate, mai mult sau mai putin sub semnul eter­ni­tatii, ca spectacol ideatic, nu este foarte mult influentata de aceste schimbari. Problema este: ramane muzeul la acest dis­curs sau se deschide si spre schim­bari? Ramane un muzeu ideatic, de spiritualitate, sau devine si un muzeu etnografic, sau social, sau de societate? Aces­ta e un semn de intrebare. Nu stim. Deo­camdata, este ceea ce l-au facut fon­datorii lui. Poate sa ramana doar atat. Parerea mea este ca trebuie sa se deschida intr-un fel spre aceasta viata care merge mai departe. Cum anume? - este o intrebare care depaseste muzeul, fiind problema noastra, a societatii ro­manesti in general. Ce facem cu taranul? Nu stiu, pentru ca aici intrebarile sunt nu numai culturale, ci si economice si politice. Ceea ce putem noi sa facem - si cred ca este cel mai onest lucru pe care il putem face - este sa provocam astfel de dezbateri si sa gandim impreuna un raspuns sau niste raspunsuri. Acest plural este foarte important, pentru ca un singur raspuns ramane o chestiune totalitara: o directie - care cam seamana a "directiva"... Nu cred ca mai poate fi vorba despre asa ceva. Dar punerea in comun a problemei cred ca este foarte importanta. Si nu trebuie sa ne grabim cu raspunsul. Sigur, nu putem sa mai asteptam inca un secol, sa ve­dem la urmatorul centenar ce se mai in­tampla, dar nici nu cred ca se poate da un raspuns foarte rapid, pentru ca acesta n-ar putea fi decat unul superficial. Muzeul poate si vrea sa fie o gazda a unei astfel de gandiri comune, si nu sa-si aroge un drept de preemptiune: noi suntem aici de 100 de ani si, ca atare, avem dreptul si datoria sa va spunem ce-i de facut si pentru viitor cu "ta­ranul roman". Nu cred ca se poate pune problema asa.

Ce transformari spirituale sufera ta­ranul roman in prezent?

Va dau un singur exemplu, foarte con­cret. Am editat de curand, in revista fa­cultatii la care lucrez, un numar despre migratie. Coperta este o poza pe care am luat-o de pe Internet: poarta legata cu lanturi a unei ograzi, a unei gospodarii taranesti cat se poate de tipica, si pe ea e un carton mare pe care scrie: "Plecat in UE". Se vede batatura care a ramas cam in paragina, fiindca taranul roman a plecat in UE. Intrebati ce transformari spirituale sufera taranul roman. Ele incep cu aceste transformari demografice: la modul fizic, aceste persoane nu mai sunt intr-un spatiu, "la tara", ci altundeva, in alta tara. Economic apoi, evident ca lucrurile se schimba fundamental. Familia patriarhala roma­neasca, cu barbatul care e capul casei, se schimba si ea fundamental, fiindca de multe ori femeia este aceea care isi ga­seste de lucru si aduce bani din Europa, iar barbatul sta acasa si are grija de copii. Ceea ce inseamna o cu totul alta re­latie de familie, inseamna valori ras­tur­na­te peste noapte, cateodata greu de digerat. Taranii vin apoi din Europa cu niste modele care nu sunt ale satului mioritic, isi fac alte case, la care etnograful se ia cu mainile de cap: "Au distrus satul romanesc! Unde e casa acoperita cu sindrila?". Nu mai e, e deja casa din Ger­mania, pentru ca sunt alte valori, sunt alte atitudini. Sigur ca in aceste case noi, cu acest gen de relatii de fami­lie, cu acest gen de munca, este inevita­bil ca viata sa fie diferita. Pe de alta parte, nu este nici un transfer automat de valori, de modele de viata spirituala - daca stau cativa ani in Germania, nu vin cu tot cu modelele de acolo si nu devin peste noapte nemti. Dar se naste clar o alta lume, cu tot ce presupune ea, de la demografic, economic, social pana la cerul instelat al valorilor, care sunt diferite. Nu este nici mai rau, nici mai bine. Nu cred ca este cazul sa fim fericiti ca se intampla vreo minune, dar nici sa fim disperati ca se distruge totul iremediabil. Nu, lucrurile se schimba, ceea ce e in fi­rea lor, cu tot raul si tot binele schimbarii. Aceasta nu inseamna insa ca asupra poporului roman s-a abatut o noua fatali­ta­te, schimbarea, care trebuie acceptata ca atare. Dar pentru a influenta intr-un fel sau altul aceasta schimbare (de fapt, aceste schimbari), trebuie mai intai sa in­telegem despre ce este vorba. Or, am im­presia ca suntem inca oarecum de­pa­siti de evenimente...

Muzeele urmeaza proiectul european

 La colocviul pe care l-ati organizat de curand s-a discutat despre tendinta ca muzeele etnologice nationale sa se transforme in muzee de etnologie eu­ropeana. Ce parere are  MTR de­spre aceasta idee?

Asta se intampla cu relativ multe muzee din familia muzeelor de arte si tra­ditii. Tipic pentru acest caz este Muzeul de Arte si Traditii Populare de la Paris, care s-a dezmembrat, s-a mutat la Marsilia si se transforma intr-un muzeu al culturilor mediteraneene. Referinta devine deci una europeana, a unei Europe deschise spre Mediterana. Este vorba despre o intreaga strategie politica foarte complexa, care tine de redefinirea Europei - si a natiunilor in raport cu aceasta noua unitate, cea europeana. Si atunci, din acest punct de vedere, muzeele raspund unor preocupari politice. Totdeauna muzeele au raspuns unor preocupari politice, fiind o expresie a unor viziuni si mize politice, in sensul pro­fund al cuvantului. Acest trend pe care l-ati invocat tine de schimbarea la fata a Europei, in ultima instanta, de aceasta preocupare a Europei de a-si crea si de a-si gasi o identitate ca uniune, ca unitate, si nu ca ansamblu de na­tiuni. Or, aceste muzee etnologice, care se adresau si puneau in scena o unitate na­tionala, trebuie acum sa se re­gan­deas­ca pentru a da seama de o unitate supra-nationala (sau poate chiar a-na­tio­nala): noi, cei din Franta, care promovam Europa unita, cum ne pozitionam in acest context european? Ne gandim doar ca francezi sau ne gandim ca o par­te a Europei? Ei au ales a doua varianta si au mutat acest muzeu, chiar si geogra­fic, de la Paris la Marsilia, pe malul Medi­te­ranei. Nu este vorba despre o Europa inchisa, care preia la alt nivel obsesia specificului national, ci este o Europa care se deschide lumii, care vrea sa spuna ce a insemnat ea pentru lume si care lasa lumea sa vina spre ea. E un in­­treg proiect politic foarte ambitios si com­plicat, legat de aceasta devenire europeana, iar acest gen de muzee urmeaza proiectul european. Toate aceste muzee etnografice au raspuns, la origine, pro­iectelor nationale. Si la noi, toate muzeele etnografice au sprijinit si au ilustrat natiunea si identitatea nationala, cul­tu­ra nationala, au fost instrumente ale unei constructii nationale. Cand se pune problema unei constructii europene, cu toate chinurile facerii, muzeele raspund si ele acestui nou context, acestei noi mi­ze. Muzeele sunt si ele, la randul lor, foarte problematice, pentru ca raspunsul nu exista de-a gata. Si sunt si aici conflic­te, cum a fost si la nivelul constructiei na­tionale: facem un muzeu de acest tip sau de acest tip? Deci asistam la o tensiune si la o efervescenta a acestor muzee, care la randul lor se redefinesc im­­preu­na cu redefinirea intregului context la care se refera.

 Cum se integreaza  MTR in aceasta idee?

 MTR s-a integrat chiar de la inceput in aceasta poveste. Sigur, intr-un mod absolut sui generis, intr-un mod foarte per­sonal, in masura in care Horia Bernea si Irina Nicolau l-au declarat foarte clar: acest muzeu pune in scena si vor­beste despre omul traditional din Europa, cel care a constituit substratul comun al societatilor europene si care poa­te servi deci drept referinta comuna a unei (re)constructii a Europei. Ceea ce ne leaga pe noi, toti europenii - conside­ra Horia Bernea - este aceasta spirituali­ta­te taraneasca autentica veche europeana, in care taranul spaniol, portughez, francez, oltean, croat sunt o materie spirituala comuna si pe aceasta comunalitate se poate construi Europa viitorului. Este o viziune printre altele posibile, cu care putem fi de acord sau nu. Este insa vi­ziunea originara si originala a MTR, for­mu­lata explicit inainte ca multe muzee sa-si fi pus aceasta problema. Trebuie revizuita aceasta viziune, nu trebuie revizuita? Nu stiu. Este clar insa ca este o vi­ziune coerenta si trebuie sa ramana ca atare in acest muzeu. Dar muzeul, ca in­stitutie, si oamenii din aceasta institutie pot sa aiba si alte viziuni. Putem sa punem in scena si alte viziuni, cu asta sunt de acord - si cred chiar ca este cazul sa o facem. Deci, pe langa aceasta viziune si aceasta opera, in fond, ale lui Horia Bernea, se pot crea o serie intreaga de alte viziuni, se pot juca alte jocuri, dar fara sa stricam jocul altora.

Revenirea la normalitate

 A trecut un an de cand sunteti directorul  MTR. Cum ati lucrat cu echipa muzeului?

Muzeul acesta este un loc aparte pentru ca a fost gandit intr-un mod deosebit. Pe de alta parte, este o institutie ro­maneasca, functionand in societatea ro­maneasca. Acestea sunt cele doua fete ale muzeului. Publicul nu trebuie sa vada insa decat una dintre ele, pe cea lu­minoasa. Este absolut normal - ceea ce presupune insa si o minima normalita­te interna, institutionala. Din punctul meu de vedere, responsabilitatea mea, asa cum am perceput-o, a fost aceea de a face posibila revenirea la normalitate. Acest lucru nu putea fi realizat peste noapte. Era vorba de redeschiderea celor doua sali, Ferestre si Timp, de gasit pos­turi pentru a-i aduce inapoi pe cei ple­cati din muzeu, de refacut organigrama pentru a readuce in drepturi cercetarea din muzeu si cate si mai cate. Cel mai greu lucru, trebuiau reasezate si renegociate relatiile umane din muzeu. Intr-un fel, acest an a fost deci sub semnul revenirii la normalitate, pentru ca de abia de acum incolo sa putem sa ne gan­dim cu adevarat ce avem de facut. Acest "obiectiv" a fost realizat doar partial si cu costuri mult mai mari decit mi-am imaginat. Intr-o societate care este atat de departe de a fi intrat in normalitate, acest semi-esec poate fi considerat insa aproape o reusita...

Interviu realizat de Razvan Braileanu