De același autor
A turnat sau nu Breban? Nimic mai puţin clar, deocamdată. Atunci, oare, dezvăluirile care îl privesc, făcute recent de CNSAS, şi trimiterea în instanţă a dosarului său constituie o conspiraţie urzită să-l denigreze pe el, dar şi pe alţi scriitori valoroşi? Fireşte, Nicoale Breban acuză cu vehemenţă, în Contemporanul, existenţa unei conspiraţii menite să-l discrediteze şi demisionează din conducerea Uniunii Scriitorilor. Nicolae Manolescu, într-un editorial din România literară (9 aprilie 2011), adoptă o poziţie prudentă, dar susţine că Breban, care a încercat să manipuleze Securitatea, de fapt a căzut singur în cursă şi a ajuns, fie şi fără voie, agent de influenţă al acesteia. E corect sau nu, nu ştiu şi probabil că, în faza actuală, numai justiţia poate aduce oarecare lumină cazului – dacă poate. Dar comparaţia defavorabilă lui Breban, făcută de Manolescu, cu scriitorul Ioan Es. Pop care, singur şi nesilit de nimeni, a recunoscut public un angajament la Securitate, l-a iritat înfiorător pe autorul Buneivestiri.
Ceea ce mă interesează este obsesia conspirativă pe care o au la noi nu numai nenumăraţi oameni, inclusiv postaci, bloggeri şi politicieni, dar şi – poate chiar într-o măsură mai mare – intelectualii, scriitorii. În privinţa dosarelor de Securitate, s-a explicat de nenumărate ori (vezi un interviu recent al d-nei Germina Nagâţ din 22) că CNSAS a fost obligat prin lege să studieze dosarele celor cu funcţii de conducere în diferite instituţii publice (precum şi Uniunea Scriitorilor), astfel înţelegându-se de ce ele ies în public la un moment dat. De asemenea, au ajuns publice unele dosare pe care diferite persoane lezate le-au făcut cunoscute.
Pe de altă parte, tot CNSAS a studiat şi publicat şi dosare ale ofiţerilor de Securitate (circa 60% din totalul dosarelor instrumentate), dar, aceştia nefiind de obicei persoane publice, chestiunea a scăpat atenţiei şi s-a spus mereu că ofiţerii sunt uitaţi cu bună ştiinţă. Legenda că CNSAS e o instituţie cu scop politic, urmărind discreditarea adversarilor actualei puteri, mai ales ai lui Traian Băsescu, a devenit atât de rezistentă la orice contestare rezonabilă, încât e aproape inutil a exprima îndoieli în privinţa veracităţii ei.
Dar polemica Manolescu-Breban a avut şi ceea ce am putea numi o victimă colaterală: Grupul pentru Dialog Social. Iată ce scrie, în această privinţă, Nicolae Breban, într-un text intitulat Aventurierii politicii româneşti: „GDS şi corifeii săi... s-au lăsat atraşi într-un mod sau altul de sirenele politicii efective. Înfiinţând organizaţii sau partide sau, cum o spuneam, pregătind un anume grup politic pentru a prelua puterea. Nici acest lucru nu ne-ar fi supărat prea tare..., dacă nu tot dânşii ar fi introdus în câmpul literelor române ideea politică în forme acute şi partizane... În primul rând, folosind CNSAS, unde au activat trei membri importanţi ai GDS vreun deceniu şi mai bine, pentru a macula nume mari ale literelor române...“ (Contemporanul, aprilie 2011, p. 10).
Mărturisesc un păcat capital: mai că mi-aş dori ca lucrurile să stea aşa cum sunt prezentate mai sus – mai că m-aş bucura ca GDS să fie un grup puternic şi unit, capabil să înfiinţeze partide şi organizaţii politice. Mai că mi-aş dori să aibă resurse financiare corespunzătoare şi să exercite prin membrii săi controlul asupra unor instituţii precum CNSAS, ba mai mult, să decidă politica la vârf, să facă şi să desfacă guverne. Ah, ce fericire, să fii oculta care să tragă de sfori marionetele politicii româneşti! Ce Vântu, ce Patriciu – GDS să fie explicaţia! Citindu-l pe Breban, aproape că mi s-a şters din minte, pentru un moment, că nu mai avem de demult influenţă semnificativă, că dintre membrii CNSAS, la care face aluzie Breban, unul nu a fost niciodată membru GDS, altul s-a îndepărtat de GDS de la începutul anilor ΄90, iar al treilea e şi el demult relativ distant faţă de grup. (Cât despre Nicolae Manolescu, acesta nu are şi n-a avut niciodată vreo legătură cu GDS.) Aş fi vrut eu să uit că revista 22 (organul săptămânal al marilor conspiraţii antinaţionale) abia mai suflă financiar vorbind, că GDS-ul activ s-a redus la o mână de oameni (aproape la modul propriu), că suntem dezbinaţi de dispute politice. Cât despre afirmaţia că GDS ar fi introdus în câmpul literelor române „ideea politică în forme acute şi partizane“, ea este de-a dreptul hilară: de parcă mielul Breban şi lupul Manolescu a trebuit să ceară aprobarea GDS ca să uite de pacea netulburată ce i-ar fi unit, altminteri, pe veci! Cine s-o mai creadă şi pe asta?
Ei bine, toate aceste scorneli sunt crezute şi funcţionează. Și atunci, zic şi eu: poate e mai bine să le încurajăm un pic, nu de alta, dar poate aşa vom avea cu ce să plătim impozitele şi vom creşte cu puţin tirajul revistei (al cărui nume 22, sper că aţi observat, are o interpretare aritmologică tare). Da, domnilor, suntem oculţi, extrem de puternici (slăbiciunea vizibilă e numai o mască), extrem de uniţi (divergenţele sunt doar pentru naivi) şi visăm zi şi noapte, ca nişte „aventurieri“ ce suntem, să dominăm lumea – dacă nu chiar de la început pe aia mare, măcar pe aia micuţă a scriitorilor români.
Păzea, deci: venim, conspirăm, totul „maculăm“! //
Citeste si despre: GDS, Adrian Marino, Uniunea Scriitorilor, Breban, Manolescu.
