Un secol de la începerea războiului nostru de întregire

Această convenție a arătat (cu excepția Basarabiei) dreptul nostru la întregul spațiu locuit de români în Europa.

Nu era o surpriză totală pentru coaliția puterilor centrale, care simțiseră pul­sul țării. O surpriză era data de­cla­ra­ți­ei, deoarece se credea că România va aș­tepta, în toamnă, strâ­n­gerea re­col­tei. Ast­fel, vestea a venit ca un ful­ger, pro­vo­când panică. Aproape un mi­lion de combatanți intrau în lup­tă. Îm­păratul german a declarat că răz­boiul es­te pier­dut, iar în armata ger­mană s-a produs o totală reorganizare, începând cu con­ducerea, unde Hinden­burg l-a în­locuit pe Falkenheim. Tot­odată, ori­ce acțiune ofensivă a fost oprită pe fron­tul de la Verdun, de un­de forțe im­portante au fost retrase și trimise spre România.

Secretul fusese foarte bine ținut de par­tea română. Convenția, scrisă de mâ­nă, de teamă ca dactilografierea să nu ducă la o divulgare, a fost semnată la București, cu ambasadorii francez, en­glez și rus, într-o locuință ținută se­cre­tă, unde aceștia au venit separat, din direcții diferite. Astfel, trecerea Car­pa­ți­lor, prin toate trecătorile, s-a făcut ușor. Austro-un­ga­rii au fost surprinși, unii chiar dor­mind! Era teama ca duș­manul, aflând de intervenția noastră, să nu se în­tă­reas­că pe pozițiile din creas­ta car­pa­ti­că, dar surprinderea a fost totală.

Este meritul conducerii de atunci a statului român, și în special al lui Ion I.C. Brătianu, de a fi negociat aceste con­venții și de a le fi ținut așa de bine secrete.

Această intrare în război era dorită de poporul nostru. De doi ani, ea fusese pregătită de cei mai luminați și con­ști­enți români, în frunte cu Barbu De­la­vrancea, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Filipescu și Take Ionescu.

Grupați în Liga Culturală, ei au reușit să facă să se înțeleagă că, oricât de mult doream Basarabia, aveam acum oca­zia istorică, până de curând ne­vi­sată, a unei infinit mai importante mari uniri. Ei au creat un mare curent de opinie în favoarea intervenției noas­tre de partea Antantei.

Anunțul intrării în război a fost în­tâm­pi­nat cu un imens entuziasm în toată ța­ra, în sunetele imnurilor Deșteaptă-te române și Treceți batalioane române Carpații. A fost unul dintre mo­men­tele când na­țiunea a vibrat la unison de patrio­tism.

Ne așteptau însă, mai aproape decât bă­nuiam, mari încercări. Lipsa de co­operare a puterilor aliate, în special armata rusă, dar și cea franceză, la Sa­lonic, care nu au știut să profite de mo­ment, declanșând ofensive, situația noas­tră geopolitică extrem de defa­vo­rabilă, ca și deficiențele proprii au fă­cut ca următorii doi ani să ne aducă mari suferințe. Dar deznodământul de la capătul lor a fost atât de glorios, în­cât ne-a făcut să uităm toate cele pe care le-am îndurat.

Cât de departe suntem azi de-acele vre­muri de glorie! Deșirați politic, mi­nați de corupție, plecați în număr ma­re departe de țară, unde atâtea talente și energii se pierd... Își va mai reveni oare vreodată Ro­mâ­nia?