Editarea operei lui Fundoianu. O polemica paguboasa (de ziua Holocaustului)

Mihai Sora vs. Mircea Martin

Asistam, in ultimele luni, la o disputa me­diatizata (in Observator cultural, apoi in Timpul iesean), care are in centru edi­ta­rea operei scriitorului romano-francez, de origine evreiasca, Benjamin Fundoia­nu/ Fondane (Wechsler). Protagonistii impli­cati in dezbatere sunt doi importanti oa­meni de cultura: Mihai Sora si Mircea Mar­tin. Pe post de arbitru este Michel Caras­sou, detinatorul copyright-ului. In trama pie­sei apar, cu roluri diferite, si alti pu­bli­cisti, editori, traducatori: Carmen Musat, Mir­cea Petean (Editura Limes), Luiza Pa­lan­ciuc, Doina Jela etc.

Miza polemicii este publicarea in Ro­ma­nia a operei lui B. Fundoianu, scrisa in romana si in franceza. Opera in limba ro­ma­na ar trebui reeditata omogen si adau­ga­te textele inedite (articole, poezii, cores­pon­denta). Scrierile fondaniene in limba franceza (volume exceptionale despre Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Léon Chestov etc., cateva importante vo­lu­me de poezie, corespondenta s.c.l.) au ra­mas, in mare parte, inedite in limba ro­ma­na. Exceptie fac mai multe poezii din ciclurile Ulisse, Titanic, Exodul (traduse si publicate de Virgil Teodorescu in 1965), un volum de articole politice, Scrii­to­rul in fata revolutiei (traduse de Ion Pop si editate de Mircea Martin in 2004) s.a.

Tara lui "n-a fost sa fie"

Si totusi, un proiect editorial atat de no­bil si de generos, cum este Fundoianu - Opere complete, a incetat din cauza unor vanitati de neinteles. Cei doi protagonisti nu au ajuns la un acord privind impartirea in doua variante a domeniului editorial dis­pu­tat: 1) opera fondaniana in limba ro­ma­na (editare Mircea Martin la Editura Art) si cea in limba franceza (editare Mi­hai Sora la Editura Limes) sau 2) opera literara a lui Fondane (editare Mircea Mar­tin la Editura Art) si cea filozofica (editare Mi­hai Sora la Editura Limes). Din cate in­­te­leg, Mihai Sora sustine prima varianta si o respinge categoric pe a doua, iar Mir­cea Martin invers. Proiectul pare ireme­dia­bil blocat. Asistam impasibili la inca o opor­tunitate ratata in cultura romana. Pri­vim resemnati la inca o situatie de tip "n-a fost sa fie", tipic romaneasca.

Nu voi incerca acum sa stabilesc vino­va­tiile sau sa impart responsabilitatile. Nu pot si nici nu doresc sa o fac. Nu sunt rabi­nul din Buhusi, insa probabil ca fiecare din­tre cei doi protagonisti isi are partea sa de dreptate. Dar si partea sa de res­pon­sabilitate. Poate ca unul a gresit mai mult decat altul, dar faptul este acum lip­sit de relevanta. Pro­ba­bil ca s-au ciocnit do­­rinte de suc­ces si orgolii intelectuale, pana la un punct explicabile. Nu traim in­­tr-o lu­me de ingeri, ci de oameni, asa cum Fun­do­ianu in­susi ii definea intr-un poem scris cu putin inainte de a fi ucis: "O, fost-am crud si eu ca voi / si insetat de duio­sie, / si de putere insetat, de aur, de do­rinte sau de chi­nuri, / Da, fost-am rau si eu ca voi, si temator ca voi, si fost-am / orgolios in cea­suri calme, / beat de izbanzi, in­­fricosat / si torturat de in­suc­cese. / Da, fost-am om la fel ca voi, / si m-am hra­nit si eu cu pai­ne, / cu vise si cu dez­nadejdi…" (Exo­dul, 1943).

Fundoianu - Opera omnia

Din toata aceasta disputa sterila are de pierdut (sa nu ne temem de cuvinte mari) cultura romana. Daca renuntam la o privire macroscopica, cel care cu si­gu­ran­ta are de pierdut este Benjamin Fun­do­ia­nu insusi, adica exact cel in numele ca­ru­ia se poarta aceasta polemica.

Exista o harnica organizatie inter­na­tio­nala, intitulata "Société d’Etudes Benja­min Fondane", din care fac parte intelec­tuali proeminenti din Franta, Romania si Israel, precum Michel Carassou, Mircea Mar­tin, Monique Jutrin, Leon Volovici, Mi­chael Finkenthal, Ion Pop, Eric Freed­man, Olivier Salazar-Ferrer, Remus Zas­troiu s.a. Acesti fondanieni, "adevarati fon­danieni" (ca sa-l parafrazez pe Mateiu Ca­ra­giale), publica periodic excelentele Ca­hiers Benjamin Fondane, fiind foarte atenti la modul in care este editata opera si gestionata memoria patronului lor spi­ri­tual. Ma mira de aceea faptul ca ceilalti "fon­danieni" (exceptandu-i pe Mircea Mar­tin si Michel Carassou) asista acum, in tacere, la acest spectacol mediatic deza­grea­­bil. In masura in care conteaza, le fac eu, de pe margine, urmatoarea ruga­minte:

Stimate domnule Mihai Sora,

Stimate domnule Mircea Martin,

Gasiti, va rog, o solutie rezonabila. Dati-va mana, uniti-va fortele, armo­ni­za­ti-va competentele si incercati sa rea­lizati (fie si in coeditare, la Editu­ri­le Art si Limes) acest ambitios proiect editorial: Benjamin Fundoianu - Opera omnia.

Dimensiunea morala

Este inutil sa spun ca opera lui Ben­ja­min Fundoianu este extrem de valoroasa si ca ea ar trebui sa fie tratata ca atare. Fap­tul ca majoritatea volumelor sale pu­bli­cate in anii ‘20-‘30 in franceza a ramas inedita in limba romana spune multe. Dar este vorba de mai mult decat atat. La di­men­siunea culturala a operei fondaniene se aduga dimensiunea umana si cea mo­ra­la, ignorate uneori. Memoria unui om cu destinul lui Fundoianu merita sa fie tra­ta­ta cu mai mult respect. Cred ca i se da­to­reaza asta acestui scriitor martir. Pentru cei care au uitat sau n-au stiut niciodata este, cred, utila rememorarea ultimelor luni din viata scriitorului. Este o poveste crunta, ca o lama de bisturiu.

Ignorand pericolul, Fundoianu a venit pen­tru cateva zile la Paris, din sudul Fran­tei (unde se refugiase), ca sa-si ia de aca­­sa unele carti. "Daca Hitler ar sti ca exist - ii spunea ironic sotiei sale - ar pu­ne sa fiu arestat." La 7 martie 1944, la Paris fiind, el si sora sa au fost denuntati ca evrei de un vecin, arestati de politia fran­ce­za si deportati in lagarul de tranzit de la Drancy. In urma presiunilor asupra auto­ri­ta­tilor, exercitate de cativa intelectuali (prin­tre care Emil Cioran si Stéphane Lu­pas­co), lui Fundoianu i s-a permis sa pa­ra­seasca lagarul. El a refuzat, insa, pen­tru ca nu a vrut sa o lase singura pe sora sa, Lina, care avea inca cetatenia roma­­na. Amandoi au fost deportati la Auschwitz-Bir­­kenau, ucisi prin gazare si incinerati in cuptoare pe 2 octombrie 1944 (cu doar trei luni inainte de eliberarea lagarului, in ia­nuarie 1945). Rememorarea acestei tra­ge­dii anume acum, de ziua Holocaustului in Romania (9 octombrie), are o semni­fi­ca­tie speciala.

"Sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz"

In 1973 Geo Bogza i-a dedicat un poem textualist, ramas putin cunoscut, in­ti­tulat simplu Fundoianu: 

"Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldo­­va… si sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, in mi­reas­ma atator podgorii si livezi, in mur­mu­rul Bistritei si al Ozanei… si sa sfar­sesti in flacarile si fumul de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldova: «Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la lo­cul nasterii mele…» si sa sfarsesti in cup­toarele de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, in blanda, in dulcea Moldova: «Sara pe deal bu­ciu­mul suna cu jale…» si sa sfarsesti in fla­carile si fumul de la Auschwitz.

Sa te nasti in Moldova, cu darul de a fi poet: «In targ miroase a ploaie, a toamna si a fan…» si sa sfarsesti in cuptoarele de la Auschwitz." 

"Toti poetii sunt evrei"

"Vse poeti jidi" ("Toti poetii sunt evrei"), suna un vers scris de Marina Tve­tae­va in 1924. Aceasta echivalare sim­bo­li­ca, plina de semnificatii, a fost preluata apoi de Paul Celan, ca motto la un poem compus de el in 1961. Din perspectiva acestei metafore, Hitler avea cel putin doua mo­ti­ve sa-l "anihileze" (acesta este termenul folosit in documentele oficiale naziste, Vernichtung) pe Ben­ja­min Wechsler-Fun­do­ianu: pentru ca era evreu si pentru ca era poet. In poemul, cu uimitoare pre­mo­nitii, Exodul, Fundoianu incerca in 1943 sa-si defi­neas­­ca iden­ti­ta­tea etnica si umana. "Voi n-ati fost za­mis­liti pe drumuri, / co­piii vostri n-au fost luati / si ine­­­cati intr-un canal, / pi­soi cu ochi lipiti si orbi, / n-ati ratacit din­­­­­­tr-un oras in altul, / nu v-a pan­­­dit po­litia pe strazi, / voi n-ati va­zut in zori de zi masacre, / n-ati fost varati in trenuri pentru boi, / n-ati cunoscut sfa­sie­torul ho­hot / al injosirii, nici n-ati is­pa­sit / o crima niciodata fap­tuita, / cri­ma de-a fi, de-a res­pira, schimband / ata­tea nume si atatea chipuri / pentru-a sca­pa de numele rostit / cu ne­sfarsita scar­­ba si de chipul / scuipat de-ntrea­ga lume. Va veni, / stiu bine, va veni o zi in care / acest poem il veti avea sub ochi. / Ce v-ar putea solicita? Ni­­mic. / Priviti-l si luati seama! E un stri­­gat! / Atata tot. Putea-voi sa-l sfar­sesc? / Dar cand sub talpa veti strivi, voi, smocul / de iarba si urzici, veti sti, atunci, / c-am fost si eu, candva, un om, un om, / un om al unei epoci dis­pa­­rute, / de mult uitata, poate, pentru voi, / veti sti atunci ca inocent am fost, / si ca, la fel ca voi, aveam si eu / obrazul incrustat de bucurie, / de mi­­la si de furie, un chip / de om la fel ca voi - si-atat!"

Ultimele cinci versuri sunt gravate, in engleza si in ebraica, la in­trarea in "Sala Numelor" din Memorialul Ho­locaustului, Yad Vashem, de la Ierusa­lim, fiind sem­nate: Benjamin Fondane (Iasi, 1898 - Auschwitz, 1944).