De același autor
Noua urgență medicală, care preocupă media și guvernele în ultimele zece săptămâni, a plasat anumite știri în plan secund. Astfel, o premieră mondială absolută a trecut aproape neobservată, deși merita prima pagină. Începând cu 1 martie, Luxemburg a devenit prima țară din lume cu transport public gratuit. Trenuri, autobuze, tramvaie sunt la discreția tuturor, fără bilet.
Ministrul mobilității din Luxemburg, François Bausch, declara, în urmă cu două săptămâni, că transportul public gratuit „este un element de justiție socială; el este finanțat de impozite. Cei ce câștigă mai mult plătesc pentru cei ce câștigă mai puțin”. Studii efectuate înainte de implementarea noii ordini au revelat că gratuitatea mijloacelor de transport în comun poate aduce unei familii care le folosește în exclusivitate o economie anuală de până la 390 de euro (Studiu Statec, publicat în august 2019). În ceea ce privește factura pe care statul o va plăti, aceasta se va ridica la aproximativ 41 de milioane de euro pe an.
Un cotidian local luxemburghez, L’essentiel, a realizat printre cititorii săi un sondaj. Dintre cei peste 9.000 de subiecți, 52% au fost de părere că gratuitatea transportului public va stimula creșterea numărului de călători și va descongestiona traficul rutier. Gratuit va fi și serviciul Rollibus, rezervat cetățenilor cu mobilitate redusă care locuiesc în capitală, care propune un serviciu de acasă la destinația solicitată șapte zile pe săptămână, de la 7 dimineața la miezul nopții. Un serviciu similar pentru seniori, de peste 70 de ani, numit Call-a-Bus (n.n. cheamă-ți un autobuz), care și el propune un serviciu din poartă în poartă, va funcționa de luni până sâmbătă, de la 9 dimineața la miezul nopții, la tarife avantajoase.
Pentru cetățenii sau rezidenții luxemburghezi, noua situație oscilează între „veste bună” și un întreg spectru de griji. „E un experiment interesant – răspunde un rezident de 30 de ani. Sper că în viitor și alte state europene, care au disponibilitățile financiare necesare, se vor alătura acestei cauze.” Un cetățean de 50 de ani e de părere: „Autobuzele sunt încă mult prea mult timp imobilizate în trafic, așa că, în ciuda gratuității, oamenii vor continua să folosească mașinile personale”. O altă tânără ridică o altă problemă: „Sper că gratuitatea nu va avea drept consecință scăderea calității serviciilor și că gratuitatea nu va fi folosită ca scuză”.
Un bilet de tramvai sau autobuz costa 4 euro. Faptul că totul devine gratuit va însemna că vor fi frecventate de cetățeni cu comportament reprobabil? Nu – e de părere Ministerul Mobilității care, odată cu gratuitatea transportului, a publicat și un set de reguli și măsuri care trebuie respectate de călători.
Introdus în 2014, cardul din plastic mKaart, utilizat ca un portofel pentru abonamente (tren, autobuz, tramvai), nu este de aruncat. Livrat în câteva mii de exemplare, cardul va putea fi folosit fie pentru achiziționarea biletelor de tren la clasa I, care nu sunt gratuite, fie pentru a plăti anumite parcări, pentru a închiria un loc de depozitare pentru bicicletă sau pentru serviciul de covoaturaj Flex. Cardul poate face obiectul unor noi soluții de mobilitate în viitor.
Încă de joi, 27 februarie, jurnaliștii, reprezentând peste 60 de cotidiene importante din lume, au făcut deplasarea în Luxemburg pentru a relata în direct momentul în care transportul public devine gratuit la nivelul unei țări. Măsura, în pas cu vremurile pe care le trăim – socială și ecologică în același timp –, nu interesează doar media, ci și pe cei ce conduc destinele unor orașe importante. De exemplu, administrația locală din Montreal (Canada) și cea din Tallinn (Estonia) au contactat deja partea luxemburgheză pentru a înțelege mecanismul prin care s-a putut ajunge la un asemenea rezultat. E important de precizat faptul că prețul biletelor și abonamentelor finanța doar 8% din costurile anuale necesare sistemului de transport public luxemburghez. Ideea gratuității transportului public a apărut la finele anului 2018 și, după 16 luni de planificare și măsuri, gratuitatea a devenit oficială începând cu 1 martie 2020.
În ceea ce privește popularitatea mijloacelor de transport public, studii realizate pentru anul 2018 (Institutul TNS Ilres) relevă că 86% dintre rezidenți au folosit măcar o dată pe an mijloace de transport în comun. Călătorii cu vârsta între 16 și 24 de ani le utilizează în proporție de 96%, în timp pe locuitorii capitalei le folosesc la nivel de 94%. Pentru deplasările profesionale, mașina era folosită în 47% din cazuri, autobuzul fiind utilizat doar pentru 32% din cazuri.
Începând cu 1 martie, Luxemburgul a devenit un laborator de mobilitate pentru secolul XXI, o realizare inedită pentru o țară foarte puțin cunoscută în lume. Tinerii veniți aici din toate colțurile lumii rămân impresionați de o țară care pentru ei era, până nu demult, fie numele unui oraș european așezat nu-se-știe-unde, fie o țară ,,foarte bogată, cu un nivel de trai foarte ridicat”, undeva în mijlocul Europei.
Luxemburg, în ultimii 20 de ani, a devenit un stat care se definește multicultural și face din acest multiculturalism un atu. Din cei 614.000 de locuitori pe care-i are Marele Ducat al Luxemburgului, 291.500 sunt străini. Dintre națiunile ai căror cetățeni s-au stabilit în Luxemburg, cei mai numeroși sunt portughezii (95.500 de persoane), urmați de francezi (46.900) și italieni (22.500). Peste tot pe stradă, limba portugheză este vorbită de un curcubeu de oameni, de toate vârstele. Pentru cei care citesc cu uimire aceste rânduri, trebuie să precizez că relațiile dintre Luxemburg și Portugalia s-au strâns odată cu al Doilea Război Mondial. Imediat ce Luxemburgul a fost ocupat de Germania nazistă (10 mai 1940), 40.000 de cetățeni ai Marelui Ducat s-au refugiat și au fost primiți în Portugalia. Zeci de ani mai târziu, Luxemburgul și-a deschis, la rândul său, granițele pentru muncitori portughezi și apoi italieni veniți în căutarea unor slujbe, care au găsit o țară în special agrară. Luxemburgul are trei limbi oficiale (luxemburgheza, franceza și germana), iar de când a devenit un hub economic, engleza s-a alăturat celor trei limbi. Copiii de emigranți adaugă celor patru limbi pe care le studiază la școală în paralel, de la 2-3 ani (sistemul educativ luxemburghez propune un învățământ plurilingvistic, susținut de educatori, învățători și profesori care stăpânesc, fiecare, măcar trei limbi străine la perfecție și care pot trece dintr-o limbă în alta la mijloc de frază). Luxemburgheza – un fel de dialect al limbii germane care până acum câțiva ani a supraviețuit doar ca limbă vorbită, neavând alfabet sau formă scrisă – este un criteriu de diferențiere între cetățeni și rezidenți mai ales când este vorba de joburi din administrația publică, extrem de bine plătite. Limba luxemburgheză este un criteriu pentru obținerea naționalității – un pașaport foarte râvnit și, prin urmare, greu de obținut. De aceea există mereu această distincție între cetățeni și rezidenți. Celor două categorii li se adaugă o a treia, frontalierii, oameni care vin zilnic din Belgia, Franța și Germania pentru a lucra în Luxemburg. Aproape 200.000 de oameni încep să populeze străzile Marelui Ducat începând cu ora 6 dimineața, pentru a se întoarce acasă, în țările limitrofe, părăsind teritoriul luxemburghez cu ultimele trenuri care pleacă din gara centrală cu puțin înainte de miezul nopții. Frontalierii sunt marii câștigători ai acestei gratuități a mijloacelor de transport în comun. În funcție de distanța de la care vin, unii frontalieri fac, începând cu 1 martie 2020, o economie de până la 60 de euro pe lună.
Cât de curând va apărea un al doilea mare oraș sau o a doua țară care să propună același lucru – gratuitatea mijloacelor de transport în comun? //
.jpg)
