Victor Ponta, alungat de Stradă

În același loc, cu o seară în urmă, 25.000 de oameni au cerut demisia Executivului, într-un masiv protest spontan după tragedia de la clubul Colectiv. Cel mai bun guvern postdecembrist – așa cum îi plăcea lui Victor Ponta să spună – pleca pe ușa din dos, sub presiunea străzii. Pleca așa cum venise.

Victor Ponta lasă în urmă trei ani de controverse masive și pleacă de la șefia Executivului din postura rușinoasă de plagiator dovedit și de unicul premier european aflat în funcție în timp ce a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Micul Titulescu ajunge mare șef la PSD

Victor Ponta și-a început cariera în politica mare la începutul anilor 2000. Fost procuror la Înalta Curte de Casație și Justiție între 2001 și 2004, el a fost remarcat de premierul de la acea vreme – Adrian Năstase – care l-a adus în guvern ca șef al Corpului de Control al Guvernului, cu titlu de secretar de stat.

Ponta este ales președinte al Tineretului Social-Democrat și acela a fost momentul care l-a făcut celebru drept „micul Titulescu“, după o remarcă atribuită de Năstase. Deputat PSD din 2004 și membru al Comisiei de Politică Externă, povestea era abia la început pentru cel văzut drept una dintre tinerele speranțe ale jocului politic românesc.

În toamna lui 2009 este purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană, moment în care l-a îndemnat, potrivit spuselor acestuia, să mintă în privința vizitei nocturne la Sorin Ovidiu Vântu. La mai puțin de un an, invocând nevoia de alternativă la vârful PSD, Ponta profita de haosul creat de pierderea prezidențialelor și își anunța candidatura la șefia celui mai mare partid din țară. În 21 februarie 2010, Victor Ponta capitalizează momentul și este ales în funcția de președinte al PSD în cadrul congresului partidului.

O obsesie, un singur program: Jos Băsescu!

Patru cabinete a avut Ponta pe mână cât timp a stat la Palatul Victoria. Ajuns la putere în urmă cu trei ani și jumătate într-o construcție politică mamut – Uniunea Social-Liberală –, alături de liderul liberal de la acel moment Crin Antonescu, primul Guvern Ponta a fost instalat pe fondul tensiunilor de stradă din primăvara lui 2012. Protestele de atunci, spontane în prima fază, au fost acaparate și manipulate politic de către USL și Antena 3. Cabinetul Boc își prezentase demisia, iar cel al lui Mihai-Răzvan Ungureanu fusese doborât prin moțiune de cenzură, după o prezență efemeră la cârma Executivului.

Relațiile instituționale conservate de guvernele conduse de Victor Ponta s-au dezvoltat într-o constantă stare conflictuală cu președintele de la acel moment, Traian Băsescu. De altfel, Ponta a ajuns la Victoria cu un discurs centrat pe un singur punct: Băsescu e sursa tuturor relelor din țară și trebuie să plece! Pedalarea obsesivă pe Băsescu a continuat pe tot parcursul mandatului lui Ponta, chiar și după eșecul din alegerile prezidențiale premierul se răfuia cu fostul președinte. Mulți analiști consideră că marile înfrângeri ale lui Ponta au ca sursă și acest tip de a face politică.

Lovitura din 2012, începutul sfârșitului

A fost nevoie de 256 de voturi în Parlamentul României pentru a provoca unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri politice postdecembriste. La 6 iulie 2012, Traian Băsescu era suspendat din funcția de președinte, iar perioada de timp până la referendumul pentru demiterea președintelui a fost caracterizată printr-un adevărat blitzkrieg împotriva statului de drept. Avocatul Poporului, șefii celor două camere parlamentare, Curtea Constituțională, toate au suferit intruziunea brutală a guvernului USL.

Mai mult, Ponta a schimbat regulile chiar în timpul jocului și a emis o ordonanță prin care a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu jumătate plus unu din voturile valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi la referendum, nu cu jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale, cum era până atunci.

Occidentul a reacționat și a temperat Executivul de la București, iar în 29 iulie Traian Băsescu a revenit la Palatul Cotroceni, după ce referendumul nu a întrunit prezența necesară pentru validare.

Etichetată drept „lovitură de stat“, spre furia puterii USL, acțiunile puterii au destabilizat și afectat grav statul de drept și democrația românească, dar au dat naștere și primilor germeni de revoltă a societății, care s-au văzut, mai târziu și în protestele din 2015. Acela a fost momentul în care Ponta și puterea pe care o reprezenta s-au decredibilizat iremediabil în ochii partenerilor occidentali, care au mărit presiunea pentru menținerea României pe un parcurs în consonanță cu valorile europene.

Stigmatul plagiatului – „Dottore“

În seara zilei de 6 iulie, Traian Băsescu declara că „la masterul de la Universitatea din Catania mă refeream când spuneam «dottore»“, arătând că „Ponta minte cu o seninătate incredibilă“.

„Dottore“ avea să îi rămână lui Victor Ponta ca un stigmat: premierul avea doctoratul plagiat. E vorba despre lucrarea sa din 2003 privind Curtea Penală Internațională, lucrare coordonată de altfel de același Adrian Năstase.

În 2012, săptămânalul britanic de știință Nature publica un material prin care îl acuza pe premierul României că a plagiat teza sa de doctorat. Informația a fost preluată rapid de presa din țară, în timp ce Ponta a respins acuzațiile și a pus totul pe seama unui joc politic. De altfel, el s-a asigurat că va fi scos fără vreo responsabilitate, schimbând peste noapte componenţa Consiliului Național de Etică, organism numit politic, care a decretat că titlul de doctor în Științe Juridice pe care Ponta l-a obținut este în deplin acord cu legislația în vigoare (atenție) la momentul publicării tezei, în 2003.

În schimb, Universitatea din Bucureşti, cea care îi dăduse titlul de doctor, a decis, printr-o comisie de experţi independenţi, că lucrarea este un plagiat fără drept de apel. De atunci şi până în prezent, în pofida protestelor venite din mediul academic şi din societate, Ministerul Educaţiei nu i-a retras titlul de doctor. Ponta nu şi-a recunoscut niciodată plagiatul, nici măcar atunci când, într-un abil joc, a anunţat că renunţă de bunăvoie la el, deşi legea interzicea acest lucru.

Asaltul asupra justiţiei

9 iunie 2015, parlament. Livia Stanciu, șefa Curții Supreme, declară în Comisia juridică a Camerei Deputaților că: „Aderarea României la Uniunea Europeană a fost acceptată de către statele membre printr-o serie de condiționalități care au fost impuse, în primul rând, sistemului judiciar și am asistat și asistăm la o reformare a sistemului judiciar“. Stanciu atrăgea atenția asupra unor „modificări legislative cu impact extrem de mare“. Parlamentul României se află în plin conflict cu puterea judecătorească.

Încercările parlamentarilor de a modifica pe toate căile anumite aspecte legislative astfel încât bunul mers al sistemului judiciar să fie afectat au fost mediatizate drept „marțea neagră“, după ziua în care a izbucnit scandalul. Însă chestiunea este de lungă durată și, în ciuda acuzelor de o parte și de alta a culoarului politic, responsabilitatea pentru asaltul asupra justiției este transpartinică.

Au fost multiple exemple cu încercări de intruziuni politice în mecanismul judiciar. Zeci de propuneri legislative, unele respinse la presiuni politice, altele doar ascunse în sertarele din Palatul Parlamentului pentru momentul propice, au provocat tensiuni ample între cele două puteri în stat.

Exemple:

• Marius Manolache (PSD) a inițiat un proiect de lege care propune înființarea unei secții de investigare a infracțiunilor săvârșite de procurori și judecători, care ar fi urmat să activeze în cadrul Parchetului Curții Supreme. Manolache justifica acțiunea prin faptul că actualele mijloace de investigare a procurorilor și judecatorilor s-au dovedit ineficiente, noi măsuri fiind necesare.

• Senatorul social-democrat Șerban Nicolae a propus pedepsirea cu până la 3 ani de închisoare a celor care dezvăluie informaţii din dosarele penale în curs de cercetare. Același domn se află la originea unei inițiative potrivit căreia persoanele arestate preventiv care nu au comis fapte cu violență nu ar mai urma să fie încătușate, iar arestul preventiv să fie comutat într-o măsură mai ușoară.
   

• Încă un social-democrat, deputatul Haralambie Vochițoiu, a inițiat un proiect prin care hotărârile instanțelor penale devin executorii numai după redactarea și motivarea hotărârilor devinitive. În plus, mandatul de executare a unei pedepse cu închisoarea va putea fi eliberat doar în ziua primirii hotărârii redactate și motivate.

• Daniel Bărbulescu, deputat în grupul PSD, propunea o accelerare a analizării cererilor de eliberare condiționată printr-o reglementare cu termene stricte de soluționare. Deputatul vorbea în expunerea motivelor despre impactul financiar și supraaglomerarea populației penitenciare.

• În 11 mai, Senatul a votat un amendament adus la modificarea legislației penale care prevedea modificarea alineatului 1 în articolul 202 din Codul de Procedură Penală astfel încât „indiciile temeinice“ să înlocuiască „suspiciunile rezonabile“: „(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă din probe rezultă indicii temeinice că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni“.

Zeci de astfel de încercări de a modifica mecanismul legislativ al justiției au circulat în spațiul public. Și, deși la origine s-au aflat în principal parlamentari ai puterii (PSD-UNPR-PC), controversatele proiecte au fost susțiunute și de oamenii opoziției. În ce-l privește pe premierul țării, Victor Ponta a avut grijă să facă o dihotomie cel puțin nefirească în privința susținerii legislative: ca premier votează într-un anumit fel, dar ca deputat votul diferă. Șeful Executivului își calcula, din nou, o ieșire în caz de eșec politic.

Mamutul USL se rupe

Ironic, fractura în cadrul mamutului cu peste 70% prezență în parlament a pornit de la un nume care avea să îi producă lui Ponta cea mai severă înfrângere politică recentă: Klaus Iohannis. Liberalii, nemulțumiți că partenerii de la PSD au refuzat includerea primarului de la Sibiu în cabinet – ca ministru de Interne și vicepremier –, au anunțat în februarie că ies de la guvernare și din Uniunea Social-Liberală. În fapt, era vorba despre neîncrederea pe care o avea Crin Antonescu, partenerul lui Ponta, că va fi desemnat candidat la prezidenţiale.

Finalul, la DNA

În 6 noiembrie, Victor Ponta mergea la Înalta Curte pentru audieri. Vorbim acum despre deja fostul premier, după ce a demisionat din funcție cu două zile în urmă, în 4 noiembrie, pe fondul protestelor de stradă. Prezența sa la Curtea Supremă vine în contul dosarului de corupție pe care Direcția Natională Anticorupție i l-a deschis cu privire la complexurile energetice Rovinari și Turceni.
 

În 13 iulie, Ponta era chemat la DNA, acolo unde era anunțat că i-a fost schimbată calitatea în dosarul complexurilor energetice din suspect în inculpat.

Procurorii anticorupție îi aduc acuzații grave lui Ponta: fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani. Alături de fostul premier merg în judecată senatorul PSD Dan Șova (de altfel, prieten cu Ponta), doi directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia și șeful Complexului, Laurențiu Ciurel.

Pentru aproape jumătate de an, România s-a confruntat cu o premieră rușinoasă, fiind condusă de singurul șef de guvern aflat în funcție urmărit penal pentru corupție. Victor Ponta a refuzat în repetate rânduri să demisioneze în urma anchetei DNA, acuzând implicarea procurorilor în jocurile politice, în ciuda faptului că anterior a declarat cu subiect și predicat că, dacă va fi urmărit penal, va demisiona.

„Nu vreau să se spună că România are un premier urmărit penal. (...) Dacă DNA va cere începerea urmăririi penale faţă de mine, cu siguranţă că voi demisiona“, spunea premierul de la acel moment Victor Ponta, într-o emisiune televizată, în decembrie 2014.

Ajuns la Palatul Victoria pe valul de nemulțumire populară față de politica de austeritate a Guvernului Boc, Victor Ponta a avut impresia că o mega-majoritate parlamentară, controlul asupra unor instituții de presă, minciunile și aroganța afișate constant vor reactiva „dinastia“ PSD a anilor 2000. Cine ar fi crezut că, dintr-un premier tânăr, cu perspective politice de durată, Victor Ponta avea să ajungă în nici patru ani cu imaginea publică măcinată, trimis în judecată pentru corupție și, pentru a închide cercul, forțat să demisioneze așa cum a venit la putere: la presiunea străzii.