Dezbaterea nu continua!

"Cu sau fara voia unora dintre noi, dezbaterea continua". Sunt ultimele cuvinte ale articolului d-lui Gheorghe Grigurcu, intitulat chiar asa, Dezbaterea continua (22, nr.749) si care raspunde unui articol al meu, vechi de cateva luni, cu titlul A fost "Scoala de la Paltinis" o experienta utopica? (22, nr. 734). Desigur, in ceea ce priveste Scoala de la Paltinis, Constantin Noica si alte subiecte conexe, dezbaterea trebuie sa continue si nu am nici cea mai mica intentie sa sugerez ca ar putea sa fie altfel. Dar, regret, dezbaterea nu poate continua cu d-l Grigurcu! Si pentru aceasta sunt mai multe motive: Mai intai de toate, d-l Grigurcu pare sa ignore o elementara regula a unei dezbateri de idei: cunoasterea punctului de vedere complet al adversarului.?
Articolul meu a fost publicat - asa cum se specifica in el si cum d-l Grigurcu a remarcat el insusi, ca fiind "o parte a capitolului final" al unei carti in curs de aparitie, textul urmarind mai mult sa provoace spiritele si sa pregateasca publicul. Articolul nu pretindea sa raspunda la intrebarile pe care le formula, nu aducea corectii abordarii relativiste cu care dorea sa provoace, tocmai pentru a deschide interesul pentru carte. Abia in ultimele randuri, el afirma (evident trimitand la carte) ca binomul "utopie-realism", cat si "regula reversibilitatii" sunt insuficiente si ca o noua metoda ar fi necesara pentru o mai buna si mai sigura apreciere a unor proiecte descrise in mod curent ca "utopice" sau ca "realiste". Or, exact aceasta metoda este dezvoltata si aplicata in cartea la care ma refer - De la Scoala din Atena la "Scoala de la Paltinis" (Humanitas, 2004).

Acest volum a aparut la vreo trei saptamani de la publicarea articolului meu, iar de atunci au trecut peste trei luni. Totusi d-l Grigurcu nu a simtit nevoia in tot acest rastimp pana la inceputul lui iulie, cand a aparut articolul domniei sale, sa-si revada textul, bazat pe lectura a numai "unei parti a ultimului capitol". Capitolul in intregul sau, cartea toata nu l-au interesat defel. Altminteri, necunoasterea intregului si scoaterea din context a partii nu il impiedica pe d-l Grigurcu sa ma gratuleze in fel si chip, considerand ca cele pe care le afirm despre Scoala de la Paltinis dovedesc "reductia spiritului critic", ca ma pretez la o "somptuoasa frazeologie filozofanta", ca "setul de contra-argumente de care dispun e fragil" si ca fac "sofisme". O asemenea lipsa de probitate intelectuala de la un critic literar este de neinteles. Altminteri, d-l Grigurcu pretinde competente filozofice si ma snobeaza ridicandu-l impotriva mea pe Kant insusi (ignorand sau facandu-se ca ignora ca, in carte, apelez tocmai la "imperativul categoric" pentru a determina exigentele a ceea ce am numit "proba responsabilitatii"). Dar apoi se intreaba, ca un corigent la filozofie, "de ce sa ne ferim a privi in fata Paltinisul tratandu-l pe ocolite prin indoieli asupra constiintei care l-ar putea examina si aprecia?". Numai ca tocmai "ocolul" prin examinarea limitelor si a puterilor constiintei cunoscatoare si abandonarea abordarii "directe", naive a realitatii fac originalitatea kantianismului invocat ceva mai sus chiar de domnia sa.

2. Dar de ce sa ma plang? Ignominiile de toate felurile, inclusiv cele "intelectuale", sunt prea numeroase in presa de azi, fie si culturala, pentru a le mai da, de obicei, prea multa atentie. Avem de data aceasta un critic literar care se insinueaza fraudulent sub aripa filozofiei. E asa de grav? Cel care denunta la altul "reductia spiritului critic" e lipsit de curiozitate intelectuala fata de cartea din care fragmentul criticat a fost detasat. E o contradictie chiar asa de neobisnuita? Reprosurile pe care mi le face d-l Grigurcu ma lasa rece, asadar, si nu m-as fi obosit sa-i raspund doar de dragul lor. Dar "in chestie" este altceva, mult mai grav: sunt abjectiile proferate despre Constantin Noica - un om care, din pacate, nu mai poate raspunde. Poate tocmai de aceea criticul isi ingaduie, cu o impudicitate rara, sa-i prepare acestuia "solutia finala" - radierea din cultura, din filozofie, diabolizarea rolului sau cultural. Iar executia este pusa in opera cu uneltele de uzanta in aceste cazuri: confuzia, falsificarea, lipsa proportiilor, ignorarea contextelor, cand nu chiar insulta abia atenuata de o pirueta stilistica.
Nimeni nu contesta legionarismul lui Noica din tinerete. Dar sa afirmi ca "de la mesianismul Legiunii, autorul Devenirii intru fiinta a virat spre national-comunism" este o minciuna si o calomnie. Ca Noica a avut naivitatile lui este adevarat; ca el a crezut, data fiind aparenta de ireversibilitate a regimului comunist (in care credea mai toata lumea), ca poate fi gasit un anumit modus vivendi onorabil in el, a fost cateodata penibil. Dar asta nu inseamna ca e admisibil delirul din articol. Citindu-l, te intrebi: despre cine oare scrie d-l Grigurcu? Despre C. Noica, sau despre Eugen Barbu, sau Adrian Paunescu? Si daca Noica "a fost un zelator al puterii comuniste", ce pacat a mai comis C.V. Tudor? Oare "cenaclurile Flacara" se tineau cu asiduitate pe prispa vilei 12 de la Paltinis? Oare sa fi fost Liiceanu, Plesu, Vieru, Stoichita, Cretia etc. cei care dadeau isonul la salutul fascist al maestrului, zbierand din rarunchi "Ceausescu-România" pe muzica folk?

D-l Grigurcu are insa pretentia ca inlatura "preconceptiile idealizatoare" ale altora si atunci indrazneste sa scrie negru pe alb: "Noica a savarsit la noi o imensa, fara precedent la noi, operatie de mistificare a realului, si nu doar a celui tinand de ambianta concreta, dramatica, a erei ceausiste." Prin urmare, nu doar Popescu-Dumnezeu, Burtica, Suzana Gâdea, dar chiar si Roller ori Rautu sunt un moft in materie de mistificare ideologica in comparatie cu diabolicul filozof. Iar dupa o asemenea enormitate, d-l Grigurcu mai are si tupeul de neinchipuit sa clameze ca spusa respectiva "nu-i o judecata de valoare, …ci o constatare, speram ca de bun simt!". Bietul Descartes, care credea ca bunul simt e cea mai bine distribuita facultate omeneasca! Nu-l cunoscuse desigur pe d-l Grigurcu, caci altfel ar fi aratat inceputul Discursului asupra metodei!
A facut Noica, totusi, unele concesii tactice? Sa admitem. Dar cine, traitor in acei ani si autor publicat, va arunca cu piatra? In ce empireu al puritatii etice a plutit d-l Grigurcu inainte de 1989, ca sa se incinga acum cu sortul rigorii imaculate? Si-a pierdut el dintii la puscarie, precum marele "mistificator al realului"? Ori poate a fortat portile dizidentei, precum Andrei Plesu? A trimis macar niscaiva scrisori de protest la adresa regimului, asa cum au facut-o si alti cativa dintre discipolii "zelatorului puterii comuniste", desi erau "dispusi - aflam - a intra in jocul abstragerii cu invoire «de sus»"? Nimic din toate acestea. Ultragiatul censor morum a scris in tihna maldare de critica literara in gazetele timpului! Cu "invoire de sus", bien entendu!

Asadar, pentru Gh. Grigurcu, Noica e un fel de Scaraotchi montagnard cu aparenta de batran ticnit, care, aspirand cu perfidie aerul proaspat si pur al acelor ani frumosi, a produs imprejurul sau numai "un vid moral si axiologic". In contextul binecunoscutei vieti palpitante din era ceausista, iese in fata o singura pata indoliata - Paltinisul lui Noica, vezi bine, pentru ca "ceva inuman, mortuar pluteste pe cerul ganditorului". Si, daca am avut un presedinte-faraon, am avut - iata - si un "faraon-filozof" - tocmai "zelatorul" sau! Dar, pentru a nu crede cineva ca "faraonului-filozof" ii sunt refuzate chiar toate calitatile, mumificatorul-literator consimte sa-i recunoasca, insultator prin condescendenta, o "inteligenta genialoida"!
3. D-l Gh. Grigurcu este un "om al resentimentului". Spirit profund mediocru, el dovedeste in articolul sau o singura calitate puternica: forta cu care il detesta pe Noica - un om care i-a fost si ii ramane infinit superior sub toate privintele: ca opera, ca spirit, ca profunzime, ca semnificatie culturala generala, ca notorietate, ca moralitate. Si evident, din pricina acestei superioritati il si detesta fara rest. Consecinta? O mizerabila scrasnire de condei. O revarsare de ineptii si infamii. Omul nu are nici macar capacitatea de a critica in mod adecvat opera filozofului (lucru perfect legitim, altminteri), deoarece pentru aceasta s-ar cuveni sa iasa in larg pe marea filozofiei. Or, pentru aceasta expeditie ii lipsesc deopotriva ambarcatiunea, vantul si steaua polara. De aceea, cu d-l Grigurcu "dezbaterea nu continua"!