Pe aceeași temă
Se spune că fiecare casă de miner din Roşia Montană avea, prin pivniţă, un coridor care ducea către adâncurile pământului, în căutarea filonului de aur. Nu putem verifica uşor povestea, întrucât compania Gold Corporation a cumpărat, bucată cu bucată, aproape toate casele localităţii.
Acum afacerea exploatării aurului de la Roşia Montană se apropie de o clarificare decisivă pentru viitorul ei. Compania se află în faţa ultimului stadiu de aşteptare înainte de declanşarea operaţiunilor: extrem de importantul şi esenţialul aviz de mediu.
Pentru a vizualiza GALERIA FOTO, apasati pe poza de mai jos!
Ca atare, tensiunea s-a amplificat şi a căpătat dimensiunea unei probleme care preocupă întreaga naţiune. Dilema pare simplă. România trebuie să decidă dacă acceptă să facă o afacere cu aur, în care statul este partener minoritar, sau să închidă definitiv subiectul, după 14 ani de controverse, timp în care compania Gabriel Resources a cheltuit nişte bani, dar, mai ales, a cumpărat mai mult de trei sferturi din localitatea Roşia Montană.
În timp, ambele tabere, atât cea susţinută de cei implicaţi în afacere, cât şi aceea coagulată în jurul asociaţiei Alburnus Maior, şi-au expus poziţiile. Războiul este total.
Nucleul de oponenţi avertizează că proiectul va şterge de pe hartă masivul Cârnic, deci va modifica relieful, va spulbera un patrimoniu cultural remarcabil, care dăinuie din vremurile antice, când romanii exploatau aurul din munţii noştri şi ar putea afecta grav zona, din cauza pericolului prezentat de tehnologia care foloseşte cianuri.
Separat de impactul puternic asupra mediului, proiectul minier Roşia Montană Gold Corporation ar putea duce şi la distrugerea ireversibilă a acelor vestigii arheologice şi arhitecturale, spun oponenţii proiectului. Oficialii companiei Gold Corporation susţin că vor salva monumentele arheologice găsite şi că vor restaura casele din localitate.
Criza financiară a urcat însă preţul aurului la cote ameţitoare şi, cum turbulenţele din pieţele financiare mari ale lumii nu dau semne clare de calmare, analiştii pariază pe o creştere continuă a cotaţiilor metalului preţios. Această adevărată ispită a pus o presiune în plus asupra opţiunii exploatării aurului de la Roşia Montană.
Asistăm deci la o bătălie clasică între civilizaţia industrială, cu marile ei probleme şi compromisuri, şi exponenţii civilizaţiei postindustriale, care se opun exploatării sălbatice a naturii, din cauza unor consecinţe nefaste asupra planetei şi a locuitorilor săi. Din păcate, bătălia se desfăşoară pe un teritoriu dominat de minerit, iar efectele ecologice ale acestui exerciţiu se văd şi astăzi şi sunt o moştenire greu de gestionat. Apele pârâurilor din apropierea minelor exploatate în vremea comunismului sunt roşii şi dealurile sfârtecate arată ca după un cataclism. În epoca de aur, reducerea poluării nu era o prioritate pentru regimul comunist. Calitatea vieţii oamenilor nu conta decât în retorica oficială. În faţa acestei moşteniri, oamenii au toate motivele să se sperie atunci când se pune problema unei exploatări miniere care implică riscuri de mediu. Totuşi, experţii în domeniul mineritului susţin că tehnologiile actuale şi mai ales procedurile obligatorii de refacere şi protecţie a mediului înlătură pericolele. Cu toate acestea, gestionarea unui lac de decantare care ar acoperi o suprafaţă de 367 ha din Valea Corna, în care se scaldă cianurile, ridică o problemă serioasă de mediu.
Una dintre marile probleme ale proiectului Roşia Montană este absenţa încrederii. Cel care a pus la cale proiectul afacerii cu aur de la Roşia Montană este un controversat om de afaceri cu rădăcini româneşti, Frank Timiş, care are un profil puternic de aventurier. El a vândut de mult afacerea unor investitori interesaţi de plasamente în aur, însă umbra lui pluteşte şi acum asupra proiectului.
Profilul marilor investitori care sunt principalii acţionari ai Gabriel Resources, listată la Bursa din Toronto, este tipic: miliardari, cu un mare apetit pentru speculaţii financiare. Printre ei se pare că s-a strecurat şi George Soros, controversatul speculator, cu ambiţii de filosof al economiei. Însă nu investitorii sunt cei care gestionează exploatarea, ei sunt doar cei care au cumpărat acţiunile, ar putea finanţa operaţiunile şi aşteaptă profitul.
Printre cei care aşteaptă profitul se găsesc fonduri de investiţii specializate în aur, cum ar fi Paulson & Co., controlat de miliardarul american John Paulson, care şi-a sporit averea în plină criză financiară, şi Electrum Strategic Holdings, controlat de Thomas Kaplan, un miliardar cu reputaţie de erudit. Aceste două fonduri sunt acţionarii minoritari principali ai companiei Gabriel Resources, cu deţineri egale, mai mici însă de 20%. Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, îl are în acţionariat pe miliardarul George Soros, celebru datorită asaltului speculativ declanşat în urmă cu aproape 19 ani asupra Băncii Angliei, care a îndepărtat Marea Britanie de euro.
În calculele profitului, aparent, statul român, prin compania Minvest, este cel mai important acţionar al afacerii, cu o deţinere de 19% din acţiuni. Calculele estimative ale beneficiilor afacerii indicau în urmă cu vreo doi ani că statul român va încasa sume consistente din exploatare. El va obţine o cotă de 20% din profit, va lua bani din impozitarea profitului, a muncii şi din redevenţe. Analistul economic Ionel Blănculescu atrage atenţia asupra faptului că proiectul va susţine şi multe alte afaceri conexe în zonă, deci va avea un efect multiplicator.
Totuşi, participaţia statului român pare subevaluată. Este adevărat că statul nu poate finanţa lucrările de exploatare, destul de costisitoare, dar a sta pe un munte despre care se crede, după ultimele estimări, că ar ascunde peste 300 de tone de aur ar fi trebuit să fie un argument financiar puternic pentru o participaţie mai consistentă. La începuturile proiectului, se estima însă că se va obţine o cantitate de aur mult mai mică, ceea ce ar putea fi o explicaţie pentru cota redusă deţinută de statul român.
Contractul de asociere în care statul român este partener în afacere este un mare mister. Contractul este secretizat, la fel ca şi cel semnat la vânzarea gigantului energetic Petrom. Nu cunoaştem termenii contractului, iar faptul că acesta a fost semnat într-o epocă neglijentă, mai aventuroasă, este neliniştitor. Are aparenţele unui contract în care România este tratată ca o colonie de către investitori veroşi.
În Europa, însă, două ţări scandinave exploatează activ aur. Suedia şi, într-o mai mică măsură, Norvegia. Statul suedez a concesionat zăcămintele de aur şi se limitează la a câştiga bani din impozite, taxe şi redevenţe. Şi în Suedia, cu toată tehnologia ei avansată, există companii străine care exploatează aurul, specializate în acest tip de minerit. Nu transpar emoţii dinspre afacerile cu aur ale statului suedez. Chestiunea e tratată ca o afacere aducătoare de câştig. //
* * *
Modelul suedez
Principalul pericol al unei exploatări miniere rămâne poluarea. Dacă citeşti Legea suedeză a minelor, constaţi că în Suedia se urmăresc cu mare severitate şi stricteţe chestiunile legate de mediu şi, dacă nu sunt respectate standardele impuse, se ajunge la puşcărie.
Industria de minerit suedeză contribuie cu 0,3% la produsul brut al ţării. Compania suedeză dominantă, Boliden AB, este listată la bursa din Stockholm şi, surpriză, la cea din Toronto, la fel ca şi Gabriel Resources. Există şi companii străine implicate în căutarea şi exploatarea aurului, cum ar fi Australian Dragon Mining.
Respectarea standardelor este verificată şi supusă unui control strict al inspectorilor statului suedez, fiind creat un mecanism de evaluare şi control permanent. La noi aşa ceva lipseşte. România va trebui să rezolve şi problema de mediu lăsată moştenire de exploatările trecutului, iar pentru asta va fi nevoie de un efort financiar consistent. Cum statul are o acută nevoie de bani şi în condiţiile dificile ale unei crize economice globale persistente, este greu de imaginat de unde vom plăti refacerea mediului.
Un studiu independent elaborat în urmă cu patru ani de o companie specializată în evaluarea calităţii apelor, Michael-Moran Assoc., LLC, arată că acea componentă de protecţie a mediului a proiectului Roşia Montană are părţile sale neclare. „Vestigiile“ poluării trecute sunt încă prezente în zonă şi pun un mare semn de întrebare asupra responsabilităţii privind viitoarea exploatare. Potrivit evaluării independente, proiectul de mediu al Gold Corporation are mai degrabă veleităţi de relaţii publice şi nu poartă amprenta unui raport tehnic. „Studiul de Impact asupra Mediului (SIM) nu este comprehensiv, este prost organizat şi confuz. În general, nu este posibil de stabilit cine sunt, specific, autorii - indivizi sau companii - ai secţiunilor şi opiniilor formulate în SIM, în felul acesta fiind evitată orice responsabilitate directă asupra concluziilor formulate“, avertizează raportul.
Totuşi, spun reprezentaţii companiilor europene de minerit, Euromines, pe continentul nostru poluarea este o chestiune serioasă monitorizată strict de Comisia Europeană, şi minerii se conformează. Standardele europene sunt severe atât în ce priveşte utilizarea cianurilor, cât şi în chestiunea barajelor de decantare, care reprezintă un potenţial pericol. Corina Heberstreit, directorul Euromines, asociaţia europeană a companiilor de minerit, consideră că, în actualul stadiu, proiectul Roşia Montană răspunde cerinţelor moderne în domeniul protecţiei mediului.
Partenerul român, Minvest, ar trebui să vegheze sever asupra chestiunilor legate de mediu, deoarece, la finalul proiectului, va rămâne singura parte care va da socoteală. Minvest este însă o companie aproape ruinată. România a sistat exploatările de aur din anul 2006 şi compania de stat a rămas fără surse de venit, însă cu serioase probleme de mediu pe agendă.
Contractul ascuns de ochii publicului nu poate răspunde întrebărilor care se pun în legătură cu responsabilităţile privind protecţia mediului. Desecretizarea contractului ar putea scoate la lumină şi cine sunt acţionarii cu deţineri, e drept nesemnificative, sub 1%, care tocmai şi-au vândut micul pachet de acţiuni pentru un milion de dolari, potrivit ultimului raport financiar al Gabriel Resources.
Totuşi miza momentului este goana după aur. În acest vârtej contează mult beneficiile financiare ale afacerii, în condiţiile în care problemele de mediu sunt rezolvate. Deocamdată afacerea produce pierderi. Cu cât se tergiversează luarea unei decizii finale privind soarta exploatării, cu atât cresc costurile companiei. Eventualitatea alungării investitorului Gabriel Resources ar avea efecte severe asupra bugetului României. Compania poate cere despăgubiri ameţitoare de la statul român, după 14 ani de aşteptări şi investiţii. Localitatea riscă să rămână fantomatică, deoarece 80% din clădiri aparţin companiei cu sediul în Canada.
Vestigiile arheologice descoperite nu au amploarea unui şantier care să atragă turişti, fiind amplasate în locuri greu accesibile.
De altfel, în multe ţări cu un patrimoniu arheologic imens, cele mai valoroase vestigii au fost transportate în muzee, exerciţiu care cere bani.
Dacă experţi în protecţia mediului şi o parte din lumea academică din România se poziţionează critic împotriva proiectului, economiştii îl susţin, cu argumentele pragmatice ale eficienţei şi capacităţii sale de a dezvolta zona. Un proiect de amploarea acestuia, care promite să ruleze aur în valoare de peste 16 miliarde de dolari, timp de 16 ani, are capacitatea de a coagula afaceri în zonă şi de a atrage alte investiţii. Deocamdată, populaţia locală nu are şanse mari pe piaţa muncii şi nici fondurile pentru a se lansa în afaceri de turism. Cele câteva pensiuni din zonă sunt departe de a fi profitabile, chiar dacă localitatea a devenit interesantă din perspectiva controverselor iscate. //
* * *
Cifrele aurului
Gabriel Resources deţine peste 80% din capitalul Roşia Montană Gold Corporation şi a investit 176,4 milioane de dolari până la data de 30 iunie, potrivit raportului transmis acţionarilor. Costurile totale ale proiectului sunt estimate de companie la aproximativ un miliard de dolari. Cotaţiile Gabriel Resources la Bursa din Toronto au urcat în ultimele zile la peste 7 dolari canadieni pe acţiune.
Tentaţia renegocierii
Autorităţile de la Bucureşti încearcă o renegociere a contractului care stă la baza proiectului Roşia Montană. Potrivit ministrului Ion Ariton, Ministerul Economiei va reanaliza contractul proiectului minier de la Roşia Montană, urmând să decidă dacă va propune o renegociere. Potrivit estimărilor, s-ar putea extrage 314 tone de aur şi 1.480 tone de argint.
* * *
Refugiul în metalul galben
În actualul val al crizei economice globale, aurul se dovedeşte a fi un plasament de refugiu. El şi-a multiplicat valoarea pe măsură ce diversele valuri ale crizei inundau pieţele financiare. Metalul galben are toate şansele să se mai scumpească, unii analişti spun că, la această viteză şi în aceste condiţii, aurul va depăşi cotaţia de 2.000 de dolari pe uncie. Evident, o calmare a crizei va tăia din avântul cotaţiei, însă metalul galben are un viitor sigur în pieţele financiare.
Băncile centrale din lume cumpără aur cu o fervoare neîntâlnită de la abandonarea metalului galben ca etalon monetar. Ultima achiziţie majoră a fost aceea a băncii centrale a Coreei de Sud, care a cumpărat 25 de tone de aur, chiar în condiţiile preţului mare al metalului galben. Coreenii au fost victimele crizei asiatice, la finalul anilor ´90 din secolul trecut, când populaţia ţării a donat băncii centrale bijuterii de aur pentru a depăşi criza.
China a cumpărat constant aur în ultimii ani. Ea are a şasea rezervă de aur a lumii, cu un total de 1.054 tone, mai mult decât dublu faţă de cele 395 de tone pe care le avea în vistierie în anul 2000.
Dolarul stă aşezat pe cea mai mare rezervă de aur a lumii, de 8.133 de tone de aur, iar Germania ţine trei sferturi din rezerva sa internaţională în aur.
Rusia, o ţară care are propria producţie de aur, a cumpărat şi ea masiv metalul preţios în ultimii ani. Acum Rusia are 811 tone de aur în vistierie, dublându-şi astfel cantitatea de aur faţă de anul 2000.
Banca centrală a României ocupă locul 33 în clasamentul mondial al deţinerilor oficiale de aur, cu cele 103 de tone ale sale. Guvernatorul Mugur Isărescu este destul de rezervat în chestiunea oportunităţii cumpărării aurului. Probabil un motiv serios este dificultatea gestionării rezervei de aur, care stă, se umflă la evaluare odată cu preţul, dar nu produce alt câştig. Mai mult, România are o experienţă tristă în chestiunea tezaurului. Pe culoarele băncii centrale se şopteşte că orice guvernator nou al BNR jură solemn, înainte de a prelua ştafeta de la predecesorul său, că va face tot ce-i stă în putinţă de a recupera tezaurul trimis în primul război mondial la Moscova. Este o apăsare care poate explica lipsa entuziasmului pentru noi cumpărături.
Totuşi, aurul nu este o relicvă a trecutului monetar. În acea fază a crizei economice actuale în care se declanşase războiul monedelor, se punea serios problema reformei sistemului monetar. Ideea centrală era reevaluarea poziţiei aurului într-un coş de monede, care ar fi pavat drumul spre o monedă unică mondială. De altfel, aceasta este tendinţa în economia globalizată. Laureatul Nobel pentru economie Robert Mundell susţinea recent că un euro convertibil în aur ar salva moneda unică. Mundell cunoaşte foarte bine moneda unică, deoarece el este arhitectul sistemului monetar unic european. El recomandă şi convertibilitatea dolarului în aur, deoarece este limpede că lumea şi-a pierdut încrederea în moneda americană, iar salvarea vine de la plasamentul ideal al tuturor timpurilor - aurul.
De milenii, spune Mundell, aurul reprezintă expresia siguranţei şi a calităţii. Italia, de pildă, care trece prin emoţii mari din cauza datoriei sale imense, are şi o consistentă rezervă de aur, a patra din lume, de peste 2.450 de tone. Tânăra bancă centrală a Europei nu are decât vreo 500 de tone de aur în vistierie, dar asta se poate rezolva. Cert este că aurul străluceşte mai vioi ca niciodată şi viitorul său monetar poate fi rediscutat.
În mijlocul acestei febre a aurului există şi un model de respingere autoritară a investiţiilor străine în minele de aur. Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a anunţat că pregăteşte o lege care va permite statului să preia minele de aur din mâinile a ceea ce el numeşte a fi o adevărată mafie care exploatează resursele naturale ale ţării. Anunţul său a apărut în ziua în care cotaţiile aurului urcau peste 1.800 de dolari pe uncie. //
Citeste si despre: Rosia Montana, prioritati locale, lacuri cu cianuri, cariera de cupru, aurul ca etalon.
