De același autor
Am trait in epoca lui Ioan Paul al II-lea - asa se va numi ultimul sfert de secol -, a unui Papa care a schimbat Biserica Catolica, a schimbat Polonia, a schimbat lumea. In sfarsit - ne-a schimbat pe fiecare din noi. Avem credinta ca in bine, pentru ca a facut apel la ceea ce este bun si nobil in fiecare om. A cerut insa renuntarea - macar pentru o clipa - la ceea ce este josnic si meschin.
Inchidem ochii si-l vedem pe Ioan Paul al II-lea la fereastra Palatului Sf. Petru din Roma, la 16 octombrie 1978, si auzim un strigat de neuitat: "Habemus Papam". Apoi: la Varsovia si la Gdansk, in perioada Legii martiale, si in Seim, atunci cand Polonia devenise deja democratica si independenta. In buna masura, multumita lui Ioan Paul al II-lea.
La 1 septembrie 1988, Czeslaw Milosz nota in jurnalul sau: "In toata umilinta saraciei sale, Polonia a primit un rege, si inca ce rege, cel pe care l-a visat, din altoiul Piastilor, un judecator, neimplicat in stridentele realitatii politice. Capitala sa - intai la Cracovia, cu cei din redactiile "Tygodnik Powszechny"(1) si "Znak"(2), apoi - la Roma. Un rege purtator al credintei mesianice, profund convins ca exista un stat al sufletelor, unde au loc infruntari, lupte, triumfuri, chiar alaturi de cealalta istorie, a celor vii, dar in stransa relatie cu aceasta (…) Calatoriile lui Ioan Paul al II-lea in Polonia pot fi intelese ca o lupta pentru sufletul ei, purtata in lumea de dincolo. De parca fiecare reunire a miilor de ascultatori ai Papei intr-o iubire frateasca, macar si pentru scurta vreme, ar fi miscat cerurile, s-ar fi petrecut impreuna si acolo, si aici, pe pamant. Oare sa fi stiut el dinainte ca umilinta colectiva reuseste sa-i ridice pe oameni la o insurectie fara varsare de sange? Ca poate aparea un lucru cum este solidaritatea, pe masura obiceiurilor neinsetate de sange ale acestei multimi? Si, ca si cum ar fi un raspuns simbolic la intrebarea lui Stalin: dar cate divizii are papa?".
Alta data Milosz scria: "Dintre oamenii de stat, monarhii, conducatorii din sec. al XX-lea - nici o singura personalitate care sa corespunda imaginii pe care ne-am facut-o despre majestatea unui rege, cu exceptia lui Karol Wojtyla. Numai el ar putea intr-adevar sa-i interpreteze pe regii lui Shakespeare".
Greu sa mai adaugam ceva la cuvintele poetului. Ioan Paul al II-lea a aparat ceea ce ramane neschimbat intr-o lume in perpetua schimbare; a fost - in aceeasi masura - un papa al apararii dure a unor principii si datator de iertare permanenta pentru cei rataciti in greseala. A fost un papa marturie si un papa al diplomatiei, desi mai mult al marturiei decat al diplomatiei. A fost un papa care a predat lectia curajului si a eroismului, dar a inteles bine sensul unor compromisuri in viata publica si a stiut sa previna logica purtatoare de moarte a talionului.
A fost un semn al timpului si un semn al opozitiei fata de vremea sa; timpului sau ii spunea: "da, da, nu, nu".
A fost in stare sa ierte si sa ne invete arta iertarii. Momentul in care l-a vizitat la inchisoare pe cel care incercase sa-l asasineze va ramane pentru totdeauna un simbol al sensului adevarat al mesajului crestin trimis lumii.
A stiut - de asemenea - sa-i roage pentru iertare pe toti aceia care au avut de suferit din cauza Bisericii: crestini apartinand altor religii, credinciosi ai islamului, evrei.
A ridicat la un nivel foarte inalt exigentele: fata de sine, fata de Biserica si fata de lume. Fata de noi toti. De aceea a trezit - nu o data - opozitie. Insa nicicand cuvintele de impotrivire nu au schimbat respectul si admiratia pentru urmasul lui Petru la Roma. Intotdeauna a fost mesagerul credintei, al sperantei si al iubirii.
A cunoscut personal doi dintre cei mai infricosatori demoni ai veacului al XX-lea: totalitarismul nazist si totalitarismul comunist. Umbrele de la Auschwitz si Kolyma i-au insotit neintrerupt invatatura. De aceea a inteles pericolul dictaturilor si acea legatura intima care se stabileste intre minciuna si violenta. Intr-o epoca a razboaielor etnice si religioase si a urii, a afirmat nevoia de reconciliere si de iertare; necontenit, cu tenacitate, a transmis semnul sau de pace.
Pentru noi, oameni inradacinati in traditia opozitiei democratice, a Comitetului de Aparare a Muncitorilor (KOR) si a Solidaritatii, Papa Ioan Paul al II-lea a fost o torta luminoasa a adevarului si a libertatii, in intunericul ipocriziei, conformismului si fricii. Ne-a spus: "nu va temeti!" - si in acest mod a calauzit mii de oameni spre greaua arta a unei vieti traite in demnitate.
Astazi suntem tristi; ne simtim orfani. Cea mai inalta autoritate a polonezilor nu ni se va mai adresa cu vorbe de alinare sau de invatatura. In acelasi timp, insa, multumim sortii, pentru ca in viata noastra a aparut acest neobisnuit locotenent al lui Hristos, care a facut atat de mult bine.
Traducere de Carmen-Luiza Savescu
Text aparut in Gazeta Wyborcza, 4 aprilie 2005
Note:
1. Tygodnik Powszechny (Saptamanal Universal) - saptamanal socio-cultural catolic, cu redactia la Cracovia
2. Znak (Semnul) - editura cracoviana, legata de saptamanalul Tygodnik Powszechny
