Asclepios versus Hades în Romania (II)

Alexandra Bellow 01.09.2004

De același autor

Despre parintii mei

O alta prietenie extraordinara, cu doctorii Alexis si Roza Zaloziecki

S-au cunoscut la Cernauti la inceputul anilor 1930 si s-au imprietenit. Prietenie care a durat pana la sfarsitul vietii lor. Cuplul Zaloziecki erau doctori straluciti, mandria orasului Cernauti. Studiile de medicina si le facusera la Viena si reprezentau cultura austro-ungara, cu tot ce avea ea mai bun. Alexis Zaloziecki, o somitate in neurologie, era o personalitate princiara si o forta a naturii. Curajul sau in infruntarea Gestapo-ului si apoi a militarilor rusi era legendar. Ca doctor clinician, avea un al saselea simt, care era aproape magic. Roza Samet, mai tarziu Zaloziecki, era si ea o femeie extraordinara, o personalitate puternica si o fire independenta, renumita ca ginecolog si obstetrician. Sotii Zaloziecki erau oameni de o vasta cultura, rafinati, cu mintea deschisa - si de o mare integritate. Erau de asemenea bogati. In timpul razboiului, situatia s-a deteriorat in Cernauti pana la punctul la care dr. Zaloziecki a inceput sa se teama pentru familia sa - Roza era evreica. Astfel ca a trimis-o pe sotie si pe fiul lor, copil, la Bucuresti, la parintii mei. La sfarsitul razboiului, a venit si el la Bucuresti, lasand totul in urma. Viata familiilor Bagdasar si Zaloziecki s-a impletit strans si dramatic.

Conform traditiei de familie, a existat un exemplu de "cum a salvat un copil viata celor mari": pe 4 aprilie 1944, ziua unui teribil bombardament american, s-a intamplat ca parintii mei sa fie amandoi acasa, lucru neobisnuit. Cand s-a dat alarma, au pornit-o spre adapost, dar si-au dat seama ca Roza si copilul n-au aparut. Cand s-au intors in casa, au gasit copilul inca pe olita! Asta a salvat viata parintilor mei, fiindca pe adapostul unde se duceau a cazut o bomba si i-a ucis pe toti cei dinauntru. Parintii mei au iesit apoi sa caute supravietuitori si sa dea primul ajutor: carnagiul apocaliptic care i-a intampinat i-a zguduit pana in adancul fiintei... In primavara lui 1946, tata, care fusese cel dintai sa-si puna diagnosticul de cancer pulmonar, stia ca boala se intinsese si ca va muri. Mama, sperand impotriva sperantei, a hotarat sa fie consultat un specialist in cancer pulmonar de la Viena. Dr. Alexis Zaloziecki, care cunostea bine lumea medicala vieneza, i-a insotit in aceasta calatorie de o tristete sfasietoare. Ani dupa aceea, Roza si mama s-au apropiat inca si mai mult. Se vedeau de 2-3 ori pe saptamana. Erau spirite inrudite, femei care au spart tiparele traditionale, femei inaintea timpului lor. Am o amintire acuta a anilor negri 1950, cand eram greu incercate de caderea in dizgratie politica a mamei si de boala ei, iar Roza, prietena curajoasa si devotata, venea sa ne ridice moralul. Ne si educa, ne hranea in stil samizdat, aducandu-ne, capitol dupa capitol, carti care facusera senzatie in lumea de vest, dar aici erau interzise. Asa l-am cunoscut pe George Orwell - Ferma Animalelor - si am inteles puterea subversiva a rasului. Asa l-am cunoscut pe Arthur Koestler - Intuneric la amiaza - si catharsis-ul revelatiilor lui zguduitoare!

Apoi, sigur, nu pot uita vizita de bun-ramas la familia Zaloziecki inaintea plecarii mele din Romania, in octombrie 1957. (Eram casatorita cu primul sot, matematicianul C. Ionescu Tulcea, care fusese invitat sa participe la un program special de cercetare la Universitatea Yale. Din motive evidente, nu am facut cunoscuta perspectiva plecarii noastre iminente, dar familia Zaloziecki era speciala, asa ca la ei ne-am dus sa ne luam ramas bun). Replica de despartire a dr. Zaloziecki a fost: "Plecati si sa nu va mai intoarceti!".

Idei de stanga romantice

Parintii mei evident nu au fost "revolutionari de profesie". Nu erau croiti pentru cariere politice, pentru jocurile puterii, pentru intriga politica. Goana dupa privilegii si avantaje le era ceva complet strain. Insa tata a crescut vazand multa saracie si mizerie omeneasca la sat. Intr-o tara cu o populatie majoritara de tarani, el era acut constient de situatia din mediul rural: analfabetismul raspandit intr-o proportie socant de mare, lipsa de igiena si asistenta medicala, mortalitatea infantila enorma le resimtea in mod dureros si personal. Ideile umaniste il atrageau in mod instinctiv, caci nedreptatile sociale si rasiale, nationalismul sovin si exclusivist il revoltau (vezi jurnalul lui din 1934-1935 in s1t ). Era prin natura sa de partea celui lovit de soarta, astfel ca orientarea lui spre stanga a fost fireasca. Mama, care ii era devotata si credea in el cu pasiune, a imbratisat ideile lui. Ca doctor la Spitalul Militar, tata a fost de mai multe ori pe pragul de a ajunge la curtea martiala pentru ca nu asculta ordinele superiorilor: trimitea acasa in convalescenta soldati prea slabiti ca sa se intoarca la datorie, proteja si refuza sa-i hraneasca cu forta pe detinutii politici aflati in greva foamei. Asta a dus la demisia lui de la Spitalul Militar "Regina Elisabeta" in 1925 (vezi s1t). C. Arseni, colaboratorul lui apropiat, observa: "A fost un om, un om bun si generos, de o nemarginita intelegere pentru suferintele omenesti, avea un neobisnuit simt al dreptatii si implicit al revoltei in fata nedreptatilor. Era un om profund cinstit, cu un adevarat cult al onestitatii, al valorilor umane si al respectului pentru om, pentru libertatile sale individuale si sociale..."

"Aceste dominante etice au dezvoltat in el o latura de activitate militanta" scare nu a exclus, din pacate, nici limba de lemn a timpurilort. "Se stie ca el a fost unul dintre initiatorii si semnatarii Memoriului din (aprilie) 1944 sadresat Maresalului Antonescut prin care intelectualii cereau iesirea Romaniei din razboi." (C. Arseni, 1976, s1t ).
Imi aduc aminte ca mama-mi povestea cum, in timpul razboiului si chiar inainte, tata a cheltuit o avere ajutand oameni care erau in nevoie, care erau sicanati si persecutati politic. Le dadea bani, ingrijire medicala, spitalizare in clinica sa, le gasea locuri in care sa se adaposteasca: "Daca tatal tau ar fi avut o amanta", mi-a spus mama de multe ori, "nu reusea sa cheltuiasca atatia bani". C. Agiu, un vechi comunist cu care tata se imprietenise din 1918, vorbea si el de faptele si curajul lui tata in vremurile de persecutie (vezi articolul lui in s1t), "cand isi putea pierde usor libertatea si cariera... Rezistenta romaneasca a avut in doctorul Bagdasar un luptator de linia intaia".

"Utopia comunista" si "promisiunea tradata"

Parintii mei au fost impotriva razboiului. Tata considera razboiul de agresiune al lui Hitler o culme a barbariei, iar Uniunea Sovietica tara eroica, pusa in situatia de a infrunta cel mai cumplit asediu cu putinta. In timpul razboiului, tata, cel mai important chirurg pe creier din Romania, ajunsese sa fie foarte solicitat, de fapt indispensabil: clinica lui, care crescuse de la 10 la 80 de paturi, se revarsa de raniti. Mama imi spunea, dupa cate-mi amintesc, ca Maresalul Antonescu a trimis vorba ca ar fi dispus sa creeze pentru tata o catedra speciala la Facultatea de Medicina, daca tata accepta sa-l sprijine public, ceea ce tata a refuzat. Tata a salutat armata sovietica "eliberatoare" cu flori si a primit cu entuziasm sa fie ministrul Sanatatii in guvernul Groza din martie 1945, crezand ca acestia erau zorii unei ere noi pentru tara, o era de autentica democratie si prosperitate. Un an mai tarziu, a fost numit ambasadorul Romaniei la Washington: momentul restabilirii depline a relatiilor diplomatice cu Statele Unite. Nu a mai reusit sa ajunga la Washington, fiindca s-a imbolnavit si in locul lui a fost numit M. Ralea. Intre timp, a continuat sa se duca la indragita lui clinica si sa opereze. Ziua cand si-a dat seama ca nu mai poate tine bisturiul in mana a fost ziua cea mai trista din viata lui. A murit in iulie 1946. Moartea tatalui meu a lasat-o pe mama coplesita de durere si neliniste, in plina deruta. Guvernul dorea sa castige capital politic de pe urma numelui Bagdasar, care avea rezonanta in elita clasei de mijloc si a convins-o pe mama - prin abile insistente - sa ia locul tatalui meu. A fost trimisa la Paris, unde a fost singura femeie din delegatia oficiala a Romaniei la Conferinta de Pace in august-septembrie 1946. Apoi au numit-o ministru al Sanatatii, prima femeie care a facut parte dintr-un cabinet al Romaniei. A detinut aceasta pozitie timp de aproape doi ani, de la sfarsitul lui septembrie 1946 pana la sfarsitul lui august 1948. A fost de asemenea deputata a judetului Tulcea, a candidat pe platforma PNP (Partidul National Popular) la "alegerile" din noiembrie 1946. In Camera Deputatilor, imi amintesc, statea alaturi de G. Calinescu. In timpul mandatului ei, a organizat in judetul Tulcea campania pilot contra malariei si o actiune de asistenta pentru copii, regiunea fiind crunt lovita de seceta si foamete. Din afara, totul parea ca se petrece lin. Vazut dinauntru, tabloul a fost mult mai amestecat si mai nelinistitor.

Printesa Ileana, o fina observatoare a naturii umane, se implicase activ in Crucea Rosie romana la sfarsitul razboiului si, ca atare, i-a vizitat pe parintii mei la Ministerul Sanatatii de mai multe ori. Iata ce scrie Printesa Ileana in Memorii s2t:
"Am hotarat sa ma duc la Ministerul Sanatatii si sa vad ce sunt ei dispusi sa faca, inainte de a cheltui din acesti bani pretiosi. Am descoperit ca, desi ministrul (= tatal meu) se considera comunist, institutia lui evident nu fusese afectata; si ministrul insusi fiind un foarte bun doctor, unul din marii nostri chirurgi pe creier, a facut un maximum pentru ca politica sa nu impieteze asupra muncii sale. Din pacate, era foarte bolnav, insa dupa moartea lui, provocata de cancer pulmonar - pe care singur si l-a diagnosticat - munca a fost continuata de sotia lui, un doctor destoinic si ea".
Generatia parintilor mei a disparut acum, au mai ramas putini martori directi. Unul dintre acestia, Florica Nicolescu, desi mult mai tanara, a fost colaboratoarea admirabila si apropiata a mamei mele. Intr-o scrisoare recenta pe care mi-a trimis-o, ea evoca entuziasmul parintilor mei pentru "noua ordine", dar si adversitatile si dezamagirile care n-au intarziat sa apara. Ea ii insotea pe parintii mei la o intrunire publica unde tata urma sa vorbeasca. Erau cu totii pe scena, in spatele cortinei, cand cineva s-a apropiat de tata cu un text dactilografiat: "V-am adus discursul pe care sa-l rostiti". Tata a replicat "Multumesc, dar stiu ce am de spus". A inceput sa vorbeasca. Cinci minute mai tarziu, "galeria comandata" din fundul amfiteatrului a pornit sa scandeze "Moarte lui Maniu". Tata le-a facut semn sa pastreze linistea, dar dupa cateva minute au inceput iar sa scandeze. Acasa, in seara aceea, tata era profund tulburat, "De ce moarte lui Maniu? Maniu, la vremea lui, a facut ceea ce trebuia facut, Maniu a fost un mare patriot". Dr. Zaloziecki a murit in 1960, dar fiul lui, dr. Alexis Zaloziecki Jr., matematician care traieste in Israel (matematician free-lancer si ingenios problem-solver) isi aduce bine aminte cum vorbea tatal sau despre Mitica (numele tatalui meu printre apropiati). "Vorbea despre loialitatea absoluta a lui Mitica si cum se putea conta intotdeauna pe cuvantul lui si pe sprijinul lui la nevoie. Repeta o anumita poveste despre munca de neurochirurg a lui Mitica: in acele vremuri, perioada de la Cernauti, neincrederea era inca mare, bolnavii erau adusi la spital in situatii foarte grave, in ultima faza. Mortalitatea era deci inca foarte ridicata. Intrebat despre aceasta, dr. Bagdasar a raspuns ca pe el il bucura faptul de a fi salvat cateva vieti; fara interventia sa, toti ar fi murit. Vorbea despre cinstea si integritatea lui Mitica, nevoia lui de a reactiona impotriva abuzului si nedreptatii. Dr. Zaloziecki avea ferma convingere ca, daca traia mai mult, Mitica o sfarsea rau: epurat, eliminat"... Soarta a facut ca tata sa moara de timpuriu, astfel ca in iulie 1946 a avut parte de funeralii de stat ...

Urmarile razboiului: boala, foamete si o "istorie americana de mult uitata"

La sfarsitul razboiului, tara a fost lovita de o epidemie de tifos cumplita si o foamete la fel de amenintatoare. Doi ani consecutivi de seceta au agravat problema considerabil. Prioritatile de varf ale parintilor mei la Ministerul Sanatatii erau clare, insa, avand resursele limitate si personalul medico-sanitar decimat de razboi, erau confruntati cu enorme greutati. De parca aceste lipsuri nu ar fi fost suficiente, parintii mei au fost in plus supusi unor presiuni politice tot mai mari ca sa dea afara personal (pe motiv de origine sociala nesanatoasa si de reduceri bugetare). Ei au rezistat, s-au opus din rasputeri: unele batalii le-au castigat, altele le-au pierdut. Mama vorbea deseori de "consecintele nefaste asupra sistemului de sanatate" ale acestor "comprimari de cosmar" si regreta foarte mult greselile pe care a fost fortata sa le faca, sub presiuni teribile. In timp ce era ministrul Sanatatii si ducea o lupta disperata cu foametea si epidemiile, a trebuit sa lupte in plus si cu mizerii de alta specie: sicanarea membrilor straini ai Crucii Rosii, carora nu li se dadea viza de intrare, ori erau arestati si retinuti sub acuzatii imaginare, schimbarea etichetelor de pe pachetele de alimente si medicamente ("USA" fiind inlocuit cu "URSS"), profitorii care deturnau rezervele ministerului incercand sa se imbogateasca rapid pe piata neagra etc... De la Paris, dupa Conferinta de Pace din septembrie 1946, mama s-a dus oficial la Stockholm, ca sa sustina cauza Romaniei si sa ceara sprijin. Suedezii au raspuns cu generozitate, la fel si alte cateva tari vest-europene. Crucea Rosie suedeza si Rädda Barnen (ramura suedeza a Organizatiei "Salvati copiii") au fost o prezenta puternica pe teritoriul Romaniei timp de aproape doi ani, au hranit copii nevoiasi in acele indragite "cantine suedeze", au facut si alte eforturi umanitare, de multe ori in conditii vitrege.

Cateva exemple vor ilustra activitatile mamei mele ca ministru al Sanatatii. (Pentru mai multe informatii privind activitatea ei profesionala si in domeniul sanatatii publice - ca ministru al Sanatatii - vezi recentele articole s4t si s7t). Dr. Paul Cortez, pe care mama, in iarna lui 1946-1947, l-a numit medic sef al Trenului Anti-Exantematic Nr.2 pentru zona de rasarit a Moldovei, dintre Siret si Prut, povesteste, in "Intoarcerea din infern", (vezi s3t), despre "epoca zbuciumata, eroica, plina de riscuri, dar si de impliniri, care au dat un sens umanitar profesiunii noastre".
Campania impotriva malariei a fost la fel de dramatica, cum imi aduc aminte din numeroasele deplasari pe teren ale mamei mele si povestirile cu care se intorcea. A inceput cu un program pilot in Dobrogea, unde mortalitatea infantila era atat de inspaimantatoare, incat populatia, cuprinsa de panica, a fost pe marginea unui exod in masa. Ani mai tarziu (1968), acad. Mihai Ciuca, epidemiologul de varf al tarii, a declarat, intr-o minunata prezentare s4t: "Astazi, sunt trei ani de cand s-a realizat eradicarea malariei, pe care o datoram inaltului spirit de intelegere si organizare al doctoritei Florica Bagdasar". Mai este un episod care trebuie povestit. In iarna lui 1946-’47, foametea din Moldova a atins proportii catastrofale. Rezervele de alimente erau epuizate, iar mama era disperata. Cum sa lupti impotriva tifosului si a altor boli, cand oamenii mor de foame? Ea s-a dus la autoritati si a cerut aprobarea de a solicita oficial sprijinul americanilor. I s-a spus: "Marii nostri prieteni sovietici sunt devastati de razboi, ei nu ne pot da ajutor si in fata americanilor nu ne vom umili. Renunta la idee." Mama nu s-a dat batuta, ci a insistat: "E vorba de o jumatate de milion de oameni pe punctul de a muri de foame, se hranesc cu scoarta de copac si iarba, mor copii in fiecare zi!". In cele din urma, poate doar ca sa scape de ea, cei din guvern au acceptat, fara nici un entuziasm. Mama mi-a povestit scena aceasta de multe ori, pentru ca a fost unul din cele mai dramatice momente ale perioadei ei ministeriale. Ea s-a intalnit apoi cu Burton Berry, liderul diplomatic american in Romania, miercuri 12 februarie 1947, dupa cum am a-flat cercetand Colectia de Manuscrise Speciale de la biblioteca Universitatii Indiana, in Bloomington. In aceeasi zi, el noteaza in jurnalul sau s5t: "Pe langa consideratiile politice si economice, exista si o foamete inspaimantatoare, cu un inalt grad de mortalitate, care face ravagii in Moldova" si "in deplin acord cu generalul Schuyler" (seful reprezentantei militare americane in cadrul Comisiei Aliate de Control) el indeamna "guvernul SUA sa faca pe loc o donatie de alimente catre Romania. Se impune regim de urgenta". Am si acum vie in minte euforia mamei mele cand, dupa o saptamana, a aflat de la Burton Berry ca presedintele Truman a ordonat uneia dintre "Navele Americane ale Libertatii", Andrew Stevenson, care transporta 4.500 tone de ratii si 2.500 tone de fasole - destinate in mod normal armatelor americane din Mediterana - sa duca aceste provizii in portul Constanta, ca donatie pentru populatia infometata din Moldova. Era stipulat ca aceste alimente sa fie manuite si distribuite de Crucea Rosie romana, sub supravegherea Crucii Rosii americane, fara intarziere si fara discriminari politice, rasiale, sociale ori religioase.

Cum se explica acest gest umanitar atat de prompt si generos? Cred ca au fost mai multe motive convergente. A fost publicitatea creata de Fred Sigerist, seful echipei trimise de Crucea Rosie americana in Romania, ca si de Mihail Ralea, ambasadorul Romaniei la Washington. Au fost concertele marelui compozitor George Enescu in Statele Unite, in scopul de a face colecta de bani pentru sprijinul "infometatilor din iubita sa Moldova" s6t. In sfarsit, dar poate ca tocmai acesta a fost motivul decisiv, a fost apelul Rabinului sef al Romaniei, dr. Alexandru Safran, care se afla intr-o calatorie in Statele Unite, la invitatia comunitatii evreiesti din America. El era celebrat in presa americana ca un erou, a avut acces la lideri de marca, influenti ai comunitatii evreiesti s6t (la intoarcerea sa in Romania, a platit scump iesirea sa in America). O nota diplomatica din partea Ministerului de Externe roman multumea Statelor Unite pentru acest gest si asigura Misiunea SUA ca au fost luate toate masurile necesare, Crucea Rosie americana, Crucea Rosie romana si Ministerul Sanatatii (adica, mama) au cazut de acord asupra unui plan de actiune "astfel incat ajutoarele americane sa poata fi distribuite in perfecte conditiuni"s5t. Cantitatile erau limitate, a fost nevoie de liste prealabile cu cei aflati in situatie critica, intocmite pentru fiecare sat s2t. Raportul generalului Schuyler din 19 martie s5t consemneaza ca distributia proviziilor umanitare americane "s-a efectuat practic in curs de 12 zile de la sosirea acestora in Romania. Rapiditatea distributiei, rigoarea supravegherii americane si colaborarea tuturor persoanelor interesate au facut posibil un record local pentru acest tip de actiune. Temerile multor romani de aici si din strainatate s-au dovedit neintemeiate." A fost unul dintre cele mai mari succese ale Crucii Rosii, atat cea americana, cat si cea romana. Printesa Ileana, care a jucat un rol central in campania de distributie, are, in cartea ei s2t, o relatare emotionanta a acestui moment, gasind ca a fost "extraordinar ca guvernul comunist sa accepte aceasta, cu anumite restrictii si sa dea dispozitie cailor ferate de a transporta proviziile" s2t. Nu avea de unde sa stie ca mama si-a pus reputatia in joc, pentru a asigura desfasurarea fara incidente a operatiunilor.

Valoarea simbolica si efectul moral al ajutorului american au depasit cu mult ajutorul per se: "oamenii au simtit ca nu sunt uitati, ca prietenii din America, impotriva carora ei, cei de aici, nu au vrut niciodata sa lupte, au inteles" s2t. Cand a sosit in Moldova primul tren cu provizii, pe 6 martie, Regele Mihai a trimis o telegrama exprimandu-si recunostinta fata de presedintele Truman, pentru actiunea sa umanitara s5t. Mama mi-a mai spus ca presa guvernamentala, dupa o penibila tacere, a recunoscut, fara entuziasm, campania americana de ajutoare din Moldova, iar cand Parlamentul Romaniei a adoptat, in sfarsit, o rezolutie de multumire, aceasta a fost atat de ambigua, incat a fost un motiv de jena in plus. Americanii, pe buna dreptate, s-au simtit ofensati. A venit timpul sa recunoastem generosul aport american. N.B. Este poate de interes ca acest episod sa fie considerat in perspectiva istorica. Planul Marshall, anuntat in iunie 1947 si "definit ca un program pentru redresarea economica a Europei, plan propus (nu numai pentru Europa de Vest, ci si) pentru Uniunea Sovietica si Europa de Est... a reprezentat un soc puternic pentru Stalin" s8t. Reactia Kremlinului a fost rapida. "Stalin a pocnit din bici si participarea la program a statelor est-europene a fost blocata ..." Pana la sfarsitul anului 1947, s-a trasat cu toata claritatea linia de demarcatie dintre "lagarul imperialist si lagarul socialist. In iarna aceea, stalinismul a fost impus in toate aspectele vietii si cu deplina seriozitate pe intreaga cuprindere a Europei de Est" s8t.

Dizgratie... si reabilitare

Primele semne ingrijoratoare au aparut la inceputul anului 1948. Imi aduc si acum aminte expresia de uluire intiparita pe figura mamei cand a citit, in editia speciala de Anul Nou a oficiosului de partid, Scanteia, articolul fulminant impotriva "cercurilor imperialiste insetate de razboi si a lacheilor lor" care urmareau prin marsavul "Plan Marshall" sa inrobeasca popoarele din punct de vedere economic si politic. La sfarsitul lui august 1948, mama se afla intr-o calatorie de inspectie in Dobrogea. Asa cum se intamplase de atatea ori, se pregatea de intalnirea cu personalul medico-sanitar - cand seful de cabinet a venit sa-i spuna ca la radio tocmai fusese anuntata incetarea ei din functia de ministru al Sanatatii... Mama s-a intors atunci cu norma intreaga la Centrul de Igiena Mintala, pe care il intemeiase in 1946 si unde, alaturi de personalul ei medical si pedagogic, trata copii retardati, deficienti intr-un fel sau altul sau cu probleme de comportament. Era deosebit de mandra cand reusea sa recupereze copii care fusesera catalogati drept "anormali". De multe ori, ea descoperea ca acesti copii au trecut prin experiente traumatizante la var-ste fragede sau ca aveau acasa o viata agitata, lipsita de dragoste: "Pentru cei dezmosteniti, cat mai multa afectiune si atentie cu putinta", recomanda ea. Intre timp, mama era marginalizata si se pornise, treptat, o campanie impotriva ei.

Duminica, 18 ianuarie 1953 - cu mai putin de doua luni inaintea mortii lui Stalin -, campania impotriva mamei mele a atins apogeul, printr-un amplu articol de fond in Scanteia, intitulat Pentru lichidarea deformarilor antistiintifice in domeniul pedagogiei s9t. Din ordinul Partidului, articolul a fost "prelucrat", la adunari speciale, in toate scolile importante (inclusiv la liceul unde invatam eu) si la spitalele din tara. O zi sau doua dupa publicarea articolului din Scanteia, la Centrul de Igiena Mintala a aparut o delegatie oficiala: mama se trezea "eliberata" din functie si trebuia sa predea pe loc dosarele si cheile Institutului. A fost atat de socata, incat, coborand, a cazut pe scara si s-a lovit la plamanul cel "bun" (celalalt plaman nu mai functiona in urma unui pneumothorax care avusese loc cu 25 de ani inainte, la Trudeau). Articolul din Scanteia o acuza pe mama de "cosmopolitism", "ploconire slugarnica in fata conceptiilor putrede, antistiintifice ale ideologiei burgheze" safirmatii ce echivalau in acele vremuri cu acuzatia de tradaret, de introducerea si promovarea in psihiatria infantila a "unor curente obscurantiste, de tipul freudismului, care injosesc si calomniaza omul... o diversiune menita sa abata atentia maselor de la lupta de clasa". A mai fost acuzata de pervertirea si coruperea mintii copiilor clasei muncitoare etc., etc.s9t. Sa fi fost aceasta o versiune romaneasca a "complotului doctorilor" de la Moscova? Este posibil. Momentul a fost, in tot cazul, definitoriu pentru mine. Mama si eu am ajuns paria peste noapte, cu sabia lui Damocles deasupra capului. Pensia dupa tata (de la Academie) a incetat sa ne mai vina, mama nu mai avea nici un venit, am fost obligate, de "Spatiul locativ", sa primim in apartament inca o familie, cu doi copii mici. Am avut mare noroc, mama si cu mine, ca noii chiriasi erau oameni decenti si onorabili: sotii Vasilescu ne-au tratat cu bunatate si respect, am devenit prieteni.

Cum a fost viata in acele vremuri? Povestea este, sunt sigura, familiara. Prietenii ne-au abandonat, cei mai curajosi se strecurau la noi dupa caderea intunericului, pentru scurte vizite. Eu eram in ultimul an la liceu. Spectrul "corectitudinii politice", (care se numea "vigilenta revolutionara" si era, pe atunci, cu mult mai maligna) infestase scoala (apoi universitatea). Multa lume se temea sa ma salute, se faceau ca nu ma vad. A existat o exceptie notabila, fenomenala mea profesoara de matematica, Martha Marini. Lucrul acesta a facut si mai atragatoare matematica pentru mine. Intre timp circulau zvonuri groaznice: ca mama urma sa fie arestata, judecata in "stilul demascarilor", pentru deviere, ca va fi implicata in "cazul Patrascanu" (pe care ea l-a cunoscut intr-adevar si l-a admirat, dar nu a facut parte din cercul apropiatilor)... A fost o ironie a soartei faptul ca ea s-a imbolnavit grav in acel ianuarie si a trebuit sa fie internata. A stat la Spitalul Filaret multa vreme: abcesul din plamanul cel bun treptat o ucidea. Doctorii nu prea mai aveau speranta. Partidul a incetat s-o urmareasca, ea urma oricum sa moara. Dr. Carpinisanu, stralucitul chirurg de plamani, un barbat urias, a fost in permanenta foarte amabil si bland cu noi, dar a trebuit sa-i spuna mamei adevarul: fara operatie, avea sa moara, cu operatie, sansele erau foarte slabe, 4 la 1.000. "De ce n-as fi eu una din patru?", s-a intrebat mama si a decis sa se opereze. Parca vad si acum fata dr. Carpinisanu la iesirea din sala de operatie, cu lacrimi in ochi: "Eu am facut tot ce-a stat in puterea mea, restul e in mainile lui Dumnezeu".

In mod miraculos, dupa operatie mama a inceput sa-si revina. Boala si recuperarea au durat cativa ani dificili. La sfarsitul anului 1956, valul de teroare trecuse pentru noi; Hrusciov incepuse programul de "destalinizare", a inceput si "reabilitarea" mamei. Ea nu a intrat din nou in Partid, desi a fost invitata. Ca o compensare pentru ceea ce a avut de suferit, a fost solicitata sa devina vicepresedinta Crucii Rosii - ceea ce a acceptat, din octombrie 1957, pastrand aceasta pozitie pentru cativa ani - dar, mai important, a avut permisiunea sa calatoreasca in strainatate. Eu am plecat din Romania in octombrie 1957, impreuna cu sotul meu, hotarata sa nu ma mai uit in urma. Mama a trait in Romania pana la sfarsitul vietii. Ne-am intalnit de mai multe ori in Occident, m-a vizitat la Chicago, dar s-a intors de fiecare data, incarcata de cadouri (pentru oameni indragiti, prieteni, familie; nu se gandea niciodata sa cumpere cadouri si pentru ea). Se simtea stingherita la ideea ca ar lua parte la viata de abundenta si libertate din Vest, stiind care erau conditiile acasa. Din punct de vedere politic, ea in Romania a trait intr-o zona de clar-obscur, tolerata dar nu agreata, fiind o prezenta "quasi-singulara", cum a numit-o Valeriu Negru s7t. Emotional, a fost compensata de o intreaga retea de prieteni devotati si iubitori (in cercul de apropiati o numeau "Dalai Lama"). Ultimul val de "speranta politica" a fost, pentru mama, "experimentul Dubcek, Primavara de la Praga". Tancurile sovietice au avut grija si de asta. Mama a murit in decembrie 1978. Saul Bellow, care era sotul meu atunci, a scris in mod elocvent (1982, The Dean’s December) despre moartea ei, cu care de fapt nu m-am putut impaca. Aceasta e o poveste neterminata. Daca Socrate nu s-a inselat in intuitiile sale cu privire la imortalitatea sufletului, anticipez cu placere sa-mi reintalnesc parintii, nu numai pentru ca-i iubesc, dar si pentru ca am multe intrebari sa le pun.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22