Calatori straini in Romania

Codrut Constantinescu 30.07.2008

De același autor

6.000 de km si un album admirabil

 

In august 1873, geograful francez Eli­sée Reclus, membru al prestigioasei So­cie­tati de Geografie din Paris, infiintata in 18211 a vizitat Transilvania aflata in ca­drul Imperiului Austro-Ungar, iar zece ani mai tarziu, in drum catre Constantinopol, a trecut prin Bucuresti. Insemnarile sale de calatorie l-au inspirat pe Jules Verne in scrierea romanului Castelul din Car­pati. Calatoriile lui Reclus au fost pre­tex­tul de care avea nevoie Alain Kerjean pen­tru a redescoperi Romania atat pentru pu­bli­cul francofon cat si, de ce nu, chiar pen­tru publicul roman. Alain Kerjean nu este un incepator in profesia sa, destul de ati­pi­ca pentru noi, de scriitor-fotograf desco­pe­ritor de peisaje exotice. A intreprins ca­la­torii in Venezuela, pe fluviul Orinoco, dar si in Africa de Vest. Autorul martu­ri­ses­te ca a fost deranjat de o remarca a unui compatriot care, auzind ca se pre­ga­tes­te de o calatorie in Romania, ar fi zam­bit superior si ar fi aruncat remarca: "Ah, da, Kerjean este omul potrivit pentru Ro­­mania, dupa expeditiile sale din Ori­no­co si Africa". Un suflet de roman ver­de ar fi fost iremediabil jignit, nu insa si noi...

Astfel s-a nascut albumul Voyage en Rou­manie, de la Transylvanie au del­ta du Danube 2. Prefata impu­na­to­ru­lui album este semnata de soprana An­gela Gheorghiu in ideea de a maximaliza impactul pozitiv al cartii, insa ne intrebam cati francezi obisnuiti au auzit de Angela Gheorghiu... Poate ca Gica Hagi ar fi fost mai potrivit...

Alain Kerjean face parte din acea ca­te­go­rie de calatori straini in Romania a ca­ror principala preocupare nu este aceea de a lipi etichete, ci de a intelege o tara si populatiile care traiesc in granitele ei, caci Alain Kerjean isi indreapta un ochi atent si asupra minoritatilor din tara, fie ca aces­tea sunt de origine maghiara, roma, lipo­vea­na sau sasa. Remarcam faptul ca Alain Kerjean a intreprins o adevarata si la­borioasa munca de documentare atat ina­­inte de a incepe aceasta calatorie, care de altfel nu a fost prima in spatiul roma­nesc, cat si in timpul ei si chiar dupa. Tex­tul re­dac­tat de catre scriitorul si fotograful fran­cez abunda in referinte bibliografice, in ci­tate din scriitori romani, de cele mai mul­te ori inspirat inserate in materia al­bu­mu­lui.

Kerjean este atras si de viata religioa­­sa a Romaniei, poate pentru ca, asemeni al­tor francezi, gaseste in Romania cre­din­ta pierduta in Franta dupa Marea Teroare si dupa alte doua secole de continua lai­ci­za­re si ateizare. Sau poate ca aceasta i se pare doar exotica. Regasim nume­roa­se fotografii ale bisericilor si manastirilor ortodoxe, dar si catolice sau protestante (interiorul unui lacas de cult unitarian din secuime), chiar si fotografia unei troite de la o margine de drum sau o foarte suges­ti­va fotografie a interiorului unei biserici or­todoxe in timpul unei slujbe. Imaginea de ansamblu a Romaniei este una foarte echi­librata, ma tem ca mult mai echili­bra­ta decat ar fi putut-o recrea un foto­graf/scriitor roman care, fiind mult prea im­plicat emotional ar aluneca cu sigu­ran­ta catre una dintre cele doua extreme: ori dragoste oarba si absoluta ori dispret su­veran si sila metafizica. Impletirea ce­lor doua aspecte este punctul forte al al­bu­mului, fatete bine condimentate de zeci de fotografii extraodinare.

In ciuda regresului constant al fran­co­fo­ni­ei poporului roman, chiar daca in­­va­ta­man­tul in limba franceza este foarte dez­vol­tat in sistemul public romanesc, fran­ce­zul a fost uimit de francofonia daca nu ge­ne­­rala a poporului roman, macar a multor inte­­lectuali romani. Alain Kerjean descrie umi­rea tanarului fotograf roman care l-a in­­sotit de-a lungul traseului, Valentin Bru­ta­ru, care, anglofon fiind, nu putea intelege discu­­tiile avute de autor in compania pro­mo­torilor sau prietenilor locali, discutii care au avut loc, intotdeauna, in fran­ce­za.

Alain Kerjean nu s-a multumit doar sa stra­bata cei 6.000 de kilometri in Ro­ma­nia si sa scoata un album admirabil, dar s-a inhamat si la munca de promovare, ala­turi de Societatea de Geografie din Paris si editorul lucrarii, Editura Glénat. Al­bumul Voyage en Roumanie a fost lan­sat, in mod oficial, in prezenta Ex­ce­len­tei Sale Ambasadorul Romaniei la Paris, d-l Teodor Baconsky in cadrul Fes­ti­valului International de Geografie de la Saint Dié-des-Vosges, unde Romania a avut statutul de tara invitata special. Al­bu­mul a fost in centrul dezbaterilor organi­za­te de catre Societatea de Geografie in ca­drul unui colocviu dedicat cartii, la 16 no­­iembrie, la sediul din Paris al presti­gioa­sei societati si la care au mai vorbit Mag­da Carneci, director al ICR Paris, pro­fe­so­rul Jean Bastié, profesor emerit la Sor­bo­na, presedintele Societatii, Mircea Goga, profesor de limba si civilizatie ro­ma­na la Sorbona. Cu aceasta ocazie a fost vernisata o expozitie cu cateva dintre ta­blourile lui Paul Anastasiu, pictor oficial al Armatei Franceze in randurile careia a pe­trecut 15 ani, dar si membru al Socie­ta­tii de Geografie. La 5 decembrie, Alain Ker­jean a prezentat cartea in cadrul unui co­locviu axat asupra istoriei si moder­ni­ta­tii Romaniei, organizat de catre Univer­si­ta­tea Aix-en-Provence, prin profesorul Gilles Bardy. Iar in seara de 14 decem­brie, momentele culturale dedicate aces­tei aparitii editoriale au luat sfarsit printr-o re­ceptie gazduita de Ambasada Roma­ni­ei din Paris, la care au participat mari per­so­nalitati culturale precum Teodor Bacon­sky, in calitatea sa de gazda, Angela Gheorghiu, academicianul si fizicianul Bassarab Nicolescu, arhitectul si sculp­to­rul Silvia Gabriela Beju si scriitorii Mircea Goga si Jean-Yves Conrad, autorul cartii Roumanie, capitale... Paris. Guides des promenades insolites sur les traces des Roumains célèbres de Paris, publicata la Editura Oxus (2003).

Voyage en Roumanie este o carte care ne dovedeste ca pentru a ne impaca cu Romania trebuie sa o redescoperim si sa-i acceptam paleta de culori, unele mai inchise si destul de penibile, altele des­chi­se, luminoase, in ideea de a le diminua pe primele si de a le amplifica pe ultimele. Un francez ne-a deschis drumul, un fran­cez care, in loc de concluzie marturiseste simplu si destul de retinut ca: "Am folosit inima pentru a evoca o cascada de emotii si pentru a anunta reintoar­cerea unei tari prietene Frantei de care avem nevoie: Romania".

 

Minunatele amintiri ale unui irlandez si ale unui englez

 

Recunosc ca mi s-au parut fascinante im­presiile avute de altii fata de spatiul romanesc, plecand din Evul Mediu, ajun­gand pana in momentul de fata. Daca imaginea pe care au raspandit-o in lume vecinii nostri fata de noi (mai ales sasii cu Vlad Tepes) poate fi banuita de subiec­ti­vism direct interesat (adica ne ponegresc pentru a ne fura pamantul - si vedem cat de scump a ajuns terenul acum...), in schimb, calatorii occidentali, aflati prin tre­ce­re pe meleagurile noastre erau/sunt doar curiosi si, in cel mai bun caz, incear­­ca sa ne inteleaga. In ultimul timp a apa­rut si o alta categorie de calatori straini care scriu despre Romania: cei care chiar se stabilesc pentru o perioada inde­lun­ga­ta in tara noastra, inchiriind aparta­men­te comuniste si amestecandu-se printre in­digeni. Uneori chiar invatand limba. In ultimul an au aparut, pe piata editoriala din Romania, doua carti izbitor de ase­ma­na­toare, scrise de doi anglofoni depen­denti de drogul numit Romania: un irlan­dez (Philip O Ceallaigh) si un englez (Mike Ormsby). Volumul primului se inti­tu­lea­za Insemnari dintr-un bordel tur­cesc3, in timp ce cartea celui de al doi­lea, Grand bazar Romania4. In mod cert, realitatea romaneasca si-a gasit doi chi­rurgi straini de mare clasa: Philip O Ceallaigh si Mike Ormsby.

Motivele acestei atractii impotriva na­tu­rii sunt multe, chiar daca noi nu putem sa le observam pentru ca suntem oripilati de ceea ce se intampla in jur si de incer­ca­rile de a supravietui onorabil unei tari care functioneaza atat de prost pe toate pa­lierele (administrativ, politic, civic, me­dia­tic etc.). Romania este suculenta si mus­teste de viata. Nu degeaba, in cadrul titlurilor ambelor volume, se regasesc doua cuvinte destul de apropiate: bazar si bordel. Ambele locuri au in comun ideea de a cumpara lucruri sau placeri prin intermediul carnurilor. Insa, ambele se caracterizeaza prin devalmasie, prin mi­rosuri amestecate, prin mizerie si arta negocierii pretului, concepte atat de orien­tale. Pentru a dovedi ca suntem profund afectati de sindromul Manole, este fas­ci­nan­ta o lectura paralela atat a celor doua volume (care se completeaza creionand aceeasi imagine), cat si a volumului Calatori straini despre tarile Romane in secolul al XIX-lea5. Nu ar fi exclus ca fragmente din cele doua carti sa fie in­cluse, intr-un viitor incert, intr-o alta cule­gere intitulata Calatori straini despre Romania postdecembrista (1989-2020). Le Cler scria, in volumul La Mol­do-Valachie, pe la 1860: "Un domnitor fara palat, un cler fara morala, o aca­de­mie fara membrii, o biblioteca fara cititori, strazi imense fara case, locuin­te splendide langa maghernite infecte, bu­levarde superbe si coclauri infame; pre­tutindeni ape si nicio fantana, o mu­ni­cipalitate fara sef, o politie fara agenti, tribunale fara justitie, intrigi lip­si­te de iubire, divorturi fara frau, bar­bati fara neveste, neveste fara bar­bati". Ce descopera cei doi scriitori anglo­foni in anii 2000? Realitatea romaneasca, ce ne doare atat de mult si care, in esenta ei, este mult prea putin schimbata fata de ceea ce erau Principatele Unite acum un secol si jumatate, in ciuda profundei mo­to­rizari (am putea sa-l parafrazam pe Le Cler afirmand "peste tot automobile din ce in ce mai puternice si scumpe si niciunde autostrazi sau parcari").

Cei doi autori traiesc viata de zi cu zi a oricarui roman obisnuit si, chiar daca i se adapteaza, nu pot intelege absurdul ei si se mira, caci ceea ce pare complet anor­mal unui occidental il poate lasa rece pe un roman. Resemnarea romanesca este des­crisa plastic de scriitorul irlandez. "Care este ultima picatura pentru o fiinta umana? Daca-i bati, vor accepta si asta si in caz ca nu au de ales, si daca-i bati in fiecare zi, vor continua sa traiasca asa, pentru ca asta incear­­ca oamenii sa faca. Dar ce se intam­pla in mintile lor in timp ce sunt obli­ga­­te sa astepte degeaba? Ceva nasol, asta se intampla. Nimeni nu citea vreo carte, in afara unei femei grase cu­fundate intr-un roman siropos, de dra­goste; ceilalti citeau cate un exemplar din Libertatea"6.

O Ceallaigh este mai necrutator cu rea­litatea romanesca decat Mike Ormsby, poate si pentru ca experienta coloniala in­­de­lungata a englezilor le permite sa se adapteze fara probleme oricaror conditii ca­racteristice Lumii a III-a. "Aparu si pri­mul cersetor. Tinea in brate o icoa­­na... Un Isus cu baterii. Peste toate scras­­netele si scuturaturile metroului, un submarin prapadit transportand inva­lizi, se facu auzita o litanie monotona, ba­zaitul abject al autocompatimirii... In tim­pul comunismului, muncitorii, niste idioti cu bale, turma, sunt reprezentati ca victime inocente ale istoriei... Ele­men­tul bovin din om ridicat la rang de virtute. Pentru ca asa spune Tatucu! Apoi Tatucu face un infarct si moare si tu te intorci sa-l astepti pe Isus, scan­cind in metrou, cum esti tu vic­tima lumii, rugandu-te de semenii tai calatori, in numele virtutilor crestine." Populatia orasului Bucuresti este una in­­vin­sa. "Oameni care renuntasera sa mai lupte. Oameni de pestera care nu se mai adunau la vanatoare sau la sfat, ci doar stateau care pe unde, astep­tand sa se ingrase, sa se im­­bol­na­veasca si sa se acreasca. O uma­ni­tate de prisos, inghesuita cu turma in curti patrate de beton, la periferia unui oras. Oameni carora le lipsea taria de a scapa, dar cu destula energie sa se impunga unii pe altii." "Orasul acesta este de-a dreptul intolerabil: cladiri ura­te, oameni care duhnesc a transpiratie, cozi interminabile la orice serviciu pu­blic, statii de metrou devastate, in care metroul poate sta pe loc minute in sir fara ca nimeni sa nu aiba nicio reac­tie." Fatalismul romanesc e redat prin inspirata replica a cuiva "Ei, si ce poti sa faci?". Un ambuteiaj, in centrul Capitalei se transforma intr-o scena de groaza, desi nu sunt prezente nici arme, nici vreun criminal; doar canicula si teroarea su­pra-aglomerarii unui oras care sea­ma­na mai degraba cu un monstru decat cu un habitat (O’Ceallaigh). Pentru Mike Ormsby, Bucurestiul este un oras foarte periculos. "Ca de obicei, soferii bucures­teni gonesc ca descreieratii, de parca ma­sinile si drumul ar fi un joc de cal­cu­lator. Din departare se aud scras­ne­te de frane."7 "....inaintez spre Bucu­resti prin traficul aglomerat, din care raz­bat sirene si claxoane, injuraturile si racnetele din spatele parbrizelor pra­fui­te. Parca-s toti nebuni."8

Mike Ormsby isi tradeaza de multe ori con­ditia de vestic implicat in mediul in­­con­ju­rator, care nu se poate abtine sa nu aiba atitudini civice care, de cele mai mul­te ori, sunt complet incomprehensible cunoscutilor sai romani. Ceea ce-l infurie peste masura, scotandu-l din atitudinea de observator pe care incearca sa o adop­te, este cruzimea nemasurata a societatii ro­manesti fata de (bietele) animale. Noua ferchesa legislatie europeana este litera moarta, inghesuita in cateva Monitoare Oficiale, inaplicabila. Motivele enervarilor celor doi scriitori sunt atat de numeroase incat ne-ar fi foarte dificil sa le enumeram pe toate. Ceea ce este evident este faptul ca enervarile lor sunt si enervarile noas­tre. Insa calatorii straini, indiferent cat timp ar trai in Romania, nu pot sa nu ob­ser­ve toxicitatea societatii noastre si, chiar daca se obisnuiesc cu the Roma­nian way, continua sa resimta anorma­li­ta­tea drept anormalitate. In unul dintre de­cu­pajele autorului englez, intitulat Bun venit in UE, autorul, aflat intr-o vizita la niste amici romani, urmareste televizorul. "Niste vedete se iau peste picior, ran­jind, si mai toate canalele sunt pline de baieti care se dau drept babe ori in­vers, uite mamamare ca o fata mare." In continuare, "un grup de ro­mani bine imbracati, intre doua varste, stau in jurul unei mese lungi, incon­ju­rati de replici de statui grecesti si pa­la­vra­gesc, ciugulind gustari complicate din farfurii scumpe. Par bogati si plic­ti­siti. Camera le urmareste fiecare mis­ca­re. Ce este asta?", intreaba autorul gaz­da. "E un bogatan care s-a insurat cu una tanara. Si-acum e insarcinata! Si?" intreaba englezul nedumerit. "Si asta e emisiunea lor! E groaznica, dar uita-te la ei cum pot trai. Pe urma se co­coata intr-un pat si continua sa se uite la televizor."9

Ambii autori sunt fascinati de taxi­me­tris­tii romani, acest trib aparte al roma­ni­lor. Cel mai suculent clan din interiorul acestui trib este clanul taximetristilor bu­cu­resteni. Cateva mostre sunt necesare pen­tru descretirea fruntii. O Ceallaigh descrie dialogul suculent avut cu un taximetrist din Bucuresti: "Am fost o saptamana la mare. Nu i-am zis ne­ves­te-mii ca ma duc. N-aveam chef de scandal. A vazut ca plec c-o gean­­ta si ca erau niste haine de femeie ina­­untru. Cadouri pentru curve, mi-a zis. Da’, ca barbat, daca n-ai amanta nici nu te respecta femeia. Si e mai bine sa ai, ca daca are amanta barbatul se intoarce la nevasta proaspat si rela­xat. Abia e mai stabila relatia. Asa ceva ar trebui sa inteleaga nevasta fara sa mai faca atata caz". Dar si o fran­tura din experienta lui Mike Ormsby cu un taximetrist bucurestean: "Junele meu, sofer de taxi, pare hotarat sa do­boa­re recordul de viteza la sol. De­ra­pam scrasnind pe doua roti in curbe. Pare sa ia celelalte masini drept sim­ple obstacole si pietonii, drept cetateni de rand inferior. La stopul de la Marriott, incetineste ca sa traga o dus­­ca dintr-o sticla de Cola de 2 litri si sa arunce o privire in parcare, unde un Porche crem e garat langa un Aston Martin cenusiu. Isi lasa capul in jos spre blugii lui decolorati din fabrica si inchide ochii. Poate ca e obosit. Sau poate ca se roaga si are o vi­ziu­ne in care se face ca agata gagici in­­tr-un Scaglietti 612. Dar cand se pune rosu la stop, e iar cu mine in Dacia lui galbena si framanta schimbatorul de viteze de parca mamica lui latina si severa l-ar fi pus sa invarta aluatul cu lingura de lemn"10.

Recent, cineva imi spunea, intr-un ca­dru solemn-chic, ca nu ar trebui sa dra­ma­tizam. Si ei, ceilalti, (cei din Vest) au loa­zele lor, infractorii lor, betivii lor, drogatii lor, ratatii lor, bolnavii lor mintali care vor­besc singuri si-si cara tricicletele pline cu pungi cu resturi insotiti de caini vioi. Chiar si statistic sunt sigur ca aceste fenomene pe­riferice la ei sunt mult mai restranse proportional decat la noi. Dar in afara acestui detaliu, aceasta abordare este foarte deficitara intr-un punct esential: analiza majoritatilor care alcatuiesc acele societati in comparatie cu cea care for­mea­za Romania. Majoritatea britanica sau franceza stie sa se comporte altfel decat majoritatea romaneasca si sa alun­ge la periferie anumite fenomene. De la pre­ferintele debile/dubioase ale acestei majoritati pleaca multe dintre tarele so­cie­tatii noastre pe care cei doi scriitori doar le-au observat si consemnat, probabil, spre furia nationalistilor mioritici.11 Prevad doua solutii simple: ori incetam sa ne raportam la Vest, acceptand gradul nos­tru de bar­ba­rie identic sau poate chiar mai rezo­nabil decat a trei sferturi din aceas­­­ta lume sau ne punem cu burta pe edu­catie prin toate canalele posibile.

 

1) Recunoscuta ca insitutie de utilitate publica prin Ordonanta regala, la 14 decembrie 1827!

2) Alain Kerjean, Voyage en Roumanie, de la Transylvanie au delta du Danube,  fotografii de Alain Kerjean si Valentin Brutaru, prefata de Angela Gheorghiu, Glénat, La Société de Géografie, Grenoble, 2007.

3) Philip O Ceallaigh,  Insemnari dintr-un bordel turcesc, traducere din limba engleza de Ana-Maria Lisman, Editura Polirom, 2007.

4) Mike Ormsby, Grand Bazar Romania, traducere de Vlad A. Arghir, Editura Compania, 2008.

5) Volum ingrijit de Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Serban Radulescu-Zoner, Marian Stroia; red. responsabil Paul Cenovodeanu; Academia Romana, Institutul de Istorie "Nicolae Iorga". Editura Academiei Romane, 2004.

6) O Ceallaigh, pag.24-25.

7) Mike Ormsby, pag. 192.

8) Pag.261.

9) Pag. 92-93.

10) Mike Ormsby, pag. 185.

11) Autorul englez chiar marturiseste pe pagina de garda a volumului: "Aceste povestiri se bazeaza pe intamplari reale. Straniu, dar adevarat." Viata in Romania este stranie dar adevarata…

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22